Parcul auto românesc continuă să se numere printre cele mai îmbătrânite din Europa, cu o vârstă medie a vehiculelor care depășeștemajoratul, potrivit celor mai recente statistici europene.
Bine, nu că avem nevoie de studii europene, pentru că este extrem de simplu să estimăm singuri vechimea, de câte ori mergem prin oraș sau pe drumurile publice. Încă mai sunt mașini de prin anii ’90, nu că ar fi rău asta, dar care nu au mai văzut o revizie de când președinte era Iliescu. 🙂
În comparație, media Uniunii Europene este de puțin peste 10 ani, iar în țări precum Germania sau Franța, flota de autoturisme este semnificativ mai tânără. Această diferență scoate în evidență decalajele dintre piețele auto din vestul și estul continentului, dar și provocările României în ceea ce privește reînnoirea parcului auto și reducerea emisiilor poluante.
Am rulat acest sondaj în 2023 și în 2025, așa că, la final, vom putea compara cum evoluează parcul auto al celor care votează la noi pe site. 😛
Și, ca de obicei, încep eu – cele două Skode se încadrează la categoria 1-5 și 5-10 ani. Puteți folosi rubrica de comentarii pentru a detalia și justifica votul. V-am lăsat două opțiuni de vot, în cazul în care aveți mai multe mașini. 🙂


