Făgărașul ascunde o legătură surprinzătoare cu Statele Unite, începută odată cu exodul miilor de localnici spre „țara aurului” și reaprinsă, câteva decenii mai târziu, de speranțele rezistenței anticomuniste din munți.
Centrul orașului Făgăraș, dominat de cetatea medievală și noua biserică. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Aflat chiar în centrul geografic al României, orașul Făgăraș, din județul Brașov, a păstrat o istorie plină de controverse. Un loc aparte în povestea sa l-a avut „visul american”, trăit cu speranță, de-a lungul anilor, de numeroși localnici.
Orașul Făgăraș este însă departe de a semăna cu o așezare americană. Centrul localității înfățișează contraste istorice care îi dau un aspect straniu. Făgăraș s-a dezvoltat în jurul uneia dintre cele mai vechi cetăți medievale. Veche de peste cinci secole, fosta reședință princiară de pe Valea Oltului, cu zidurile sale înalte și solide, înconjurate de un șanț cu apă, a fost vreme îndelungată refugiul localnicilor în vremuri grele.
La mijlocul secolului al XX-lea, cetatea medievală a devenit o închisoare destinată opozanților regimului comunist. În ultimii ani, după un amplu proiect de restaurare și conservare, cetatea-muzeu a devenit cel mai căutat obiectiv turistic al orașului.
Târgul medieval transformat în oraș muncitoresc
Tot la mijlocul secolului al XX-lea, vechiul târg de pe Valea Oltului, aflat la jumătatea distanței de aproximativ 80 de kilometri dintre Sibiu și Brașov, a intrat în epoca industrializării, care avea să îl transforme într-un oraș muncitoresc, cu un centru civic nou și cartiere de blocuri construite în jurul cetății sale medievale.
Într-un sfert de secol, populația sa a crescut de la puțin peste 9.000 de locuitori, în 1948, la peste 30.000 de oameni, în 1973. Mulți dintre noii locuitori lucrau la Combinatul Chimic Făgăraș, devenit ulterior Nitramonia, la U.P.R.U.C. și în celelalte unități industriale și militare din zonă.
„Între timp, numai Combinatul Chimic Făgăraș a ajuns la peste 6.000 de salariați, iar Uzina de Prototipuri și Reparații de Utilaj Chimic – U.P.R.U.C. –, înființată în 1957, are aproape 4.000 de muncitori. Numărul muncitorilor industriali care își desfășoară activitatea în întreprinderile industriale din orașul Făgăraș este astăzi, în 1973, mai mare decât întreaga populație a orașului din 1948. Mai bine de jumătate dintre muncitorii industriali de la Făgăraș s-au stabilit, împreună cu familiile lor, în oraș, în vreme ce ceilalți locuiesc în continuare în satele lor de origine din jurul Făgărașului: Galați, Calbor, Beclean, Mândra, Hurez, Luța, Ludișor, Iași, Săvăstreni, Săsciori, Copăcel, Hârseni, Ileni, Râușor și așa mai departe, până sub munte, în Sebeș, Dejani, Breaza, Lisa etc.”, nota, în 1973, sociologul Traian Herseni, originar din zonă.
Contrastele din centrul Făgărașului
În deceniile următoare, cartierele de blocuri muncitorești, construite pentru a asigura forța de muncă necesară platformei chimice și uzinelor militare din zona Făgărașului, au continuat să se extindă, păstrând înghesuite printre ele câteva biserici vechi din piatră și clădiri de epocă.
„Amplul program de sistematizare a Făgărașului a prevăzut construirea unui centru civic într-un perimetru situat în zona de sud-vest a cetății; această amplasare, în situația în care vechiul centru a fost păstrat, oferă vizitatorilor posibilitatea de a parcurge, pe o suprafață restrânsă și într-un timp relativ scurt, etape ale vechii și noii istorii a localității; în acest triunghi format de fosta piață, cetatea de piatră și noul centru civic se poate realiza o călătorie prin vreme, de la așezarea dominată de viața feudală la micul târg de odinioară și la modernul municipiu de astăzi”, arată Primăria Făgăraș.
Centrul vechi al Făgărașului urma, potrivit unor localnici, să lase și el locul unor noi cartiere de blocuri.
„Multe blocuri au fost construite pe locul vechilor case demolate, iar cartierele s-ar fi extins și peste actualul centru vechi al orașului, pe care Nicolae Ceaușescu voia să îl radă pentru a ridica noi astfel de construcții. Dar n-a mai apucat”, relata Mihai, un localnic a cărui casă, spune el, urma să fie demolată de autoritățile comuniste.
Biserica nouă, cea mai înaltă clădire din Făgăraș
Din anii ’90, centrul orașului Făgăraș avea să treacă printr-o nouă transformare. În această perioadă, aici a fost ridicată una dintre cele mai mari biserici construite în România în ultimele decenii.
Biserica din Făgăraș își înalță turnurile poleite cu aur până la aproape 50 de metri, dominând vizual cetatea medievală din apropiere.
Construcția sa a început în 1995, după modelul unei biserici din Oradea, iar lucrările s-au întins pe parcursul a două decenii. Până în 2014, costurile depășiseră șase milioane de lei, deși amenajările interioare nu erau încă finalizate. De-a lungul timpului, unii localnici i-au criticat dimensiunile, costurile și amplasarea, reclamând că biserica este prea mare pentru oraș și că eclipsează Cetatea Făgărașului, vechiul reper al orașului.
Biserica uriașă a devenit între timp o atracție turistică în peisajul contrastant al Făgărașului, alături de cetatea medievală, centrul istoric și cartierele muncitorești, toate conturate, în depărtare, de crestele celor mai înalți munți ai României.
Făgărașul, ținutul de la umbra celor mai înalți munți
Cunoscut pentru cetatea medievală, pentru fostul mare combinat chimic și, mai nou, pentru uriașa biserică poleită cu aur, Făgărașul ascunde o poveste mai puțin obișnuită, care îl leagă de „visul american”.
În primii ani ai secolului al XX-lea, ținutul de la poalele munților, traversat de Valea Oltului, se număra printre cele mai sărace regiuni ale Transilvaniei. „Capitala” Țării Oltului, cunoscută și ca Țara Făgărașului, avea mai puțin de 7.000 de locuitori. În jurul orașului, pe malul stâng al Oltului, se înșirau numeroase sate patriarhale, locuite de familii sărace de români, care se ocupau în principal cu creșterea animalelor.
Munții Făgărașului, cei mai înalți din România, se desfășoară de la est la vest. Spre sud, versanții lor sunt mai luminoși și coboară domol spre dealuri, coline și câmpie, oferind condiții mai prielnice pentru viața și munca oamenilor.
„Spre partea nordică, transilvăneană, Munții Făgărașului sunt întunecați, prăpăstioși, cu văi adânci și ape foarte repezi, renumite doar pentru păstrăvii lor. Depresiunea Făgărașului, care începe imediat sub poalele munților și se întinde până la apa Oltului, este foarte puțin roditoare, pământul fiind «rece» din cauza pietrișului și nisipului de sub stratul arabil. Această zonă a fost cândva fund de lac sau de mare”, explica sociologul Traian Herseni.
Solul sărac făcea ca agricultura să ofere mijloace limitate de trai.
„Muntele nu putea fi folosit decât câteva luni pe an, pentru văratul oilor, iar pământul arabil era întrebuințat mai mult pentru secară și cartofi decât pentru grâu sau alte cereale mai rentabile”, adăuga acesta.
America, salvarea Făgărașului
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, situația comunităților din zonă devenise tot mai grea și din cauza restricțiilor tot mai severe impuse trecerii graniței dintre Austro-Ungaria și Vechiul Regat.
Operațiunea secretă a CIA în România: Școala militară pentru război neconvențional
Locuitorii satelor făgărășene au început astfel să caute alte locuri în care își puteau câștiga existența. Pentru a strânge banii necesari gospodăriilor rămase acasă, numeroși oameni și-au îndreptat speranțele spre Statele Unite ale Americii și Canada.
„Din Voila, Sâmbăta, Drăguș etc., în fiecare an, oameni și mai ales feciori, borese (n.r. femei măritate) și mai ales fete plecau cu sutele în țara aurului să-și caute norocul. Schimbați în port nemțesc, erau porniți pe jos la gara mai apropiată, în bocetele bătrânelor, în suspinele părinților și în cântecele fetelor, și se despărțeau de satele lor, de părinți și de prieteni, cu un singur dor în suflet: să-și găsească norocul, să adune banii ce le trebuiau”, scria, la începutul secolului XX, pofesorul Vasile V. Haneș, originar din Țara Făgărașului.
Mulți dintre emigranți s-au întors în satele natale cu banii agonisiți peste Ocean. Alții și-au întemeiat însă o nouă viață în America și nu au mai revenit, iar de la ei au mai ajuns acasă, cel mult, câteva scrisori.
„Întorși din America, mulți își încheagă o gospodărie cinstită, mai îndestulătoare, și povestesc despre minunățiile văzute, despre greul lucrului de fier, din amintirile de care se leagă anii cât au fost îndepărtați”, nota Vasile V. Haneș.
Potrivit profesorului Alexandru Bărbat, și el originar din Țara Făgărașului, în perioada 1899–1913 au emigrat în America 9.109 oameni din această regiune, cei mai mulți agricultori.
Cum se golea Țara Oltului
Primii români au emigrat în America la mijlocul secolului al XIX-lea, iar numărul lor a crescut mai ales după 1900.
1/12
Orașul Făgăraș Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (14) jpg
Până în anii Primului Război Mondial, populația românească stabilită pe continentul american ajunsese la aproape 150.000 de oameni. Majoritatea emigranților proveneau din Transilvania. Ziarele din primii ani ai secolului XX anunțau că migrația dusese la golirea unor sate cu populație majoritar românească.
„Începând cu anul 1900, satele noastre românești din Ardeal se golesc tot mai mult de brațele muncitoare, iar peste Ocean începe o nouă viață românească – americană. Dintre cei emigrați unii își cheamă acolo și familiile, iar alții nu se mai gândesc la cei de acasă. Țara Oltului rămâne numai cu bogații, cu babele, cu moșnegii, cu sărăntocii care nu au bani de drum și cu fetele care, în cele din urmă, pornesc și ele după voinici, ca să se mărite. Pornesc în cete mari Mărginenii și Târnăvenii, urmează Crișurile, Munții Apuseni, Sătmarul, Banatul și Bihorul, încât azi aproape nu este oraș mai mare în care să nu fie români”, relata preotul Ioan Podea, paroh în orașul american Farrell, în volumul „Emigrarea în America” (1914).
În primii ani ai secolului XX, cei mai mulți emigranți români porneau spre Budapesta și Viena, unde găseau firme care recrutau muncitori pentru Statele Unite. Din cele două orașe ale Imperiului Austro-Ungar, își continuau drumul spre porturile germane Bremen și Hamburg ori spre Fiume, actualul oraș Rijeka din Croația. În porturile supraaglomerate, oamenii așteptau zile în șir pentru a prinde un loc pe vapoarele care transportau peste 1.200 de pasageri spre New York.
1/15
Orașul Făgăraș Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (2) jpg
Cei mai mulți români erau agricultori, însă, odată ajunși în SUA, trebuiau să se adapteze unor munci mult mai istovitoare. Uzinele metalurgice erau printre principalele locuri în care se angajau, dar mulți făceau cu greu față condițiilor din oțelării. Alții lucrau în fabrici de ciment și cariere de piatră, în mine de cărbune, abatoare, fabrici de conserve ori la construcția căilor ferate. Femeile se puteau angaja în fabrici de tutun, mătase, postav și hârtie, iar unele munceau cot la cot cu bărbații în fabricile de tinichea și fier sau în abatoare, relata un alt român.
Unele ziare românești încercau, prin mărturiile despre traiul greu din SUA, să îi convingă pe emigranți să se întoarcă, iar pe cei rămași în țară să nu mai plece. După Primul Război Mondial, populația românească din America a continuat însă să crească, ajungând la sfârșitul anilor ’20 la 200.000–250.000 de emigranți, potrivit statisticilor vremii. În prezent, peste 360.000 de locuitori ai Statelor Unite și-au declarat originea românească.
Secretele întunecate ale unui oraș românesc. CIA: „Nimeni nu știe cu adevărat ce e acolo”
Visul American din zorii comunismului
În aceiași ani, regiunea de la poalele munților era militarizată și transformată într-o zonă strategică a noului regim. Potrivit unor rapoarte CIA din 1953, la Făgăraș funcționa un Centru Chimic al Armatei, coordonat sub influență sovietică, unde erau pregătiți în secret ofițeri și subofițeri români.
Facilitățile militare erau împrejmuite cu sârmă ghimpată și păzite, iar accesul civililor era interzis. Zona era folosită pentru instrucție, manevre, testarea unor arme chimice și depozitarea munițiilor și echipamentelor militare.
„Comandamentul Chimic a organizat un Centru Chimic al Armatei la laboratoarele folosite de germani în Făgăraș în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, informa raportul CIA. Documentul arăta că centrul atrăsese ofițeri români care aveau experiență în războiul chimic și că, în 1952, mai mulți dintre organizatorii săi fuseseră arestați.
Școala de Ofițeri pentru Arma Chimică pregătea militari pentru apărare antichimică, dar și pentru acțiuni chimice și bacteriologice în spatele liniilor inamice. Unii dintre ei erau trimiși ulterior la Moscova pentru pregătire suplimentară.
În apropiere existau depozite cu bombe de avion, proiectile de artilerie și recipiente cu substanțe toxice, iar unele exerciții se desfășurau pe Dealul Crucii. În camera de gaze a centrului, substanțele erau testate pe șoareci albi, iar cadeții luau parte la simulări de atac desfășurate cu fum toxic, costume de protecție și măști de gaze.
„Cadeții nu știau ce substanță era în «lumânări»; se spunea doar că putea ucide un om în câteva minute”, nota raportul CIA despre exercițiile militare.
Viitorilor ofițeri li se proiectau și filme de propagandă în care Statele Unite erau prezentate drept principalul inamic, iar avioane cu însemne americane apăreau răspândind germeni și insecte asupra Coreei. Unii cursanți se îndoiau însă de autenticitatea imaginilor, deoarece aparatele filmate de aproape păreau mai degrabă sovietice, arătau notele informative.
Americanii s-au întors la Victoria
În munți, speranțele partizanilor continuau să fie legate de SUA, iar la poalele lor, atașamentul localnicilor față de țara de peste Ocean rămânea puternic, numeroase familii având rude stabilite în Statele Unite.
În apropiere de Făgăraș, noul oraș muncitoresc construit în jurul uzinelor chimice de la Ucea avea să primească numele Victoria, un nume de orașe întâlnit și în SUA, Australia și Canada. După 1990, legăturile regiunii cu Statele Unite au continuat: unii dintre românii plecați peste Ocean s-au întors în ținuturile natale și au pus bazele unor afaceri, iar companii americane au investit în zonă.
Cea mai cunoscută investiție se află la Victoria, unde compania americană Purolite a deschis o fabrică de rășini speciale și produse destinate inclusiv industriei farmaceutice. Unii localnici au ajuns să numească uzina „la americani“, iar o parte dintre produsele sale sunt exportate în Statele Unite.
