Uniunea Europeană pregătește negocieri de pace cu Rusia de teama unui acord secret între Trump și Putin. Politologul Corneliu Bjola explică planul din culise.
Emmanuel Macron și Mario Draghi ar putea să reprezinte UE în negocierile cu Rusia. FOTO: EPA EFE
Subiectul numărul 1 în marile cancelarii europene, inclusiv la summitul G7 – viitoarele negocieri cu Rusia –, capătă contur. După mai bine de 4 ani de război la granițele ei, Uniunea Europeană a ajuns la concluzia că este nevoie de negocieri cu Rusia. Deși nu s-a stabilit cine va fi reprezentantul Uniunii Europene în aceste negocieri, Emmanuel Macron este cel mai nou nume adus în discuție.
Informațiile despre negocierile europenilor cu Rusia au început să apară în presa internațională încă de la finele anului trecut, dar în ultimele săptămâni abundă.
Există și o serie de nume vehiculate în acest sens. Angela Merkel, Mario Draghi, Antonio Costa, iar mai de curând chiar președintele Franței, Emmanuel Macron, și cel al Finlandei, Alexander Stubb, sunt cel mai des rostite în acest context.
Politologul Corneliu Bjola, de la Universitatea Oxford, este director al Oxford Digital Diplomacy Research Group. Într-o analiză pentru „Adevărul”, expertul în diplomație explică cine ar fi cel mai potrivit să conducă viitoarele negocieri cu Moscova și vorbește despre concesiile care ar putea fi făcute de o parte și de alta pentru a se ajunge la încetarea războiului.
În opinia sa, europenii insistă pentru aceste negocieri pentru a evita scenariul în care Washingtonul ar face concesii prea mari Rusiei și ar pecetlui soarta Ucrainei.
De ce se teme Europa de negocierile directe dintre Donald Trump și Vladimir Putin
„Discuția despre un eventual negociator european cu Rusia nu poate be separată de teama existentă în capitalele europene, că aranjamentul de securitate pentru Ucraina și pentru continent în sens mai larg ar putea fi decis, în principal, într-un format foarte restrâns, de tip Washington–Moscova, în care Europa ar fi invitată, în cel mai bun caz, să ia act de decizie, nu să o modeleze. Această teamă a crescut odată cu reluarea contactelor directe dintre administrația Trump și Vladimir Putin în ultimul an și cu insistența Kremlinului de a prezenta summitul Trump–Putin din Alaska drept un posibil punct de referință pentru viitoarele negocieri, într-un format care marginalizează în mare măsură capitalele europene. În același timp, Europa a devenit principalul pilon al sprijinului pentru Ucraina, inclusiv printr-un pachet recent de împrumuturi de 90 de miliarde de euro și printr-o creștere substanțială a ajutorului militar, ceea ce justifică politic și moral dorința de a fi prezentă direct în procesul negocierilor, nu doar la plata facturii”, spune Bjola.
Moscova nu s-a dovedit până acum un partener onest în discuțiile preliminare și nici în negocierile mediate de Statele Unite ale Americii.
„Trebuie însă foarte bine înțeles că, din perspectiva Moscovei, punctul de plecare nu este un compromis onest, ci doar de utilizare a negocierii ca instrument de tip divide et impera, menit să exploateze diferențele dintre europeni și americani, respectiv dintre Est și Vest în interiorul Uniunii Europene. Acesta este obiectivul strategic urmărit cu consecvență de Kremlin. În fond, negocierile sunt privite nu ca o cale de soluționare a războiului de agresiune declanșat de Rusia în 2022, ci ca o continuare a acestuia prin alte mijloace, menită să ofere pe cale diplomatică ceea ce nu a putut fi obținut pe câmpul de luptă”, mai spune expertul.
El explică și motivele pentru care Rusia a acceptat până acum mai degrabă discuții cu anumite țări europene și a evitat să se așeze la masă cu Bruxelles-ul.
„Kremlinul a preferat întotdeauna canale bilaterale, cu Berlinul, cu Parisul, cu Washingtonul, tocmai pentru că acestea îi permit să izoleze actorii mai duri, cum sunt statele baltice sau nordice, și să cultive lideri percepuți ca mai acomodanți, pe modelul epocii Merkel. În logica Moscovei, un negociator european ideal ar fi cineva suficient de «împăciuitor» pentru a fi tentat de formule de înghețare a conflictului și suficient de puțin credibil în Est pentru a alimenta tensiuni intraeuropene. De aici pornește și dezbaterea privind profilul negociatorului”, explică el.
De ce a eșuat modelul Angela Merkel în relația cu Rusia și cine este favoritul UE
Fostul cancelar german Angela Merkel ar avea un avantaj important, cel al experienței. Există însă un motiv serios pentru care Corneliu Bjola nu este convins că Merkel ar fi cea mai potrivită să conducă negocierile din partea europenilor.
„Angela Merkel vine cu un capital de experiență, deși nu neapărat unul pozitiv: a lucrat direct cu Putin și a fost arhitectul formatului Normandia și al acordurilor de la Minsk. Dar tocmai această moștenire, combinată cu politica de dependență energetică de Rusia, materializată în Nord Stream, o face greu de acceptat pentru Kiev, Varșovia sau statele baltice și cele nordice, care văd în bilanțul Merkel-Putin un model politic eșuat”, menționează Bjola.
Finlandezii nu sunt nici ei favoriți să conducă discuțiile, dar din cu totul alte motive. Rusia ar fi din start reticentă, iar la Bruxelles se știe acest detaliu.
„Alți candidați menționați, precum Sauli Niinistö sau Alexander Stubb, aduc experiența finlandeză în gestionarea relației cu Rusia, dar ar fi respinși instinctiv de Moscova ca reprezentanți ai noii linii dure după aderarea Finlandei la NATO, iar în interiorul UE nu există încă un consens că un stat de pe flancul nordic ar trebui să dea tonul negocierii”, explică Bjola.
Corneliu Bjiola l-ar vedea pe Mario Draghi să negocieze cu Putin. FOTO: Arhivă personală
Fostul premier italian și fost șef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, ar fi omul potrivit, consideră Corneliu Bjola. El își argumentează preferința pentru bancherul și politicianul italian.
„În acest peisaj, Mario Draghi mi se pare cel mai apropiat de profilul de care Europa are astăzi nevoie. El este perceput ca un european convins, cu un discurs consecvent în favoarea integrării aprofundate și chiar a unei „federalizări pragmatice” a UE, dar nu este asociat cu epoca dependenței energetice față de Rusia sau cu aranjamente sulfuroase de tipul Nord Stream. Draghi a dovedit, în criza euro, că poate lua decizii extrem de dificile și creative. Celebrul „whatever it takes” a combinat disciplina financiară cu capacitatea de a construi pachete complexe acceptabile pentru Nord și Sud deopotrivă. Aceste calități sunt esențiale într-o negociere care nu va privi doar trasarea unor lines de demarcație sau încetarea ostilităților, ci și reconstrucția Ucrainei, arhitectura viitoare a sancțiunilor, ordinea energetică europeană și, nu în ultimul rând, garanțiile de securitate pentru Europa în ansamblu”, subliniază Corneliu Bjola.
Condițiile pentru ridicarea sancțiunilor și planul ONU pentru teritoriile din Ucraina
În ceea ce privește un eventual compromis cu Rusia, Corneliu Bjola consideră că europenii ar putea renunța treptat la sancțiuni, dar numai în schimbul retragerii trupelor ruse din anumite zone.
În schimb, Ucraina ar trebui să beneficieze, spune el, de garanții serioase din partea europenilor și nu numai.
„Compromisul, dacă va exista, ar fi de dorit să fie mai degrabă în termeni de calendar și de mecanisme, nu în termeni de principii. Se pot imagina formule graduale de ridicare a unei părți din sancțiuni, în măsura în care Rusia își retrage treptat trupele, respectă un regim de demilitarizare convenit și acceptă un grad înalt de transparență militară. Se pot discuta, de asemenea, aranjamente de securitate pentru Ucraina, de la un sistem de garanții bilaterale și multilaterale, apropiat de un «NATO-light», până la o variantă europeană de securitate colectivă”, mai afirmă Bjola.
Teritoriile deja ocupate de Rusia ar trebui administrate temporar de ONU, crede Corneliu Bjola.
„În ceea ce privește teritoriile ocupate, pot fi explorate formule temporare de administrare sub egida ONU sau a unei misiuni internaționale, dar numai dacă acestea sunt acceptate de societatea ucraineană și sunt concepute ca o etapă către restabilirea unei păci durabile în Ucraina și în regiunea Mării Negre, nu ca o soluție permanentă de înghețare a conflictului”, avertizează el.
În absența acestor elemente, orice „pace” ar fi, de fapt, doar o pauză între două runde de agresiune, este mesajul lui Bjola.
„În acest sens, concesia maximă pe care o pot face europenii este una de ritm: pot discuta când și cum se ridică anumite sancțiuni, nu dacă Ucraina are sau nu dreptul să existe ca stat suveran și ce teritorii să cedeze și pe care să le păstreze. Personal, însă, nu văd deocamdată semne din partea Kremlinului că ar bi dispus să se îndrepte în această direcție. Atâta vreme cât Putin rămâne în viață sau la putere, obiectivul strategic al Rusiei va rămâne același: continuarea campaniei militare, indiferent de costurile economice, și încercarea de a obține prin mijloace hibride și diplomatice ceea ce nu poate fi obținut pe câmpul de luptă. Miza este clară: slăbirea sprijinului european pentru Ucraina și erodarea coeziunii transatlantice. Acesta este punctul de plecare al Kremlinului și va rămâne astfel. Cine crede contrariul se înșală și ignoră ceea ce Rusia spune și face de mai bine de trei ani. Până în prezent, însă, această strategie nu a produs rezultatele urmărite de Moscova. În pofida dificultăților, Ucraina a reușit să își consolideze capacitățile militare și să transfere o parte tot mai mare a presiunii asupra Rusiei, inclusiv asupra Crimeei, nu doar asupra Donbasului”, mai spune Bjola.
Cum influențează acordul dintre SUA și Iran războiul din Ucraina
O posibilă stabilizare în Orientul Mijlociu, după ce Statele Unite și Iran au anunțat un acord, ar putea să vină în sprijinul Ucrainei, indirect. De acum, crede Corneliu Bjola, timpul curge doar în favoarea Ucrainei și a europenilor.
„În plus, o eventuală stabilizare a situației din Orientul Mijlociu, inclusiv prin reducerea tensiunilor din jurul Strâmtorii Ormuz, ar putea diminua presiunile asupra piețelor energetice și ar crea un context strategic mai favorabil pentru europeni și implicit pentru Ucraina. Timpul curge acum în favoarea Ucrainei și a europenilor, nu a Rusiei, iar acest lucru este foarte important de înțeles. Cu cât Rusia întârzie să facă concesii, cu atât mai mari vor fi concesiile pe care va trebui să le facă în viitor”, conchide Corneliu Bjola.
