Dronele descoperite și distruse în zona Neptun Deep au fost de proveniență rusească, a declarat miercuri, 12 iulie, viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale. Până în prezent, Forțele Navale au identificat și neutralizat 159 de mine marine în bazinul Mării Negre, în special în partea vestică.
Viceamiralul Mihai Panait a explicat că operațiunea de marți a fost declanșată pe baza informațiilor primite prin sistemul interinstituțional de informare existent în România, „în cadrul interinstituţional”,
„Am acţionat împreună cu o capabilitate a Gărzii de Coastă Constanţa, cu o platformă navală, cu o navă împreună cu echipa de scafandri de luptă EOD din cadrul Forţelor Navale Române. MRCC Constanţa este cel care a transmis prima informaţie către Forţele Navale Române. Avem o procedură pe care o avem în aplicare, în rutina zilnică, săptămânală, pentru astfel de acţiuni. S-a acţionat cu profesionalism. Distanţele la zona economică exclusivă, raionul Neptun Deep, zona aceasta a platformei Neptun Alpha, unde s-a desfăşurat acţiunea militară de ieri, este la o distanţă apreciabilă, sunt 80-90 de mile marine, 100 de mile marine. Sunt aproape 200 de kilometri. Acțiunile militare cer timp și răbdare”, a declarat viceamiralul potrivit.
Întrebat ce tip de drone au fost distruse, Mihai Panait a precizat că a fost vorna de drone Gerbera, (ruseşti).
„Doar acestea sunt cunoscute a fi de producţie rusească”, a spus șeful Statului Major al Forțelor Navale.
159 de mine marine descoperite şi distruse în bazinul Mării Negre
Referindu-se la riscurile din Marea Neagră, Mihai Panait a subliniat că minele marine rămân principalul pericol:
„Avem astăzi un număr de 159 de mine marine descoperite şi distruse în bazinul Mării Negre, în special în partea de vest a Mării Negre. Alături de acest pericol, care este primul pericol din punctul nostru de vedere, al specialiştilor din cadrul Forţelor Navale Române, cel de-al doilea este cel al dronelor aeriene căzute în număr mare, cu fragmente sau intrate în spaţiul aerian căzute pe teritoriul României, în zona de responsabilitate fluvială, în Delta Dunării. Cel de-al treilea pericol, care a apărut preponderent în ultimii doi ani, este cel al dronelor de suprafaţă, care plutesc, sunt în derivă sau acţionează în acest război din proximitate şi, fără să se poată anticipa, ele ajung şi în zona de responsabilitate a României, în zona economică exclusivă”.
Amintim că, marți după-amiază, Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării, a anunțat că două drone de tip Gerbera au fost distruse de scafandrii Armatei Române în zona economică exclusivă, în apropierea Neptun Deep.
Potrivit MApN, au fost găsite două sisteme aeriene fără pilot, posibil cu încărcătură explozivă, precum și o aripă provenită de la o dronă, fragment care „nu prezenta risc pirotehnic”, fiind preluat la bordul navei Gărzii de Coastă.

Viceamiralul Mihai Panait. FOTO FB Jurnal Militar Constanța
„Două drone UAV, tip Gerbera, au fost distruse în această după-amiază de scafandrii EOD ai Armatei Române, în zona economică exclusivă, la ~90NM distanță travers de Constanța, în zona Neptun Deep. Dronele au fost observate de una dintre navele care executau lucrări în zona platformei, iar o navă a Gărzii de Coastă, cu militari ai Armatei la bord, s-a deplasat în zonă”, spunea, marți, Radu Miruță.
Miruță a precizat că autoritățile ucrainene au confirmat că sistemele nu le aparțin.

