Chocó e una dintre cele mai sălbatice și izolate regiuni din Columbia, pe coasta Pacificului, aproape de Panama: te duci pentru plaje imense și aproape goale, ca în El Valle, pentru balene și rechini-balenă și pentru un ritm al vieții fără fițele locurilor devenite prea celebre.
Chocó Colombia nu încearcă să te impresioneze. Și poate tocmai de asta rămâne cu tine.
Dacă vrei confort, mergi în altă parte. Dacă vrei să simți că ești la marginea lumii, cu jungla în spate și Pacificul în față, atunci da, Chocó.
Locuri de vizitat în Chocó Colombia
Bahía Solano
Chocó Colombia nu e genul ăla de loc care să-ți facă cu ochiul din Instagram. Nu are rooftop-uri, nu are latte art, nu are deserturi fancy cu trei straturi și nume franțuzesc. Are ploaie. Multă. Caldă, serioasă, tropicală, din aia care nu cere voie.
E o regiune extrem de izolată. În Bahía Solano ajungi doar cu avionul din Medellín, nu există deloc drum rutier. Când zbori din Medellín vezi sub tine doar munți, junglă și râuri care străbat jungla. Atât.
E una din cele mai sărace regiuni din Columbia, dar și una dintre cele mai autentice. În prima zi m-a enervat sărăcia, apoi am apreciat autenticitatea. Da, drumurile sunt în mare de noroi chiar și în Bahía Solano. E dificil să găsești și o simplă cafea în oraș sau produse mai puțin sofisticate decât biscuiți în magazinele lor.
Dar… când vezi imensitatea și frumusețea unor plaje de la Pacific sau te duc trei pescari cu barca înapoi în oraș, gratis, apreciezi ce contează cu adevărat: locurile și oamenii n-au fost stricați de turismul în masă și le poți admira așa cum sunt.
Majoritatea populației din Chocó e afrocolumbiană, iar cultura de acolo e diferită de ce vezi în Medellín sau Bogotá. Totul e mai simplu și mai primitiv. Nu plătești cu cardul și ai un bancomat doar în Bahía Solano, nu și în El Valle. Mănânci ce mănâncă și localnicii, nu fițe adoptate pentru turiștii străini.
Am ajuns în Bahía Solano din Medellín și când am aterizat ploua cu găleata. Aeroportul e o glumă, e un culoar în aer liber cu acoperiș, security check nu se face cu aparate de scanat, ci se uită un soldat în bagajul tău.
Asta e temporar, căci se construiește un mic aeroport modern acum, dar deocamdată situația e de un rural extrem. Și țăranii care au un hambar pentru găini au o infrastructură mai bună decât am văzut în 2026 în Bahía Solano.
M-a așteptat un șofer de tuktuk la aeroport și m-a dus la cazare, prin bulbucii care nu promiteau nimic bun pentru ziua aia. Dar eram la tropice, după vreo două ore ploaia s-a oprit și am ieșit să mă plimb.
Pot să spun de pe acum: dacă ocolești Bahía Solano nu ai pierdut nimic. Sunt mai multe străzi cu noroi, o alta pe care se chinuie cu lentoare să toarne ciment, mici magazine în care nu găsești mai nimic, o plajă murdară pe care, la reflux, se plimbă un câine vagabond.
În atmosfera asta bacoviană am luat-o spre Muelle, de unde pleacă bărcile spre locurile din jur. În Chocó transportul e în mare parte pe apă. Există un drum de la Bahía Solano la El Valle, dar oamenii au case pe țărmul Pacificului și trebuie să ajungă acolo, în tot felul de cătune izolate.
Am întrebat prin micul port de cafea sau înghețată și părea că nu văzuseră așa ceva în acest secol. Până la urmă am renunțat, iar pe drumul de întoarcere am găsit undeva o cafea simplă cu lapte. Chiar și asta a părut un lux, așa că am savurat-o cu recunoștință.
Plaja Huina
Din Bahía Solano ai câteva locuri de vizitat: plaja Mecana, Jardín Botánico del Pacífico și Huina.
De Huina nu știam, eu voiam să ajung pe plaja Mecana, care părea la distanță de mers pe jos de oraș. Dar când am vorbit cu gazda mea am aflat că pe Mecana e greu de ajuns. Nu poți merge acolo cu tuktukul. Dacă vrei cu barca, trebuie rezervare specială pentru un grup.
Poți să ajungi pe Plaja Mecana mergând pe jos, dar în ziua în care mă gândeam eu să merg fluxul era la ora 12, ora la care voiam să iau și eu o pauză. Să mă prindă fluxul pe o cărare pe care nu o cunoșteam nu mi s-a părut înțelept, așa că am renunțat la Mecana.
Apoi a apărut în discuție Huina. Acolo nu e doar o plajă, ci un mic cătun în care stau localnicii, așa că circulă frecvent bărci din Bahía Solano până acolo.
Bărci și plajă sună a plan bun, așa că m-am dus.
Am găsit ușor o barcă în portul din Bahía Solano (Muelle). Am fost singurul pasager, ceea ce a fost neobișnuit pentru mine, dar așa sunt lucrurile acolo. Barcagiul m-a lăsat pe plajă și mi-a zis că voi găsi o barcă la întoarcere. Nu există un program anume și nici măcar locul în care opresc bărcile nu e nicicum marcat, dar acolo e un sat cu cazări pentru turiști, așa că nu ești în pustietate.
Iar plaja Huina e frumoasă foc! Pe margine sunt casele din lemn ale pescarilor și câteva cazări simple. M-am oprit la una pentru un suc și am regretat că nu am știut de locurile astea și nu am rezervat și eu cazare pe plajă.
Nisipul e fin, apa nu e foarte adâncă și valurile se liniștesc înainte de a ajunge la tine, plaja e lungă și fotogenică, palmierii primitori – mi-a plăcut Huina mult.
După vreo două ore am început să mă uit după o barcă să mă întorc, dar cei care plecau cu bărcile nu se duceau în Bahía Solano. Era deja aproape patru pm și începeam să mă îngrijorez, nimeni nu știa când vine o altă barcă, doar că va apărea ceva la un moment dat.
Am zărit niște pescari lăsând pe plajă pe cineva și i-am întrebat dacă merg la Bahía Solano. Au zis că da, dar că trebuie să facă un ocol.
Am plecat cu barca lor și am avut parte de genul acela de experiență autentică, non turistică, pe care ți-o oferă soarta când te duci în astfel de locuri care trăiesc viața reală, nu aia falsificată din reviste sau online.
Pescarii erau trei băieți care fuseseră la pescuit de toni și acum se întorseseră cu prada pe care urmau să o vândă. Am luat-o cu barca în direcția opusă și ne-am oprit lângă altă plajă, pe apă. Apoi unul dintre ei a ridicat capacul cutiei mari albastre și m-a întrebat dacă vreau să văd.
Cutia era plină cu pești mari, toni. Au început să le taie capetele, pe care le-au aruncat în Pacific pentru El Tiburón, domnul rechin, care vine noaptea la cină. După ce au curățat peștii de capete, au tras barca pe mal și a venit un nene cu o roabă, cu care au transportat tonii la un hotel care i-a cumpărat.
Cred că a durat vreo oră totul. Mi-au povestit de balenele care vin mai târziu, în vară, și de delfini. Foarte drăguți băieții. Când am ajuns în Bahía Solano și am întrebat cât costă transportul, mi s-a răspuns: nada, tranquila ☺️
Lucruri utile: drumul cu barca Bahía Solano Huina a costat 25.000 COP, prețurile sunt stabilite la nivel regional și sunt o idee mai mari pentru turiști. La întoarcere nu am plătit nimic.
Dacă mergeți pe Plaja Huina, încercați să ajungeți mai devreme ca să aveți mai multe opțiuni la întoarcere. După ora trei sunt mult mai puține bărci.
Pe plaja Huina există și cazări și e un loc foarte liniștit și frumos ca să petreci câteva nopți lângă Pacific.
El Valle
El Valle e un sat pe coasta Pacificului. Mic, izolat, fără nimic fancy. Atât de puțin „important” încât nu are nici măcar un bancomat.
Am ajuns acolo cu tuktukul pe un drum care e un amestec de drum cimentat și drum de noroi, noroi fiind și peste tot în sat (în Chocó plouă mult).
După ce m-am cazat într-o cameră simplă, dar cochetă, am mâncat la La Rosa del Mar, care aparent e cel mai bun restaurant de acolo (dacă nu unicul), și am traversat râul pe un pod de lemn pe care trec și tuktukuri și motocicliști, căci podul rezistă.
Plaja Cuevita
Playa Cuevita e doar plaja satului, cea mai apropiată de El Valle. Nu e parc național (Utría e mai departe), nu e plajă de menționat în vreun clasament elegant din reviste glossy. De abia apare pe hartă cu un pin pus complet greșit.
Dar e locul în care exclami wow! E o plajă de început de lume. Înainte de oameni, înainte de dinozauri, îmi imaginez că așa arăta planeta.
Sălbatică, lungă, fără amenajări, cu un refuz evident de a te accepta în apele oceanului. Am fost vrăjită de plaja asta nesfârșită, atât de frumoasă și atât de… ignorată de faimă.
Din când în când mai treceau localnici cu motocicleta pe nisip, îți zâmbeau și dispăreau mai departe. În rest, acolo ești doar tu, Pacificul și jungla din spate.
În fața mea era o fată care făcea jogging, plajele astea de la Pacific fiind plaje bune pentru alergat și meditat, nu pentru înotat și, clar, nu pentru bronzat (deși eu am reușit să mă înroșesc la față, crezând că norii mă protejează).
Lucruri utile: la Plaja Cuevita ajungi mergând pe jos din satul El Valle.
Plaja El Almejal
Plaja mai cunoscută din zonă este Plaja El Almejal. M-am dus acolo în altă zi, o zi în care a picurat aproape non stop: zece minute de stropi fini, zece minute de pauză, zece minute de stropi fini și tot așa, timp de ore.
Dar poate așa a fost mai frumos, căci am avut nuanțe de verde, de albastru, de gri.
Nu e la fel de izolată ca Plaja Cuevita și poate de asta m-a impresionat mai puțin. Plaja El Almejal are cazări pe margine – cochete, din lemn, dar vezi semnele oamenilor lângă plajă, nu ești rupt de lume ca pe Plaja Cuevita.
Ce e frumos la Plaja El Almejal sunt stâncile împrăștiate pe plajă. Am ajuns acolo la reflux și m-am putut plimba printre ele, lucru pe care nu îl poți face la flux, toată plaja e atunci acoperită de apă.
Dacă ai mai mult timp la dispoziție, mai sunt câteva plaje la care poți ajunge la reflux și sunt câteva cascade. Am vorbit pe plajă cu un ghid local care mi-a arătat poze, dar în ziua aceea apa deja începea să crească și dacă mergeam mai departe, aș fi fost blocată pe alte plaje câteva ore bune.
Pe Plaja El Almejal se poate înota în unele locuri la reflux, dar nu la flux, erau mai multe semne despre asta pe stânci.
Lucruri utile: la Plaja El Almejal ajungi mergând pe jos din satul El Valle, drumul durează cam 15 minute.
Alte locuri de vizitat în Chocó
Parque Nacional Natural Utría
Golf protejat unde jungla intră direct în ocean. Mangrove, apă mai liniștită decât pe plajele deschise, balene în sezon și trasee prin pădure tropicală. E unul dintre cele mai cunoscute puncte din Pacificul columbian.
Nuquí
Alternativa la Bahía Solano, mai cunoscută pentru surfing și pentru izvoarele termale din apropiere. Acces tot cu avionul din Medellín. Atmosferă similară: simplă, tropicală, fără infrastructură sofisticată.
Termales de Nuquí
Bazine naturale cu apă termală în mijlocul junglei. Ajungi cu barca și apoi pe jos. Experiența e mai mult despre drumul până acolo decât despre spa.
Playa Guachalito
Plajă lungă și foarte fotogenică, cu pietre negre și valuri puternice. Bună pentru plimbare și stat, nu neapărat pentru înot.
Playa Jurubirá
Și mai izolată. Sat mic, foarte puține cazări. Genul de loc unde ajungi dacă chiar vrei liniște totală.
Cascadas El Tigre
Cascadă accesibilă din zona El Valle, prin junglă. Traseu scurt, dar alunecos. Mai mult experiența de pădure tropicală decât wow monumental.
Río Jovi
Râu navigabil cu barcă mică, printre vegetație densă. Apă mai liniștită decât oceanul, atmosferă de film.
Experiențe speciale în Chocó
Observarea țestoaselor marine
În zona El Valle există proiecte de conservare. În anumite luni din an, poți vedea țestoasele ieșind noaptea pe plajă să depună ouă sau puii care se îndreaptă spre ocean. Se face cu ghid local, discret, fără lumini puternice. Nu e spectacol, e moment fragil.
Surfing
Valurile din El Valle și Plaja El Almejal sunt potrivite pentru surf. Nu e destinație comercială de surf, dar tocmai asta o face interesantă. Mai puține plăci pe apă, mai mult ocean.
Birdwatching
Chocó e una dintre cele mai bogate regiuni din lume în biodiversitate. Pentru pasionați, păsările tropicale sunt motiv suficient să ajungă aici. Nu e ceva ce vezi rapid, e pentru cei răbdători.
Pescuit artizanal
Ton, bărci mici, vânzare directă la hotel. E viața reală a locului, nu activitate organizată pentru turiști. Oceanul e plin de pești gustoși în Chocó.
Informații practice
Cum ajungi în Chocó
În Bahía Solano poți ajunge doar cu avionul din Medellín, zborul durează 40 de minute. Un bilet dus-întors la compania Clic a costat 108 USD. Nu există drum rutier între Medellín și Bahía Solano, chiar dacă pe hartă Chocó nu pare așa de departe.
Din Medellín am plecat de pe aeroportul Olaya Herrera, un aeroport mai mic din centrul orașului, care deservește unele destinații interne.
Din Bahía Solano ajungi în El Valle cu tuktukul sau cu mototaxi, nu știu dacă există vreun microbuz regulat. Drumul cu tuktukul a costat 45.000 COP.
Tarjeta turistică Chocó
Pentru a vizita Chocó trebuie să plătești o taxă de turism la sosire, pe aeroport. Costă 58.363 COP și se plătește cash, nu vă bazați pe POS-uri acolo, nu am văzut nici măcar unul. De ce 58.363 COP și nu… 60.000? Habar n-am 😄
Transfer de la aeroport
Aeroportul înseamnă o pistă de aterizare lângă oraș, poți merge și pe jos, dar e plin de tuktukuri acolo. Cel mai bine rezervați prin cazarea din Bahía Solano, eu am plătit 5.000 COP.
Transport local
Transportul local constă în tuktukuri, mototaxi și bărci. Multe locuri se pot vizita și mergând pe jos, având în vedere lipsa drumurilor din Chocó, locurile în care poți ajunge pe patru roți sunt limitate.
Mi s-a spus că dacă rezervi cazare undeva pe o plajă izolată, se ocupă hotelul de acolo să îți asigure barca până la ei. Altfel, dacă nu sunt curse regulate undeva, trebuie rezervat mai din timp, pentru un grup, nu o persoană.
Cazare în Chocó Colombia
În Bahía Solano am stat la Posada Los Palitos, cazarea a costat 49 USD pentru două nopți.
În El Valle am stat la Casa Tortuga, cazarea a costat 36 USD pentru două nopți.
Ambele au fost OK, dar nu vă așteptați la lux modern acolo. WiFi a funcționat bine, n-am avut AC, dar nu e așa de cald în Chocó încât să te afecteze.
Bani și costuri
În primul și în primul rând trebuie să ai cash acolo! Există un bancomat în Bahía Solano, dar în El Valle nu e niciunul, iar drumul până în Bahía Solano durează 40 de minute.
Costurile nu sunt nici mari, nici mici, dar nu găsești mare lucru în Chocó, nici măcar când e vorba de gustări. Mâncarea la restaurantele locale, însă, e foarte bună și poți mânca ton proaspăt pescuit chiar acolo, local.
SIM card și internet
Pe Plaja Huina n-am avut semnal Claro, dar am găsit WiFi la un hostel. În rest WiFi a funcționat bine.
Siguranță
În Chocó oamenii sunt amabili și prietenoși, nu e o zonă cu probleme de siguranță. Localnicii trăiesc din pescuit și ceva mai puțin din turism, chiar dacă e o regiune săracă, nu m-am simțit în pericol pe plajele lor.
Am călătorit acolo singură și nu cred că am fost singura femeie care a făcut asta.
Turism
Turismul e slab dezvoltat în Chocó Colombia, ajung mai ales străini care caută natură brută, balene, pădure tropicală și plaje fără șezlonguri aliniate la milimetru. Mulți sunt europeni, câțiva americani, backpackeri, surferi, oameni care știu exact de ce vin.
În locuri ca El Valle sau Bahía Solano, turismul e mic, de familie. Cazări simple, ghizi locali, bărci de pescari transformate în bărci de whale watching. Nu există infrastructură luxoasă și nici marketing agresiv.
Balene
În Chocó te duci să vezi balene. Mai exact, balenele cu cocoașă (humpback) care ajung acolo între iulie și octombrie, după un drum lung din Antarctica, ca să nască în apele mai calde ale Pacificului.
Chocó are și rechini-balenă, cel mai mare pește din lume, dar complet inofensiv, apare uneori în apele Pacificului columbian. Whale shark nu are un sezon la fel de clar și previzibil ca balenele. Aparițiile sunt mai rare și depind mult de condițiile din mare. De obicei, pescarii sau ghizii locali știu când au fost observați în zonă, mai ales în jurul Bahía Solano.
Desigur, sunt și delfini, dar eu n-am văzut nici din ăștia. Sezonul pentru balene e între iulie și octombrie și mi s-a spus că le poți vedea și de pe plajă, Chocó având ieșire directă la Pacific.
Vremea
În Chocó nu mergi pentru vreme perfectă. Mergi acceptând că o să plouă. Mult. E una dintre cele mai ploioase regiuni din lume, cu umiditate constantă și cer care poate trece de la soare la furtună în jumătate de oră.
La sosirea în Bahía Solano avionul a așteptat în Medellín 20 de minute pentru că era furtună în Chocó. Când am făcut drumul invers, a fost furtună în Medellín, au închis Aeroportul Olaya Herrera și ne-am învârtit prin aer jumătate de oră.
Sezonul balenelor, între iulie și octombrie, coincide și cu o perioadă destul de umedă. Temperaturile sunt calde tot anul, în jur de 25 – 30 °C, dar senzația e mai intensă din cauza umidității. Mie mi s-a părut mult mai cald în Tayrona, Chocó a fost plăcut în februarie.
* * *
Chocó Colombia nu e despre bifat obiective. E despre a sta într-un loc unde natura e mai mare decât tine și unde lucrurile nu sunt făcute ca să te impresioneze, ci pur și simplu să existe. Nu mai sunt atât de multe locuri de genul ăsta în lume, la care să poți ajunge așa de ușor, cu un zbor scurt.
