[td_block_social_counter twitter="ebrk4u" youtube="https://www.youtube.com/@ebrk4u" style="style8 td-social-boxed td-social-font-icons" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjM4IiwiZGlzcGxheSI6IiJ9LCJwb3J0cmFpdCI6eyJtYXJnaW4tYm90dG9tIjoiMzAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn0sInBvcnRyYWl0X21heF93aWR0aCI6MTAxOCwicG9ydHJhaXRfbWluX3dpZHRoIjo3Njh9" custom_title="Stay Connected" block_template_id="td_block_template_8" f_header_font_family="712" f_header_font_transform="uppercase" f_header_font_weight="500" f_header_font_size="17" border_color="#dd3333" manual_count_youtube="1" tiktok="@ebr4fun"]
- Advertisement -

Latest Articles

SK hynix a depășit Samsung și a devenit cea mai valoroasă companie listată din Coreea de Sud – Arena IT


Se întâmplă ceva interesant în industria semiconductorilor. SK hynix, companie cunoscută în special pentru memoriile sale, a reușit să depășească Samsung Electronics la capitalizarea bursieră a acțiunilor ordinare. Este pentru prima dată după mai bine de 25 de ani când Samsung pierde această poziție pe bursa din Coreea de Sud.

La închiderea ședinței din 22 iunie, acțiunile SK hynix au ajuns la 2.919.000 won, după o creștere de 5,61%. Asta a dus capitalizarea companiei la aproximativ 2.080 trilioane won, peste Samsung Electronics, care avea o valoare de aproximativ 2.066 trilioane won dacă luăm în calcul doar acțiunile ordinare.

Aici trebuie făcută o precizare importantă. Samsung rămâne în față dacă sunt incluse și acțiunile preferențiale, unde compania mai are o valoare consistentă. Deci nu putem spune că SK hynix a depășit Samsung la absolut toate capitolele bursiere, dar momentul rămâne unul istoric: pentru prima dată din anul 2000, liderul KOSPI la capitalizarea acțiunilor ordinare nu mai este Samsung Electronics.

Motivul este destul de simplu și nu cred că o să ghiciți: AI-ul 🙂 Wow, cine se aștepta la răspunsul ăsta? SK hynix este unul dintre cei mai importanți producători de memorii HBM, adică acele memorii foarte rapide folosite lângă acceleratoarele pentru inteligență artificială. Cererea pentru astfel de produse a crescut enorm în ultimii ani, iar SK hynix a fost foarte bine poziționată în acest segment.

Samsung are un business mult mai mare și mai diversificat. Produce telefoane, televizoare, electrocasnice, display-uri, cipuri logice, memorii și multe altele. Asta poate fi un avantaj în perioade normale, dar în momentul de față piața pare să premieze companiile care sunt foarte expuse pe AI și pe componentele esențiale pentru centrele de date. Iar aici SK hynix are un avantaj clar prin HBM.

Cu alte cuvinte, investitorii nu se uită doar la mărimea companiei, ci și la cât de bine este poziționată pentru următorii ani. Iar HBM a devenit una dintre cele mai importante piese din lanțul hardware pentru AI. Memoria nu mai este văzută doar ca o componentă banală, interschimbabilă, ci ca o piesă critică pentru performanța acceleratoarelor folosite de Nvidia, Google, Microsoft sau alți giganți din cloud.

Mai există un detaliu interesant. SK hynix pregătește și o posibilă listare în SUA prin ADR, ceea ce ar putea face acțiunile companiei mai accesibile pentru investitorii internaționali. O astfel de mutare ar putea crește vizibilitatea companiei și ar putea aduce o comparație mai directă cu nume mari din industria americană de semiconductori, cum este Micron.

Totuși, trebuie privită și partea de risc. Bursa din Coreea de Sud a avut o creștere foarte puternică anul acesta, alimentată de entuziasmul pentru AI, iar astfel de creșteri vin la pachet cu volatilitate. La o zi după acest moment istoric, KOSPI a avut o corecție puternică, iar acțiunile Samsung și SK hynix au scăzut semnificativ.

Chiar și așa, depășirea Samsung de către SK hynix rămâne un semnal important. Arată cât de mult s-a schimbat piața semiconductorilor și cât de importantă a devenit memoria HBM în noua cursă AI. Samsung rămâne un gigant, dar SK hynix este acum compania care simbolizează cel mai bine direcția în care merge industria.



Source link

Related Articles