
A fost lansat primul trailer pentru noul film Resident Evil, de această dată regizat de Zach Cregger, cunoscut pentru producțiile Weapons și Barbarian. Trailer-ul, prezentat anterior exclusiv în cadrul CinemaCon, oferă primele indicii despre această nouă adaptare cinematografică inspirată de celebra franciză horror a companiei Capcom.
Secvențele din trailer îl urmăresc pe Bryan (interpretat de actorul Austin Abrams), surprins într-o noapte de iarnă, în timp ce înaintează prin zăpadă spre o casă întunecată și aparent părăsită. Personajul spune că a avut probleme pe drum și cere să folosească telefonul. Într-o convorbire cu iubita sa, acesta mărturisește că s-au petrecut lucruri grave, că se află într-o situație extrem de periculoasă și că este posibil să nu mai apuce să vorbească din nou.
Conform descrierii oficiale, Bryan este un curier medical care ajunge, fără să vrea, prins într-o luptă continuă pentru supraviețuire, pe măsură ce o noapte terifiantă scapă complet de sub control. Producția reprezintă cea mai nouă încercare de a aduce pe marele ecran universul Resident Evil, una dintre cele mai cunoscute și profitabile serii de jocuri video adaptate pentru cinema.
Prezent la CinemaCon, în Las Vegas, regizorul Zach Cregger a descris filmul drept „o experiență intensă și înfricoșătoare”, subliniind că și-a dorit să rămână fidel spiritului jocurilor. Spre deosebire de proiectele sale anterioare, cineastul spune că noul Resident Evil nu va miza pe artificii narative, salturi temporale sau structuri fragmentate, ci va urmări îndeaproape parcursul protagonistului “într-o lume ostilă, decisă să îl distrugă”.
Lansată în 1996, franciza Resident Evil are în centru izbucnirea unei pandemii a unui virus mortal, legat de misterioasa corporație Umbrella. Seria originală de filme, cu Milla Jovovich în rolul principal, a debutat în 2002 și a generat încasări globale de peste 1,2 miliarde de dolari. Ulterior, Sony Pictures a revenit la acest univers odată cu reboot-ul Welcome to Raccoon City, regizat de Johannes Roberts și lansat în 2021.
După succesul de care s-a bucurat filmului Weapons, Zach Cregger semnează regia noului film Resident Evil, pe baza unui scenariu scris împreună cu Shay Hatten. Filmul este produs de Constantin Film, în distribuție fiind prezenți și actorii Zach Cherry, Kali Reis și Paul Walter Hauser.
Noul film Resident Evil, realizat de Columbia Pictures și Constantin Film, în colaborare cu TriStar Pictures, va ajunge în cinematografe pe 18 septembrie 2026.
Sursa: Deadline

