- Advertisement -

Latest Articles

Președintele Israelului se întâlnește la Cotroceni cu Nicușor Dan. Isaac Herzog susține și un discurs în Parlament


Isaac Herzog, președintele Statului Israel, aflat într-o vizită oficială în România, la invitația președintelui României, se întâlnește luni, 29 iunie, la Cotroceni, cu Nicușor Dan, iar ulterior va susține un discurs în fața plenului reunit al Parlamentului.

image

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Vizita marchează un nou moment în relațiile bilaterale, pe fondul intensificării contactelor politice dintre cele două state în ultimii ani.

Administrația Prezidențială a transmis că președintele României îl va primi pe Isaac Herzog la Palatul Cotroceni la ora 10.00. Programul include convorbiri, discuții oficiale, declarații de presă comune și un dejun oficial.

Vizita „se înscrie în dinamica foarte bună a relațiilor bilaterale și reflectă angajamentul comun pentru consolidarea cooperării dintre cele două state”, fiind subliniată „soliditatea relației dintre România și Israel, fundamentată pe cooperare politică și economică extinsă și pe legături interumane profunde”, se arată într-un comunicat oficial.

Pe agenda discuțiilor dintre cei doi șefi de stat se află extinderea colaborării în domenii precum economia, securitatea și apărarea.

Vor fi abordate și teme sectoriale, între care educația despre Holocaust, combaterea antisemitismului, schimburile culturale și consolidarea contactelor interumane.

De asemenea, cei doi lideri vor discuta despre evoluțiile recente din regiunea Mării Negre și din Orientul Mijlociu, cu accent pe impactul acestora asupra securității regionale și a economiei globale.

În a doua parte a zilei, la ora 17.00, Isaac Herzog va susține un mesaj în fața plenului reunit al Parlamentului României. La ședință vor participa șefii misiunilor diplomatice ale statelor membre UE, ai Ucrainei și Republicii Moldova, precum și invitați ai Ambasadei Israelului la București.

Amintim că Isaac Herzog a participat duminică, 28 iunie, la comemorarea a 85 de ani de la Pogromul de la Iași,





Source link

Related Articles