Sistemul integrat e-Terra și-a reluat activitatea marți, 11 august, de la ora 15:00, oferind din nou acces notarilor publici, persoanelor autorizate pentru lucrări de cadastru, experților tehnici judiciari și executorilor judecătorești. Guvernul a anunțat printr-un comunicat că notarii pot solicita și obține din nou prin platformă extrasele de carte funciară pentru autentificare, esențiale la întocmirea actelor de proprietate, precum și extrase pentru informare, transmite Mediafax.
Acestea din urmă pot fi accesate și de alte persoane interesate, fie prin intermediul notarilor și al persoanelor autorizate, fie direct de la ghișeele oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară și ale birourilor teritoriale. Executivul a precizat că repornirea vizează exclusiv platforma e-Terra.
Celelalte servicii online ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cum ar fi Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni, MyEterra, Registrul proprietarilor, Titluri de proprietate sau Geoportalul, urmează să fie repuse în funcțiune ulterior, după informarea prealabilă a partenerilor și a publicului. În primele zile, serviciile OCPI vor putea fi achitate doar prin ordin de plată sau la casieriile oficiilor prestatoare, plățile cu cardul fiind temporar indisponibile.
Peste 24.000 de solicitări procesate în prima zi
În prima zi de funcționare, sistemul a rulat fără sincope și s-au înregistrat 24.695 de cereri, dintre care 12.887 au fost introduse de referenții OCPI și 11.808 de notari. În total, 1.052 de utilizatori interni ai ANCPI și OCPI și 814 notari s-au conectat pentru a efectua operațiuni.
Toate cele 42 de oficii teritoriale au înregistrat cererile primite prin corespondență în perioada de întrerupere.
Referitor la cele aproximativ 94.000 de cereri aflate în lucru în momentul incidentului cibernetic, reprezentanții Guvernului au menționat că termenele legale au fost prelungite prin decizie internă, iar solicitările vor fi soluționate cu celeritate, în ordinea depunerii lor.
Pentru a sprijini cetățenii și partenerii, ANCPI a extins programul de depunere a cererilor la ghișee și în e-Terra pentru intervalul 08:30-16:00 și a pus la dispoziție linii de Call Center dedicate. ANCPI a avertizat totodată că în primele zile sunt posibili timpi mai mari de așteptare din cauza volumului ridicat de cereri acumulate.

