Programul guvernului polonez de plafonare a prețurilor la carburanți începe să producă efecte vizibile în regiune, atrăgând tot mai mulți șoferi din statele vecine, care trec granița pentru a alimenta cu benzină la unele dintre cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană.
Fenomenul a fost semnalat inițial de economiștii PKO Bank Polski SA, după ce datele privind vânzările cu amănuntul au indicat o creștere de 13,4% a consumului de combustibili în luna aprilie, comparativ cu martie.
Totuși, analiza internă a băncii arată că tranzacțiile cu carduri ale clienților la benzinării au rămas stabile, ceea ce sugerează că avansul vine din alte surse de cerere, inclusiv companii sau clienți străini, relatează Agerpres.
„Cheltuielile cu cardul ale clienților PKO la stațiile de alimentare au rămas practic neschimbate”, au precizat economiștii instituției, coordonați de Piotr Bujak.
Începând cu aprilie, Polonia a redus taxele pe combustibili și a introdus un mecanism de plafonare a prețurilor, măsuri menite să atenueze impactul creșterii costurilor energetice. Autoritățile de la Varșovia iau în calcul prelungirea schemei până în iunie, potrivit ministrului de Finanțe Andrzej Domański.
Costul acestui program este estimat la aproximativ 1,6 miliarde de zloți lunar (circa 440 milioane de dolari).
În prezent, un litru de benzină Eurosuper 95 costă în medie 1,49 euro, Polonia situându-se astfel pe locul al doilea în UE la capitolul cele mai mici prețuri, după Malta.
Compania Orlen SA, principalul distribuitor de carburanți din Polonia, susține că fluxul de clienți străini nu a avut un impact semnificativ asupra volumelor sale de vânzări, urmând să ofere detalii suplimentare odată cu publicarea rezultatelor financiare trimestriale.

