Riscul de demenţă poate fi redus printr-o viaţă socială activă, alături de exerciţii fizice şi o alimentaţie sănătoasă, a precizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Demență FOTO: Shutterstock
OMS recomandă acum în mod explicit menţinerea legăturilor sociale şi implicarea în activităţi stimulative din punct de vedere cognitiv, precum cititul, povestitul şi jocurile de societate sau de cărţi, informează agenţia de presă DPA.
În recomandările sale din 2019, OMS a afirmat că nu existau îndeajuns de multe dovezi ştiinţifice care să ateste că interacţiunea socială reduce riscul de demenţă, scrie Agerpres.
Un procent de până la 45% din riscul de demenţă poate fi atribuit unor factori pe care oamenii îi pot influenţa, a precizat OMS, subliniind că măsurile care îmbunătăţesc starea generală de sănătate contribuie, de asemenea, la protecţia împotriva demenţei.
OMS recomandă activitatea fizică atât pentru a ajuta la prevenirea demenţei, cât şi pentru persoanele care suferă deja de această afecţiune.
Spre deosebire de 2019, OMS constată acum că există dovezi clare conform cărora aparatele auditive pot ajuta la prevenirea tulburărilor cognitive la persoanele cu deficienţe de auz.
De asemenea, OMS menţionează efectele pozitive ale aerului mai curat şi ale expunerii reduse la poluarea cu particule fine, atât în mediul interior, cât şi în mediul exterior.
OMS rămâne sceptică cu privire la efectele unor suplimente, precum vitamina B, vitamina E, omega-3 sau multivitamine, în cazul în care nu există o deficienţă dovedită, afirmând că nu există dovezi suficiente conform cărora acestea pot preveni demenţa.
În prezent, aproximativ 57 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de demenţă, iar cifrele sunt în creştere. Nu există niciun tratament care să vindece această boală.
Potrivit OMS, anumite afecţiuni medicale cresc semnificativ riscul de demenţă, printre acestea numărându-se hipertensiunea arterială, diabetul, obezitatea, pierderea auzului, tulburările de somn şi depresia.

