Tinerii adoptați ar urma să aibă acces rapid la informații referitoare la părinții biologici, în cazul în care își doresc acest lucru. Inițiativa legislativă aparține senatoarei Cynthia Păun și prevede simplificarea și accelerarea procedurilor. Măsura este bună în esență, spun specialiștii în sănătate mintală, dar subliniază, totodată, că viteza procedurii nu rezolvă, singură, complexitatea emoțională a unei astfel de căutări ,,Necesită multă analiză și răbdare din partea celor care implementează. Și grijă față de copiii și tinerii vulnerabili”, explică psihoterapeuta Silvia Burciu. Pentru că drumul spre origini este plin de întrebări, dar și de riscuri greu de cartografiat.
FOTO Shutterstock
Copiilor adoptați li se mai spune și ,,copii născuți din inimă”. De aceea, legătura cu părinții adoptivi, cei care i-au dorit, i-au iubit și au avut grijă de ei e mai importantă decât orice legătură de sânge. Cu toate acestea, psihologii spun că este firesc să apară întrebări legate de identitate. Dreptul de a obține informații cu privire la părinții biologici trece acum prin instanță și presupune un traseu complicat.
,,Persoanele adoptate se vor adresa instanței în a cărui rază teritorială se află domiciliul său, ori dacă au domiciliul în străinătate, Tribunalului București. Anterior sesizării instanţei judecătoreşti, adoptatul are obligaţia de a solicita A.N.P.D.C.A. eliberarea unui document care să ateste realizarea adopţiei şi dacă înainte de adopţie acesta a avut stabilită filiaţia faţă de cel puţin unul dintre părinţii biologici, precum şi de a participa la cel puţin o şedinţă de consiliere din care să rezulte că este echilibrat din punct de vedere psihoemoţional. Informațiile vizând identitatea părinților fireşti sau a rudelor biologice sunt furnizate în condiţiile prevăzute de lege, ulterior rămânerii definitive a hotărârii instanței judecătorești vizând autorizarea accesului adoptatului la aceste informații“, arată regulile actuale.
Ce propune inițiativa legislativă. Dreptul de a afla de unde provii, fără să treci prin tribunaș
Senatoarea USR Cynthia Păun a depus o inițiativă legislativă prin care procedura de acces la informații despre părinții biologici devine mai simplă și mai rapidă. Concret, dacă legea va trece, persoanele adoptate vor putea solicita Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) ca, în termen de 30 de zile, să emită o decizie administrativă în acest sens, fără să mai fie nevoiți să deschidă o acțiune în instanță.
Noua propunere plasează România în linie cu practicile mai multor state europene care au optat deja pentru proceduri administrative simplificate și eficiente.
,,Prin această propunere, ne asigurăm cǎ demersul de a-ți afla părinții biologici este mai simplu și mai accesibil, fără a încărca inutil instanțele cu proceduri administrative. Nu este doar o procedură, ci vorbim despre dreptul fiecărei persoane de a-și înțelege mai bine propria poveste. Iar acest lucru trebuie făcut în mod responsabil, cu respect pentru viața privată a tuturor celor implicați”, spune inițiatoarea proiecului.
,,Uneori realitatea este foarte tristă”. Perspectiva psihoterapeutului
Psihoterapeuta Silvia Burciu întâmpină inițiativa cu căldură, dar și cu realism.
Cred că pentru toată lumea e important să știe de unde vine, pentru a răspunde și la întrebarea «încotro se îndreaptă», spune aceasta.
Salută, în același timp, faptul că propunerea se raportează la normele europene. Dar subliniază că simplificarea procedurii nu simplifică, în mod automat, și experiența umană din spatele ei
,,E delicat subiectul și nu e atât de ușor de catalogat. Îmi vin în minte multiplele situații pentru care copiii ajung în sistemul de protecție și ulterior ajung să fie adoptați. În multe dintre situații e vorba de cazuri de abuz, de neglijență, de tot felul de situații parentale foarte dificile și delicate. Și în situațiile acelea aș recomanda să fie cu foarte mare băgare de seamă contactul cu părinții biologici. Cu blândețe multă și cu grijă. Eventual susținuți de managerul de caz. Să existe foarte multă grijă la acest proces, pentru că uneori realitatea este foarte tristă și poate contactul cu părinții biologici ar putea să facă rău”, spune Silvia Burciu.
Silvia Burciu, psihoterapeut
Unul dintre cele mai delicate scenarii este cel al unui copil adoptat de la vârste fragede, crescut cu anumite valori și într-un anumit mediu cultural, care descoperă, după 18 ani, că lumea părinților biologici este total diferită față de ce a cunoscut. Un astfel de moment poate fi un șoc existențial.
30% dintre laureații Nobel pentru știință din secolul XXI sunt imigranți. Cine e românul de pe listă
,,Poate cauza o criză identitară uriașă. «Cine sunt eu de fapt?», «Am crezut că sunt cineva, dar cine cine sunt?», «Sunt mai mult ca părinții care m-au crescut sau mai mult ca părinții biologici?», «Cine o să devin?». Poți să observi la părinții biologici lucruri care nu îți plac și să te sperie. Poate fi ca la piesele de domino, o întreagă reacție în lanț. Poate inclusiv să genereze un proces de doliu, de pierdere a identității“, explică Silvia Burciu.
Psihoterapeuta subliniază însă că pierderea identității e urmată de reconstrucția ei. Și, că deși dureros, un astfel de proces poate fi necesar:
„E un proces firesc pentru noi, oamenii, chiar dacă e cu suferință. Avem nevoie de asta ca să ne înțelegem mai bine”.
Poate fi să nu știi mai bine decât să știi?
Firesc, apare și întrebarea: există contexte în care să nu știi e mai bine decât să afli? Nu există un răspuns standard, explică psihoterapeuta.
Nu cred că există un răspuns corect sau greșit. Și nu cred că o persoană poate să ia o decizie pentru o altă persoană, să decid eu ce e mai bine pentru un altul. Cred că fiecare tânăr sau copil care vrea să își cunoască părinții biologici trece printr-un proces de decizie: Să mă duc? Să nu mă duc? Ce implicații sunt?. Fiecare are nevoie să ia decizia asta personal. Nu există un răspuns corect sau greșit. Are și avantaje, are și dezavantaje.
Totodată, mai spune Silvia Burciu:
,,Recomand ca toată procedura asta să se facă mediat. Poate că sunt unele situații în care nu a fost vorba despre un abuz sau despre neglijență severă, poate nu e vorba despre asta. Și atunci de ce să nu cunoască, dacă își dorește? Dar pot fi unele situații grave, unde poate e mai bine să fie protejați.”
Cealaltă față a reîntâlnirii cu părinții biologici
Conversația despre cunoașterea rădăcinilor se poartă, de cele mai multe ori, din perspectiva copilului. Dar, atrage atenția Silvia Burciu, există o a doua parte a ecuației: părintele biologic.
Nu știm cât de receptivi vor fi părinții biologici. Aici cum se poate verifica dacă ei își doresc să inițieze contactul cu copilul biologic? Interacțiunea umană nu se poate forța, spune psihoterapeuta.
În plus, aceasta adaugă și dimensiune traumei.
„De exemplu, au fost părinți care au fost nevoiți să renunțe la copii din motive financiare, dintr-o situație precară, din lipsă de educație sau din cauza unor situații foarte grave de viață. Și pentru părinții respectivi e o traumă”, explică Silvia Burciu.
Reluarea contactului, după ani sau decenii, nu este o simplă formalitate administrativă, este o readucere în prezent a unor suferințe foarte vechi, pentru toți cei implicați.
Adevărul legat de adopție, încă un subiect sensibil
Inițiativa legislativă deschide, inevitabil, și o altă dezbatere: cea a părinților adoptivi care aleg să nu le spună copiilor lor că sunt adoptați. Silvia Burciu spune:
,,Vor să ascundă ca să îi protejeze, mai ales dacă e vorba de un istoric copleșitor. Dar mai vor să ascundă, din ce am observat, și din perspectiva faptului că poate le e teamă că tânărul i-ar alege pe părinții biologici. E și multă frică la mijloc”.
Chiar dacă intențiile nu sunt rele și vin din iubire și din dorința de a proteja, psihologul recomandă adevărul:
,,Cred că e o minciună prea mare, chiar dacă vor să protejeze. E cam prea mare pentru a trece cu vederea. Plus că își va da seama la un moment dat. Poate că nu își dă seama la 5 ani, la 7 ani, dar în adolescență orice tânăr începe să își pună întrebări despre el, despre sine, despre identitate.”
Totodată, explică aceasta, riscul tăcerii este, pe termen lung, mai mare decât riscul adevărului spus cu grijă.
Dacă destăinuirea asta se produce mai târziu, se poate rupe și relația. Pot escalada mult conflictele. Așa că aș recomanda mai degrabă să fie spus de la vârste mai mici, în funcție de situație, dar adaptat, în funcție de vârsta copilului.
Așadar, drumul către identitatea biologică este plin de provocări emoționale. Iar o lege care să faciliteze lucrurile este doar un prim pas.
