Inteligența artificială a devenit, aproape peste noapte, un instrument de lucru indispensabil pentru studenți și profesioniști deopotrivă. Sarcini care înainte cereau ore sau chiar zile întregi se rezolvă acum în câteva secunde. Dar acest câștig are un preț: cercetătorii vorbesc deja despre o nouă formă de anxietate – teama de a nu mai putea performa fără AI și de a rămâne în urmă într-o lume care evoluează mai repede decât capacitatea noastră de adaptare.
„NoAIfobia”: Noua anxietate a erei digitale Sursă foto: Shutterstock
Ce este „NoAIfobia”
Un studiu recent, publicat în revista Telematics and Informatics, arată că între 80% și 90% dintre studenți folosesc deja instrumente de inteligență artificială generativă pentru a redacta eseuri, a rezuma texte sau a găsi rapid informații. În același timp, multe universități nu au reguli clare privind utilizarea acestor tehnologii, astfel că numeroși studenți nu mai știu unde se termină ajutorul legitim și unde începe frauda academică.
Pornind de la această realitate, cercetătorii au analizat ce îi determină pe studenți să se bazeze tot mai mult pe AI și ce efecte psihologice poate avea această tendință.
„Începând din primăvara anului 2023, am observat un decalaj semnificativ între comportamentele studenților și politicile instituționale. Având în vedere aceste zone gri, am vrut să examinăm ce îi determină pe studenți să se bazeze excesiv pe AI și consecințele psihologice negative care ar putea urma”, explică Chunsik Lee, conferențiar de comunicare la University of North Florida și coautor al studiului, pentru PsyPost.
Adaptând conceptul de „nomofobie” (teama de a rămâne fără smartphone), cercetătorii au propus termenul de „NoAIfobie”, care descrie anxietatea resimțită de utilizatori atunci când nu mai au acces la instrumentele de inteligență artificială de care au ajuns să depindă.
Studiul, realizat pe 393 de studenți americani, arată că teama de a rămâne în urma colegilor este un factor mai important în dezvoltarea acestei dependențe decât beneficiile practice, precum economisirea timpului.
„Cea mai importantă concluzie este că dependența studenților de AI nu este doar despre lene; este, de asemenea, de natură socială și generată de anxietate. Am descoperit că studenții sunt prinși într-o dilemă psihologică. Pe de o parte, experimentează «NoAIfobia», iar pe de altă parte se confruntă cu «stigma utilizării AI», adică teama că ceilalți îi vor considera leneși sau trișori”, spune Chunsik Lee.
Cercetătorul avertizează că, pe termen lung, utilizarea excesivă a AI poate duce la diminuarea unor abilități cognitive (deskilling), însă subliniază că fenomenul nu reflectă doar dorința de a depune mai puțin efort, ci o dilemă psihologică reală cu care se confruntă mulți studenți.
Impactul în mediul profesional: Eficiență versus sentimentul de competență
În mediul profesional, ritmul de lucru a crescut exponențial, iar așteptările privind termenele de livrare s-au scurtat, transformând asistenții digitali dintr-un avantaj competițional într-o necesitate aparent absolută.
„Cred că este important să facem de la început o distincție foarte clară: faptul că folosim inteligența artificială nu înseamnă automat că avem o problemă. La fel cum nu considerăm că depindem de calculator doar pentru că îl folosim zilnic, nici utilizarea frecventă a AI nu este, prin ea însăși, un semn de dependență. Mai ales în mediul profesional, AI poate fi un instrument extraordinar de eficient. […] Problema nu apare când AI ne economisește timp. De altfel, creierul nostru este construit în așa fel încât să economisească energie. Din perspectivă evolutivă, avem tendința firească de a căuta soluțiile care ne consumă mai puține resurse. Dacă există un instrument care rezolvă o sarcină mai repede și cu mai puțin efort, este normal să fim tentați să îl folosim. Nu acesta este pericolul”, explică Gabriela Răileanu, psihoterapeut adlerian, pentru „Adevărul”.
„Femeia” perfectă din telefonul adolescenților. De ce se refugiază tinerii în relații virtuale
Totuși, specialista atrage atenția asupra momentului în care relația cu tehnologia începe să genereze efecte psihologice adverse și să modifice percepția asupra propriului raționament: „Problema apare atunci când începem să credem că nu mai putem funcționa fără el sau când renunțăm complet la exercițiul gândirii și lăsăm instrumentul să gândească în locul nostru. Ca orice abilitate, și gândirea critică se menține prin folosire. Din perspectivă psihologică, primul semn de alarmă este schimbarea relației pe care o avem cu propriile noastre abilități.”
Printre semnalele menționate se numără amânarea sarcinilor până la accesarea AI, senzația de blocaj în absența instrumentului, verificarea compulsivă a răspunsurilor chiar și pentru lucruri simple, evitarea raționamentului propriu și anxietatea la gândul rezolvării unei probleme fără ajutor. În acel moment, accentul se mută de pe eficiență pe o scădere a sentimentului de competență personală.
Anxietatea de performanță și teama de a deveni irelevant
„Dacă obții rezultate foarte bune cu ajutorul AI, este firesc să începi să te întrebi: «Cât din performanța mea îmi aparține mie și cât instrumentului?» […] În multe domenii, ritmul de lucru a crescut enorm. Dacă înainte aveai o săptămână pentru un proiect, acum se poate aștepta să livrezi într-o zi. Când AI poate accelera atât de mult munca, apare sentimentul că nu îți mai permiți să nu îl folosești. […] Dacă toți colegii folosesc AI și livrează mai repede, este foarte greu să fii singura persoană care spune: «Eu vreau să fac totul fără ajutor.» Mulți oameni nu folosesc AI doar pentru că le place. Îl folosesc pentru că se tem să nu rămână în urmă. Iar în spatele acestei temeri se află adesea o frică foarte concretă: frica de a-și pierde relevanța profesională sau chiar locul de muncă”, este de părere Gabriela Răileanu.
Anumite categorii sunt mai expuse la acest fenomen: tinerii aflați la început de carieră, care nu și-au validat încă experiența independentă, persoanele cu anxietate de performanță sau sindromul impostorului și cei care lucrează în domenii tehnologizate. În ceea ce privește persoanele cu trăsături perfecționiste, dinamica relației cu tehnologia ia o formă specifică. „Pentru ei, AI poate deveni foarte seducător, pentru că oferă rapid variante «mai bune», «mai clare», «mai bine formulate». Problema este că perfecționismul nu caută eficiența, ci evitarea greșelii. Astfel, AI poate fi folosit ca o formă de reasigurare permanentă”, subliniază psihoterapeutul.
Alfabetizarea tehnologică și salvarea gândirii critice
Pe măsură ce acest tip de stres profesional combină elemente de burnout cu sentimentul de înlocuibilitate, soluția nu constă în respingerea tehnologiei. Specialiștii subliniază nevoia de „alfabetizare în AI” și de menținere a antrenamentului cognitiv. Calitatea răspunsului oferit de algoritmi depinde fundamental de calitatea întrebării primite, care se bazează pe expertiza și experiența umană.
Pentru a preveni atrofierea creativității, Gabriela Răileanu recomandă formularea problemei pe cont propriu înainte de a deschide aplicația, utilizarea algoritmului ca partener de brainstorming, verificarea riguroasă a surselor și exersarea independentă a argumentelor. „Îmi place să compar AI cu un calculator de buzunar. Faptul că îl folosim nu înseamnă că nu mai trebuie să înțelegem matematica. La fel, faptul că folosim AI nu înseamnă că nu mai trebuie să înțelegem procesul de gândire din spatele rezultatului”, mai spune ea.
În ceea ce privește responsabilitatea angajatorilor și direcția în care se va îndrepta piața muncii, psihoterapeutul susține că există competențe pe care inteligența artificială le poate susține, dar pe care nu le poate înlocui cu adevărat: gândirea critică, discernământul, creativitatea care pornește din experiența personală, judecata în situații complexe, responsabilitatea pentru deciziile luate, empatia, capacitatea de a construi relații și, poate cea mai importantă dintre toate, capacitatea de a pune întrebările potrivite. „[…] Nu cred că viitorul aparține oamenilor care vor concura cu inteligența artificială. Cred că aparține celor care vor ști să colaboreze cu ea fără să renunțe la ceea ce îi face profund umani: curiozitatea, discernământul, creativitatea, experiența acumulată și capacitatea de a construi relații autentice”, conchide Gabriela Răileanu.
