Relația militaro-industrială dintre Rusia și Algeria capătă o nouă semnificație: nu doar parteneriat strategic tradițional, ci și nod logistic esențial — o verigă care permite continuitatea fluxurilor de armament într-un mediu internațional tot mai restrictiv.
Context și amploarea investigației
O investigație Defense News publicată la 30 aprilie 2026 a documentat pentru prima dată în mod sistematic rețeaua de avioane cargo afiliate Rusiei care operează în umbra sancțiunilor internaționale. Ancheta, realizată prin urmărirea manuală a mii de rute de zbor și analiza datelor ADS-B, reprezintă prima imagine comprehensivă a acestei infrastructuri logistice subterane. ADS-B (Automatic Dependent Surveillance–Broadcast) este un sistem prin care aeronavele își transmit automat poziția GPS, altitudinea, viteza și identitatea către stațiile de sol și sateliți. Practic, orice avion echipat cu transponder ADS-B poate fi urmărit în timp real de oricine are un receptor sau acces la platforme precum Flightradar24, ADS-B Exchange sau FlightAware.
Dimensiunile descoperite sunt semnificativ: Cel puțin 167 de zboruri cargo între Rusia și Algeria în intervalul martie 2025 – aprilie 2026; aproximativ o duzină de operatori aerieni urmăriți, conectați prin structuri de tip paravan; Rute vizând aerodromuri militare algeriene: Oum El Bouaghi, Ain Oussera, Annaba, Laghouat, Béchar; tehnici sistematice de evitare a detecției: oprirea transponderelor ADS-B, declararea eronată a destinațiilor. „Nimic nu s-a schimbat în privința necesității Rusiei de a eluda sancțiunile. De fapt, a devenit și mai urgent să facă asta.” — Candace Rondeaux, Future Frontlines
Relația militaro-industrială Rusia–Algeria: partener strategic, nod logistic, trambulină
Algeria nu este un partener întâmplător al Rusiei — ea este cel mai important client african al industriei de apărare rusești. Conform datelor SIPRI, între 2018 și 2022, Algeria a achiziționat 73% din armament din Rusia. Această dependență s-a transformat într-o relație strategică mutuală, în care Moscova câștigă un aliat la flancul sudic al Europei, iar Algeria obține acces la tehnologie militară de vârf. Arsenalul aerian al Algeriei include deja: circa 60 de avioane multirole Su-30 și aproximativ 40 de avioane MiG-29; avioane de superioritate aeriană Su-35 — în curs de livrare; avioane stealth de generația a 5-a Su-57 — primele din Africa, în curs de livrare.
Aeronavele cargo urmărite au vizitat Komsomolsk-pe-Amur — singurul sit de producție atât al Su-57, cât și al Su-35 — de cel puțin 12 ori în perioada investigată. Coincidența temporală cu apariția unor aeronave noi deasupra Algeriei consolidează ipoteza că aceste zboruri sunt legate direct de livrările de armament. Comentariul trebuie să fie clar: nu vorbim doar despre o acumulare de capabilități, ci despre o schimbare de ritm și metodă în transferul de putere militară. Faptul că Algeria operează deja o flotă consistentă de Su-30 și MiG-29 era cunoscut și, într-o anumită măsură, integrat în calculele strategice regionale. Noutatea reală este dublă: introducerea platformelor de generația a 4++ (Su-35) și mai ales a celor de generația a 5-a (Su-57), dar și modul în care aceste sisteme par să fie livrate — printr-o infrastructură logistică opacă, paralelă circuitelor oficiale. Corelația dintre zborurile cargo către Komsomolsk-pe-Amur și apariția unor aeronave noi în spațiul aerian algerian nu este o dovadă definitivă, dar este un indicator puternic.
În intelligence, astfel de tipare repetitive contează mai mult decât declarațiile oficiale. Ele sugerează existența unui canal logistic dedicat, probabil accelerat și deliberat discretizat pentru a evita monitorizarea și presiunea diplomatică occidentală. Implicația strategică este serioasă: dacă livrările de Su-57 sunt confirmate la scară operațională, Algeria devine primul stat african cu capabilități stealth, ceea ce mută echilibrul aerian în Mediterana de Vest. Nu doar în raport cu vecinii africani, ci și în raport indirect cu NATO. Pe scurt, nu platformele în sine sunt surpriza — ci combinația dintre tehnologie de vârf și o logistică „invizibilă” care permite Rusiei să le proiecteze rapid acolo unde are interes geopolitic. Asta e partea care ar trebui să ridice sprâncenele.
Algeria ca hub de tranzit spre Africa sub-sahariană
Investigația sugerează că Algeria nu este doar o destinație finală, ci un nod de retransmisie pentru operațiunile rusești mai adânc în Africa. Datele de zbor arată conexiuni regulate spre Guinea-Conakry (8 zboruri dus-întors documentate), Niger și alte state sub-sahariene. Guinea este relevantă din două motive: junta militară pro-rusă instalată după lovitura de stat din 2021 și interesele miniere masive ale Rusiei în sectorul bauxitei. În Niger, în afara prezenței forțelor paramilitare rusești, Rosatom derulează operațiuni de achiziție de uraniu, documentate în decembrie 2025 de ziarul italian Il Foglio: tone de uraniu sunt transportate din Niger spre Rusia, iar Algeria este una dintre verigile acestui pod aerian. Un Antonov An-124 al Volga-Dnepr Airlines (RA-82079) — cel mai mare avion de transport operațional din lume, cu capacitate de 100+ tone — a efectuat cel puțin 8 zboruri pe ruta Algeria–Niger începând din 21 aprilie 2026.
Guinea și Niger: piloni ai strategiei ruse în Africa
Relațiile Rusiei cu Guinea și Niger conturează, din ce în ce mai clar, arhitectura unui sistem logistic și strategic integrat în Africa de Vest, construit în paralel cu — și adesea în afara — mecanismelor internaționale de control. În Guinea (Conakry), apropierea de Moscova s-a accelerat după lovitura de stat din 2021, iar portul capitalei a devenit un punct de acces esențial pentru proiecția de influență rusă spre interiorul continentului. Terminalele operate de companii controlate de gigantul rus Rusal, precum Alumina Company of Guinea (ACG-Fria) și Compagnie des Bauxites de Kindia, nu mai sunt doar infrastructuri economice, ci capătă o funcție dublă — comercială și logistică. Ele facilitează, potrivit unor investigații independente recente, inclusiv fluxuri de echipamente militare către Mali. O anchetă publicată de organizația The Sentry în aprilie 2026 a documentat trei convoaie militare rusești majore ajunse în Mali în primele luni ale anului 2025.
Transporturile au inclus tehnică militară grea — camioane, tancuri, vehicule blindate și ambarcațiuni — și au fost realizate prin intermediul rețelelor comerciale rusești active în Guinea. Această interfață între business și securitate marchează o evoluție față de modelul anterior asociat grupării Wagner: dacă înainte controlul era exercitat direct prin prezență militară și concesiuni miniere, noul cadru, operat de Africa Corps, integrează mai subtil infrastructura economică în lanțul operațional. În Niger, miza este și mai ridicată. După lovitura de stat, noua juntă militară a pivotat rapid spre Moscova, iar în primăvara lui 2024 primele contingente Africa Corps au fost dislocate în țară, inclusiv în baze utilizate anterior de forțele americane. Livrarea de sisteme antiaeriene la Niamey — considerate excesive pentru un teatru dominat de amenințări insurgente — a fost interpretată ca un semnal strategic, contribuind la decizia Washingtonului de a-și retrage prezența militară, inclusiv din baza de drone de la Agadez, în august 2024.
Dimensiunea economică și geopolitică se concentrează însă în jurul uraniului. Nigerul este unul dintre principalii producători globali, iar controlul asupra acestor resurse are implicații directe pentru securitatea energetică, în special în Europa. În iulie 2025, Rosatom a formalizat această direcție printr-un memorandum semnat la Niamey, care vizează nu doar extracția, ci dezvoltarea unui întreg ecosistem nuclear civil — de la producția de energie la formarea de specialiști. Totuși, transformarea resurselor în influență strategică nu este lipsită de obstacole. Tentativele de export al uraniului nigerian au întâmpinat blocaje logistice majore. Un episod relevant, din decembrie 2025, implică o navă rusă care a părăsit portul Lomé fără încărcătură, după ce transportul terestru a fost blocat la o bază militară din Niamey, pe fondul instabilității regionale și al prăbușirii unei rute alternative prin Benin. În acest context, opțiunea unui pod aerian prin Algeria — mai greu de monitorizat și de întrerupt — capătă o importanță strategică evidentă. Privite împreună, aceste evoluții indică mai mult decât o serie de parteneriate bilaterale. Ele descriu construcția unui sistem coerent: Guinea funcționează ca hub maritim, Niger ca sursă de resurse critice și platformă militară, iar Algeria ca nod aerian capabil să conecteze și să securizeze aceste fluxuri. Este un model de proiecție de putere adaptat constrângerilor actuale — în special sancțiunilor — și bazat pe redundanță logistică și integrare civil-militară.
Pentru actorii occidentali, provocarea nu este doar prezența Rusiei în sine, ci modul în care aceasta reușește să își distribuie infrastructura și influența într-o rețea flexibilă, greu de izolat și și mai greu de descurajat.
Anatomia rețelei: operatori, paravan, conexiuni (Gelix Airlines — operatorul nesancționat)Gelix Airlines este unul dintre operatorii centrali documentați, zburând repetat pe rutele Rusia–Algeria–Africa de Vest. Spre deosebire de alți actori din rețea, Gelix nu face obiectul niciunei sancțiuni internaționale — ceea ce îl face util Kremlinului tocmai prin invizibilitatea sa juridică. Directorul Gelix din 2020, Vadim Baldin, prezintă un profil care îmbină interesele comerciale cu cele de stat: a reprezentat Federația Rusă în consiliile de administrație a două companii militaro-industriale de stat (2014–2017); a absolvit cursuri ale Școlii Superioare de Partid a partidului de guvernământ Rusia Unită; a finanțat un monument dedicat soldaților căzuți în Operațiunea Militară Specială. Candace Rondeaux estimează că cel puțin jumătate din zborurile Gelix sunt efectuate în numele Biroului de Administrare a Proprietății de Stat al Kremlinului — organism subordonat direct lui Vladimir Putin. Candace Rondeaux este una dintre cele mai bine plasate voci din lume pe subiectul Wagner / Africa Corps. Conduce programul Future Frontlines la New America — un serviciu de intelligence public open-source — și este profesor la Arizona State University, cu afiliere la Centrul pentru Studii Ruse, Eurasiatice și Est-Europene ( cartea de referință: Putin’s Sledgehammer: The Wagner Group and Russia’s Collapse into Mercenary Chaos/PublicAffairs, mai 2025)— în care documentează cum mercenarii, mafioții și oligarhii au devenit instrumente centrale ale proiecției de putere a Kremlinului).
Aviacon Zitotrans — operatorul sancționat
Aviacon Zitotrans, sancționat de SUA, Canada și Ucraina, reprezintă cealaltă față a rețelei — mai vizibilă și mai documentată. Trezoreria SUA a confirmat că operatorul a transportat echipamente militare, inclusiv rachete, focoase și piese de elicoptere, în Venezuela, Africa și alte zone de conflict. Proprietarul companiei, Valery Savelyev, este și deputat regional al partidului Rusia Unită — ilustrând suprapunerea dintre structura politică, economia de stat și logistica militară a Kremlinului.
Il-76 — aeronava-simbol a rețelei
Ilyushin Il-76 este tipul de aeronavă cu cea mai mare frecvență în datele de zbor analizate. Analista Margaux Garcia (C4ADS, Washington) subliniază că Il-76 are o reputație solidă în transportul de arme și trupe, motiv pentru care prezența sa în mâinile operatorilor privați activi în zone de conflict ridică imediat semne de întrebare. Aeronava oferă capacitate de transport de până la 47 de tone și acoperire intercontinentală — ideal pentru livrarea de sisteme de arme sau forțe speciale. „Le găsim destul de interesante când sunt preluate de companii private care operează în zone în care știm că activează grupuri armate.” — Margaux Garcia, C4ADS
Continuitatea rețelei Wagner / Africa Corps
Investigația Defense News relevă că logistica Wagner — transformată în Africa Corps după moartea lui Prigojin — nu a dispărut, ci s-a reorganizat sub alte etichete. Companiile aeriene fantomă servesc drept braț logistic al forțelor paramilitare rusești în Sahel și Africa de Vest, dincolo de orice marcă vizibilă. Rondeaux avertizează că există o iluzie periculoasă în spațiul mediatic și de intelligence conform căreia brandul Wagner ar fi mort. În realitate, nevoile operaționale — și mai ales nevoia de a eluda sancțiunile — au crescut, nu au scăzut, după 2022.
Implicații strategice și geopolitice–Flanc sudic european — vulnerabilitate structuralăPrezența militară rusă consolidată în Algeria generează un efect de flancare geopolitică asupra Europei. Algeria se află la mai puțin de 200 km de coasta Sardiniei și la aproximativ 800 km de coastele spaniole. O forță aeriană algeriană dotată cu Su-57 și Su-35 — cele mai performante aeronave rusești — schimbă fundamental calculul strategic în Mediterana de Vest. Aliații NATO din sudul Europei (Spania, Italia, Franța) se confruntă cu necesitatea de a recalibra postura de apărare aeriană, ținând cont de proximitatea geografică și de incertitudinea privind adâncimea colaborării militare ruso-algeriene. Transferul de avioane stealth de generația a 5-a spre un aliat non-NATO din imediata vecinătate a NATO nu are precedent în istoria postbelică.
Dependența africană de armamentul rusesc
Rusia exploatează dependența istorică a unor state africane de echipamentele militare sovietice/rusești pentru a-și consolida influența la nivel continental. Algeria este cel mai vizibil exemplu, dar modelul se replică în Niger, Guinea, Mali și alte state saheliene. Prin intermediul acestei rețele de transport, Moscova reușește să: livreze armament de ultimă generație dincolo de controlul exporturilor occidentale; mențină prezența militară paramilitară (Africa Corps) în zone bogate în resurse strategice; extragă resurse critice — uraniu din Niger, bauxită din Guinea — prin canale care eludează sancțiunile; proiecteze putere și influență în absența oricărei prezențe militare directe și declarate.
Erodarea regimului de sancțiuni
Investigația Defense News ilustrează o limitare structurală a sancțiunilor occidentale: ele sunt eficiente împotriva actorilor identificabili, dar nu pot acoperi rețelele de tip paravan în care entitățile nesancționate (precum Gelix Airlines) preiau funcțiile celor sancționate. Kremlinul a adaptat logistica sa tocmai pentru a exploata această breșă juridică. Cel puțin jumătate din zborurile operatorilor fantomă sunt efectuate în numele Kremlinului. Sunt doua departament importante. Upravlenie Delami Prezidenta — Departamentul de Administrare a Afacerilor al Președintelui Rusiei — este organismul la care se referă Candace Rondeaux în contextul companiilor aeriene fantomă. Nu este o agenție de proprietate în sens obișnuit, ci un imperiu economic paralel subordonat direct Președinției. Departamentul de Administrare a Proprietății al Administrației Prezidențiale a primit, la începutul anilor ’90, proprietăți imobiliare, întreprinderi și sanatorii de la Comitetul Central al PCUS și de la structurile prezidențiale ale Uniunii Sovietice — punând bazele unui portofoliu imens de active. Ce gestionează în prezent? Listarea subsidiară documentată arată amploarea reală: hoteluri, spitale (Spitalul Clinic Central al Kremlinului), instituții culturale (Palatul Kremlinului de Stat, Ansamblul coregrafic Berezka), grădinițe prezidențiale, companii de construcții, editura Izvestia, și — relevant pentru subiectul nostru — companii de transport și aviație. Rosimushchestvo — Agenția Federală pentru Administrarea Proprietății de Stat — este o structură separată, subordonată Ministerului Dezvoltării Economice, creată prin decret prezidențial în 2004, care gestionează proprietatea federală în sens larg: privatizări, terenuri, participații ale statului în companii.
De ce contează Upravlenie Delami în contextul zborurilor cargo
Legătura cu rețeaua de avioane fantomă este structurală. Upravlenie Delami funcționează ca un fond discreționár al Kremlinului — cu bugete opace, entități juridice proprii și capacitate de a contracta servicii fără transparența procedurilor guvernamentale normale. Companii aeriene care operează tehnic ca entități private pot fi contractate prin acest departament fără nicio urmă publică. Conexiunea cu Putin este și biografică: în iunie 1996, Putin a devenit șeful adjunct al Departamentului de Administrare a Proprietății Prezidențiale, condus atunci de Pavel Borodin. În această funcție era responsabil de proprietatea externă a statului și a organizat transferul fostelor active sovietice și ale Partidului Comunist către Federația Rusă. Predecesorul lui Putin în funcție, Pavel Borodin, a fost ulterior arestat la New York pentru spălare de bani — investigațiile vizând contracte de renovare a Kremlinului în valoare de zeci de milioane de dolari în comisioane distribuite funcționarilor.
Miza practică pentru investigația Defense News
Când Rondeaux estimează că jumătate din zborurile Gelix Airlines sunt efectuate în numele acestui birou, implicația este că: zborurile nu sunt operațiuni comerciale obișnuite, ci misiuni de stat deghizate; finanțarea vine dintr-un fond prezidențial opac, inaccesibil auditului extern; lanțul de comandă duce direct la Putin, nu la un minister sau agenție cu obligații de raportare
Practic, Upravlenie Delami este mecanismul care permite Kremlinului să comande zboruri cargo militare prin companii private aparent banale, fără ca tranzacția să apară vreodată într-un contract guvernamental verificabil.
Resurse strategice și geopolitica uraniului
Operațiunea documentată de Il Foglio — transportul de uraniu nigerian prin Algeria spre Rusia, cu avioane Volga-Dnepr — adaugă o dimensiune critică: rețeaua de transport nu servește doar scopuri militare imediate, ci și acumularea de resurse strategice pe termen lung. Nigerul deține unele dintre cele mai mari rezerve de uraniu din lume; controlul lor de către Rosatom, în contextul expansiunii nucleare civile rusești, reprezintă un obiectiv geopolitic de rang înalt.
ConcluziiInvestigația Defense News dezvăluie un sistem logistic rus matur, flexibil și deliberat construit pentru a opera în afara razei de acțiune a sancțiunilor. Algeria nu este un simplu client militar al Rusiei — este un nod central al proiecției de putere rusești în Africa și, implicit, un factor de presiune geopolitică la flancul sudic al NATO.
Trei concluzii structurale se impun:
1. Rețeaua de transport fantomă este un instrument de stat, nu o activitate comercială marginală — conexiunile cu structurile Kremlinului sunt documentate și sistematice
2. Flancul sudic al NATO necesită o reevaluare urgentă a riscurilor generate de transferurile de armament avansat spre Algeria
3. Regimul actual de sancțiuni prezintă vulnerabilități exploatabile prin entități-paravan nesancționate — o reformă a mecanismelor de identificare și sancționare este necesară
Problema centrală nu este Algeria în sine, ci precedentul și logica sistemică pe care o ilustrează. NATO a construit postura de apărare colectivă presupunând că amenințările majore vin dinspre Est — flancul estic a primit cea mai mare atenție și resurse după 2022. Sudul a rămas, prin comparație, o zonă de confort strategic. Transferul de Su-57 spre Algeria sparge această presupunere. Este prima dată când un avion stealth de generația a cincea ajunge la un stat non-NATO din vecinătatea imediată a Alianței. Spania, Italia și Franța au coaste la mai puțin de 800 de km de Algeria. Un Su-57 cu raza sa de acțiune și capabilitățile de evitare a radarelor schimbă calculul apărării aeriene în Mediterana de Vest într-un mod pentru care niciun plan NATO existent nu a fost proiectat. Dar vulnerabilitatea mai profundă nu este militară, ci structurală și politică. Algeria nu este membră NATO, nu este membră UE, nu poate fi sancționată în mod direct pentru achizițiile militare și nu are obligații de transparență față de Occident. Rusia a găsit un vector de proiecție militară care operează complet în afara arhitecturii de securitate occidentale — și l-a construit treptat, pe parcursul a decenii, prin relații comerciale perfect legale. Rețeaua de avioane fantomă adaugă un al doilea strat de vulnerabilitate: ea demonstrează că sancțiunile au o limită structurală pe care Kremlinul a identificat-o și o exploatează sistematic. Entitățile nesancționate preia funcțiile celor sancționate, fondurile prezidențiale opace finanțează operațiunile, iar urmele juridice dispar în arhipelagul companiilor-paravan. NATO și UE nu au un răspuns instituțional la această formă de eludare — sancțiunile sunt un instrument conceput pentru actori identificabili și trasabili.
Al treilea element: resursele strategice. Uraniul din Niger, bauxita din Guinea, aurul din Mali — Rusia construiește o rețea de acces la materii prime critice care, pe termen lung, îi oferă pârghii economice față de Europa. Franța depindea de Niger pentru aproape 20% din uraniul necesar centralelor nucleare. Acel acces a dispărut odată cu lovitura de stat, iar Rosatom l-a preluat. Aceasta nu este o problemă militară în sens clasic, dar este o vulnerabilitate strategică cu efecte concrete asupra securității energetice europene. Concluzia incomodă este că NATO are instrumentele să răspundă unui atac convențional dinspre Est, dar nu are o doctrină coerentă pentru ceea ce se construiește la Sud: o rețea de influență, armament avansat și resurse controlate, care nu declanșează niciun prag de răspuns colectiv, dar care reașează treptat echilibrul de putere în detrimentul Alianței.
Post Scriptum: Africa Corps — acesta este numele oficial actual, și nu e doar o redenumire cosmetică.Iată tabloul complet și actualizat: Wagner → Africa Corps: nu este o redenumire, este o restructurare de stat. Africa Corps a fost înființat de Ministerul Apărării rus după moartea lui Prigojin în 2023, când avionul cu comandanții centrali ai Wagner a fost doborât. Prin aceasta, MoD a preluat controlul întregului sector PMC din Rusia, eliminând rivalitatea anterioară dintre minister și Wagner. Diferența esențială față de Wagner: experții spun că Africa Corps nu este pur și simplu Wagner rebrandat — este o forță fundamental diferită, care operează sub controlul strâns al statului rus, în timp ce Wagner acționa mai degrabă ca o entitate autonomă care urmărea propriile concesiuni miniere.
Unde este prezent Africa Corps în mai 2026? Mali — cel mai avansat și mai turbulent teatru. În aprilie 2026, Africa Corps a suferit o lovitură majoră: după o ofensivă coordonată a jihadiștilor și separatiștilor Tuareg, sute de soldați ruși s-au retras din Kidal — orașul pe care îl capturaseră triumfal în 2023 — lăsând în urmă echipament, un elicopter doborât și întrebări serioase despre viitorul prezenței ruse. Implicarea în luptă a scăzut dramatic: de la 537 de incidente în 2024 la 402 în 2025, ajungând la doar 24 pe lună în 2026. Niger — în aprilie 2024, Africa Corps a instalat un sistem de apărare antiaeriană la Niamey — capacitate care a servit și la presarea SUA să-și abandoneze baza de drone — iar în septembrie 2025 Niger și Rusia au intrat în negocieri pentru dezvoltarea zăcămintelor de uraniu. Burkina Faso — din ianuarie 2024, 100 de trupe Africa Corps au sosit pentru a asigura securitatea președintelui interimar Ibrahim Traoré, cu planuri de extindere la 300. O bază militară a fost stabilită la Loumbila, nord-est de Ouagadougou. Republica Centrafricană (CAR) — după presiuni din partea Rusiei, în septembrie 2025 s-a anunțat înlocuirea Wagner cu Africa Corps în CAR. Aici Wagner avusese cel mai mare succes comercial — mine de diamante, aur și lemn. Libia — personalul Wagner a început să sprijine Armata Națională Libiană a lui Khalifa Haftar din 2018; AFRICOM estima prezența la circa 2.000 în 2020, cu un declin în 2022 când parte din personal a plecat în Ucraina. Transferuri de personal Africa Corps au avut loc ulterior. Sudan — situație complexă. Wagner a sprijinit inițial Forțele de Sprijin Rapid (RSF) pentru acces la mine de aur, apoi Rusia a pivotat spre Forțele Armate Sudaneze în schimbul promisiunii unei baze navale la Marea Roșie. În noiembrie 2025, Kremlinul a anunțat suspendarea planului pentru baza navală din Port Sudan din cauza instabilității interne crescânde. Guineea Ecuatorială — din august 2024, circa 200-300 de trupe rusești au sosit pentru a proteja președintele și familia sa — misiune de gardă prezidențială, nu operațiuni de luptă. Madagascar — după lovitura de stat din 2025, Africa Corps a negociat protecție pentru președintele interimar Michael Randrianirina; în ianuarie 2026, Rusia a trimis echipament militar și instructori.
Tabloul de mai sus are și o față mai puțin glorioasă pentru Kremlin. Jihadiștii pe care Wagner trebuia să-i elimine și-au extins de fapt teritoriul operațional de la sosirea rușilor. Grupul JNIM a reușit să blocheze aprovizionarea cu combustibil a capitalei Bamako, iar Africa Corps s-a dovedit incapabil să spargă blocada în mod fiabil. Succesele din teren sunt mai degrabă de imagine decât strategice, iar costul uman și reputațional crește.
