
Pasionații de automobile din Republica Moldova sunt așteptați în weekendul 16-17 mai 2026 la Arena Chișinău, unde 80% dintre importatorii oficiali vor expune peste 100 de modele noi. Vizitatorii vor putea testa zeci de mașini pe un traseu special amenajat, vor beneficia de consultanță în finanțare auto și se vor bucura de un program complet pentru întreaga familie.

Chișinău Auto Expo & Mobility Forum 2026, cel mai amplu eveniment dedicat mobilității și noutăților auto din Republica Moldova, va avea loc pe 16 și 17 mai 2026 la Arena Chișinău. Programul evenimentului este sâmbătă între orele 10:00 și 19:00 și duminică între orele 10:00 și 18:00.
Organizatorii anunță prezența a 80% dintre importatorii oficiali de automobile din țară, ceea ce face din această ediție cea mai mare concentrare de mărci auto într-un singur loc din Republica Moldova. Vor fi expuse peste 100 de modele noi, de la electrice compacte pentru zone urbane, la SUV-uri de familie spațioase, crossovere moderne și mașini de performanță.
Vizitatorii vor putea discuta direct cu reprezentanții mărcilor, vor putea cere oferte și vor putea compara modelele într-un mod mult mai eficient decât navigând ore întregi în mediul online în fața unui ecran. Evenimentul va include și câteva premiere naționale – modele care abia recent au ieșit de pe porțile fabricilor și care pot fi văzute în Republica Moldova pentru prima dată.
Una dintre atracțiile principale ale expoziției o reprezintă zona MEGA Test Drive, amenajată în parcarea Arenei Chișinău. Pe un traseu special pregătit, vizitatorii vor putea testa zeci de modele diferite, alături de instructori prezenți la fața locului. Programările pentru test drive se vor face direct la standurile producătorilor.
BT Leasing Moldova, partenerul general al evenimentului, va fi prezent la un stand dedicat pentru a oferi consultanță în finanțarea achiziției unui automobil nou. Vizitatorii Chișinău Auto Expo & Mobility Forum 2026 vor putea afla detalii despre rate, avansuri, perioade de leasing și avantajele fiscale pentru companii.
Pe lângă expoziția propriu-zisă, evenimentul include un DJ care va susține atmosfera dinamică, o zonă food court cu preparate diverse și activități special amenajate pentru copii. De asemenea, vizitatorii vor putea vedea și achiziționa o serie de accesorii auto. Iar pentru pasionații de simulatoare, organizatorii au pregătit o competiție de curse virtuale cu premii.
Prețul unui bilet este de 150 de lei pentru persoanele cu vârsta de 17 de ani și peste. Minorii cu vârsta de până la 16 ani inclusiv beneficiază de intrare gratuită. Biletele pot fi achiziționate online pe platforma iTicket.MD, din rețeaua fizică iTicket sau direct de la intrare în zilele evenimentului.
Mai multe detalii despre Chișinău Auto Expo & Mobility Forum 2026, participanți, activități și alte anunțuri – pe pagina oficială a evenimentului.
„Chișinău Auto Expo & Mobility Forum 2026 este mai mult decât o expoziție de mașini – este o platformă unde vizitatorii pot testa, compara și achiziționa un vehicul nou, beneficiind de cele mai bune soluții de finanțare de pe piață. Reunim 80% dintre importatorii oficiali sub același acoperiș și oferim o experiență completă pentru întreaga familie. Vă așteptăm pe 16-17 mai la Arena Chișinău!”
Mesajul organizatorilor
Partener Media: AutoBlog.MD
Partener General: BT Leasing MD
Parteneri: Apa Bucovina, Xiaomi, AUTOMALL, omnis
Articolul Arena Chișinău, 16-17 mai: Peste 100 de mașini noi, test drive și finanțare premium la Chișinău Auto Expo & Mobility Forum 2026 apare prima dată în Autoblog.md.


