Odiseea, faimoasa epopee atribuită lui Homer, este fără îndoială o mare operă de ficțiune a trecutului. Specialiștii spun însă că ea este o cronică vie a istoriei Mediteranei, într-o epocă de mari schimbări sociale și politice. În plus, monștrii erau inspirați din realitate.
Odiseea este una dintre cele mai faimoase opere fundamentale
ale literaturii antice grecești. A stabilit modele narative precum călătoria
eroului, încercările succesive și transformarea personajului și, totodată, a
influențat numeroși autori, de la Virgiliu până la James Joyce, al cărui roman
Ulysses reinterpretează aventura lui Odiseu. În plus, a fascinat generații
întregi de copii prin aventurile sale fantastice.
Odiseea este o epopee atribuită poetului orb Homer, care ar
fi trăit în secolul al VIII-lea î.Hr. Ea relatează peripețiile și obstacolele
înfruntate de regele Odiseu (cunoscut și sub numele de Ulise) în călătoria sa
de zece ani spre casă, în insula Itaca, după încheierea Războiului Troian.
Odiseea a revenit în prim-plan și a ajuns cunoscută chiar și
celor care nu sunt mari fani ai literaturii, datorită producției
cinematografice cu același nume, produsă și regizată de cunoscutul Christopher
Nolan. Filmul prezintă o distribuție prestigioasă din care fac parte, printre
alții, Matt Damon, Tom Holland și Charlize Theron. Filmul, abia apărut în
cinematografe, a stârnit controverse, mai ales legate de respectarea
veridicității istorice și a operei literare.
Așa s-a ajuns la întrebarea: „Cât de mult adevăr istoric se
află în epopeea lui Homer, Odiseea? Are vreo legătură cu fapte, oameni și
locuri reale?” Răspunsul la întrebare este destul de complex. Dar specialiștii
arată că, deși povestea în sine, la fel ca personajele (fie zei, fie oameni,
inclusiv Odiseu), este pură ficțiune, ea este inspirată de locuri și evenimente
reale din trecut. A fost chiar reconstituită o hartă cu locurile adevărate
prezentate în epopeea Odiseea. Totodată, spun specialiștii, această operă
literară fundamentală oferă un tablou al societăților mediteraneene din Epoca
Bronzului Târziu.
Un poem din alte vremuri, un cântec al unei lumi dispărute
Odiseea este structurată în 24 de cânturi și se concentrează
pe călătoria pe mare a lui Ulise, dar și pe încercările prin care trece soția
sa, Penelopa, în lipsa eroului. Călătoria lui Odiseu este marcată de furia
zeului mării, Poseidon, care îi rătăcește corăbiile și îl supune unor
nenumărate pericole.
Cele mai cunoscute aventuri sunt cele în care îl înfruntă pe
ciclopul Polifem, sirenele care îi atrag pe marinari cu vocile lor
ademenitoare, dar și pe vrăjitoarea Circe, care îi transformă echipajul într-o
turmă de porci.
Ajuns acasă, după zece ani de aventuri și prizonierat,
deghizat în cerșetor, Odiseu găsește palatul ocupat de numeroși pretendenți
care îi consumă averea și cer mâna Penelopei. Cu ajutorul fiului său, Telemah,
eroul reușește să îi pedepsească pe pețitori printr-un concurs de tras cu arcul
și își reia tronul. Pe scurt, este o superbă poveste de aventuri cu monștri,
zei, eroi și tot soiul de ființe fantastice.
Această epopee i-a fost mult timp atribuită lui Homer, un
poet orb din timpul „veacurilor întunecate” ale Antichității grecești, adică
undeva prin secolul al VIII-lea î.Hr., o perioadă de tranziție, după invazia
triburilor grecești ale dorienilor, în care au avut loc mari distrugeri și
dislocări de populații.
Noile studii arată însă că, cel mai probabil, Iliada și
Odiseea nu sunt creațiile lui Homer. Sunt poeme mult mai vechi, creații
populare din Epoca Bronzului, cântate pentru prima dată în marile palate
miceniene din secolul al XIII-lea î.Hr. De altfel, ele și descriu realități din
acea perioadă. Homer le-a făcut celebre prin talentul său. Probabil le-a și
îmbunătățit sau modificat pe ici, pe colo, așa cum au făcut și ceilalți
cântăreți de după el, până când au căpătat, în cele din urmă, o formă scrisă. Odiseea
a fost o creație orală, care a străbătut secolele, din gură în gură, povestind
despre o lume de mult dispărută.
Odiseea, o cronică mitologică a unei epoci care apunea
Deși este clar pentru toată lumea că întreaga poveste cu
monștri, zei, zeițe și ciclopi este ficțiune, Odiseea zugrăvește însă un tablou
al unei epoci reale. În plus, anumite evenimente și personaje sunt inspirate
din realitatea istorică.
„Deși mitul constituie fundamentul epopeilor, acestea includ
și elemente de memorie istorică”, afirmă arheologul Kim Shelton, de la
Universitatea Berkeley din California. De altfel, este și firesc. Nu putem
construi lumi fantastice fără să plecăm de la un fundament real pe care să
putem broda cu ajutorul imaginației.
Războinici micenieni FOTO wikipedia
În Odiseea sunt menționate locuri, arme și alte obiecte
inspirate din lumea reală a Epocii Târzii a Bronzului, adică din perioada
1600–1200 î.Hr. Homer povestea că Odiseu însuși purta un coif cu colți de
mistreț, un element de protecție folosit de războinicii micenieni.
Pe scurt, cel mai probabil, eroii, inclusiv Odiseu, sunt
inspirați din regi, seniori războinici, marinari, regine, femei și alte
personaje reale din spațiul egeean din jurul anului 1200 î.Hr. Cel mai
probabil, Odiseu purta echipamentul unei căpetenii miceniene din secolul al
XIII-lea î.Hr., adică o armură completă din plăci de bronz care îi acoperea
trunchiul, gâtul și umerii, un scut masiv din piele și lemn (fie de tip „turn”,
fie în forma cifrei opt), o spadă de bronz (de tip A sau B, precum și variante
mai scurte și curbate, de tip machaira), pumnale ceremoniale, sulițe, dar și un
coif din colți de mistreț.
Coif din colți de mistreți micenian FOTO wikipedia
Marinarii și ceilalți însoțitori ai săi purtau diferite
elemente de armură și arme miceniene (sulițe, spade de bronz, topoare cu lamă
de bronz, arcuri), în funcție de statut. Obiceiurile și chiar unele elemente de
mitologie duc cu gândul la Epoca Bronzului egeeană.
Inclusiv numele grecești care se terminau în „-eus”
deveniseră foarte neobișnuite în Epoca Fierului. Astfel, numele Odiseu
reprezenta deja un anacronism în momentul în care poemele au fost redactate. Cu
alte cuvinte, proveneau din vremuri de mult apuse.
Nu în ultimul rând, statutul femeii, dar și cultura
palatială din epoca miceniană sunt omniprezente în Odiseea. Întreaga viață a
unui regat micenian se desfășura în jurul palatelor puternic militarizate,
înconjurate cu ziduri înalte, adevărate fortărețe și centre ale puterii
căpeteniilor războinice ale aheilor. În jurul palatelor erau ateliere de
producție și se învârtea întreaga economie a regatului.
„Lorzii” micenieni erau înconjurați de „vasali” și
războinici care visau la fapte de arme prin care să-și rotunjească averile și
să-și sporească statutul. Regi puternici controlau, printr-un sistem vasalic,
teritorii întinse și plecau la război pentru putere, resurse și controlul
rutelor comerciale.
Armură miceniană FOTO wikipedia
Acest sistem palatial al Bronzului Târziu putea fi întâlnit
în mai multe locuri din bazinul mediteranean, inclusiv la culturile nuragice
din Sardinia, dar și la triburile de pe coastele Italiei. Aceasta era lumea
Odiseei, pe care poeții care cântau marilor căpetenii miceniene își brodau
aventurile fantastice.
„Poemele homerice reprezintă cea mai importantă sursă pentru
înțelegerea societății grecești timpurii”, precizează Moses Finley în The World
of Odysseus. La rândul său, Erich Auerbach, în lucrarea Mimesis, afirma că
stilul homeric reprezintă unul dintre modelele fundamentale ale reprezentării
realității în literatura occidentală.
O poveste pornită de la evenimente istorice reale
Cei mai mulți specialiști cred că Odiseu este un personaj absolut fictiv. Dar nu la fel de fictive sunt sursele de inspirație care au dus la construirea acestui erou. De exemplu, pe insula Itaca, locul de baștină al lui Odiseu din epopee, a fost descoperită o importantă cetate din Epoca Bronzului, alături de numeroase sanctuare dedicate cultului acestui erou. Mai precis, patria istorică și mitologică a lui Odiseu este asociată de arheologi cu situl Agios Athanasios.
Cercetările conduse de specialiștii de la Universitatea din Ioannina s-au concentrat asupra unui complex monumental situat pe creasta unei coline stâncoase din nordul Itacăi. Rezultatele săpăturilor arată că această cetate a fost locuită încă din secolele al XIV-lea și al XIII-lea î.Hr., perioadă care corespunde cronologiei tradiționale a Războiului Troian.
În cadrul sitului se află și ruinele unui palat impunător, desfășurat pe mai multe niveluri, prevăzut cu scări cioplite în piatră, încăperi specializate care au funcționat ca ateliere și depozite, precum și o cisternă subterană monolitică. Artefactele descoperite cuprind ceramică miceniană târzie, trepiede ceremoniale din bronz, unelte din bronz și țigle antice.
Spade miceniene FOTO wikipedia
Arheologii au descoperit țigle inscripționate cu numele „Odiseu” în limba greacă veche, un bust miniatural din bronz al eroului, precum și sute de ofrande votive, printre care bazine rituale și monede. Asta arată că, cel mai probabil, personajul principal al epopeii a fost construit pe baza unui suveran micenian real din insula Itaca, venerat ca un erou local.
Descoperirile realizate în alte situri ale insulei, precum Peștera din Golful Polis (Polis Bay Cave), au scos la iveală trepiede din bronz care corespund descrierilor din Odiseea, confirmând importanța religioasă și rituală deosebită a insulei în Antichitate.
Totodată, Războiul Troian, cel care a declanșat aventura lui Odiseu, a existat în realitate. Cel puțin asta arată cercetările arheologice din secolul al XX-lea. Săpăturile de la Hisarlik, situat în nord-vestul Turciei de astăzi, au scos la iveală ruinele cetății Troia. Sunt nouă niveluri de locuire, dar cel care a atras atenția specialiștilor, în legătură cu Războiul Troian, este stratul Troia VII, datat în jurul anului 1190 î.Hr. Descoperirile arheologice din acest nivel includ urme clare de incendiu și distrugere, sugerând un oraș asediat, exact așa cum l-a descris Homer în Iliada.
Luptători micenieni FOTO wikipedia
Războiul s-a purtat între micenieni și cei din Wilusa, un regat vasal al Imperiului Hitit, de pe țărmurile Mării Egee. Evident, nu din cauza Elenei, ci pentru dominația rutelor comerciale.
După Războiul Troian, care se pare că a vlăguit marile regate din zona Egeei, o întreagă lume s-a prăbușit. Întreaga cultură miceniană, dar și o parte a civilizațiilor palatiale din Mediterana, au intrat într-un declin brusc. Au apărut invadatori din nord, mai puternici și înarmați cu arme de fier. Așa că multe căpetenii miceniene au plecat cu oamenii lor pe mare, în căutarea unor noi teritorii, declanșând, alături de alte triburi, acel val al „Popoarelor Mării”.
Călătoria lui Odiseu este, de fapt, simbolul acestei lumi care se prăbușea și care plecase pe mare pentru a-și găsi un nou cămin. Eberhard Zangger, cofondator și președinte al Fundației pentru Studii Luviene, într-un articol publicat în The Ancient Near East Today, susține că poemul păstrează amintirea colapsului Epocii Târzii a Bronzului și a tot ceea ce s-a pierdut în urma acestui eveniment.
Locuri reale, monștri închipuiți
Totodată, se precizează că o parte dintre monștrii închipuiți din Odiseea ar fi fost, de asemenea, inspirați din locuri sau fenomene naturale reale. De exemplu, monstrul marin cu șase capete Scila și uriașul vârtej Caribda.
În epopee, în urma unei furtuni puternice, Odiseu își pierde întregul echipaj, iar în dimineața următoare este purtat de valuri între cele două primejdii. Acest pasaj periculos, mitologic, are la bază un loc real. Mai precis, este vorba despre Strâmtoarea Messina, un canal îngust care desparte regiunea Calabria, din sudul Italiei, de insula Sicilia.
În această strâmtoare, Marea Ionică se întâlnește cu Marea Tireniană, iar cele două mări au maree opuse. Adică se formează un vârtej terifiant. Cel puțin asta explică Sergio Longhitano, un specialist italian de la Universitatea din Basilicata, într-un studiu publicat în 2018. Iar monstrul Scila este, de fapt, o stâncă din apropiere, care seamănă cu o bestie cu mai multe capete.
