Most Popular

Rolul asigurarilor in cazul feribotului scufundat in Cipru – Noutati – Asigurari – Totul despre asigurari – Piata asigurarilor din Romania


Ne pot proteja asigurarile de calatorie intr-o situatie tragica produsa in timpul vacantei? Spre exemplu, in ce masura ne ofera protectie intr-un scenariu similar celui in care un feribot a naufragiat, zilele acestea, in largul coastelor din nordul Ciprului, avand la bord aproape 270 de persoane? Cel putin 9 persoane si-au pierdut viata, in timp ce alte persoane sunt in continuare date disparute.

Echipele de interventie nu au reusit deocamdata sa patrunda in interiorul epavei, din cauza adancimii mari de peste 500 de metri si a curentilor puternici. Salvatorii folosesc vehicule subacvatice telecomandate (ROV) aduse de navele specializate ale marinei pentru a inspecta corpul navei, unde se presupune ca ar putea fi blocati cei disparuti, insa operatiunile sunt extrem de dificile si nu au generat noi recuperari de trupuri pana la acest moment.

Grav este si ca, in loc sa acorde ajutor, capitanul vasului si echipajul sau au ales sa abandoneze ambarcatiunea pentru a se salva pe ei. Asta in timp ce turistii, sesizand ca urmau sa se rastoarne si sa moara, tipau disperati pe nava, se agatau unii de altii, iar o parte sareau disperari in mare. 

Comandantul si echipajul sau au fost arestati, iar echipele de interventie ale pazei de coasta au reusit sa mobilizeze mai multe nave si elicoptere pentru evacuarea rapida a persoanelor aflate in pericol. Majoritatea pasagerilor au fost recuperati inainte ca feribotul sa se scufunde complet, scrie GB News.

S-a deschis o ancheta in acest caz, iar autoritatile incearca sa descopere circumstantele producerii incidentului, respectiv daca nava respecta normele elementare de siguranta maritima sau daca echipajul a efectuat manevrele corespunzatoare.

Sunt multe intrebari cu privire la eveniment si, inevitabil, cele legate de asigurari

Merita sa achizitionezi o asigurare de calatorie atunci cand pleci intr-o vacanta peste hotare, respectiv in zonele cu mare, ocean? 

Raspunsul este unul pozitiv, pentru ca, in cazul unui deces, asigurarea medicala de calatorie acopera si repatrierea corpului, cu sume intre 5 si 50.000 de euro, in functie de distante, conditii si complicatii de recuperare a cadavrului. De asemenea, asigurarea de calatorie te ajuta si in situatia unei spitalizari in strainatate, daca esti ranit, ai nevoie de consultatii, operatii, daca ti se anuleaza zborul, iti pierzi bagajul sau iti este furat.

Epava din Cipru se afla acum la o adancime de 514 metri.  Cadrul de asigurare al feribotului Filo Jet, asa cum se numea vasul, intra sub incidenta Protocolului din 2002 la Conventia de la Atena, la care Turcia este parte si care impune acoperirea obligatorie a raspunderii fata de pasageri. 

Sunt multe semne de intrebare legate de despagubirile pe care urmeaza sa le primeasca victimele, cine si cum trebuie sa le achite. Pentru a primi clarificari, am luat legatura cu Marius POPESCU, Specialist in asigurari pentru transport si logistica, RENOMIA Asigurari, care ne-a oferit o serie de explicatii:

Marius POPESCU, Specialist asigurari de transport si logistica, RENOMIA Asigurari

XPRIMM: Un feribot cu aproape 270 de oameni la bord a naufragiat in largul coastelor din nordul Ciprului. Ce asigurari sunt utile intr-un astfel de scenariu?

Marius POPESCU: Arhitectura solutiilor de asigurare in transportul maritim de pasageri opereaza pe doua paliere distincte:

  1. Pentru compania care detine sau opereaza nava (Armator/Operator):
  • Asigurarea de Raspundere Civila P&I (Protection and Indemnity)

Acopera raspunderea legala fata de pasageri (vatamari corporale, deces, pierderea bagajelor), costurile de cautare, salvare si repatriere, precum si interventiile de indepartare a epavei (wreck removal) sau prevenirea poluarii. Pentru navele de pasageri, garantia financiara pentru vatamari este obligatorie.

  • Asigurarea Casco Maritim (Hull & Machinery – H&M)

Acopera pagubele materiale suferite de nava propriu-zisa, pana la pierderea totala a acesteia.

B. Pentru pasageri:

  • Asigurarea privata de calatorie

Acopera riscurile de indemnizatie — respectiv cheltuielile medicale de urgenta, spitalizarea, repatrierea medicala sau repatrierea corpului neinsufletit, precum si pierderea bagajelor.

  • Asigurarile de viata si de accidente personale

Sunt polite de sume fixe (forfetare) care ofera o compensatie financiara directa asiguratului sau mostenitorilor in caz de invaliditate sau deces, independent de orice alta despagubire maritima.

XPRIMM: Care este procedura concreta de despagubire a victimelor si la ce sume maxime pot ajunge aceste compensatii conform conventiilor maritime si politelor private?

M.P: Regimul juridic aplicabil si plafoanele de despagubire. Cursa facand legatura intre Kyrenia (RTCN) si Tasucu (Turcia), nu se aplica direct Regulamentul UE 392/2009 (acquis-ul comunitar fiind suspendat in nordul insulei). Cadrul legal aplicabil este dreptul comercial turc (TCC Art. 1259), care a armonizat standardele internationale ale Conventiei de la Atena (2002):

  • Raspunderea Obiectiva (pana la 250.000 DST / aprox. 310.000 EUR per pasager)

Pentru accidente maritime (scufundare, rasturnare), armatorul raspunde automat. Victimele sau urmasii acestora nu trebuie sa dovedeasca nicio culpa a echipajului pentru a primi despagubirea.

  • Raspunderea pe Culpa Prezumata (Intre 250.000 si 400.000 DST / pana la aprox. 500.000 EUR per pasager)

Daca daunele depasesc plafonul initial, armatorul ramane raspunzator, cu exceptia cazului in care dovedeste el insusi ca evenimentul s-a produs fara nicio greseala sau neglijenta din partea sa (sarcina probei apartine armatorului, nu victimei).

Limita este de pana la 2.250 DST (aprox. 2.800 EUR) per pasager pentru bagajele de cabina.

Unde apare diferenta fata de Regulamentul UE ? Daca naufragiul avea loc pe o ruta UE, Regulamentul 392/2009 ar fi obligat armatorul la plata unui avans financiar de urgenta in maxim 15 zile (minimum 21.000 EUR in caz de deces) pentru nevoile imediate ale familiilor.

In afara spatiului UE, procedura de plata depinde exclusiv de rapiditatea instrumentarii dosarului si de modul de lucru al autoritatilor locale.

Procedura si mecanismul de plata:

  1. Ruta Politelor Private de Calatorie si Viata
  • Pasagerii sau familiile avizeaza asiguratorii privati.
  • Asigurarile de viata platesc sumele asigurate direct
    beneficiarilor.
  • Asiguratorii de viata nu au drept de regres impotriva armatorului (fiind polite de sume fixe), astfel ca beneficiarii pot cumula asigurarea de viata cu despagubirile de la armator.
  • Asiguratorii politelor de calatorie (care deconteaza cheltuieli medicale/repatriere) se pot subroga ulterior pentru recuperarea sumelor de la armator.
  1. Ruta Asigurarii Obligatorii (Actiunea Directa P&I)

Victimele pot adresa cererile direct asiguratorului P&I / garantatilor financiari ai navei pentru plata compensatiilor.

XPRIMM: Daca ancheta va stabili ca accidentul a fost provocat de o eroare a capitanului sau a echipajului (eroare de navigatie sau neglijenta grava), cum mai functioneaza asigurarile?

M. P: Eroarea umana este un risc standard acoperit in dreptul maritim, iar protectia victimelor primeaza.

  • Protectia victimelor (Actiunea Directa)

Chiar daca ancheta confirma o eroare grava de navigatie sau o greseala a capitanului, asigurarea de raspundere civila obligatorie continua sa despagubeasca pasagerii. In cadrul actiunii directe, asiguratorul nu le poate opune victimelor apararea bazata pe incalcarile contractuale ale armatorului.

Singura exceptie extrema in care asiguratorul ar putea refuza plata directă este daca se dovedeste o abatere intentionata grava (wilful misconduct) direct din partea proprietarului navei (de exemplu, trimiterea cu buna stiinta in cursa a unei nave complet innavigabile)

  • Asigurarea Casco a Navei (H&M)

Erorile de navigatie ale capitanului sau echipajului sunt acoperite de regula prin clauzele standard (ex. Inchmaree Clause), astfel incat daunele navei sunt despagubite, cu conditia ca armatorul sa isi fi indeplinit obligatia generala de diligenta privind starea tehnico-operativa a navei la plecarea in cursa.

  • Politele private ale pasagerilor

Asigurarile de viata si de calatorie ale pasagerilor acopera evenimentul neconditionat de modul in care s-a produs eroarea de echipaj.

CITITI PE ACEEASI TEMA:
Scufundarea feribotului Filo Jet: Epava de la 514 metri adancime si nota de plata uriasa pentru asiguratori



Source link

Related Articles