Momente de panică pentru interpretul de muzică populară Valentin Sanfira, după ce s-a întâlnit cu doi urși în apropierea cabanei pe care o deține în zona Valea Doftanei. Artistul a povestit că a observat animalele în timp ce ieșise să caute ciuperci și a realizat abia în ultimul moment că nu era vorba despre vaci, așa cum crezuse inițial.

Valentin Sanfira. FOTO: arhivă
Experiența a fost relatată chiar de cântăreț pe rețelele de socializare, unde le-a recomandat celor care ajung în zonă să fie foarte atenți.
„Am crezut că sunt vaci și erau doi urși imenși. Nu am mai văzut niciodată aici la cabană. Erau tare frumoși, dar este periculos. Să fim cu băgare de seamă”, a transmis Valentin Sanfira.
„Ei s-au speriat de mine și eu de ei”
Artistul a explicat că a fost atras de zgomotele venite din pădure și s-a apropiat de liziera acesteia, fără să bănuiască faptul că, în spatele gardului proprietății sale, se aflau doi urși.
„Aud ceva prin pădure și zic… cred că sunt vacile, coboară din nou. Când mă duc aproape de pădure, văd doi urși mari. Ei s-au speriat de mine și eu de ei. Deci am scăpat. Aveți grijă că sunt și urși. Eu nu am văzut până acum urși aici. Deci pe aici, prin pădure, au trecut așa prin spatele meu, pe după gard. Am zis că e vacă, dar când m-am dus aproape erau doi urși mari, imenși”, a povestit interpretul.
Din fericire, animalele nu au devenit agresive, iar întâlnirea s-a încheiat fără incidente.
Artistul spune că a rămas cu o teamă după un accident grav
Valentin Sanfira a vorbit în trecut și despre una dintre cele mai dificile experiențe din viața sa, un accident în urma căruia și-a rupt un picior și care, spune el, i-ar fi putut fi fatal dacă nu ar fi purtat cască de protecție.
„Nu eram așa panicos de felul meu. Am avut un accident cu câțiva ani în urmă, unde mi-am rupt piciorul și era… puteam să mor dacă n-aveam cască. Și de atunci am rămas cu o panică. Eu am scăpat de moarte… milimetric. Și de atunci am rămas, chiar dacă lucrez la treaba asta, am rămas un pic cu acea teamă”, mărturisea artistul, conform Click!.

