La Belgrad, puțini au privit discursul lui Aleksandar Vučić ca pe o simplă declarație de retragere. Pentru susținătorii săi, a fost dovada că liderul aflat la putere de peste un deceniu este dispus să ceară din nou votul sârbilor într-un moment de profundă polarizare. Pentru adversarii săi, a fost începutul unei noi strategii politice prin care omul care domină scena publică din Serbia încearcă să rămână în centrul puterii, chiar dacă renunță la funcția de președinte. Între aceste două interpretări se află unul dintre cele mai importante momente politice din Serbia ultimilor ani.
Aleksandar Vucic FOTO Profimedia
În fața unei mulțimi adunate la un miting organizat de Partidul Progresist Sârb (SNS), Aleksandar Vučić a anunțat că își va prezenta demisia în următoarele săptămâni, deși cel de-al doilea și ultimul său mandat prezidențial urma să expire abia în 2027. Odată cu plecarea sa din funcție, Serbia va organiza alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate, iar Vučić a lăsat să se înțeleagă că va conduce personal campania formațiunii aflate la guvernare. El nu a indicat data exactă a demisiei și nici calendarul scrutinului, însă a transmis că dorește un nou mandat popular pentru partidul pe care l-a condus și în jurul căruia s-a construit întreaga arhitectură a puterii de la Belgrad.
De aproape un an și jumătate, Serbia traversează cea mai gravă criză politică de după căderea regimului Slobodan Milošević, asta dupã ce în noiembrie 2024, tavanul recent renovat al gării din Novi Sad s-a prăbușit peste călători, provocând moartea a 16 persoane. Accidentul a fost perceput de o mare parte a societății drept simbolul unui sistem afectat de corupție, favoritism și lipsă de răspundere. Ceea ce inițial a fost un val de indignare s-a transformat treptat într-o mișcare națională de protest, condusă în principal de studenți, profesori și organizații civice, care au început să ceară nu doar stabilirea responsabilităților pentru tragedie, ci și schimbarea modului în care este guvernată țara.
În ultimele luni, demonstrațiile au devenit tot mai ample, iar revendicarea principală a fost organizarea unor alegeri anticipate considerate libere și corecte. Cu doar câteva zile înaintea discursului lui Vučić, mii de oameni s-au adunat din nou la Novi Sad pentru a comemora victimele și pentru a cere în mod explicit schimbarea puterii. Protestatarii susțin că actuala conducere și-a pierdut legitimitatea, acuzând-o de control excesiv asupra instituțiilor, presiuni asupra mass-media și folosirea aparatului de stat în interes politic. Președintele și colaboratorii săi au respins constant aceste acuzații, afirmând că manifestațiile sunt exploatate politic și că în spatele lor s-ar afla interese externe care urmăresc destabilizarea Serbiei.
În tot acest context, se creioneazã câteva posibile scenarii. Decizia preşedintelui sârb poate fi o mutare tactică menită să schimbe dinamica confruntării politice și să readucă inițiativa în tabăra puterii, fie este o dovadã că Vučić este dispus să lase alegătorii să decidă viitorul țării prin vot și că răspunde astfel solicitărilor unei părți a societății fără a pune în pericol stabilitatea statului. Diferența dintre cele două perspective este semnificativă, însă ambele pornesc de la aceeași realitate: Serbia intră într-o campanie electorală care va redefini raportul de forțe din politica internă.
Rãmâne de vãzut dacã Aleksandar Vučić se pregătește să părăsească viața politică sau va încerca să-și schimbe poziția instituțională, din postura de premier.
În cel de-al doilea scenariu, în Serbia, funcția de prim-ministru controlează în mod direct activitatea executivului. În acest context, SNS ar putea promova un candidat apropiat pentru președinție, în timp ce Vučić revine la conducerea guvernului, funcție pe care a mai ocupat-o între 2014 și 2017.
Această interpretare este alimentată și de declarațiile făcute chiar de liderul sârb în ultimele luni. El a sugerat în repetate rânduri că nu exclude o revenire în fruntea executivului și că intenționează să rămână implicat în viața politică pentru a proteja direcția în care, în opinia sa, a condus Serbia în ultimul deceniu. În discursul de la Belgrad, acesta a promis continuarea investițiilor în infrastructură, majorarea pensiilor și salariilor, măsuri suplimentare împotriva corupției și menținerea parcursului european al Serbiei, fără a renunța însă la relațiile tradițional apropiate cu Rusia și China.
Pentru opoziție și liderii mișcării studențești, anunțul este privit cu prudență. Ei susțin că organizarea rapidă a alegerilor poate avantaja partidul aflat la putere, care beneficiază de o infrastructură politică și administrativă solidă și de un acces incomparabil mai mare la resurse și la spațiul mediatic. În opinia lor, adevărata provocare nu este convocarea scrutinului, ci asigurarea unor condiții de competiție considerate echitabile. Protestatarii afirmă că fără reforme privind mass-media, administrația electorală și funcționarea instituțiilor, simpla organizare a alegerilor nu va rezolva problemele care au scos sute de mii de oameni în stradă.
În plan extern, evoluțiile de la Belgrad sunt urmărite cu atenție. Serbia rămâne candidată la aderarea la Uniunea Europeană, însă negocierile au avansat lent, pe fondul criticilor privind statul de drept, independența justiției și libertatea presei. În același timp, Belgradul a continuat să cultive relații strânse cu Moscova și Beijingul, încercând să păstreze un echilibru între aspirațiile europene și parteneriatele sale tradiționale. Organizațiile internaționale și instituțiile europene au atras în repetate rânduri atenția asupra deteriorării climatului mediatic și a concentrării puterii în jurul președintelui, aspecte care au alimentat și nemulțumirile interne.
Rămâne de văzut dacă demisia lui Aleksandar Vučić va reprezenta începutul unei schimbări reale sau doar o nouă etapă în aceeași construcție politică. Cert este că Serbia intră într-o perioadă de incertitudine în care, pentru prima dată după mulți ani, viitorul celei mai influente figuri politice a țării nu mai este legat de funcția prezidențială. Alegerile care urmează nu vor decide doar numele viitorului șef al statului sau componența noului Parlament, ci vor arăta dacă valul de proteste izbucnit după tragedia de la Novi Sad poate fi transformat într-o alternativă politică sau dacă Aleksandar Vučić va reuși, încă o dată, să își adapteze poziția și să rămână principalul actor al politicii sârbe.
