În timp ce tot mai multe state, de la Australia la Regatul Unit și mai multe țări europene, adoptă sau pregătesc interdicții privind accesul copiilor la rețelele de socializare, criminologul Vlad Zaha avertizează că aceste măsuri reprezintă mai degrabă o iluzie decât o soluție reală.
Interdicțiile pe rețelele sociale nu ar rezolva problemele tinerilor. FOTO: Pixabay
Într-o analiză pentru „Adevărul”, expertul susține că problemele tinerilor nu sunt cauzate de mediul digital, ci de lipsuri din lumea reală, iar interzicerea accesului la rețelele sociale nu face decât să mute problema în alte zone, uneori chiar mai periculoase.
Australia a fost prima țară din lume care a adoptat o lege prin care interzice accesul copiilor sub 16 ani pe platforme precum TikTok, YouTube, Instagram, Facebook, Snapchat, X, Reddit, Threads, Twitch și Kick, începând cu 10 decembrie 2025. Regatul Unit a anunțat o interdicție similară săptămâna aceasta, care va intra în vigoare în primăvara anului 2027.
Franța a aprobat o lege care interzice accesul copiilor sub 15 ani, iar Danemarca, Norvegia și Grecia au propus limite de vârstă de 15 ani. Alte state precum Spania, Portugalia, Austria, Polonia și Slovenia pregătesc legislații similare, cu vârste limită variind între 14 și 16 ani. Canada a introdus un proiect de lege în iunie 2026 pentru a interzice accesul copiilor sub 16 ani. De asemenea, Parlamentul European a solicitat o vârstă minimă de 16 ani pentru consimțământul privind serviciile digitale. În contrapondere, prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, a declarat că guvernul său nu va introduce o astfel de interdicție.
În România, două proiecte legislative aflate în camera decizională a Parlamentului (PL-x 356/2025 privind majoratul digital la 16 ani și PL-x 385/2025 privind conținutul dăunător) propun identificarea prin acte de identitate a fiecărui utilizator de internet și depunerea unui dosar la ANCOM de către un adult pentru fiecare persoană sub 16 ani. Acestea au fost aspru criticate atât de Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI), cât și de cele peste 50 de instituții care au emis avize, pentru incapacitatea tehnică de a dezvolta sisteme de verificare a vârstei și pentru riscul dezavantajării minorilor. Comisia Europeană a avertizat oficial România că cele două propuneri riscă procedura de infringement. Un al treilea proiect de lege, depus la Senat în martie 2026 (L260/2026), vizează verificarea electronică a vârstei pentru produse și servicii cu restricții de vârstă, dar a primit aviz nefavorabil din partea Consiliului Economic și Social.
„Problemele tinerilor provin dintr-o multitudine de surse, nu din mediul digital”
Criminologul Vlad Zaha a explicat pentru „Adevărul” de ce interzicerea accesului pe rețelele de socializare pentru copiii sub 16 ani nu îi poate proteja, așa cum își imaginează decidenții.
„Întrebarea este dacă interzicerea accesului tinerilor sub 16 ani pe rețelele sociale le va rezolva problemele sau dacă este doar o iluzie. Eu cred că o astfel de interdicție nu are cum să rezolve problemele tinerilor, deoarece acestea provin dintr-o multitudine de surse – interne și externe – legate în principal de mediul înconjurător, de statutul socio-economic, de oportunitățile disponibile. Într-o țară precum România, ceea ce este cu adevărat necesar sunt investiții masive în bunăstarea tinerilor, nu interdicții. Extrem de puține dintre problemele lor vin din mediul digital. De obicei, cei care petrec mult timp online o fac din cauza unor lipsuri din lumea reală. Sondajele europene și internaționale arată că tinerii cer educație, îndrumare și înțelegere pentru perioadele petrecute pe internet, nu interdicții. Interdicțiile nu sunt cerute de tineri și, cel mai probabil, nu vor avea efectele dorite, ci din contră, riscă să producă efecte adverse”, a declarat Vlad Zaha.
Expertul propune o abordare alternativă, care să tragă la răspundere platformele de social media pentru moderarea conținutului, în locul interzicerii generalizate.
„Ar fi mai util ca statele care iau în calcul astfel de interdicții – sau care deja le-au aplicat –, inclusiv Uniunea Europeană, să tragă la răspundere platformele de social media pentru modul în care aleg să nu mai facă deloc moderare, în loc să aplice interdicții. Atât tinerii, cât și adulții sunt expuși dezinformării și efectelor negative ale social media, așa că ar fi mai eficient să se impună platformelor o moderare reală, atât algoritmică, cât realizată de oameni, nu de inteligența artificială, adaptată contextului și limbilor din fiecare țară. O altă opțiune ar fi dezvoltarea sau susținerea unor rețele sociale europene, construite mai puțin pe principiul profitabilității și mai mult pe valori sociale, așa cum ar trebui să arate și imaginea Uniunii Europene, în comparație cu Statele Unite”, a adăugat criminologul.
Australia, prima țară care a interzis accesul copiilor sub 16 ani pe rețelele sociale, oferă deja primele concluzii statistice care contrazic premisele interdicției. Potrivit criminologului, datele arată că, în ciuda anunțului închiderii a peste 5 milioane de conturi ale adolescenților, aproximativ două treimi dintre tinerii australieni sub 16 ani continuă să folosească rețelele de socializare.
„Tinerii au declarat, de asemenea, într-o majoritate covârșitoare (70%) că a fost ușor să păcălească interdicțiile – despre care cunoaștem că se realizează fie prin eșecul recunoașterii faciale, cărți de identitate false, conturi cumpărate pe piața neagră sau migrarea pe alte platforme, printre altele. Aidoma, tot 70% – dar dintre părinți – declară că adolescenții lor sub 16 ani folosesc în continuare rețelele de socializare. Majoritatea adolescenților au declarat că interdicția pe rețelele de socializare nu i-a făcut să se simtă mai în siguranță, iar aproximativ 1 din 7 tineri se simt și mai mult în pericol decât înainte. Datele disponibile sugerează, așadar, o concluzie provizorie previzibilă: interdicția nu a produs îmbunătățirea sănătății mintale, nu a reușit nici măcar să oprească accesul la rețelele de socializare, dar generează deja efecte adverse documentabile: migrare către alte medii digitale, păcălirea regulilor, un fals sentiment de securitate și o potențială epidemie globală de întrebări și răspunsuri simpliste și greșite contrare științei disponibile”, a explicat Vlad Zaha, separat, într-o analiză publicată în luna aprilie de Asociația Edge Institute.
Dilema Uniunii Europene
La nivelul Uniunii Europene, tendința dominantă este copiată după modelul australian, iar Comisia Europeană a anunțat recent că aplicația europeană de verificare a vârstei este „tehnic gata”.
Soluția se bazează pe tehnologia Zero-Knowledge Proof și poate fi integrată în portofelele digitale naționale. Aplicația este pilotată de un grup de șapte state membre, iar obiectivul este ca soluția să fie disponibilă la nivel paneuropean până la sfârșitul anului. Însă, la nici o zi după lansarea tehnică, s-a demonstrat că aplicația poate fi compromisă în două minute prin ocolirea tuturor protecțiilor. De asemenea, 438 de cercetători din 32 de țări au semnat o scrisoare deschisă în care critică sistemic interdicția adolescenților la rețelele sociale, avertizând că tinerii vor fi excluși, discriminați și afectați negativ de măsuri anti-științifice.
Ministra Educației și Cercetării din Estonia, Kristina Kallas, a fost cea mai vocală critică a consensului prohibitiv, argumentând: „copiii vor găsi foarte repede modalități de a ocoli interdicțiile și de a continua să folosească rețelele sociale”. Ministra Justiției și Afacerilor Digitale, Liisa Pakosta, a completat „Estonia crede într-o societate informațională și în includerea tinerilor în societatea informațională”. Estonia, una dintre cele mai digitalizate state din lume, a integrat educația digitală în programul școlar încă de la vârsta de 7 ani, iar poziția sa capătă o greutate considerabilă în contextul dezbaterilor europene.
Românii au opinii nuanțate, departe de consensul politic
Un sondaj AtlasIntel realizat la comanda Edge Institute arată că românii au o opinie nuanțată, departe de consensul invocat de unii decidenți.
Cel mai frecvent răspuns (35%) nu consideră necesară interzicerea rețelelor, ci permiterea accesului la o versiune adaptată pentru copii. O treime susțin interdicția sub 16 ani, un sfert sub 14 ani, iar 8% nu consideră că ar trebui impuse restricții. Principalul efect negativ anticipat este migrarea copiilor către rețele ascunse, mai periculoase (31%) – exact ceea ce se întâmplă deja în Australia.
De asemenea, 44% dintre români consideră părinții principalii responsabili privind accesul copiilor la rețelele sociale, 38% plasează responsabilitatea pe stat, iar doar 8% pe platformele de social media.
Criminologul Vlad Zaha subliniază că România rămâne în urma dezbaterilor europene și globale, blocată în reflexul dosarului-cu-șină, fără să fi solicitat sau să fi contribuit la testarea aplicației europene de verificare a vârstei.
„Ne aflăm într-un impas în ceea ce privește rapiditatea adoptării cărții electronice de identitate, aidoma impasului pe care îl avem în dezvoltarea portofelului european de identitate digitală. Nu am solicitat și nu facem parte din grupul țărilor care testează aplicația europeană de verificare a vârstei, nu am contribuit către identificarea unor probleme sau soluții în discuția pan-europeană și globală referitoare la rețelele de socializare sau la bunăstarea copiilor și adolescenților și nu avem, ca stat, nicio opinie relevantă de adus asupra subiectului care inevitabil vizează și țara noastră”, a concluzionat Vlad Zaha.

