Perioada petrecută de internaționalul român Radu Drăgușin în prima ligă de fotbal din Anglia se apropie de sfârșit. Potrivit presei din Italia, fundașul se pregătește să plece de la Tottenham Hotspur, urmând să revină în Serie A, la Fiorentina.
Cu Tottenham Hotspur, Radu Drăgușin a câștigat Europa League (Foto: EPAImages)
Conform cotidianului „La Nazione”, tranzacția este pe punctul de a fi finalizată, românul urmând să ajungă la gruparea din Florența sub formă de împrumut, cu opțiune de cumpărare. Mai exact, Fiorentina va achita 1,5 milioane de euro pentru a-l folosi în campionat, clubul italian asumându-și obligația de a-l transfera definitiv la finalul anului competițional 2026/2027, pentru circa 19 milioane de euro.
Astfel românul va deveni astfel cel mai scump fundaș din istoria clubului din Florența. Conform sursei citate, Drăgușin va efectua vizita medicală pentru noul său club „în următoarele ore”.
Înainte de a bate palma cu Fiorentina, Radu Drăgușin ar fi refuzat o oferă din partea lui Fenerbahce. Conform jurnalistului Mirko Di Natale, citat de Digi Sport, formația din Istanbul i-ar fi oferit un salariu de 6.000.000 de euro!
S-a format ca fotbalist la Juventus Torino
Născut în București, la 3 februarie 2002, Radu Drăgușin provine dintr-o familie de sportivi de performanță, mama lui, Svetlana Simion, și tatăl său, Dan Drăgușin, fiind foști internaționali români de baschet, respectiv de volei. Trecut pe la centrele de copii și juniori de la Sportul Studențesc, Regal Sport București și Juventul Torino, el și-a făcut debutul ca fotbalist profesionist sub culorile „Bătrânei Doamne”, în 2 decembrie 2020, cu ocazia unui meci din Liga Campionilor împotriva formației Dinamo Kiev.
Drăgușin e component de bază al echipei de fotbal a României (Foto: EPAImages)
Drăgușin a disputat în total 232 de minute în tricoul lui Juventus, între 2021 și 2023, înainte de a fi împrumutat la Sampdoria, Salernitana și Genoa. A fost transferat definitiv de ultima dintre aceste formații, evoluând pentru aceasta în perioada august 2023 – ianuarie 2024.
Radu Drăgușin a fost achiziționat de Tottenham Hotspur în ianuarie 2024, pentru 25 de milioane de euro, devenind cel mai scump jucător român. El a disputat în total 48 de meciuri pentru echipa londoneză, cu care a cucerit Europa League în 2025.

