China a lansat unul dintre cele mai ambițioase proiecte de modificare a vremii din lume, în încercarea de a combate deficitul de apă din regiunile sale nordice și vestice. Cunoscut sub numele de „Tianhe” („Râul Ceresc”), programul urmărea să crească precipitațiile deasupra Platoului Tibetan și să redirecționeze o parte din umiditatea adusă de musoni către zonele afectate de secetă.
Baraj construit de Cina în Tiber/FOTO:Profimedia
Proiectul a atras atenția la nivel internațional prin amploarea sa, dar și prin întrebările pe care le-a ridicat cu privire la limitele tehnologiei și la posibilitatea de a controla procese climatice complexe, scrie Live Science.
O soluție tehnologică pentru lipsa apei
În sud-vestul Chinei, echipe specializate utilizează rachete și alte dispozitive pentru a dispersa în atmosferă particule chimice menite să stimuleze formarea picăturilor de apă în nori. Procedeul, cunoscut sub numele de „însămânțarea norilor”, este folosit de mai multe decenii în diverse părți ale lumii pentru a crește probabilitatea apariției ploilor sau ninsorilor.
Metoda este utilizată în peste 50 de țări, inclusiv în Statele Unite, însă China este considerată cel mai mare operator de astfel de programe. Potrivit autorităților chineze, zeci de mii de persoane sunt implicate în activități de modificare a vremii, iar investițiile în acest domeniu se ridică la miliarde de dolari.
Susținătorii programelor afirmă că acestea au contribuit la creșterea cantităților de precipitații în anumite regiuni. Cu toate acestea, mulți cercetători subliniază că eficiența însămânțării norilor depinde în mare măsură de condițiile meteorologice existente și că rezultatele sunt dificil de măsurat cu precizie.
Platoul Tibetan, „castelul de apă” al Asiei
Proiectul Tianhe s-a concentrat asupra Platoului Tibetan, o regiune adesea descrisă drept „castelul de apă al Asiei”. De aici izvorăsc unele dintre cele mai importante fluvii ale continentului, care asigură resurse de apă pentru aproape două miliarde de oameni.
În același timp, zona este afectată de efectele schimbărilor climatice. Topirea accelerată a ghețarilor, modificarea regimului precipitațiilor și procesele de deșertificare ridică semne de întrebare privind securitatea resurselor de apă pe termen lung.
Lansat în 2018, Tianhe își propunea să capteze o parte din umiditatea transportată de musonii din sud și să stimuleze precipitațiile pe o suprafață extinsă a platoului. Obiectivul era creșterea debitului Fluviului Galben și transferarea unei părți a resurselor de apă care alimentează în mod natural bazinul fluviului Yangtze către regiunile mai aride din nordul Chinei.
Critici din partea comunității științifice
La momentul lansării, autoritățile au estimat că proiectul ar putea genera un volum suplimentar de apă echivalent cu aproximativ 7% din consumul anual al Chinei.
Aceste estimări au fost însă întâmpinate cu scepticism de o parte a comunității științifice. Mai mulți cercetători au susținut că obiectivele programului depășesc capacitățile actuale ale tehnologiei și că este imposibilă controlarea fluxurilor de umiditate atmosferică la o asemenea scară.
Criticii au argumentat că procesele meteorologice sunt influențate de numeroși factori interconectați, ceea ce face extrem de dificilă anticiparea efectelor unor intervenții de amploare asupra regimului precipitațiilor.
Pe măsură ce dezbaterea s-a intensificat, proiectul a fost redus treptat. O versiune mai limitată era încă analizată în 2022, însă ulterior a dispărut din comunicările oficiale. Absența sa din cel mai recent plan cincinal al Chinei a alimentat speculațiile potrivit cărora programul ar fi fost abandonat discret.
O tendință mai amplă de intervenție asupra mediului
Tianhe face parte dintr-o strategie mai largă prin care China încearcă să gestioneze provocările climatice și de mediu prin proiecte de inginerie la scară mare.
Pe lângă programele de modificare a vremii, autoritățile chineze investesc în construcția de baraje uriașe, campanii extinse de împădurire și inițiative de transformare a ecosistemelor.
Susținătorii acestor proiecte afirmă că ele sunt necesare pentru a răspunde presiunilor generate de schimbările climatice și de cererea tot mai mare de resurse.
În schimb, o parte a cercetătorilor avertizează că intervențiile asupra sistemelor naturale pot avea consecințe greu de anticipat. În cazul Platoului Tibetan, preocupările vizează în special posibilele efecte asupra circulației musonilor și asupra echilibrului climatic regional.
Proiectul Tianhe ilustrează atât amploarea provocărilor cu care se confruntă statele în contextul schimbărilor climatice, cât și tentația de a recurge la soluții tehnologice de mari dimensiuni pentru a le aborda.
