Franța și-a început aventura la Campionatul Mondial 2026 cu un duel care i-a trezit amintiri neplăcute. În față sa s-a aflat Senegal, echipa care a produs una dintre cele mai mari surprize din istoria competiției în trecut, învingând-o pe campioana mondială en-titre la ediția din 2002. Duelul din această seară, disputat la New York, a contat în Grupa I, din care mai fac parte Norvegia și Irak. Francezii s-au impus cu 3-1.
Foto/Imago Images
Franța și Senegal au oferit o primă repriză echilibrată
Au existat puține ocazii clare, dar destule momente periculoase la ambele porți. Senegalul a avut cea mai mare șansă de gol în minutul 25, când Nicolas Jackson a scăpat pe contraatac și a trimis în bară din interiorul careului.
Africanii au mai amenințat poarta lui Maignan prin Ismaila Sarr (min. 31), care a șutat mult peste poartă, dar și prin Sadio Mane (min. 40), al cărui șut de la distanță a fost blocat de goalkeeperul francez.
De partea cealaltă, Franța a încercat să își creeze ocazii mai ales prin faze fixe și prin acțiunile lui Ousmane Dembele, însă fără să găsească drumul spre gol. În minutul 19, atacantul francez a avut un șut blocat de defensiva senegaleză. Arbitrul a arătat șase minute de prelungire la finalul celor 45 de minute regulamentare. Scorul a rămas 0-0 la intrarea în prelungiri.
Franța a rezolvat meciul în ultima jumătate de oră
După o primă repriză fără goluri, Franța a ridicat ritmul și a reușit să deschidă scorul în minutul 66. Mbappe a finalizat din interiorul careului și a adus avantajul francezilor după o perioadă de dominare. Senegalul a încercat să revină în joc, însă francezii au lovit din nou pe contraatac. În minutul 82, nou-intratul Barcola a făcut 2-0, profitând de o pasă excelentă a lui Adrien Rabiot.
Finalul a fost spectaculos. În minutul 90+5, Ibrahim Mbaye a redus diferența pentru Senegal cu un șut superb în vinclu și a reaprins speranțele africanilor. Bucuria lor a durat însă foarte puțin. Un minut mai târziu, Mbappe a închis tabela cu o execuție de excepție de la distanță, direct în vinclu, stabilind scorul final, 3-1.

