De data asta nu mai există dubii: taberele care stau față în față vorbesc deschis, pe un ton care depășește intensitatea duelurilor verbale ideologice din perioada Războiului Rece, despre faptul că, în mod deschis și asumat, își pregătesc forțele armate și populația pentru un conflict iminent deoarece, atenție la această sintagmă, se consideră reciproc ca fiind „principala amenințare la securitatea mondială”.
FOTO Shutterstock
Pe de o parte, Rusia, imediat după reuniunea G7 și a deciziilor UE privind noi sancțiuni la adresa Rusiei și constituirea unor noi formule de ajutor financiar masiv pentru Ucraina (cele 90 de miliarde de euro despre care am vorbit într-un alt articol), Serghei Lavrov, ministrul de externe rus, a afirmat că Europa redevine „principala amenințare pentru pacea și securitatea mondială”. În plus, „în ceea ce privește SUA, judecând situația după acțiunile americanilor, pare că au renunțat la orice pretenție de a fi un mediator imparțial, urmând dimpotrivă calea intensificării presiunilor sancțiunilor asupra Rusiei”.
De cealaltă parte, statele europene continuă să se înarmeze intens, invocând o foarte posibilă intenție ofensivă a Rusiei, care s-ar putea materializa prin invadarea teritoriului unui stat aliat. Iar statele membre NATO chiar iau în serios acest scenariu, ca dovadă faptul că NATO, la finele lunii trecute, a decis desfășurarea unei Forțe Terestre Avansate (FLN) în Finlanda, cu participarea a șase țări sub comandament suedez, pentru a întări suplimentar flancul nordic al Europei. Este dat astfel un răspuns direct unei evaluări urgente transmise de SAB (Biroul leton pentru protecția Constituției), care vorbește despre un posibil atac în nord pe care rușii l-ar putea iniția pentru a scădea presiunea pe frontul din Ucraina, acolo unde sunt gata să intensifice extrem de tare propria ofensivă, folosind pe scară mare rachete balistice, dar și să lovească infrastructuri critice.
Dar, dacă vreți să vă desprindeți de logica bipolară a reprezentanților blocurilor militaro-politice aflate în situație de pre-conflict, abordați situația așa cum o fac unii profesioniști în domeniul informației strategice: căutați un raport al unor colegi de-ai lor dintr-o țară neutră, prin forța lucrurilor deținătoare a unui serviciu de informații considerat printre cele mai puternice și mai bine informate, și nu numai din Europa. Vedeți cum evoluează aceste estimări nu numai în logica declamativă a oamenilor politici, firesc polarizantă, vă invit să lecturați o alta, mai puțin prezentată sub luminile rampei, una elaborată de serviciul de informații al Confederației Helvetice, considerat unul dintre cele mai bine informate în materie de analiză prospectivă.
În acest raport se spune: „Obiectivele strategice și intențiile Rusiei depășesc cu mult cadrul Ucrainei. Rusia vrea să-și restabilească influența în Europa de Est în calitate de lider mondial și să se prezinte ca mare putere. În acest scop, duce un conflict durabil și de amploare împotriva „Occidentului”. Recurgând la procedee hibride. În Europa, Rusia își intensifică acțiunile de conflict hibrid, ceea ce include acte de sabotaj, activitățile de achiziții în domeniul proliferării, precum și cele de influențare și dezinformare. Rusia își orientează economia către război și forțele sale armate către o confruntare militară. Odată cu instalarea noii administrații americane, sunt nesigure intențiile SUA de a se arăta garante ale securității și apărării Europei. Multe state europene se angajează în favoarea unei întăriri rapide a capacității Europei de a se apăra în scopul de a putea acționa autonom. Mai rămâne însă de văzut dacă aceste măsuri vor fi suficiente pentru capacitatea aceasta de apărare și disuasiune”. Dar și o notă de speranță: analiștii elvețieni afirmă că, în ciuda a toate acestea, cel puțin până în 2030, o confruntare directă între NATO și Rusia rămâne „extrem de improbabilă”.
Discuția în Europa pe această temă este deosebit de dificilă datorită nevoii de a se trece la finanțări superioare pentru sectorul apărării, așa cum cere Trump și cum repetă Rutte, secretarul general al NATO, cu ambiția ca aliații să se angajeze ferm pentru a cheltui în acest sens cel puțin 5% din PIB. Foarte greu de realizat pe timp de incertitudini economice în Europa și din cauza reticențelor unor state membre, începând cu Slovacia lui Fico. Dacă UE s-a angajat la o contribuție de 90 de miliarde, NATO nu vrea să rămână mai prejos și va anunța 70 de miliarde, odată cu detalierea pe țări a contribuțiilor. Suntem în plină evoluție de conjecturi, unele foarte nefavorabile, asupra modului în care va evolua raportul dintre SUA și NATO,
vedeți aici un extrem de interesant (și neliniștitor) document oficial despre o dezbatere în Congres despre așa-numita „separare a puterilor” în discuția despre o ieșire unilaterală a SUA din NATO…
La noi, decizia se va lua, probabil, în CSAT, căci nu știu dacă mai e timp ca angajamentul României să fie discutat și în Parlament și nici nu se poate bănui că Guvernul ar putea fi creditat cu inițiativa unei analize economice de oportunitate, balansând promisiunile cu riscurile de a nu putea fi îndeplinite de guvernanții mai mult decât provizorii de acum.
Dificilă misiune pentru Președintele Dan, rămas singurul punct de credibilitate instituțională pentru partenerii noștri. Că este așa, din păcate pentru pierderea noastră de influență în jocurile internaționale, ne dovedește episodul penibil pentru onoarea României și a armatei noastre în care ministrul interimar Miruță stă și se roagă la nesfârșit de partenerul strategic ucrainean să i se facă milă și să livreze informații măcar despre faimoasa dronă rătăcită în barajul antipoluare de la Constanța. Și cei de la Kiev nici nu-l bagă în seamă…
Există acum o retorică foarte activă a războiului și, măcar din această cauză, chiar că e urgent să reintrăm în normalitate instituțională și să avem cine să ne reprezinte, alături de Președinte, în domeniile externelor și apărării.
