M-am gândit mereu la Saint Vincent and the Grenadines ca la o destinație pentru bogați. Este și asta, dar e mult mai mult decât atât. Dacă stai câteva zile prin satele obișnuite de pe insula mare, vezi repede partea cealaltă: oameni care trăiesc modest, departe de imaginea de pe broșuri.
Sosirea în Saint Vincent
Immigration: „How did you find out about St. Vincent?”
Eu: „I kinda knew about the island.”
El: „So you’re island hopping?”
Da, doamnelor și domnilor, sunt un island hopper, recunosc. Și n-am fost singura care face asta prin Caraibe, e un sport local printre cei care au timp.
Povestea numelui Saint Vincent and the Grenadines e simpatică. Se spune că insula a fost văzută de Cristofor Columb pe 22 ianuarie 1498, de ziua Sfântului Vincent de Saragossa din calendarul creștin, și că de acolo i-ar veni numele. Doar că pe 22 ianuarie 1498 Columb era încă în Spania, a plecat în a treia călătorie abia pe 30 mai, așa că probabil n-a văzut niciodată insula cu ochii lui.
Numele a rămas oricum, după sfântul zilei. Zero brainstorming de branding: jumătate din Caraibe poartă nume puse așa, după inspirația de moment a conchistadorilor. Dominica, Guadeloupe, Saint Lucia.
Puțină istorie ajută. Înainte de europeni, insula era a populației Kalinago (caribii), iar mai târziu a caribilor negri, urmașii lor amestecați cu africani scăpați din naufragii și sclavie. Francezii și britanicii s-au luptat pentru Saint Vincent decenii întregi, caribii negri au rezistat surprinzător de mult, iar insula a fost cedată definitiv britanicilor în 1783.
Saint Vincent and the Grenadines a devenit stat independent abia în 1979. Insula mare e vulcanică în întregime și asta se simte în tot peisajul.
De la aeroport la Layou
Mi-am rezervat cazare într-un Airbnb în Layou, un sat oarecare de pe insula mare. Era cea mai ieftină cazare acolo, urma să stau o săptămână, iar Caraibele nu sunt nici pe departe prietenoase cu bugetul.
De la aeroport am avut de făcut un drum lung. Pista e departe de oraș, pentru că au căutat o bucată de pământ cât de cât plat pe o insulă vulcanică, unde plat nu prea există. De la terminal am urcat un deal pe jos, spre uimirea taximetriștilor care se pregăteau să îmi vândă o cursă scumpă (vreo 180 EC, am aflat după).
Am așteptat un van împreună cu niște localnici, m-am urcat și am fost introdusă rapid în stilul vincentian de transport: muzică la maximum, viteză la maximum, viraje la maximum, înghesuială la maximum. A fost distractiv.
Pe drum mă chinuiam să urmăresc traseul pe Google Maps, ca să știu unde cobor în Kingstown. Un localnic din spatele meu m-a întrebat unde merg. Layou, am zis. Mergea în aceeași direcție și s-a oferit să îmi arate el drumul. Oamenii sunt amabili pe acolo, ăsta a fost doar primul exemplu.
În Kingstown mașinile astea cu care circulă localnicii opresc pe diverse străzi, cam în aceeași zonă. Cea de la aeroport ne-a lăsat undeva și de acolo am mai mers pe jos până la autogara Leeward.
Acolo tipul amabil m-a predat unui handler, un băiat care plasează clienți în mașinile cu diferite destinații. Pentru că, normal, nu scrie pe nicio mașină unde merge. Localnicii știu, iar tu te descurci întrebând.
Handler-ul m-a băgat într-o mașină, am mai așteptat puțin să se umple și am plecat. Transport ieftin, dar nebunesc. De la Kingstown la Layou drumul o ia repede în sus pe munte, cu o grămadă de viraje. A trebuit să mă țin bine ca să nu alunec de pe banchetă, la cum conduc șoferii pe acolo.
Când am ajuns în Layou aveam instrucțiuni destul de clare de la gazdă, dar tot m-am rătăcit. Trebuia să o iau pe a treia stradă de la supermarket, doar că străduțele mici n-au nume și am nimerit pe alta. Până la urmă a venit soțul gazdei să mă ia. Cred că eram o apariție în sat, femeie albă printre localnici de culoare care se cunosc toți între ei.
Arhipelagul Grenadinelor
Saint Vincent nu e o singură insulă, e capul unui arhipelag întreg. În total se vorbește de vreo 32 de insule și insulițe, majoritatea mici sau nelocuite. Cele pe care chiar le poți vizita sunt Bequia, Mustique, Canouan, Mayreau și Union Island, plus Tobago Cays, un parc marin fără locuitori unde ajungi cu barca dinspre Union sau Mayreau.
Ca să le bifezi pe toate ai nevoie de timp și de bani. Feribotul rapid Jaden Sun leagă Saint Vincent de Bequia, Canouan, Mayreau și Union Island, iar feribotul de la Saint Vincent spre Mayreau și mai departe spre Union pleacă doar în anumite zile.
Distanțele cresc spre sud, așa că nu prea poți face dus-întors într-o singură zi la insulele mai îndepărtate. Trebuie să dormi acolo, iar la o simulare rapidă pe Airbnb cazarea pe celelalte insule era de vreo trei ori mai scumpă decât pe insula mare. Așa că am ales o singură excursie de o zi, la Bequia.
Insula Bequia
A doua zi era sâmbătă și planul era o excursie de o zi la Bequia, insula care se poate vizita cu feribotul dus-întors fără să rămâi peste noapte.
Citisem că pentru Bequia nu trebuie să rezervi nimic și exact așa a fost. Am ajuns dimineața pe la 8 în portul de feribot, era un vas acolo, am intrat să întreb de bilet (se vând pe vas, nu la vreun ghișeu) și în 5 minute am plecat. Nu mi-a venit să cred. În Trinidad și Tobago îmi trebuise pașaport doar ca să trec în Tobago.
Bequia (se pronunță bek-uei) face parte din Grenadine și are un nume care sună exotic, dar povestea e simplă: în limba populației Arawak ar însemna insula norilor, probabil de la munții vulcanici care îi adună deasupra.
E una dintre insulele de fițe din Caraibe, iar una dintre plajele ei a fost numită după prințesa britanică Margareta, care avea o legătură veche cu zona și o casă pe Mustique, în apropiere.
Cafenele
Drumul cu feribotul e scurt, vreo oră, și agitat. Când ajungi în Bequia, te lasă chiar lângă zona principală. Din port am luat-o pe marginea mării, pe un drum pietonal care trece pe lângă cafenele și restaurante. Acolo vezi imediat diferența dintre Kingstown, funcțional și brut, și Bequia, care trăiește pentru turiștii în vacanță.
Cum beau cafea doar în cafenele cu care mă asortez (lol), m-am oprit într-una cu scaune roz, pentru că și rochia mea era de aceeași culoare. Unul din momentele alea de care îți amintești cu plăcere, din locuri foarte frumoase.
Dacă vrei mai multe opțiuni, în Port Elizabeth, pe Belmont Walkway, sunt câteva nume cunoscute: Gingerbread Café pentru cafea și prăjituri de casă, Mac’s Pizzeria chiar pe apă, The Fig Tree pentru mâncare locală și uneori muzică live, iar pe Princess Margaret Beach beach barul Jack’s, care e mai mult restaurant decât cafenea, dar are cea mai bună priveliște.
Prima plajă
Prima plajă pe care ajungi e a unui hotel, dar poți trece pe acolo și chiar să faci baie, fiindcă plajele sunt publice în Saint Vincent. De pe plajă urci puțin, apoi începe o scară care coboară pe un ponton de lemn, ca să ajungi pe Princess Margaret Beach.
Princess Margaret Trail
De pe Belmont Walkway, poteca de pe malul golfului Admiralty care înșiră, una după alta, cafenelele, restaurantele și barurile din Port Elizabeth, ajungi pe Princess Margaret Trail, cu o scară și un ponton care duc pe următoarea plajă, Margareta.
Princess Margaret Beach
Princess Margaret Beach poartă numele prințesei și are o apă foarte calmă și clară, perfectă pentru înot. Golful nu e foarte mare, ocazional mai vezi câte un catamaran oprind acolo cu grupuri de croazieră.
Unii copaci de pe plajă erau marcați cu anunțuri mari: Manchineel tree. E unul dintre cei mai toxici arbori din lume, frecvent în Caraibe, cunoscut și ca mărul morții. Seva e foarte toxică și provoacă arsuri și bășici pe piele, fructele sunt otrăvitoare, iar frunzele și scoarța irită puternic. Chiar și apa de ploaie scursă de pe frunze îți poate arde pielea. Genul de copac pe lângă care treci respectuos și îți pui prosopul sub alt copac.
Friendship Bay Beach
De la Princess Margaret am urcat dealul și am traversat insula până la Friendship Bay Beach, ajungi în câteva minute. Nu erau turiști, doar o familie de localnici bucurându-se de ziua liberă și o plajă mai îngustă, deloc turistică. „Chiar trebuie să mă mai întorc?” genul de plajă.
Cine vizitează Bequia
Arhipelaguri ca Saint Vincent and the Grenadines sunt foarte populare printre cruisers, oamenii care trăiesc cu lunile pe un velier. Caraibele sunt perfecte pentru asta: distanțe mici între insule, vreme previzibilă și nenumărate insulițe printre care să te plimbi.
La un restaurant am prins o discuție între două cupluri de pensionari americani:
„We have Gen 3 Starlink. What do you have?”
„We have Starlink too.”
Cruisers care făceau schimb de informații despre wifi în Bequia. Sper că aveți planuri mai bune pentru pensie decât ei. Eu mi-am luat masa acolo cu tuna catch of the day.
Cum vizitezi insula Bequia
De pe insula mare ajungi pe Bequia cu feribotul, într-o oră. Nu trebuie rezervare, biletele se cumpără direct pe vas, nu la vreun ghișeu de pe mal.
Feriboturile care fac ruta Kingstown spre Bequia sunt Bequia Express și Admiral. Biletul meu dus-întors a costat 40 EC, am plecat la 8 dimineața și m-am întors la 4 după-amiaza. Feribotul se clatină tare, marea Caraibelor nu e liniștită ca Mediterana.
Insula mare, Saint Vincent
Kingstown
Kingstown, capitala, e un oraș funcțional. Nu e turistic, nu e frumos, nu pozează în altceva. Eram de câteva zile acolo și n-am zărit niciun localnic alb, doar câțiva turiști albi coborâți de pe croaziere. Nu e nimic de fițe pe Saint Vincent, e viață reală și brută. Dar mi-a plăcut.
Insula e vulcanică pe bune. La Soufrière (sunt mai mulți vulcani Soufrière în Caraibe, unul în Guadeloupe, altul în Montserrat, plus orașul Soufrière din Saint Lucia) a erupt ultima dată în 2021. Au fost evacuate undeva între 16.000 și 20.000 de persoane din zona roșie, în nordul insulei, iar norul de cenușă a ajuns până în Barbados, la vreo 190 de kilometri.
Un fel de: nu ne jucăm aici. Nimeni n-a murit, totuși. Se fac drumeții pe Soufrière, dar n-am urcat.
Capitala nu e extraordinar de interesantă, dar are câteva locuri de văzut. Catedrala Assumption (St. Mary’s) îmbină stilurile maur, romanic, bizantin, venețian și flamand, cu turnuri ascuțite, arcade rotunjite și piatră vulcanică. Forma de acum a fost terminată prin anii ’30, peste o structură mai veche din 1823.
Am zărit-o de la distanță și m-am dus teleghidată acolo. O bijuterie ciudată într-un oraș banal. Are o școală în incintă și de multe ori e închisă pentru vizitatori, așa că m-am plimbat prin jur și am făcut câteva poze. În apropiere e altă biserică, cu un cimitir, unde am putut intra.
Fort Charlotte și o plajă neașteptată
Am avut o tentativă de a vizita Fort Charlotte, un fort britanic de la începutul secolului 19, ridicat pe o creastă deasupra capitalei și numit după regina Charlotte. Nu e o fortificație turistică pusă la punct, sunt mai mult niște ruine. Pe drum am dat de o plajă ferită și am eșuat acolo, n-am mai ajuns la fort.
Plajă e mult spus, era un țărm cu câteva ruine și multe capre. Căprițele voiau să urce, dar era o singură cale de acces, iar eu o blocam stând jos, așa că m-am dat mai departe până când puii și-au făcut curaj să urce scările. După tura unu a sosit tura doi și totul s-a repetat. Sunt multe capre pe Saint Vincent, erau o mulțime și în Layou, mă trezeam dimineața în voci de căprițe.
După capre a venit o localnică în vârstă cu nepotul ei, la cules de gunoaie pentru reciclare și de scoici pentru vândut.
Ca să înțelegeți contrastul: în Saint Vincent and the Grenadines există și o insulă privată, Mustique, unde Mick Jagger, David Bowie și Bryan Adams au sau au avut vile, printre alți oameni bogați. Dar insula mare e surprinzător de modestă, fără ca asta să îi facă răi pe oameni. Doamna aceea strângea sticle de plastic și scoici cu nepotul ei. Tot Caraibe era și asta.
Buccament Bay
Buccament Bay, pe coasta de vest a insulei mari, e la vreo 20 de minute de Kingstown și la câteva minute cu van de Layou. Acolo s-a construit cândva un resort de lux care a dat faliment și s-a închis în 2016. A fost cumpărat de Sandals prin 2020 și redeschis ca resort Sandals în 2024.
Nu m-am dus pe plaja resortului, ci pe plaja satului. Avea nisip negru amestecat cu nisip alb, pentru că cel alb fusese adus pentru Sandals și probabil ce a rămas a ajuns pe plaja cealaltă. Ziua anterioară fusese cu căprițe, a doua zi a fost cu cocoși și puicuțe pe plajă, pe lângă prosopul meu pus sub un palmier.
Viața la țară în Caraibe e așa, reală, nu ca în imaginile perfecte ale agențiilor.
Plimbare cu barca până la Wallilabou
O plimbare cu barca în Saint Vincent e probabil cel mai fain lucru pe care îl poți face pe insulă. Gazda mi-a spus că soțul ei oferă serviciul ăsta, așa că într-o zi am făcut excursia și a fost unul dintre cele mai bune momente de acolo.
Omul nu era pescar, dar pe insulă toată lumea are o barcă. S-a străduit să îmi arate cât mai multe locuri, doar noi doi, plimbându-ne pe lângă coasta insulei.
Sandals
Am luat-o întâi spre Sandals și ne-am apropiat mult de plaja resortului. Angajații îl cunoșteau, dar pentru că niște turiști au ieșit din apă, probabil de teamă să nu îi lovească barca, am plecat. Munții din spatele resortului erau superbi.
Peisaje dramatice la tot pasul
Saint Vincent e o insulă vulcanică, formată din lavă și cenușă acumulate de-a lungul a milioane de ani, parte dintr-un arc vulcanic activ. Vezi asta peste tot: nisip negru, stânci negre, munți.
Țărmul e spectaculos. De pe șosea nu prinzi nimic din toate astea, abia de pe apă îi înțelegi pe cei care stau cu lunile pe un velier, plimbându-se printre insule. Unele, ca Saint Vincent, sunt sălbatice și autentice.
Sate de pescari
Am trecut pe lângă un sat în care toată lumea trăia din pescuit. Perfect autentic și cu zero turism.
Petroglifele, Wallilabou Heritage Park
În Wallilabou ne-am oprit și am luat-o singură, pe jos, până la Wallilabou Heritage Park. E un mic sit cu o cascadă și un petroglif, într-o grădină foarte verde. Genul de loc frumos în care nu vezi turiști, ca un secret.
Petroglifele de acolo sunt amerindiene, cap cu raze, emblematice pentru cultura din Antile. Genul de lucruri pe care nu le asociezi cu Caraibele, dar dacă te plimbi mai mult pe acolo, dai de ele.
Lucruri utile: intrarea a costat 5 USD sau 13 EC, e un parc mic amenajat, nu sălbăticie. Ajungi acolo în vreo 20 de minute de mers pe jos din Wallilabou.
Wallilabou și Pirații din Caraibe
Wallilabou e cunoscut pentru că a fost decorul filmelor Pirații din Caraibe. A fost locația principală pentru Port Royal în primul film al francizei, Blestemul Perlei Negre. O parte din decoruri au fost lăsate pe loc, dar au deja vreo 20 de ani vechime.
Mă așteptam la ceva mai kitsch, dar Wallilabou e un port liniștit în afara sezonului regatelor (aprilie-mai). Te plimbi printre decoruri, poți vizita și un mic muzeu, deși nu i-am văzut rostul, vezi destule pe afară.
După cascadă m-am întâlnit cu barcagiul meu și mi-a spus unde găsesc mâncare ieftină în sat. Caraibele localnicilor înseamnă chicken and fries, mâncare ieftină, rapidă și bună, non-KFC style. O caserolă cu câteva bucăți de pui și cartofi prăjiți costă 8 sau 10 EC, adică 3-4 USD.
Am mers prin sat vreun kilometru până la o căsuță unde se vindea așa ceva și am așteptat alături de alți localnici să mi se pregătească comanda. Doamna gătea doar asta, la nesfârșit. A fost bun puiul.
Lucruri utile: excursia cu barca a costat 120 EC, adică vreo 45 USD, pentru jumătate de zi, și am cumpărat-o direct de la soțul gazdei. Probabil poți aranja așa ceva cu mai oricine de pe insulă, dacă e dispus să te plimbe.
Layou
Am stat în Layou, un sat la vreo 40 de minute de Kingstown. O localitate obișnuită, cu o plajă cu nisip negru și niște petroglife la care n-am ajuns, am citit că ar fi închise acum.
Într-o zi m-am dus pe plajă, iar la întoarcere am găsit pe mal o bancă pe care cineva o pusese acolo, lângă o umbrelă și un șezlong. Pur și simplu, să fie. După câteva minute a venit un localnic și a deschis umbrela de lângă bancă. „No problem, be comfortable”. Oamenii din Saint Vincent mi s-au părut deosebit de prietenoși.
În altă zi m-am oprit în aceeași zonă, dar lângă ceea ce părea un bar de un metru pătrat. Trei, patru localnici erau în apropiere și unul a venit să vorbească cu mine, auzise că sunt din România și avea întrebări. Ce limbă se vorbește în România? Aveți anotimpuri? Cine vă sunt vecinii? Marea Neagră chiar e neagră? Un vizitator care nu stă la resort e ceva exotic acolo, mai ales dintr-o țară îndepărtată, ca România.
Bambareaux Beach
Lângă Layou e Bambareaux Beach, o plajă mică și sălbatică. În Saint Vincent e plin de astfel de plaje, unele mai mari, altele mici, cu valuri agitate sau potolite. Bambareaux avea apa cam agitată, așa că m-am întors în sat, unde se putea înota, deși nu prea erau palmieri pentru umbră.
Alte locuri pe insula mare Saint Vincent
Drumeția pe La Soufrière. E experiența cap de afiș a insulei mari: traseu de la nivelul mării până la cei 1178 de metri ai craterului care a erupt ultima dată în 2021.
Owia Salt Pond, în nord-estul insulei. Bazine naturale de înot alimentate de ocean, protejate de creste de lavă.
Valea Mesopotamia (localnicii îi spun Mespo), sau Marriaqua. E grânarul insulei, terase agricole și verdeață densă pe versanți. Tot acolo e și Montreal Gardens, o grădină de munte privată.
Vermont Nature Trail, o buclă prin pădurea tropicală unde se poate vedea papagalul endemic de Saint Vincent în habitat.
Celelalte insule și cum le vizitezi cu feribotul
Toate feriboturile pleacă din Kingstown și merg pe aceeași coloană vertebrală spre sud: Kingstown, Bequia, Canouan, Mayreau, Union Island, apoi înapoi pe același traseu. Biletele se cumpără pe vas, nu la ghișeu, iar orarele se schimbă des, uneori de la o săptămână la alta. Pe rută circulă două feluri de ambarcațiuni: feribotul rapid și vasele de marfă și pasageri, mai lente.
Feribotul rapid se numește Jaden Sun, e un catamaran cu cabină și aer condiționat și merge cam de două ori mai repede decât restul. De la Kingstown până la Union Island face în jur de două ore și jumătate, oprind câte zece minute la fiecare insulă cât urcă și coboară lumea. De reținut: la începutul lui 2026 serviciul era suspendat, cu promisiunea că revine, așa că verifică dacă circulă înainte să îți faci planul în jurul lui.
Când nu prinzi feribotul rapid rămân vasele de marfă și pasageri, MV Gem Star și MV Barracouda, plus Bequia Express, care deservește și sudul. Sunt mai lente, merg doar în anumite zile, de regulă de două ori pe săptămână pe fiecare sens, și sunt soluția de rezervă.
Durate și rută orientative cu feribotul rapid, dinspre Kingstown spre sud:
- Kingstown spre Bequia: vreo 30 de minute cu feribotul rapid, cam o oră cu Bequia Express sau Admiral, care merg mai des.
- Bequia spre Canouan: aproximativ o oră.
- Canouan spre Mayreau: vreo 15 minute.
- Mayreau spre Union Island: încă vreo zece-15 minute.
Ca preț, hopurile scurte cu Jaden Sun sunt în jur de 40 EC de persoană, segmentele mai lungi mai mult. Pe vasele de marfă, de la Kingstown spre Canouan e cam 50 EC, spre Mayreau în jur de 65 EC, spre Union 70-80 EC.
Canouan
Un stop pe rută, are și aeroport. Insula are două fețe: nordul de lux, cu resorturi și marină scumpă, și restul, normal și liniștit. Bună ca escală dacă mergi oricum spre sud.
Mayreau
Cea mai mică insulă locuită din Grenadine, un singur sat pe deal și plaje calme. Stop pe rută și cea mai ușoară bază pentru o zi în Tobago Cays, fiindcă e chiar lângă ele.
Union Island
Cea mai sudică insulă și capătul liniei de feribot. De aici se pleacă spre Tobago Cays și tot aici e cea mai bună bază dacă vrei să faci island hopping în sud. Are și aeroport.
Tobago Cays
Un parc marin fără locuitori, la est de Union. Aici nu există feribot de linie, ajungi cu o barcă taxi sau cu un catamaran într-o excursie de o zi, de obicei din Union sau din Mayreau. E zona cu cel mai bun snorkeling din arhipelag.
Mustique
Aici nu circulă feribot public, e insula privată cu vile de vedete. Ajungi cu un avion mic de la Argyle (Mustique Airways sau SVG Air), cu o barcă privată sau cu o zi de navigație pe velierul Friendship Rose dinspre Bequia.
Palm Island și Petit Saint Vincent
Două insule-resort private. Nu ai transport public spre ele, intri doar ca oaspete, cu barca resortului.
Concluzia practică: ca să le bifezi pe toate ai nevoie de câteva nopți pe drum, fiindcă feriboturile nu îți permit dus-întors într-o zi spre insulele de sud. Bequia se face lejer într-o zi din Kingstown, dar pentru Canouan, Mayreau și Union trebuie să dormi acolo.
Experiențe
Excursii
Am cumpărat o singură excursie ghidată, plimbarea cu barca în jurul coastei, 120 EC pentru jumătate de zi, aranjată direct cu un localnic. E experiența care mi-a rămas cel mai tare în minte de pe insula mare. Pe lângă asta, multă lume optează pentru o drumeție pe vulcanul La Soufrière sau pentru o zi de navigație printre Grenadine.
Mâncare
Pe insula mare mâncarea de localnic e simplă și ieftină: chicken and fries la caserolă, 8-10 EC, pește proaspăt, mâncare creolă cu orez și legume. Pe Bequia ai și restaurante mai turistice, cu pește și fructe de mare, de la De Reef pe Lower Bay până la Jack’s pe Princess Margaret Beach. Peste tot apare catch of the day, care merită cerut. Specialitatea locală e tot ce iese din mare în ziua respectivă.
Cafenele
Saint Vincent nu are cafenele chic. În Kingstown găsești mai mult localuri de tip fast food, nimic turistic. În Bequia se schimbă povestea: acolo ai cafenele și beach baruri ca Gingerbread Café sau Jack’s, unde poți sta la o cafea sau un cocktail cu priveliște.
Informații practice
Cum ajungi în Saint Vincent and the Grenadines
Insula mare are un singur aeroport internațional, Argyle (cod SVD), deschis în 2017, la vreo opt kilometri de Kingstown. Din Europa nu prea ai zboruri directe, de obicei faci escală în Barbados, care e cel mai bun hub regional, sau în Saint Lucia, Grenada ori Trinidad, și de acolo un salt scurt. Există și câteva curse directe dinspre America de Nord, dar se schimbă des, așa că merită verificate la momentul rezervării.
Mulți ajung acolo pe apă. Saint Vincent and the Grenadines e una dintre cele mai cunoscute zone de navigație din Caraibe, plină de veliere și de charter, iar la Kingstown opresc și vase de croazieră. Dacă vrei să combini insulele, feriboturile locale fac legătura cu Grenadinele.
Transfer de la aeroport
De la aeroport am urcat vreo 500 de metri pe deal și am luat un autobuz până în terminalul Leeward din Kingstown, de unde am luat altă mașină spre Layou. Un taxi până la aeroport ar fi vreo 180 EC, foarte scump față de transportul public.
La plecare era Good Friday și transportul era aproape inexistent. Am așteptat un van, treceau rar, iar apoi a apărut o ocazie mai ieftină: un șofer oficial de la Sandals care făcea un ban în timpul liber.
M-a dus până în Kingstown împreună cu alți localnici, la preț de cursă obișnuită. Pentru că spre aeroport nu se zărea niciun transport public, i-am plătit 100 EC să mă ducă el, când un taxi obișnuit ar fi cerut 150-180 EC.
Transport local
Dacă ai fost în Caraibe, dar n-ai mers cu transportul lor public, nu știi nimic despre adevăratele Caraibe. Trebuie filmat, e o nebunie ca la roller coaster, dar pe o insulă cu vulcani și cu muzica la maximum.
O cursă costă de regulă 3,5 sau 4 EC, adică 1,5-2 USD. Vanurile (minibusurile) nu au orar fix și nici destinația scrisă pe ele, te descurci întrebând sau cu ajutorul unui handler în autogară.
Cazare
Am stat într-un Airbnb în Layou, cazarea a costat 234 USD pentru șapte nopți. Am avut o cameră separată în locuința unor localnici, intrare pe alt corp de clădire și o baie mică doar pentru mine.
Mai aveau o cameră de turiști, dar atunci eram singurul oaspete. Pe insula mare cazarea e accesibilă față de restul Caraibelor. Pe celelalte insule din Grenadine prețurile cresc simțitor, de câteva ori mai mult.
Bani și costuri
Moneda în Saint Vincent and the Grenadines este dolarul est-caribian (EC$ sau XCD), folosit în comun de mai multe state din regiune: Dominica, Saint Lucia…
Cursul față de dolarul american e fix, în jur de 2,7 EC pentru 1 USD. Dolarul american e acceptat aproape peste tot, dar de regulă doar bancnote, nu monede, iar restul ți se poate da în EC. Bancomatele sunt mai ales în Kingstown, pe celelalte insule sunt rare, așa că merită să ai cash la tine.
Vize
Pentru turism, cetățenii din Uniunea Europeană, deci și românii, intră fără viză pentru șederi scurte. Ai nevoie de pașaport valabil. Regulile se mai schimbă, așa că verifică condițiile actuale înainte de drum.
SIM card și internet
Sunt doi operatori principali, Digicel și Flow. Cartelele SIM sunt ieftine, iar acoperirea 4G e decentă în zonele locuite de pe insula mare și pe cele mai mari insule din Grenadine. Eu am avut un eSIM de la Airalo.
Pe veliere și prin golfuri, mulți merg pe Starlink.
Siguranță
În câteva săptămâni în Caraibe primești mai multe complimente decât în zece ani în țările dezvoltate. Ce e considerat nepoliticos sau politically incorrect în altă parte, în Caraibe e simplu: îmi placi, îți spun. Fără „psss”, nu. E cu „hello, you’re beautiful”. Atât.
Saint Vincent mi s-a părut o insulă mult mai sigură decât Trinidad și Tobago, cu oameni prietenoși. Ca peste tot, atenție la lucruri de valoare în aglomerație și la deplasări noaptea în zone izolate.
Nivelul de trai
Mereu m-am întrebat din ce trăiesc oamenii pe insule ca Saint Vincent. E clar că nu merg la corporație cu program 9-5.
În ultima zi am aflat. Soțul gazdei facea agricultură, cultiva yam (ignamă, un tubercul tropical asemănător cu cartoful dulce, dar mai mare și mai amidonos), și ocazional era ghid.
Ea vindea lucruri vechi sâmbăta, la un flea market improvizat pe marginea drumului. Împreună erau gazde pe Airbnb. Se trezeau la 4-5 dimineața din cauza căldurii, iar după prânz le scădea energia. După 12 îi vedeam nefăcând nimic.
Vremea
Saint Vincent and the Grenadines are climat tropical tot anul, cu temperaturi în jur de 29-30 de grade. Sezonul uscat ține din decembrie până în aprilie și e cel mai bun pentru plajă, cu vârf de turiști și de prețuri.
Cele mai uscate luni sunt februarie, martie și aprilie. Sezonul ploios e cam din iunie până în noiembrie, cu averse scurte și puternice, mai dese în septembrie și octombrie. Tot atunci e și sezonul oficial de uragane, dar insulele stau la marginea de sud a centurii și sunt lovite rar.
Insula mare, vulcanică și muntoasă, prinde mai multă ploaie decât Grenadinele de sud, care sunt ceva mai uscate și mai însorite.
