Salutare tuturor și bine v-am regăsit! Marți seara, 30 iunie, pe la ora nouăsprezece, prețul la bursa de energie a atins un nou record. Peste 5.321 de lei pe megawatt oră, adică peste o mie de euro, cel mai mare preț din istoria bursei noastre. Toată Europa se uita la noi. Numai că, de data asta, unii ca mine au fost de partea bună a facturii. Așa că dați-mi următoarele minute să vă arăt de ce curentul se scumpește din cauza inteligenței artificiale, unde curg banii cu adevărat importanți și cum am prins recordul ăla de preț din propriul meu garaj. Follow the money.
De unde luăm curent pentru toată nebunia asta cu AI?
Toată lumea vorbește despre inteligența artificială. NVIDIA, cipuri, modele care scriu, desenează, gândesc. Doar că există o întrebare pe care aproape nimeni nu o pune: de unde luăm curent pentru toate chestiile astea? Pentru că un chatbot simpatic care îți scrie tema e de fapt, în spate, o hală cât zece terenuri de fotbal, plină de servere care duduie non-stop. Și halele astea răsar peste tot, inclusiv în România.
Cifrele vin de la Agenția Internațională pentru Energie. Consumul de electricitate al centrelor de date a crescut cu 17% doar anul trecut, până la aproape 500 de terawați oră pe an, cam cât consumă toată Germania într-un an întreg. Până în 2030, aceeași agenție estimează că cifra se dublează spre 950 de terawați oră, mai mult decât consumă Japonia azi. Iar centrele de date construite special pentru AI își triplează consumul.
Cine plătește? Cinci companii mari de tehnologie au băgat doar anul trecut peste 400 de miliarde de dolari în investiții, majoritatea în centre de date, iar anul ăsta estimarea mai crește cu 75%. Numai că banii ăștia nu se opresc în cipuri. Un centru de date fără priză e un depozit foarte scump de fier vechi. Banii merg mai departe, în transformatoare, în cabluri, în stații, în contoare inteligente, în softuri pentru rețea. Și exact acolo mergem azi.
Blocajul nu e curentul. E rețeaua veche de 50 de ani
Hai să desfacem lanțul pas cu pas. AI-ul are nevoie de centre de date, centrele de date au nevoie de energie multă și constantă, iar electricitatea are nevoie de rețele care să o transporte. Numai că rețelele Europei și Americii au fost construite în mare parte acum 40-50 de ani, pentru o lume fără AI, fără mașini electrice, fără pompe de căldură. Pentru un bec, un televizor, poate un frigider.
În Statele Unite, centrele de date vor reprezenta aproape jumătate din creșterea cererii de electricitate până la sfârșitul deceniului. America va ajunge să consume mai mult curent pentru centre de date decât pentru aluminiu, oțel, ciment și chimicale la un loc. Industria grea a secolului XXI nu mai toarnă oțel, rulează modele generative. În Irlanda, centrele de date mănâncă deja peste 20% din tot curentul țării.
Și România? Recordul ăla de marți seara a avut o rețetă simplă: caniculă, consum uriaș, centrale în revizie. Un reactor de la Cernavodă închis pentru mentenanță, centrale pe gaz oprite, inclusiv cea de la Brazi, iar din cauza secetei nici Porțile de Fier 1 nu produce la capacitate maximă. Soarele apune, fotovoltaicele ies din competiție și fix la ora aia rețeaua urlă după energie. Am mai discutat despre prețul la kWh și presiunea pe care AI-ul o pune pe rețea, dar acum se vede negru pe alb în factură.
Și mai e o parte urâtă: factura se mută la vecini. Am citit despre orașe din America unde factura oamenilor a crescut deja pentru că un gigant din tehnologie s-a mutat prin vecini. În cel puțin 13 state, cei care locuiesc lângă centre de date plătesc cu până la 267% mai mult pentru energie decât acum cinci ani. Progres o fi, dar cu nota de plată mutată parțial la vecini.
Cum am prins recordul de preț din propriul meu garaj
Întrebarea mea de investitor nu e cine profită de AI cu orice preț. Întrebarea e care parte din lanțul energetic rezolvă o problemă reală și rămâne utilă indiferent ce facem cu inteligența artificială. Și aici modernizarea rețelelor bate tot. O rețea mai deșteaptă ajută pe toată lumea: un spital din Iași, o pompă de căldură din Brașov, mașina electrică din parcarea ta și prosumatorul din Corbeanca, adică pe mine.
Casa mea din Corbeanca are 25 de kW pe panouri, încă pe atât am aici în București, invertoare pe trei faze și o baterie de 66 kWh pe care o documentez cu cifre reale în seria Despre case. Produc zeci de megawați pe an, consum din ei doar vreo treizeci. Pe hârtie sunt independent energetic. În realitate însă, ani de zile am fost cel mai prost trader de energie din România, pentru că dădeam curentul în rețea la prânz, când nu valorează aproape nimic, uneori chiar pe prețuri negative, și cumpăram seara, când e scump. Asta e povestea a sute de mii de prosumatori români: producem toți în același timp și ne ducem pe aceeași tarabă. E fix bătălia pentru libertate energetică despre care am mai vorbit pe larg.
Doar că lucrurile s-au schimbat. Cei de la Yellow Grid, un startup din Cluj, au construit prima fabrică virtuală de energie funcțională din România, un VPP. Sute, poate sute de mii de prosumatori ca mine își pun sistemele laolaltă într-o cutiuță, un yellow box, iar softul lor decide pe intervale de 15 minute când tragi curent în baterie și când vinzi. Nu la prânz, când e nimic, ci seara, când rețeaua imploră și plătește. Au trecut de 500 de prosumatori și de 10 MWh de stocare agregată. Practic, o baterie uriașă împrăștiată prin curțile oamenilor.
Și acum faza care mă face să zâmbesc. Zilele trecute, când piața a luat foc, comunitatea asta a vândut energie cu 4 lei pe kilowattul oră. Ca să aveți comparația, un furnizor clasic îți dă pe energie injectată undeva pe la 40-50 de bani. De vreo opt ori mai bine, exact atunci când rețeaua avea cea mai mare nevoie. Bateria din garajul unui om din Cluj a ținut pentru un sfert de oră locul unei centrale de gaz. Unii ar zice că e speculă. Eu zic că e infrastructură care în sfârșit funcționează. Iar când îmi conectez propria baterie, sistemul meu devine un nod în centrala asta virtuală și o să-mi alimentez vecinii seara.
Hidroelectrica, elefantul din sufrageria bursei
Dacă tot vorbim de energie care produce bani, trebuie să vorbim despre Hidroelectrica. Am prins un pic din subscripția la listare în 2023, la 104 lei pe acțiune. Săptămâna asta acțiunea a spart pragul de 200 de lei și a urcat spre 220. Record istoric, capitalizare de aproape 97 de miliarde de lei, cea mai valoroasă companie listată la București, peste Petrom. Banii s-au dublat în trei ani, plus dividende an de an printre cele mai grase de la BVB. Randamentul meu total, cu tot cu dividende, a trecut de 70% și mi-a acoperit o parte din investițiile de la Casa Buhnici 2.
De ce a explodat Hidro tocmai acum? Primul trimestru din 2026: profit net 1,3 miliarde de lei, plus 122% față de anul trecut, producție plus 36%, Dunărea cu debit peste medie și liberalizarea pieței care le-a permis să vândă mai scump. Apă multă, preț bun, profit record. Numai că trebuie să fiu cinstit: Hidro se tranzacționează la un multiplu de vreo 28 de ori profitul, iar businessul depinde de un singur lucru pe care nu-l controlează nimeni, ploaia. Lecția mea nu e cumpărați Hidroelectrica. Teza infrastructurii energetice funcționează, o văd în propriul portofoliu, dar un an bun pe Dunăre nu e strategie. Diversificarea e strategie.
Cele cinci sertare ale energiei
Când zici investesc în energie, de fapt alegi între cinci lucruri foarte diferite. Unu, infrastructura de rețea: transformatoare, cabluri, contoare inteligente, softuri, legătura cea mai directă cu blocajul de care am vorbit. Aici trăiesc Schneider Electric, ABB, Eaton, Prysmian sau Terna. Doi, utilitățile și producătorii, cei care vând curentul: Hidroelectrica la noi, NextEra Energy în America. Trei, nuclearul: toată lumea vorbește despre el, dar proiectele sunt lente, scumpe și politice. La noi, reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă se discută de pe vremea Nokia cu butoane. Patru, regenerabile plus stocare plus gaz, fiecare cu compromisul lui. Cinci, energia tradițională, petrol și gaze, o industrie ciclică legată de prețul barilului, care merge bine când geopolitica nu merge bine. Cinci sertare cu nume asemănătoare și riscuri complet diferite.
Cum verific un ETF înainte să pun bani pe el
Episodul e realizat cu sprijinul celor de la Freedom24, partenerul seriei. Ei susțin producția, concluziile sunt însă întotdeauna ale mele. La ETF-urile tematice numele te poate păcăli urât: unul cu energie în titlu poate fi plin de petrol și gaze. Așa că verific pe bune. Caut GRID, First Trust Nasdaq Clean Edge Smart Grid Infrastructure UCITS ETF. Prima verificare, cea mai importantă pentru noi europenii: e UCITS? Da, construit după regulile europene și disponibil pentru retail. A doua, cât mă costă? TER 0,63% pe an, nu e ieftin ca un ETF pe S&P 500, dar e prețul specializării. A treia, și aici pică majoritatea: ce e înăuntru? Eaton, Johnson Controls, National Grid, ABB, Schneider Electric, Quanta Services, Prysmian, Hubbell, Terna. Echipamente electrice aproape 44% din fond, utilități vreo 11%. Nu cumpăr energie verde ca lozincă, cumpăr firmele care fac transformatoarele, cablurile și creierul rețelelor.
Pentru comparație am pus lângă el EXH1, un ETF pe energia europeană clasică, petrol și gaze, și COM, un ETF pe mărfuri. Trei instrumente cu energie în nume, dar trei animale complet diferite. GRID e pariul pe modernizarea rețelei, EXH1 pariul pe barilul scump, COM pariul pe mărfuri în general.
Cum investesc 2.000 de euro reali pe teza asta
Ca la episodul cu apărare, unde am băgat primii bani pe Rheinmetall, azi pun 2.000 de euro reali în portofoliul public, cu regulile mele. Nu e sfat, e transparență. Regulile: unu, doar instrumente UCITS potrivite pentru retailul european. Doi, ETF-ul e scheletul, acțiunea individuală e doar laboratorul. Trei, nu intru cu toți banii deodată, nimeni nu prinde momentul perfect. Patru, mereu o poziție care pariază împotriva propriei mele teze.
Alocarea: 1.000 de euro în GRID, teza principală, diversificată pe zeci de companii de infrastructură. 400 de euro în EXH1, energie tradițională europeană, contrarianul meu, dacă geopolitica scumpește iar barilul prin Ormuz. 300 de euro în NextEra Energy, atenție, acțiune individuală cu tot riscul de companie unică, poziția mea de studiu. Și vreo 300 de euro îi las cash, muniție pentru o tranșă viitoare sau o corecție interesantă. Portofoliul public a ajuns la 2.692,94 euro, cu un scor de 6 din 7 la echilibru. Orizontul meu sunt ani, nu săptămâni, iar nucleul portofoliului rămâne plictisitor și diversificat. Ce vedeți aici e o temă satelit, câteva procente, nu toți banii familiei.
Ce poate merge prost? ETF-urile tematice sunt concentrate, când sectorul strănută tot coșul răcește. Rețelele depind de reglementatori, autorizații și dobânzi, iar infrastructura se finanțează pe credit. NextEra e o singură companie cu riscurile ei. Energia tradițională e ciclică. Iar AI-ul însuși vine cu nota de plată pe mediu: apă, terenuri, emisii, presiune pe comunități. Nimic din ce v-am arătat azi nu e fără risc, asta e viața.
Sursele pentru materialul de azi sunt în descrierea clipului. Dacă vrei să continui firul banilor, aruncă un ochi și pe episodul anterior din Follow the Money. Și până data viitoare, follow the money și să vă fie numai bine!
