România investește sute de milioane de euro în modernizarea materialului rulant, însă o parte dintre beneficiile noilor trenuri sunt limitate de o problemă mai puțin vizibilă: infrastructura din gări. În multe stații, diferența mare de nivel dintre peron și podeaua vagoanelor transformă urcarea și coborârea într-o adevărată provocare, în special pentru persoanele în vârstă, cele cu dizabilități, părinții cu copii mici sau călătorii cu bagaje voluminoase.
Urcarea în noile vagoane rămâne o provocare în multe gări. Foto FB/Ovidiu Avrămescu
Problema a fost readusă recent în atenția publică după ce, pe rețelele sociale, au fost publicate imagini surprinse în gara Constanța cu trenul Interregio IR6086 pe ruta Constanța–București. Fotografiile arată că, deși garnitura este alcătuită din vagoane modernizate, diferența de nivel dintre peron și treptele vagonului rămâne considerabilă, astfel încât urcarea presupune un efort semnificativ pentru mulți pasageri.
Situația nu este însă una izolată. Ea reflectă una dintre cele mai mari provocări ale sistemului feroviar românesc: modernizarea trenurilor avansează mai rapid decât modernizarea infrastructurii din gări.
Vagoanele sunt noi, dar peroanele au rămas la standarde vechi
În ultimii ani, România a început să introducă în circulație vagoane modernizate și rame electrice noi, finanțate inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acestea oferă aer condiționat, prize, sisteme moderne de informare a pasagerilor, spații pentru biciclete și toalete adaptate persoanelor cu mobilitate redusă.
Problema apare însă în momentul îmbarcării.
Distanța dintre peron și vagonul de tren este foarte mare. Foto FB/Ovidiu Avrămescu
În multe gări, peroanele au fost construite cu zeci de ani în urmă și au rămas la o înălțime mult mai mică decât cea pentru care sunt proiectate trenurile moderne. Rezultatul este o diferență mare de nivel între peron și podeaua vagonului, ceea ce obligă pasagerii să urce una sau chiar două trepte înalte.
Deși trenurile sunt mai moderne și mai confortabile, primul contact cu ele rămâne dificil în numeroase stații din țară.
Accesibilitatea nu înseamnă doar trenuri moderne
Problema este resimțită în special de persoanele cu mobilitate redusă. Vârstnicii, persoanele care folosesc scaune rulante, părinții cu cărucioare, dar și călătorii care transportă bagaje grele întâmpină dificultăți la urcare și coborâre.
În multe cazuri este nevoie de ajutorul însoțitorilor sau al personalului feroviar, iar acolo unde acesta lipsește, accesul devine complicat sau chiar imposibil.
Asociațiile care reprezintă persoanele cu dizabilități au atras în repetate rânduri atenția că accesibilitatea nu depinde doar de existența unor trenuri moderne, ci și de infrastructura din gări, care trebuie adaptată astfel încât diferența dintre peron și podeaua trenului să fie minimă.
Ce prevăd standardele europene
În proiectele noi de modernizare a căii ferate finanțate din fonduri europene sunt realizate peroane înalte, care permit un acces aproape la nivelul podelei trenului.
Distanța dintre peron și vagonul de tren este foarte mare. Foto FB/Ovidiu Avrămescu
În funcție de tipul infrastructurii și de specificațiile tehnice aplicate, în Europa sunt utilizate standarde de aproximativ 550 sau 760 de milimetri pentru înălțimea peronului.
Pe liniile modernizate din România, aceste standarde încep să fie aplicate, însă rețeaua feroviară cuprinde sute de gări și halte care nu au trecut încă prin lucrări de modernizare.
Astfel, aceeași garnitură poate oferi acces facil într-o stație modernizată și o urcare dificilă într-o alta aflată pe aceeași rută.
De ce nu au fost adaptate toate peroanele
Modernizarea infrastructurii feroviare presupune investiții mult mai complexe decât achiziția de material rulant.
Ridicarea unui peron înseamnă, în multe cazuri, refacerea instalațiilor, modificarea accesului călătorilor, adaptarea pasajelor pietonale, a sistemelor de drenaj și, uneori, chiar reconfigurarea liniilor din stație.
În plus, multe gări sunt incluse în programe de modernizare etapizate, iar lucrările durează ani de zile.
Din acest motiv, trenurile noi au început să circule înainte ca întreaga infrastructură să fie adusă la standardele necesare.
Facilitățile există, dar nu pot fi folosite pe deplin
Noile vagoane și rame electrice sunt proiectate pentru un nivel ridicat de confort și accesibilitate.
Acestea dispun de spații dedicate persoanelor cu mobilitate redusă, sisteme moderne de climatizare, prize pentru încărcarea dispozitivelor electronice, internet wireless pe anumite garnituri, afișaje electronice și toalete adaptate.
Unele modele sunt prevăzute inclusiv cu rampe sau lifturi pentru accesul persoanelor în scaun rulant.
Totuși, eficiența acestor dotări este redusă atunci când primul obstacol îl reprezintă chiar urcarea în tren.
O problemă care apare și în alte mijloace de transport
Situații similare au fost întâlnite și în transportul urban.
În București, introducerea noilor tramvaie Imperio a evidențiat faptul că multe refugii și peroane nu erau compatibile cu noile vehicule, fiind necesare lucrări suplimentare pentru adaptarea infrastructurii.
Exemplul arată că modernizarea transportului nu înseamnă doar achiziția unor vehicule noi, ci și investiții simultane în infrastructura care le deservește.
Modernizarea trebuie făcută împreună
Investițiile din ultimii ani au început să schimbe imaginea transportului feroviar din România, însă specialiștii atrag atenția că modernizarea materialului rulant și cea a infrastructurii trebuie să avanseze în același ritm.
În caz contrar, pasagerii vor continua să întâlnească situații paradoxale: vor călători cu trenuri moderne, dotate la standarde europene, dar vor urca în ele de pe peroane construite după standarde de acum câteva decenii.
Iar până când modernizarea gărilor va ține pasul cu cea a trenurilor, diferența dintre peron și vagon va rămâne unul dintre cele mai vizibile simboluri ale decalajului dintre investițiile în materialul rulant și cele în infrastructura feroviară.
