Uniunea
Europeană este, dincolo de orice îndoială, cel mai fericit proiect
împlinit din istoria politică și economică a Europei. Nu doar ca
proiect
al păcii,
evitând noi războaie între țările membre, UE a confirmat
speranțele fondatorilor.
Summit UE FOTO Arhivă
Nu doar ca proiect
al valorilor, dând
un sens al construcției instituționale în numele libertății,
democrației, statului de drept, egalității, demnității și
drepturilor umane, înscrise în Tratat, UE își menține și astăzi
promisiunea de a nu își desprinde politicile comune de valori. Nu
în ultimul rând, ca proiect
al dezvoltării,
creând condițiile pentru cel mai înalt nivel de bunăstare
economico-socială atins vreodată, UE a confirmat idealurile
„părinților fondatori” și aspirațiile majorității membrilor
națiunilor care au aderat la procesul integrării europene.
Practic,
pe suprafața UE, se înregistrează de câteva decenii cel
mai ridicat standard de viață pentru cei mai mulți cetățeni,
raportat la orice altă epocă istorică sau sistem de organizare la
scară mare. Nicăieri în lume nu există un număr mai mare de
cetățeni care să trăiască o viață mai bună decât în UE.
Deși nivelul de viață în statele membre este încă inegal
dezvoltat, în principal fiindcă baza de pornire a fost foarte
diferită, în
fiecare dintre țările UE bunăstarea a crescut semnificativ
față de perioada de dinainte de aderare. În România, de exemplu,
care a pornit foarte de jos, PIB-ul aproape s-a triplat în ultimii
20 de ani iar venitul pe cap de locuitor a urcat de la 25% la aproape
80% din media țărilor UE. Toate aspectele de mai sus sunt
obiective, factuale, ușor demonstrabile printr-o multitudine de
indicatori economico-sociali.
Ca
europeni, datorăm în mare măsură UE și conceptului strategic al
Occidentului pacea din spațiul european integrat, valorile și
principiile democrațiilor în care trăim precum și prosperitatea
la care s-a ajuns în țările noastre. Mulți dintre noi, în
special cei din Europa Centrală și de Est trecuți de vârsta
tinereții, avem
termeni de comparație clari
și dureroși cu regimurile de dictatură, mizerie și suferință pe
care le-am cunoscut în prima parte a vieții, până în 1989.
Europa de Vest a fost eliberată mai repede, în 1945. Acest lung
drum fructuos al Europei democratice, din 1945 și, respectiv, din
1989, spre securitate, dezvoltare economică, drepturi, libertăți
și oportunități l-am parcurs în cea mai mare parte în alianță
cu SUA, sub umbrela NATO și cu ajutorul UE. Cele trei dimensiuni
politice sunt inseparabile pentru noi.
Sigur
că nici politicile, nici situația generală sau specifică anumitor
domenii din UE nu au fost și nu
sunt perfecte
sau ideale. Nu este nimeni din interiorul UE, lideri politici sau
cetățeni obișnuiți, care să fi susținut vreodată că UE a
ajuns într-un stadiu al perfecțiunii. Nu există vreo voce
europeană matură și realistă care să afirme că singurul lucru
pe care trebuie să îl mai facem de acum înainte este să aplaudăm
necondiționat și să descriem UE în termeni ideali. Nu este vorba
despre o asemenea abordare idilică. Trebuie să venim cu unele
dintre politicile europene mai aproape de realități, de condițiile
sustenabile economic ale țărilor noastre, de mesajele date de
oameni, de companii, de industrie și de societățile în care
trăim, echilibrând astfel obiectivele generoase și angajamentele
cu posibilitățile reale din zona politică, economică și socială.
Este ceea ce deja a început să se întâmple, de exemplu în
discuția despre relansarea industrială (a se vedea dezbaterea
substanțială de la Alden-Biesen din februarie și foaia de parcurs
One
Europe, One Market).
Dar, dincolo de nuanțe, de nevoia limitelor contextuale și a justei
măsuri, UE a rezolvat o serie întreagă de probleme pe care istoria
conflictuală a continentului le-a avut.
Soluțiile
pe care UE le-a oferit problemelor istorice ale Europei sunt
impresionante, dincolo de nevoia împlinită a păcii. Inclusiv
chestiunea identităților naționale bazate pe sensibilități și
interese considerate „incompatibile”, care părea la un moment
dat insurmontabilă în Europa, și-a găsit în UE un răspuns pe
cât de logic, pe atât de firesc și de acceptabil. Deloc
întâmplător, formularea cea mai convingătoare a acestei
compatibilizări între identitatea etnică sau națională pe care o
dobândim la naștere și cea europeană pe care o asumăm și o
adăugăm ulterior, ca rezultat al unui proces intelectual,
educațional și cultural conștient, este cea descrisă de
scriitorul Timothy Garton Ash, autoproclamat „un englez european”:
„Identitățile noastre sunt înnăscute dar și formate. Nu ne
putem alege părinții, dar putem alege ce devenim. […]
Dacă spun „în principiu, sunt un central-european”, nu pretind
efectiv o descendență din scriitorul central-european de limbă
idiș Asch, ci îmi declar o afinitate aleasă”.
(Timothy Garton Ash, Homelands:
A Personal History of Europe).
Suntem
așadar români și europeni, francezi și europeni, germani și
europeni, polonezi și europeni etc. iar compatibilitatea și
convergența identitară nu mai sunt demult o neclaritate în
interiorul UE.
Dacă
în ceea ce privește realizările istorice ale UE lucrurile sunt
evidente, să privim spre prezent și mai ales spre perspectivele
Europei. A devenit de multă vreme un loc comun afirmația că „lumea
se schimbă” (între timp, s-a și schimbat) iar UE la rândul ei
trebuie să gestioneze cu luciditate, clarviziune, unitate și voință
fermă valul schimbărilor politice, securitare, economice,
tehnologice, sociale și chiar culturale. Pe continentul european se
desfășoară de aproape patru ani și jumătate cel mai mare război
pe care Europa l-a cunoscut din 1945 încoace, pornit de Rusia, iar
ordinea de securitate europeană este grav afectată și pusă în
pericol. Nu doar securitatea militară, dar și viitorul economiei
europene, nevoia relansării industriei, provocările tehnologiilor
avansate, războiul informațional, poziționarea UE în sistemul
relațiilor internaționale, perspectivele democrațiilor etc. sunt
chestiuni care ne preocupă.
Aș
sintetiza o posibilă viziune cu privire la viitorul UE în
următoarea formulă: sigură,
puternică și competitivă, mereu în interesul cetățenilor ei.
Unită politic și economic dar și fidelă intereselor europenilor
din toate țările componente, urmându-și valorile fundamentale dar
și tradițiile care au definit profilul națiunilor membre, cu
idealuri generoase dar totodată pragmatică și eficientă,
căutându-și autonomia strategică în domenii critice dar
păstrându-și alianța cu partenerii occidentali (SUA, Marea
Britanie, Canada), UE va trebui să găsească acel drum inteligent
al soluțiilor care răspund adecvat problemelor lumii actuale. Nu
este o sarcină ușoară, dar stă în puterea noastră să definim
prioritățile UE pentru anii care urmează. Pentru a îndeplini
aceste sarcini care țin de prioritățile existențiale ale UE, vom
putea utiliza și mai mult în viitor mecanismul
cooperării consolidate,
dând posibilitatea țărilor care doresc să avanseze mai repede și
să aprofundeze integrarea, în anumite domenii specifice. România
s-a aflat și până acum în grupurile care au aplicat cooperarea
consolidată. România va fi alături de cei care vor constitui
nucleul
UE,
având de partea sa argumentele voinței politice a majorității
societății, dimensiunea populației (a șasea țară a UE) și
considerentele geopolitice. Este în interesul europenilor ca UE să
se întărească de la Oceanul Atlantic și Marea Nordului la Marea
Neagră și Marea Baltică, să nu aibă breșe și vulnerabilități
și să poată asuma din ce în ce mai multe responsabilități, fie
că vorbim de capacitățile industriale și tehnologice de apărare
ale Europei, fie că vorbim de influența globală sau de
competitivitatea economică.
Când
spunem că dorim o UE
sigură,
avem în vedere securitatea
și apărarea Europei.
Războiul de agresiune militară și invazia Rusiei în Ucraina și
războiul hibrid al Rusiei împotriva democrațiilor europene,
împotriva Occidentului în sens larg, preocupă majoritatea
covârșitoare a cetățenilor europeni, care vor să trăiască în
pace și securitate. Este un fapt remarcabil, pe care îl susținem
cu toată energia, că UE a inițiat o foaie
de parcurs pentru pregătirea apărării până în 2030
și a lansat o serie de proiecte cu finanțare masivă pentru
creșterea capacităților europene de apărare. Ele nu sunt
destinate doar Flancului Estic, deși consolidarea acestei regiuni
dintre Marea Neagră și Marea Baltică reprezintă o prioritate
geopolitică și o urgență, ci întregii Uniuni. Pe de altă parte,
reiterăm cu toată responsabilitatea că, atât în prezent cât și
pe termen scurt și mediu, securitatea Europei este de neconceput
fără NATO și fără angajamentul strategic al SUA. Menținerea
unei alianțe transatlantice funcționale și credibile
reprezintă o prioritate fundamentală. De asemenea, sperăm ca noua
Strategie de securitate europeană, aflată în pregătire, să
unifice pilonii de apărare militară și reziliență (securitatea
internă, Scutul pentru democrație, combaterea dezinformării și
războiului hibrid, strategia anticorupție).
O
UE
puternică,
în sensul de influență strategică, va trebui să devină cu
adevărat un
actor global major, credibil
și eficace.
Este în interesul tuturor europenilor. Suntem într-un moment în
care principalele trei puteri militare și nucleare ale lumii, SUA
(aliată tradițională a UE), Rusia (principala amenințare la
adresa securității europene) și China (partener comercial dar și
competitor strategic și rival sistemic) sunt în negocieri, atât
între ele, în ceea ce privește relațiile bilaterale, cât și pe
marginea unor conflicte care îi interesează în mare măsură și
pe europeni.
Prezența
la masa negocierilor, în cadrul principalelor dosare de securitate
din sistemul relațiilor internaționale, este o necesitate pentru
nivelul de ambiție al UE. Numai în felul acesta ne putem asigura că
valorile și interesele europene sunt respectate în soluționarea
conflictelor tot mai dificile și mai complexe ale acestui secol.
Pentru ca UE să fie mai puternică pe plan extern, este nevoie de
consolidarea
unității interne și de un proces decizional mai flexibil,
care să evite blocajele de către o singură țară. Extinderea
Uniunii cu țări din Balcanii de Vest, cu Republica Moldova și
Ucraina, în condițiile unei reforme instituționale, va întări
UE. De asemenea, vedem alianța cu SUA și menținerea conceptului
strategic al Occidentului ca fiind o garanție pentru idealurile
noastre comune.
Referindu-ne
la o UE
competitivă,
ne gândim la un ritm accelerat de dezvoltare economică,
tehnologică și de infrastructură, la finalizarea unificării
pieței europene (în domenii precum energia, capitalul etc.), la
stimularea inovației și cercetării, la simplificarea birocratică
precum și la o relansare industrială amplă, de natură să crească
beneficiile economice directe pentru companiile și cetățenii
europeni. Uneori, în deceniile care au trecut, am neglijat aceste
imperative ale competitivității economice și productivității
industriale și am ajuns în zona unor vulnerabilități și
dependențe periculoase.
Rapoartele
Draghi și Letta, intens discutate în ultima vreme, au tras
necesarul semnal de alarmă iar liderii europeni deja lucrează în
Consiliul European și în alte formate la îmbunătățirea
aspectelor semnalate. Susținerea ambițiilor
înalte ale proiectului noului cadru financiar multianual 2028-2034
este parte integrantă dintr-o viziune europeană solidă, menită să
echipeze corespunzător UE, deopotrivă pe dimensiunea de coeziune și
pe cea de competitivitate, pentru sarcinile complexe pe care le va
avea de gestionat pe termen mediu și lung.
Dincolo
de furtuna din sistemul relațiilor internaționale, de
incertitudinile economice și geopolitice, de marile provocări ale
tehnologiilor avansate, UE
va trebui însă să rămână aproape de cetățenii ei.
Faliile reale sau imaginare din interiorul democrațiilor noastre,
amplificate în mediul virtual, trebuie reduse. Sigur că într-un
sistem politic pluralist oamenii nu gândesc niciodată (toți) la
fel, iar păstrarea diversității opțiunilor și competiției
electorale face parte din miezul valorilor democratice. Trebuie să
distingem însă clar între dezinformare, manipulare informațională
și ingerință externă, metode de război hibrid, radicalizare
planificată și destabilizare deliberată din exterior, pe care să
le combatem printr-o mai bună coordonare la nivel european, și
problemele reale de credibilitate ale elitelor politice sau nevoia
puternică de dreptate din societățile noastre.
Întregul
edificiu al UE depinde la urma urmei de încrederea
pe care o au cetățenii și de voința lor de a continua acest
proiect istoric măreț al europenilor, început cu 76 de ani în
urmă. Nicio măsură, decizie sau politică comună pe care o
adoptăm nu își găsește justificarea dacă afectează legătura
de încredere între UE și cetățenii europeni. Revigorarea
europeană trebuie să fie deopotrivă externă și internă.
Păstrarea
Uniunii și întărirea coeziunii UE
în acord cu interesele și opțiunile societăților europene
reprezintă pentru noi nu doar priorități democratice, ci și
considerente vitale.
O
viziune europeană rațională și echilibrată, cu menținerea
alianțelor occidentale tradiționale și cu eforturile necesare
pentru creșterea
performanțelor și capacităților proprii militare, economice,
industriale, tehnologice
etc. poate asigura depășirea cu succes a acestui moment crucial, al
marilor schimbări. Într-o etapă istorică marcată de revenirea
strategiilor și politicii de mare putere, depindem cu toții de
reușita Uniunii. Dacă Uniunii îi va merge bine, le va fi bine
tuturor europenilor.
Viitorul UE este și viitorul nostru în Europa.secur
