- Advertisement -

Latest Articles

Rezultate BAC 2026: Când se afișează notele și pe ce site pot fi văzute rezultatele


În această perioadă, absolvenții de liceu din România trec prin probele examenului de bacalaureat. Conform Ministerului Educației și Cercetării, în acest an, sesiunea de vară a Examenului de Bacalaureat se desfășoară după următorul calendar:

Calendar Bacalaureat 2026 – sesiunea iunie-iulie

Probele de evaluare a competențelor:

  • 8 – 10 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A)
  • 10 – 11 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B)
  • 11 – 12 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională (proba C)
  • 15 – 17 iunie 2026: Evaluarea competențelor digitale (proba D)

Probele scrise:

  • 29 iunie 2026: Limba și literatura română (E.a)
  • 30 iunie 2026: Proba obligatorie a profilului (E.c)
  • 2 iulie 2026: Proba la alegere a profiului și specializării (E.d)
  • 3 iulie 2026: Limba și literatura maternă (E.b)

Afișarea rezultatelor:

  • 7 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00 – 18:00)
  • 8 – 9 iulie 2026: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 13 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale

Pe ce site pot fi consultate rezultatele

Pe lângă consultarea a rezultatelor prin deplasarea fizică la unitatea de învățământ unde au fost susținute probele examenului de Bacalaureat, notele de la examenul de Bacalaureat 2026 vor fi publicate și pe platformele oficiale a Ministerului Educației și Cercetării din România: bacalaureat.edu.ro sau pe pagina dedicată de pe site-ul edu.ro.

Pe aceste platforme vor fi încărcate rezultatele pentru fiecare sesiune de examen, atât înainte de etapa contestațiilor, cât și după ce acestea vor fi soluționate.

Accesul la aceste rezultate online se va face pe baza unui cod unic primit de fiecare candidat de la unitatea de învățământ unde a susținut probele examenului, astfel încât rezultatele nu vor fi afișate public cu numele complete, ci într-un mod anonimizat.

Pe aceste platforme se vor putea consulta notele obținute la fiecare probă scrisă, iar la final va apărea și media generală a examenului. În funcție de dată, pot fi disponibile și rezultatele de după contestații, unde notele pot fi modificate dacă lucrările vor fi recorectate.

Sursa: Site-ul oficial al Ministerului Educației și Cercetării din România





Source link

Related Articles