O aplicație bazată pe date LiDAR le permite românilor să exploreze în detaliu relieful țării. Într-un interviu pentru „Adevărul”, cercetătorul Alexandru Hegyi explică ce urme ascunse pot fi observate pe aceste hărți.
Alexandru Hegyi, creatorul aplicației care folosește tehnologia LiDAR. Foto: arhiva personală
Tehnologia modernă de scanare laser aeriană și cartografiere digitală LiDAR a contribuit, în ultimii ani, la descoperiri importante pe teritoriul României. Cu ajutorul modelelor digitale ale terenului, oamenii de știință au arătat că așezările din jurul cetăților dacice Sarmizegetusa Regia, Fețele Albe, Costești, Blidaru și Piatra Roșie erau mult mai întinse decât se credea.
Au fost identificate și urmele unor castre de marș ridicate de romani în timpul războaielor daco-romane de la începutul secolului al II-lea. Descoperirile au ajutat la reconstituirea mai exactă a traseului urmat de armatele împăratului Traian spre capitala regatului dac, dar și la înțelegerea sistemelor defensive folosite de daci.
Alexandru Hegyi, cercetător la Departamentul de Geoștiințe al Universității din Oslo, a publicat mai multe studii despre utilizarea tehnologiilor moderne în cercetarea siturilor arheologice. Împreună cu cercetătoarea Aurora Pețan, acesta a arătat modul în care modelele digitale obținute din date LiDAR pot scoate la iveală complexitatea așezărilor din jurul cetăților dacice, ascunse în mare parte sub vegetație. Alte cercetări la care a participat au vizat castrele romane de la Porolissum și Ungra, cercetate prin metode geofizice.
Alexandru Hegyi a realizat RO-LiDAR GeoQuickView, o aplicație digitală bazată pe date LiDAR cu acces public, care le permite românilor să exploreze în detaliu relieful țării și să observe urme greu de descoperit pe hărțile obișnuite.
Într-un interviu pentru „Adevărul”, cercetătorul explică modul în care platforma poate ajuta la identificarea unor forme de relief ascunse sub vegetație, a vechilor drumuri și a posibilelor vestigii arheologice, dar și la recuperarea toponimelor și a memoriei locale.
ADEVĂRUL: Cum a apărut ideea aplicației RO-LiDAR GeoQuickView și cât timp ați investit până acum în dezvoltarea proiectului?
Alexandru Hegyi: Ideea aplicației a apărut dintr-o nevoie foarte practică: datele LiDAR disponibile public prin proiectele ANCPI (în special LAKI II și LAKI III) sunt extrem de valoroase, dar nu sunt întotdeauna ușor de explorat de către publicul larg sau chiar de către cercetătorii care nu lucrează în mod curent cu volume mari de date geospațiale.
Diferența dintre un model digital al terenului, un model digital de obiect și al suprafeței. A. H.
Primele etape ale proiectului au început în 2024, când am dezvoltat o platformă de vizualizare pentru datele disponibile atunci pentru mai multe zone din vestul țării, inclusiv din județele Arad, Bihor, Hunedoara și Alba. Ulterior, platforma web a apărut ca o extensie mai flexibilă a acestei idei: un instrument prin care utilizatorii să poată explora relieful într-un mod intuitiv, fără să fie necesar să descarce, să proceseze și să stilizeze individual seturi foarte mari de date.
Odată cu publicarea datelor LAKI III pentru zone importante din sud-vestul României, am extins considerabil aplicația. În ultima perioadă am lucrat intens la procesarea datelor, generarea reprezentărilor de tip hillshade (n.r. hărți ale reliefului redate prin jocuri de lumini și umbre), optimizarea afișării online și integrarea noilor funcții de explorare participativă. Proiectul este realizat în mod voluntar și independent, din dorința de a transforma datele deschise într-un instrument util pentru cercetare, educație și publicul interesat de peisaj sau pur și simplu curios de lumea din jurul lui.
Este dificil să estimez foarte precis numărul total de ore, deoarece proiectul s-a dezvoltat în mai multe etape, în paralel cu activitatea mea profesională de la universitate. Au fost însă numeroase ore de procesare, testare și optimizare.
Ce sunt datele LiDAR și ce pot observa utilizatorii pe aceste hărți în plus față de imaginile satelitare obișnuite?
LiDAR (Light Detection and Ranging) este o tehnologie de scanare activă a suprafeței terestre cu ajutorul laserului. Spre deosebire de o fotografie aeriană sau de o imagine satelitară, senzorul nu înregistrează doar lumina reflectată de suprafață, ci emite propriile impulsuri laser și măsoară timpul necesar pentru ca acestea să ajungă la obiecte și să revină la aparat.
Prin algoritmi de clasificare, punctele sunt separate în categorii ca teren, vegetație, clădiri sau alte obiecte. După izolarea punctelor clasificate ca teren poate fi generat un model digital al terenului, care reprezintă forma reliefului după eliminarea, pe cât posibil, a vegetației și a construcțiilor. De asemenea, după nevoie, pot fi generate și modele digitale ale suprafeței, în care sunt incluse toate punctele. Acestea sunt extrem de utile pentru mai multe tipuri de activități.
În aplicația pe care am dezvoltat-o, aceste modele sunt transformate în reprezentări de tip „hillshade”. Vizualizarea a fost realizată prin umbrirea analitică a versanților, utilizând un unghi de elevație solară de 35° față de orizont și un azimut de iluminare de 315°, corespunzător unei surse de lumină poziționate dinspre nord-vest.
Utilizatorii pot observa forme naturale ca terase fluviale, albii abandonate, paleomeandre, ravene, doline sau alunecări de teren. Pot deveni vizibile și modificări antropice: drumuri vechi, terasamente, diguri, canale, cariere, halde miniere, platforme sau terase agricole. Pentru arheologie, avantajul este deosebit de important. În anumite condiții, pot fi identificate valuri de pământ, șanțuri, movile, incinte, drumuri istorice, fundații ori alte structuri care nu mai sunt evidente la suprafață. În zone cu energie mare de relief sau acoperite de vegetație densă, unele dintre aceste urme pot fi foarte greu de recunoscut chiar și în timpul unei deplasări pe teren.
Ce suprafețe din România sunt acoperite în prezent de aplicație?
În prezent, RO-LiDAR GeoQuickView oferă o acoperire extinsă a teritoriului României, construită prin integrarea mai multor seturi de date altimetrice cu acces public puse la dispoziție de ANCPI. Rezoluția nu este însă uniformă. Pentru unele regiuni există modele digitale ale terenului derivate din scanări LiDAR de foarte înaltă rezoluție, iar pentru alte zone am integrat modele agregate sau date cu o rezoluție mai redusă, pentru a completa imaginea de ansamblu.
Acoperirea cu date LiDAR din aplicație. Sursa: Alexandru Hegyi
Cele mai detaliate date disponibile în prezent sunt cele cu rezoluția de 0,5 metri, integrate pentru județele Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți și Dolj. Acestea provin din zona A a proiectului LAKI III și acoperă aproximativ 26.000 kilometri pătrați. La acest nivel de detaliu pot deveni vizibile inclusiv forme foarte discrete ale microreliefului, dificil de identificat în imaginile satelitare și uneori chiar în teren. Documentația ANCPI prevede și o zonă B a proiectului LAKI III, care include județele Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea; așteptăm publicarea acestor date pentru a le integra în aplicație.
Pentru vestul României, aplicația include modele LiDAR cu rezoluția de 1 metru, provenite în principal din proiectul LAKI II. În practică, datele publicate și integrate acoperă județele Arad, Bihor și Hunedoara și aproximativ un sfert din județul Alba. Deși obiectivele inițiale ale proiectului LAKI II menționau și județele Mureș și Harghita, datele corespunzătoare acestora nu au fost publicate pentru descărcare și nu sunt incluse în prezent în aplicație. Documentația oficială a proiectului menționează că LAKI II a vizat modele digitale ale terenului și ale suprafeței pentru aproximativ 50.000 de kilometri pătrați.
În alte regiuni am integrat modele mixte, predominant de 1 metru sau 2 metri, completate local cu date de aproximativ 5 metri. Pentru reprezentarea generală a reliefului există și o acoperire extinsă la rezoluția de aproximativ 5 metri. Aceste date sunt utile pentru explorarea regională și pentru identificarea formelor mari de relief, dar nu oferă același nivel de detaliu ca modelele LiDAR de 0,5 sau 1 metru.
Care sunt cele mai interesante forme de relief sau structuri pe care le-ați observat până acum analizând aceste imagini?
Unele dintre cele mai spectaculoase imagini provin din zonele cu relief carstic ale României. Datele derivate din LiDAR evidențiază foarte clar relieful carstic: doline circulare sau uvale, depresiuni închise, văi seci, rupturi de pantă și rețele complexe de drenaj. În zonele împădurite, multe dintre aceste forme sunt dificil de observat direct în teren, deoarece vegetația și relieful accidentat limitează vizibilitatea. Pe modelul digital al terenului, distribuția lor devine însă foarte clară, iar peisajul poate fi urmărit ca un ansamblu.
Un alt exemplu impresionant îl reprezintă Cheile Carașului. În imaginile LiDAR pot fi observate în detaliu versanții abrupți, văile secundare, rupturile de pantă și relația dintre cursul râului și relieful carstic din jur. Datele sunt utile nu doar pentru obținerea unor imagini spectaculoase, ci și pentru analiza geomorfologică, pentru înțelegerea evoluției peisajului și pentru identificarea unor zone care merită cercetate mai atent. Un alt exemplu de acest fel este Platoul Vârtoapelor din județul Hunedoara.
Cheile Carașului scanate cu Lidar. Sursa: Alexandru Hegyi.
Din punct de vedere arheologic, printre cele mai relevante exemple se numără cetățile dacice din Munții Orăștiei. Aceste situri sunt cunoscute și cercetate de mult timp, iar șase dintre fortificații sunt incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Totuși, datele LiDAR permit observarea lor într-un mod diferit: nu doar ca monumente izolate, ci ca elemente ale unui peisaj montan amplu, transformat sistematic de oameni.
În cazul unor situri precum Costești-Cetățuie sau Piatra Roșie, modelul digital al terenului scoate la iveală o adevărată arhitectură ascunsă sub pădure: terase antropice, platforme, drumuri de acces, valuri, șanțuri și amenajări ale versanților. În apropierea cetății de la Costești-Cetățuie poate fi urmărită inclusiv o zonă amplă organizată sub forma unor succesiuni de terase. Acestea sugerează că peisajul din jurul fortificației a fost intens amenajat și utilizat, nu doar ocupat punctual de cetate.
Acesta este unul dintre marile avantaje ale tehnologiei: nu evidențiază doar obiecte individuale, ci permite înțelegerea relației dintre ele și a modului în care oamenii au transformat relieful în trecut. Uneori, ceea ce pare astăzi o pădure continuă ascunde un peisaj construit și organizat pe parcursul mai multor generații.
La ce indicii ar trebui să fie atenți utilizatorii care vor să contribuie: incinte, valuri de pământ, șanțuri, movile, drumuri vechi sau cursuri de apă dispărute?
Proiectul are și o componentă participativă de tip citizen science, prin care utilizatorii pot contribui direct la explorarea și documentarea peisajului. Din aplicație pot fi accesate mai multe formulare tematice: unul pentru semnalarea unor posibile urme arheologice, unul pentru forme geomorfologice și unul pentru toponime și memorie locală. Utilizatorii pot marca puncte pe hartă, iar în cazul formelor geomorfologice pot delimita suprafețe sub formă de poligoane.
Cetatea dacică Piatra Roșie. Scanare Lidar. Sursa: Alexandru hegyi
Primele reacții arată că există un interes real pentru această abordare: în mai puțin de 48 de ore de la lansarea componentei participative au fost introduse peste 80 de raportări privind posibile structuri care merită analizate.
În cazul posibilelor urme arheologice, utilizatorii ar trebui să urmărească mai ales formele care par coerente și dificil de explicat ca fiind naturale. O incintă delimitată de un val, asociată cu un posibil șanț sau cu o cale de acces, este mai interesantă decât o simplă ridicătură izolată. Un val transversal amplasat pe partea îngustă a unui promontoriu poate fi relevant deoarece completează o poziție defensivă oferită deja de relief.
Movilele și posibilii tumuli pot apărea ca ridicături aproximativ circulare, izolate sau grupate, uneori pe terase, platouri ori culmi. Drumurile vechi pot fi observate sub forma unor trasee adâncite sau ușor reliefate, adaptate terenului. Uneori apar chiar mai multe variante paralele ale aceluiași drum, formate prin utilizarea repetată a traseului.
Pentru geomorfologie, pot fi raportate paleomeandre, albii abandonate, terase fluviale, doline, ravene, conuri de dejecție sau alunecări de teren. De exemplu, un paleomeandru poate apărea ca o urmă curbată sau semicirculară în interiorul unei lunci, separată de albia actuală a râului.
Utilizatorii nu trebuie să stabilească cu certitudine ce reprezintă o formă. Raportările vor putea fi analizate ulterior, iar acolo unde este cazul, observațiile cu potențial arheologic pot fi transmise instituțiilor competente pentru documentare și pentru o posibilă corelare sau introducere în Repertoriul Arheologic Național (RAN).
Cum poate fi deosebită o posibilă urmă lăsată de oameni de o formă naturală de relief? Cât de frecvente sunt interpretările greșite?
O geometrie regulată și coerentă poate fi un indiciu al unei intervenții umane, dar nu este suficientă pentru formularea unei concluzii. Natura poate produce uneori forme spectaculoase și înșelătoare, iar amenajările moderne abandonate pot semăna surprinzător de mult cu structurile istorice sau arheologice.
Cetățiile Costești-Blidaru și Costești Cetățuie si așezarea terasată dintre ele. Sursa: A. Hegyi
De exemplu, alunecările de teren pot crea succesiuni de movile, valuri și suprafețe terasate aparent ordonate. În anumite situații, acestea pot fi confundate cu tumuli, valuri defensive sau platforme antropice.
Relieful carstic poate fi la fel de înșelător. Dolinele pot apărea ca depresiuni circulare sau ovale, uneori grupate, și pot semăna cu incinte ori excavații. Lapiezurile formează șanțuri și creste liniare rezultate prin dizolvarea calcarului, iar pentru un utilizator care nu este familiarizat cu acest tip de relief pot părea structuri construite. În alte zone, ravenele și văile seci pot fi confundate cu șanțuri sau drumuri vechi, iar marginile teraselor fluviale, albiile abandonate ori grindurile naturale pot crea linii și curbe care par amenajate intenționat.
Și geologia poate produce impresii înșelătoare. Straturile de rocă, fracturile și diferențele de rezistență dintre formațiunile geologice pot genera abrupturi, platforme sau aliniamente foarte clare. Văzute într-un hillshade, aceste forme pot semăna cu ziduri, terasamente ori limite construite. În zonele montane, acumulările naturale de material, grohotișurile sau anumite trepte de versant pot crea forme asemănătoare unor valuri de pământ.
De aceea, o anomalie observată în datele LiDAR trebuie analizată întotdeauna în contextul mai larg al peisajului. Este important să fie urmărită relația sa cu panta, rețeaua hidrografică, geologia, vegetația și utilizarea terenului. O formă devine cu adevărat interesantă atunci când nu poate fi explicată ușor prin procese naturale și când mai multe indicii se susțin reciproc.
Din experiența mea, persoanele care petrec mult timp în natură pot interpreta surprinzător de ușor unele imagini LiDAR, chiar dacă nu au mai lucrat anterior cu astfel de date. Contactul direct cu terenul le ajută să recunoască intuitiv diferențele dintre o vale, un promontoriu, o ravenă, o terasă sau o formă modificată de oameni.
Relația poate funcționa și în sens invers. Pentru copii, tineri sau persoane care nu au avut ocazia să exploreze frecvent relieful, o formă observată pentru prima dată pe hartă poate deveni un motiv de curiozitate și punctul de plecare pentru o drumeție împreună cu familia sau prietenii. Mi-aș dori ca aplicația să nu rămână doar un instrument de analiză, ci să îi ajute pe oameni să privească mai atent peisajul din jurul lor și să se apropie de natură.
Care sunt limitele acestor hărți? Există situații în care imaginile LiDAR pot crea impresii înșelătoare sau nu oferă suficiente informații pentru o interpretare clară?
Calitatea unui model derivat din date LiDAR depinde nu doar de scanare, ci și de procesarea automată a unui volum uriaș de informații. Pentru suprafețe de zeci de mii de kilometri pătrați, algoritmii trebuie să clasifice miliarde de puncte tridimensionale și să separe terenul de vegetație, clădiri și alte obiecte. În pădurile foarte dense, nu toate impulsurile laser ajung până la sol. Uneori pot rămâne urme ale vegetației sau ale construcțiilor, iar în alte situații anumite detalii fine ale terenului pot fi eliminate accidental. Aceste imperfecțiuni sunt firești atunci când analizăm volume atât de mari de date.
Fortificația de tip Vauban de la Arad. Sursa: Alexandru Hegyi
Pentru versiunea web a aplicației am ales o reprezentare unitară, bazată pe o iluminare virtuală constantă. Este un compromis necesar pentru ca relieful să poată fi citit cât mai uniform la nivel regional sau național, inclusiv în zonele de câmpie, unde diferențele de nivel sunt foarte mici. În regiunile montane, simulările de iluminare din mai multe direcții pot evidenția mai bine anumite structuri, dar aplicarea lor uniformă la nivelul întregii țări ar încărca excesiv imaginea și ar putea accentua artificial microrelieful din zonele joase.
Tocmai de aceea, imaginile pot crea uneori impresii înșelătoare. Modelul generat nu este o fotografie, ci o simulare a felului în care lumina ar cădea pe relief. Umbrele virtuale pot face ca o ridicătură discretă să pară mai importantă decât este în realitate sau pot transforma o variație naturală a terenului într-o formă aparent regulată. În alte cazuri, o structură reală poate fi greu de observat dacă direcția iluminării nu îi evidențiază geometria. Pentru zone mai restrânse pot fi realizate analize mult mai detaliate: umbriri multidirecționale, modele de pantă și expoziție, curbură a terenului, modele locale de relief, indice de poziție topografică, rugozitate, extragerea rețelelor de drenaj sau analize statistice ale variației altimetrice.
În afară de identificarea unor posibile urme arheologice, pentru ce alte tipuri de cercetări sau activități poate fi utilă platforma?
Aplicația are un potențial mult mai larg decât utilizarea arheologică. De altfel, utilizarea în arheologie, chiar dacă este spectaculoasă și atrage foarte mult atenția publicului, reprezintă doar una dintre numeroasele direcții în care asemenea date pot fi valorificate.
Modelele digitale ale terenului pot fi utile cercetătorilor din domenii foarte diferite. În geomorfologie, permit observarea alunecărilor de teren, ravenelor, dolinelor, abrupturilor, teraselor fluviale, paleomeandrelor și albiilor abandonate. În geologie, pot ajuta la identificarea unor aliniamente structurale, rupturi de pantă sau forme controlate de natura rocilor. În hidrologie, oferă informații importante despre rețeaua de drenaj, zonele joase, traseele naturale ale apei și suprafețele potențial expuse la inundații.
În silvicultură și în managementul mediului, relieful poate fi analizat inclusiv în zonele împădurite, unde imaginile satelitare nu permit întotdeauna observarea clară a terenului. Datele pot fi utile pentru evaluarea accesibilității, pentru identificarea drumurilor forestiere, a pantelor, a ravenelor sau a unor modificări antropice. În agricultură, pot contribui la observarea terasărilor, a eroziunii solului, a canalelor de drenaj și a relației dintre utilizarea terenului și microrelief.
Relief carstic, Ciucaru Mare, Dubova. Sursa: Alexandru Hegyi.
Platforma poate fi utilizată și de topografi, specialiști GIS, geografi, urbaniști, ingineri sau persoane implicate în amenajarea teritoriului. Ea nu înlocuiește măsurătorile de precizie sau documentațiile tehnice, dar permite o primă evaluare rapidă a terenului și poate ajuta la pregătirea mai eficientă a unor deplasări sau analize detaliate.
Un avantaj important este că aplicația poate fi accesată direct din browser, inclusiv de pe un telefon mobil. Cu acordul utilizatorului, poate fi activată funcția de poziționare a dispozitivului, bazată pe sistemele globale de navigație prin satelit (GNSS). Astfel, poziția curentă poate fi urmărită în timp real pe hartă, în raport cu relieful și cu elementele vizibile în aplicație.
Alexandru Hegyi. Arhiva personală
În zonele montane unde există date de rezoluție înaltă, de exemplu, echipele Salvamont pot consulta rapid relieful pentru a înțelege mai bine configurația unei zone și pentru a evalua posibile căi de acces, poteci sau drumuri forestiere în apropierea unei intervenții. Pădurarii pot ajunge mai ușor la anumite parcele sau puncte de interes, iar specialiștii care lucrează pe teren își pot orienta mai bine deplasările. Aplicația trebuie privită însă ca un instrument suplimentar de orientare și documentare, nu ca un înlocuitor pentru hărțile oficiale, echipamentele dedicate, aplicațiile specializate de navigație sau procedurile instituționale.
Aplicația poate avea și un rol educațional. Profesorii, elevii, studenții, drumeții sau pasionații de natură pot utiliza harta pentru a înțelege mai bine formele de relief și pentru a explora peisajul într-un mod mai atent.
Din reacțiile primite până acum, aplicația a început deja să fie folosită cu succes de persoane din domenii foarte diferite: cercetători, topografi, specialiști GIS, oameni care lucrează în teren, pasionați de natură și utilizatori interesați de istoria locală. Tocmai aceasta este una dintre ideile centrale ale proiectului: aceleași date pot răspunde unor întrebări complet diferite, în funcție de experiența și nevoile celui care le privește.
Un potențial deosebit îl are utilizarea datelor LiDAR pentru monitorizare, atunci când scanările sunt repetate periodic. Compararea modelelor realizate în ani diferiți permite observarea schimbărilor produse în peisaj: evoluția alunecărilor de teren, extinderea ravenelor, eroziunea malurilor, modificarea albiilor, intervențiile antropice, evoluția carierelor, apariția unor drumuri sau construcții și schimbările din fondul forestier. În anumite situații, pot fi urmărite inclusiv variații subtile ale reliefului, dificil de evaluat numai prin observații punctuale în teren.
Tocmai de aceea, în alte țări scanările LiDAR nu mai sunt tratate doar ca proiecte realizate o singură dată, ci ca infrastructuri geospațiale care trebuie actualizate periodic.
Ce importanță are componenta de colectare a toponimelor locale? Pot numele vechi ale unor dealuri, văi, păduri sau poieni să ofere indicii utile cercetătorilor?
Toponimia este o pasiune mai veche a mea. De multe ori, în timpul cercetărilor de teren sau al drumețiilor, mi-a plăcut să urmăresc felul în care oamenii au denumit locurile din jurul lor. Unele toponime descriu direct o formă de relief, vegetația sau modul în care era utilizat terenul. Altele păstrează fragmente de istorie locală, legende sau întâmplări care nu mai pot fi recuperate cu ușurință din documente.
Rețea de drumuri forestiere din Caraș-Severin. Sursa: Alexandru Hegyi
Unele denumiri îți pot trezi aproape instinctiv o stare de neliniște. În timpul studenției, de exemplu, am întâlnit în Munții Țarcu un toponim greu de uitat, care îți zbârlește părul: Pârâul Copiilor Înecați. Cel mai probabil, acesta a rămas în memoria locală în urma unei tragedii sau a unei serii de tragedii petrecute pe aceeași vale. Unele denumiri îți pot aduce chiar un zâmbet pe buze: de exemplu, Valea Scroafei, poziționată în apropiere de Biserica Vacilor, în zona Lăpușului (jud. Maramureș), sau alte nume aparent neobișnuite, dar perfect firești pentru comunitățile care le folosesc.
Dincolo de reacția personală pe care o pot provoca, toponimele sunt importante deoarece păstrează, într-o anumită formă, memoria locală. M-aș feri totuși să spun că ele conservă nealterată memoria îndepărtată a unui loc. Prietenul meu, istoricul Sorin Forțiu, m-ar contrazice probabil și mi-ar aminti de fenomenul foarte interesant al migrării toponimice: uneori, un nume se poate deplasa în timp de la un punct al peisajului către altul, poate fi reinterpretat sau poate ajunge să desemneze o suprafață diferită de cea inițială.
Dar tocmai această mobilitate face colectarea toponimelor și mai interesantă. Chiar și atunci când un nume și-a schimbat poziția sau sensul, el continuă să păstreze ceva din identitatea unei comunități și din felul în care oamenii au înțeles peisajul. Iar aceste amintiri locale se pot pierde foarte ușor odată cu trecerea generațiilor.
În RO-LiDAR GeoQuickView am inclus un formular separat prin care utilizatorii pot marca direct pe hartă denumiri de dealuri, văi, pâraie, izvoare, păduri, poieni, drumuri vechi, hotare, ruine sau alte locuri cunoscute local. Pot fi introduse și variante istorice, forme dialectale ori explicații transmise oral.
Structura fluvială naturală, ușor de confundat cu o incintă circulară. Sursa: Alexandru Hegyi
Aceste informații pot fi utile și cercetătorilor. Un toponim precum La Cetate, Cetățuia, La Movile, Drumul Sării, La Ruine sau Moara Veche nu demonstrează singur existența unei structuri arheologice ori istorice, dar poate constitui un indiciu valoros atunci când este corelat cu relieful, hărțile vechi, documentele și imaginile aeriene.
Mi-aș dori ca această componentă să devină treptat un mic atlas participativ al memoriei locului. Chiar dacă prin acest formular reușim să salvăm doar câteva toponime inedite, cunoscute astăzi de un număr restrâns de oameni, cred că rezultatul ar fi deja foarte valoros.
Cum v-ați dori să evolueze proiectul în următorii ani?
Mi-aș dori ca RO-LiDAR GeoQuickView să rămână, în primul rând, o platformă deschisă și ușor de utilizat, prin care datele altimetrice publice să poată fi explorate de cât mai multe persoane. Proiectul a pornit din dorința de a face accesibile informații care, deși sunt extrem de valoroase, rămân greu accesibile.
Pe termen scurt, prioritatea este extinderea acoperirii cu noile seturi de date care vor deveni disponibile public. Aștept cu interes publicarea datelor din zona B a proiectului LAKI III, pentru județele Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea. Integrarea lor va adăuga o suprafață importantă cu modele digitale ale terenului de foarte înaltă rezoluție. În paralel, mi-aș dori să îmbunătățesc treptat experiența de utilizare, să adaug straturi contextuale relevante și să dezvolt ghiduri vizuale mai clare pentru persoanele care doresc să exploreze harta. Trebuie însă să păstrez și o perspectivă realistă. RO-LiDAR GeoQuickView este un proiect personal, voluntar, dezvoltat în timpul liber, alături de activitatea mea profesională și de alte proiecte de cercetare.
Timpul disponibil este relativ limitat, iar evoluția platformei va fi probabil graduală. Tocmai de aceea, mi-aș dori ca proiectul să crească organic, în funcție de datele care devin disponibile, de interesul utilizatorilor și de eventualele colaborări care se vor contura.
