Epic Games Store continuă, și pe parcursul anului 2026, să ofere jocuri gratuite pentru PC în fiecare săptămână. Astfel, până la data de 20 august 2026, la ora 18:00, puteți revendica în mod gratuit jocul Caravan SandWitch. Odată revendicat, acesta va putea fi descărcat și jucat oricând doriți prin intermediul clientului Epic Games Launcher.
În Caravan SandWitch, jucătorii o controlează pe Sauge, ceroina aflându-se în căutarea surorii sale dispărute, Garance, într-o lume post-apocaliptică. Explorarea mediului de joc se face în mod liber, fie cu ajutorul dubiței de care dispune Sauge, fie pe jos, fără lupte sau alte pericole. Jocul include personalizarea dubiței, interacțiuni între personaje și rezolvarea de puzzle-uri.
Caravan SandWitch poate fi revendicat gratuit, doar până pe 20 august 2026, la ora 18:00, prin intermediul Epic Games Store accesând acest link https://store.epicgames.com/p/caravan-sandwitch-05ff58 și apoi selectând butonul marcat “Get”.
Urmează încă un joc gratuit
Epic Games își va continua inițiativa de a oferi jocuri gratuite și pe parcursul săptămânii viitoare, cu încă un nou astfel de titlu: Cardpocalypse Standard Edition, alături de pachetul de conținut suplimentar pentru jocul Albion Online.
Până la data de 20 august 2026, la ora 18:00, puteți revendica jocul Caravan SandWitch, fără niciun cost suplimentar, de pe Epic Games Store.
Sursa: Epic Games Store


