Invocată de președintele Nicușor Dan ca soluție la blocajul politic, formula unui premier tehnocrat rămâne o armă cu două tăișuri. Politologul Cristian Pîrvulescu avertizează că guvernele de experți aduc stabilitate pe termen scurt, dar deschid adesea calea către radicalizare și populism. ,,Guvernul de experți este
aproape întotdeauna urmat de restaurarea forțelor politice pe care le
suspendase, adesea într-o variantă radicalizată sau populistă”, atrage atenția Pîrvulescu.
Dacian Cioloș este ultimul dintre cei trei premieri tehnocrați pe care i-a avut România
Ce înseamnă un premier tehnocrat
,,Un premier tehnocrat, în tipologia consacrată, este șeful unui guvern a cărui sursă principală de legitimitate este expertiza tehnică si/sau administrativă, nu mandatul electoral sau poziția dintr-un partid”, explică Cristian Pîrvulescu.
Definitoriu este criteriul desemnării, adaugă acesta:
Ministrul (și, cu atât mai mult, premierul) este chemat pentru competență recunoscută într-un domeniu, nu pentru reprezentativitatea politică. În forma „pură”, cabinetul este integral compus din experți fără apartenență partinică declarată. Apariția unor asemenea formule este aproape întotdeauna corelată cu momente de criză în care clasa politică își pierde temporar capacitatea de a guverna sau credibilitatea internă și externă.
Ce aduce un tehnocrat în plus față de politicieni
Comparativ cu guvernele politice, un tehnocrat nu depinde de votul alegătorilor, așa că poate implementa reforme pe care politicienii se tem să le adopte.
,,Plusul pe care îl aduce un tehnocrat ține, în primul rând, de o autonomie relativă față de logica electorală imediată și de capitalul de încredere pe care îl construiește în raport cu actori externi — instituții financiare internaționale, Comisia Europeană, piețe. Acolo unde decizia partinică este blocată de costuri, tehnocratul poate trece reforme pe care liderii de partid nu și le pot asuma fără pierderi electorale”, explică Cristian Pîrvulescu.
Pe lângă aceasta, politologul mai vorbește despre încă un avantaj:
,,Există apoi o dimensiune
simbolică — ceea ce Habermas numea „ideologia tehnocratică”: legitimarea
prin expertiză compensează deficitul de încredere în clasa politică. Pentru
România deblocarea unor dosare europene și o relativă depolarizare a
discursului public pe perioada mandatului.”
Dezavantajele unui guvern tehnocrat
Dezavantaje au o pondere cel puțin egală cu avantajele, e de părere politologul. Care vine și cu argumente în această direcție:
,,Primul și cel mai important este deficitul
democratic. Statul democratic se bazează pe premise pe care nu și le poate
produce singur, iar legitimitatea data de reprezentare politică este una dintre
ele. Al doilea, cu efecte pe termen lung, este ceea ce unii politologi numesc capability
trap: reformele tehnocratice tind să producă schimbări care par oportune (proceduri,
indicatori, transparență formală), dar care nu modifică matricea instituțională
informală. Al treilea este fragilitatea politică: guvernul tehnocrat depinde de
o coaliție parlamentară pe care nu o controlează și care îi poate retrage oricând
încrederea.”
Iar cel mai vizibil dezantaj este, spune Cristian Pîrvulescu, reculul post-tehnocratic:
Guvernul de experți este
aproape întotdeauna urmat de restaurarea forțelor politice pe care le
suspendase, adesea într-o variantă radicalizată sau populistă, fiindcă intervenția
tehnocratică nu reușește să înrădăcineze decizia economică în legitimare
socială. Experiențele românești confirmă acest scenariu al revenirii cu o regularitate aproape didactică.
Cristian Pîrvulescu, politolog
Ce guverne tehnocrate a avut România
Primul guvern tehnocrat din istoria României a fost cel condus de Theodor Stolojan și care a început mandatul pe 16 octombrie 1991.
,,După mineriada din septembrie 1991, stabilizează tranziția, gestionează adoptarea Constituției și primele reforme economice, dar are drept consecință victoria FDSN în 1992, adică tocmai a forțelor antireformatoare pe care încercase să le domesticească”, arată politologul, în sprijinul teoriei reculului post-tehnocratic.
Același lucru s-a întâmplat și cu guvernul Isărescu.
,,Guvernul Isărescu asigură pregătirea aderării la NATO și relansarea negocierilor cu UE, dar tranziția se închide cu revenirea PDSR la putere în 2000.”
Ultimul guvern tehnocrat a fost condus de Dacian Cioloș, care a preluat mandatul pe 17 noiembrie 2015.
,,Guvernul Cioloș, după Colectiv, asigură o relativă depolitizare administrativă și o creștere a absorbției fondurilor europene, dar lasă PSD-ul să câștige autoritar alegerile din decembrie 2016″, spune Cristian Pârvulescu.
În toate cele trei cazuri, guvernul tehnocrat a funcționat ca tampon instituțional — un dispozitiv care a permis sistemului politic să-și reseteze legitimitatea fără a-și transforma structurile profunde. Reformele de fond au fost amânate, iar costul amânării s-a capitalizat în crizele următoare
Lecția generală a experienței românești este una ambivalentă, e de părere politologul:
,,Tehnocrația funcționează bine ca soluție de
criză dar nu ca proiect de transformare. Cu ajutorul ei se câștigă timp, dar nu
construiesc instituții. Într-un context în care România a avut treisprezece
premieri și șapte moțiuni de cenzură reușite din 2004 încoace, întrebarea
relevantă nu este dacă un nou tehnocrat ar stabiliza pe termen scurt, ci dacă
există o coaliție politică dispusă să-și asume continuitatea reformelor după ce
experimentul tehnocratic se va fi încheiat.”
