Războiul purtat cu ajutorul dronelor a schimbat nu doar tactica militară, ci și psihologia ofițerilor și a soldaților implicați în luptă. Prin utilizarea masivă a dronelor FPV și a aparatelor de recunoaștere fără pilot, linia frontului s-a transformat într-un teritoriu continuu al morții, în care pericolul poate apărea în orice moment și în orice loc — de la tranșee până la punctele de comandă.
Operatori de drone ucraineni/FOTO:Shutterstock
Pe câmpul de luptă, fiecare militar se află sub supravegherea unui „ochi digital”. Așteptarea permanentă a unui atac venit din aer generează noi forme de hipervigilență, care epuizează sistemul nervos și transformă viitoarea viață civilă a veteranilor într-un adevărat câmp minat de declanșatori psihologici.
Zgomotul motoarelor și al rotoarelor de dronă generează traume și tipare comportamentale — modele de reacție care se repetă în situații similare. Operatorii de drone se confruntă cu un paradox nou: sunt, în același timp, cei mai îndepărtați de contactul fizic cu inamicul, dar și cei mai apropiați de moarte, pe care o văd în timp real, pe ecran.
Deși războiul la scară largă se află deja în al cincilea an, literatura științifică nu dispune, până în prezent, de un studiu reprezentativ privind sănătatea mintală a echipajelor ucrainene care operează drone FPV, care să permită evaluarea traumelor psihice și a depresiei specifice acestei categorii de militari, scrie în Zerkalo Nedeli, Valentin Kovalski, ofițer de rezervă.
Geografia fricii
Războiul ruso-ucrainean a adus provocări noi pentru psihologii militari, la care abordările clasice nu oferă întotdeauna răspunsuri complete.
Una dintre principalele cauze ale acestor schimbări este utilizarea masivă a sistemelor fără pilot. Analista germană Ulrike Franke, specializată în politici de apărare și tehnologii de tip dronă, arăta, într-un articol publicat, că sistemele fără pilot au devenit unul dintre elementele-cheie ale câmpului de luptă modern, compensând, într-o anumită măsură, deficitul de muniție de artilerie și influențând semnificativ tactica militară.
Din perspectiva psihologiei militare, un alt aspect al acestei transformări este important. Amploarea utilizării dronelor rusești este, la rândul ei, în continuă creștere, ceea ce înseamnă o extindere permanentă a zonei de amenințare. Acest lucru este confirmat de prognozele îngrijorătoare ale comandamentului ucrainean. Cu trei luni în urmă, generalul Oleksandr Sîrski declara, citând un raport al serviciilor de informații militare, că, pentru anul 2026, Rusia plănuiește să producă 7,3 milioane de drone FPV și 7,8 milioane de focoase pentru diverse tipuri de aparate fără pilot. În aceeași perioadă, sistemele fără pilot ale Ucrainei au executat, doar în luna aprilie 2026, aproape 357.000 de misiuni de luptă.
Odată cu schimbarea mediului de război, se schimbă și provocările psihologice cu care se confruntă militarii
Utilizarea intensă a dronelor FPV afectează nu doar câmpul de luptă, ci și modul în care este organizată apărarea. Numeroase imagini de pe front arată dificultatea folosirii echipamentelor de geniu în apropierea liniei de contact, din cauza riscului de a fi rapid detectate și lovite. Ca urmare, o mare parte din lucrările de geniu sunt efectuate, adesea, manual, ceea ce sporește efortul cerut infanteriei.
Epuizarea fizică se adaugă supravegherii constante de pe câmpul de luptă. Militarul nu doar așteaptă un atac: sapă, transportă materiale, execută serviciul de gardă și, în același timp, monitorizează spațiul aerian. În acest regim, presiunea psihologică este amplificată de lipsa cronică de somn, de pierderile suferite și de tensiunea musculară prelungită.
Amenințările constante influențează comportamentul militarilor: transportul se face în etape scurte, adăposturile sunt camuflate de sus, rutele de aprovizionare sunt schimbate periodic, iar concentrările de trupe și echipamente sunt reduse la minimum.
Ideea frontului ca o linie clar delimitată pe hartă, cu inamicul în față și un spațiu protejat în spate, își pierde sensul. Apariția dronelor FPV, a munițiilor „rătăcitoare” și a lansărilor efectuate de cvadricoptere de ambele părți ale frontului a transformat fâșia de teren din apropierea liniei de contact într-un spațiu transparent, expus permanent focului. În acest spațiu, nu mai există adăposturi complet sigure, în care cineva să se poată relaxa cu certitudine. O dronă inamică poate ajunge la un militar în timpul rotației, în cabina unei mașini sau chiar într-un buncăr aparent bine protejat.
„Sindromul așteptării de sus”
Această schimbare radicală a dinamicii spațiale a reformat, în profunzime, instinctele defensive ale soldaților, ale căror priviri sunt adesea ațintite spre cer. Se conturează astfel așa-numitul „sindrom al așteptării de sus” — o stare în care psihicul scanează neîntrerupt spațiul aerian, reacționând la cele mai mici variații acustice sau la umbre de pe cer.
Asupra acestui fenomen a atras atenția căpitanul Andrii Kozincuk, psiholog militar și locțiitor al comandantului primei companii de instrucție din cadrul Școlii de pregătire a instructorilor: „Caracterul actual al luptei a adus schimbări majore. Noțiunea de «linie a frontului», ca atare, nu mai există — acum vorbim despre «zonă de foc». Utilizarea dronelor și a sistemelor robotizate terestre a devenit o normă chiar și în cadrul subunităților de infanterie, de ambele părți ale conflictului. Zborul unei drone poate surprinde nu doar pozițiile militare. Este însoțit de un sunet extrem de caracteristic, specific unui motor cu ardere internă de capacitate mică sau unui rotor alimentat de baterie. Iar dacă un soldat reușește să se ascundă și să evite lovitura, acest sunet îi va rămâne întipărit în memorie pentru tot restul vieții. Așa funcționează mecanismul de apărare al organismului.”
Potrivit lui Kozincuk, dacă, în trecut, militarii priveau constant în jos, căutând sârme-capcană sau mine, acum privesc din ce în ce mai des în sus, în căutarea dronelor FPV. Starea de hipervigilență — căutarea permanentă a unor potențiale amenințări, chiar și în cele mai sigure locuri — contribuie la epuizarea organismului și poate genera reacții de agresivitate față de sunete asemănătoare, precum zgomotul unei motociclete sau al unei mașini de tuns iarba. Sistemul nervos reacționează la acest declanșator și transmite un impuls de acțiune — luptă, fugi sau ascunde-te. Frica de a fi ucis poate provoca, la rândul ei, tulburări de somn.
Războiul prin ecran: prin ce trec operatorii de drone
Timp de mulți ani, în psihologia militară a predominat ipoteza potrivit căreia distanța mare dintre militar și țintă reduce semnificativ riscul de traumă psihologică. Studii realizate în Statele Unite au arătat, însă, că efectele psihologice ale participării la distanță la operațiuni militare sunt mult mai complexe decât se credea inițial.
Un studiu realizat de Wayne Chappelle, Tanya Goodman, Laura Reardon și William Thompson, publicat în 2014 în Journal of Anxiety Disorders, a inclus 1.084 de operatori de drone din cadrul Forțelor Aeriene ale SUA. Simptome corespunzătoare criteriilor tulburării de stres posttraumatic (PTSD) au fost identificate la 4,3% dintre cei chestionați.
Cercetătorii au atras atenția și asupra naturii specifice a stresului resimțit de acești operatori: după ore întregi în care urmăreau desfășurarea unor operațiuni de luptă și utilizau armament, aceștia reveneau aproape imediat la viața de familie obișnuită. Tocmai această tranziție bruscă între război și pace a fost identificată drept unul dintre principalii factori generatori de stres.
Desigur, compararea acestor date cu situația echipajelor ucrainene care operează drone FPV trebuie făcută cu prudență. Operatorul american al unei platforme strategice lucra, de regulă, într-o infrastructură de bază bine protejată, beneficia de un alt nivel de pregătire, de asistență medicală, de o carieră de lungă durată și de proceduri diferite de selecție. Echipajul ucrainean, în schimb, se poate afla mult mai aproape de linia de contact, poate deveni el însuși o țintă, lucrează adesea cu o conexiune instabilă, cu platforme care se schimbă rapid și cu perioade limitate de odihnă. Este vorba, așadar, despre un context psihologic fundamental diferit, care rămâne, deocamdată, aproape nestudiat din punct de vedere științific.
Particularitatea esențială a dronelor FPV nu constă atât în distanța dintre pilot și linia de contact, cât în specificul experienței sale senzoriale. Abrevierea FPV înseamnă „First Person View” („vedere din perspectivă subiectivă”). Datorită acestei tehnologii, operatorul, echipat cu ochelari speciali, vede spațiul prin „ochii” dronei sale, ceea ce creează un efect de imersiune totală. Practic, are senzația că se află el însuși în interiorul aparatului și urmărește ținta în cele mai mici detalii, până în clipa exploziei. Stimulii vizuali și auditivi puternici, resimțiți în momente de stres maxim, se imprimă în memorie mult mai profund decât evenimentele sau amintirile obișnuite, susține autorul.
Știința contemporană explică simplu acest fenomen: în timpul unui stres intens, organismul uman eliberează hormoni care determină „centrul fricii” (amigdala) să funcționeze la capacitate maximă, transformând amintirile obișnuite în urme emoționale profunde. Acest mecanism este descris, de altfel, de Bessel van der Kolk în lucrarea sa „Corpul ține evidența” („The Body Keeps the Score”), unde detaliile traumatice sunt prezentate sub forma unor „flashback-uri” fixate definitiv în memorie.
Consecințele acestor amprente extrem de puternice nu se limitează, însă, doar la nivelul activității neuronale sau al episoadelor de tip flashback. Atunci când o persoană începe să reflecteze, prin prisma propriilor valori și a simțului datoriei, asupra unei experiențe imprimate în cele mai mici detalii, apare o dimensiune complet diferită a traumatizării. Psihiatrul militar american Jonathan Shay a descris, în lucrarea „Achilles in Vietnam: Combat Trauma and the Undoing of Character” (1994) și în articolul „Moral Injury” (2014), modul în care experiența de luptă și încălcarea normelor morale pot provoca traume psihologice profunde.
Despre traume invizibile, epuizare de luptă și… speranță
Autorul susține că xperiența psihologică a unui operator de dronă FPV diferă semnificativ de cea a unui operator american de drone strategice. Dacă, pentru echipajele care operau dronele de tip Predator, principala problemă era ruptura psihologică dintre misiunea de luptă și viața civilă, pentru piloții ucraineni de drone FPV capătă o importanță tot mai mare combinația dintre contactul vizual direct cu efectele utilizării armamentului, amenințarea permanentă cu propria moarte și intensitatea ridicată a activității de luptă.
Războiul modern al dronelor a generat, astfel, un tip nou de experiență de luptă, care nu se încadrează în modelele clasice ale psihologiei militare și care necesită un studiu aprofundat și distinct.
Armata trecutului, în războiul viitorului
Utilizarea masivă a sistemelor fără pilot în cadrul războiului ruso-ucrainean a determinat armatele din numeroase țări să își reevalueze percepțiile consacrate privind desfășurarea operațiunilor militare. Discuțiile nu vizează doar noile procedee tactice, ci și rolul comandantului, organizarea apărării și principiile de conducere a subunităților, în condițiile prezenței constante a dronelor pe câmpul de luptă.
Tocmai la această intersecție apar, adesea, tensiuni între operatorii sistemelor fără pilot, subunitățile de infanterie și comandanții aparținând unor generații și cu experiențe de luptă diferite. O parte dintre ofițerii formați în cadrul doctrinelor militare clasice tind să se bazeze pe abordări tradiționale privind menținerea pozițiilor și organizarea apărării.
Căutarea unui echilibru între principiile clasice ale apărării și noile cerințe impuse de războiul dronelor rămâne unul dintre subiectele de dezbatere profesională, atât în Ucraina, cât și în rândul analiștilor militari occidentali.
În condițiile unui control total exercitat de dronele FPV, menținerea clasică a unei poziții se transformă adesea într-un adevărat „mecanism” de pierdere a efectivelor. Operatorii de sisteme fără pilot sunt primii care observă acest lucru: atunci când o dronă inamică poate „privi” în interiorul fiecărui adăpost, menținerea unei poziții fixe își pierde sensul, iar supraviețuirea impune o tactică flexibilă, bazată pe mișcare.
Atunci când un comandant format în spiritul vechilor doctrine tratează subunitatea de drone drept un simplu instrument auxiliar sau le cere piloților să se afle pe prima linie, alături de infanterie, sub loviturile bombelor ghidate, fără a înțelege specificul acestei „verticale radio”, apare o profundă neîncredere internă. Piloții și operatorii se simt, în astfel de situații, prizonieri ai unor regulamente învechite, concepute pentru un război fără „ochi digital”. Conflictul dintre tactica tehnologică modernă și birocrația militară conservatoare reflectă, la rândul său, o formă de epuizare morală în interiorul armatei ucrainene.
Amploarea deformărilor psihologice provocate de războiul dronelor pune societatea, comandamentul militar și sistemul medical din Ucraina în fața unor provocări care nu pot fi depășite prin instrucțiuni rigide sau evaluări formale. Dacă vom continua să considerăm pilotul de drone FPV drept un simplu „operator de computer”, care „obosește mai puțin, pentru că nu aleargă cu o armă automată”, riscăm să ne confruntăm, în viitor, cu o gravă problemă socială, cu efecte întârziate, avertizează Valentin Kovalski.
Un pilot care și-a epuizat resursele nervoase are nevoie de o abordare complet diferită față de un infanterist care a suferit o contuzie gravă în urma unei explozii. Întrucât adrenalina pilotului rămâne „blocată” într-un corp aflat, de cele mai multe ori, în stare de imobilitate, aceasta trebuie eliberată prin efort fizic, înot și programe speciale de „de-gamificare”, menite să îl ajute să separe, în mod conștient, controlerul virtual de viața reală.
Cea mai dificilă provocare îi așteaptă, însă, pe civili, care vor trebui să învețe elementele de bază ale unei „igiene acustice”. În orașele în care se vor întoarce mii de veterani, zgomotul unei motociclete fără toba de eșapament sau pornirea unei mașini de tuns iarba sub ferestre pot deveni declanșatori acustici puternici. Va fi nevoie, probabil, de o revizuire a regulilor privind liniștea publică în orașe, de limitarea utilizării echipamentelor zgomotoase în orele de seară și de campanii ample de educație psihologică, adresate familiilor veteranilor.
Utilizarea sistemelor robotizate și a dronelor nu a ușurat povara războiului, ci a deplasat-o către dimensiuni noi, încă puțin studiate. Medicina a învățat deja să trateze rănile provocate de gloanțe. Știm, însă, mult mai puțin despre modul în care pot fi ajutați cei care au trăit ani la rând sub bâzâitul neîntrerupt al dronelor — iar această „moștenire” invizibilă ar putea deveni una dintre cele mai dificile provocări ale perioadei postbelice, mai scrie Kovalski.
