Traian Băsescu
consideră că România a arătat că poate intercepta o dronă care intră în spațiul
său aerian, dar spune că apărarea ar fi pusă la încercare în cazul unui atac cu
mai multe aparate lansate simultan.

Traian Băsescu, despre incidentele cu drone din ultimele două zile. FOTO: arhivă
Fostul președinte
Traian Băsescu a analizat duminică, 26 iulie, cele trei incidente din ultimele
zile, în care dronele intrate în spațiul aerian românesc au fost doborâte de
avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române.
Invitat la Digi24,
Traian Băsescu a spus că „suntem într-o situație aproape de o situație de război”: „Atâta timp cât în spațiul tău aerian îți intră zilnic aeronave sau cum să le spunem la dronele astea, care pot fi purtătoare de explozibil, nu poți să spui că ești într-o situație de pace. Ești într-o situație de risc, de intervenție militară”, a declarat Băsescu.
Urmează testul cu roiul
Șeful statului spune că reacția României la o țintă individuală arată că
există capacitatea de intervenție, însă consideră că o situație cu mai multe
drone în același timp ar necesita alte soluții de apărare.
„Practic, lupta cu drone nu se duce unul la unul, se duce
cu un roi. Lucrurile nu trebuie să ne facă să defilăm. Nu poți face o
conferință de presă pentru o dronă care se dărâmă cu praștia. Bine că am
demonstrat că la una facem față. Urmează testul cu roiul”, a declarat Traian Băsescu.
Fostul șef al statului
a afirmat că astfel de incidente reprezintă o metodă prin care este verificată
capacitatea de reacție a apărării românești.
„Cred că testează capacitatea de ripostă, au testat-o tot
timpul”, a spus Băsescu.
El a susținut că
Rusia ar putea încerca să afle dacă România este pregătită să reacționeze la
astfel de incidente și dacă piloții pot interveni în mod repetat.
„E posibilă o escaladare. Au vrut să vadă dacă a fost o
întâmplare sau dacă toți piloții sunt pregătiți să doboare drone. Au văzut
astăzi că și al treilea pilot este pregătit. Știm că avem piloți instruiți
pentru luptă unul la unul”, a
declarat Traian Băsescu.
El a comentat și
folosirea avioanelor F-16 pentru distrugerea dronelor, în condițiile în care
costul unei rachete lansate de un astfel de avion este mult mai mare decât cel
al unei drone. În acest context, Traian Băsescu consideră că decizia trebuie
analizată prin prisma riscurilor pe care le poate crea o dronă ajunsă la sol.
„E absolut corect că nu e în regulă să folosești rachete
de pe un F-16 împotriva unei drone ieftine. Dar, dacă te uiți la prima parte (la
costuri – n.r.) și cade pe o școală, pe o creșă, pe o rafinărie, pagubele sunt
mai mari…”, a afirmat Traian Băsescu.
El a vorbit și despre
posibilitatea ca România să solicite consultări în cadrul NATO, invocând
articolul 4 al Tratatului Nord-Atlantic, care permite unui stat membru să ceară
discuții cu aliații atunci când consideră că îi sunt amenințate securitatea sau
integritatea teritorială.
„Dacă lucrurile evoluează și ne depășesc, trebuie
convocat NATO pe Articolul 4. E posibil să avem de-a face cu o escaladare. Să
ne trezim cu roiul și să nu putem să facem față”, a spus fostul președinte.
În acelaşi timp, el a
amintit și obligațiile României prevăzute în articolul 3 al Tratatului NATO,
care impune statelor membre să își dezvolte capacitatea proprie de apărare. Într-un
limbaj direct, Băsescu a spus că România trebuie să folosească toate resursele
disponibile, de la propriile sisteme militare până la sprijinul aliaților.
„Să facem ce ne cere Articolul 3, să fim pregătiți să ne
apărăm. Cu ce avem, cu bâte, cu F-16, cu aliații care să facă poliție aeriană,
cu francezii care sunt la Cincu, cu americanii… cu ce avem!”, a declarat Traian Băsescu.

