Dacă nu ai trăit pe lună în ultima lună (ați observat jocul de cuvinte? 😜), atunci sigur sunteți la curent cu controversele cu privire la noul film al lui Christopher Nolan – Odiseea.
Și, pentru că om sunt și eu, mi-am călcat peste obiceiul de a nu citi cărțile trendy sau de a nu merge la filmele la modă, doar pentru că a vrut familia mea să vedem filmul. Bine, drept e că mă interesa și pe mine viziunea lui Nolan, unul dintre regizorii mei favoriți, cu privire la o poveste de acum câteva milenii, pe care o citisem și studiasem la școală acum 25 de ani!
Așa că, am luat bilete VIP la Cinema City și am decis că voi sacrifica niște ore de somn – pentru că pelicula urma să se termine aproape de miezul nopții, iar eu am deja o vârstă la care nopțile pierdute sunt la fel de reale ca și vrăjile lui Circe.
Pentru cei care nu cunosc deloc opera, iată pe scurt subiectul: Odiseea este epopeea care povestește călătoria de întoarcere a eroului grec Odiseu (cunoscut la noi sub numele latin Ulise, că suntem gintă latină, nu elenă) spre insula sa natală, Itaca, după încheierea Războiului Troian.
După zece ani de război, Odiseu pornește spre casă, însă călătoria durează încă zece ani din cauza numeroaselor peripeții și obstacole: furtuni stârnite de zeul Poseidon, întâlnirea cu Cyclopul Polifem, insula vrăjitoarei Circe, cântecele sirenelor, trecerea printre Scila și Haribda, și ani petrecuți prizonier al nimfei Calipso. În timp ce el rătăcește, în Itaca soția sa credincioasă, Penelopa, și fiul lor, Telemac, îl așteaptă, în timp ce palatul este invadat de pețitori care vor să o convingă pe Penelopa să se recăsătorească și să preia tronul.
În cele din urmă, cu ajutorul zeiței Atena, Odiseu ajunge acasă după 20 de ani de absență, se deghizează în cerșetor, își dezvăluie identitatea fiului său, și împreună îi învinge pe pețitori, reunindu-se cu Penelopa și recâștigându-și regatul.
De dragul celor care nu au văzut filmul, nu voi detalia acțiunea lui, pentru că nu o urmează liniar pe cea din carte. Așa că vă voi spune doar că mie mi-a plăcut. Nu m-a deranjat deloc sunetul dat cam tare uneori, dar deja știam de la Gabi de ce a preferat Nolan asta, mi-au plăcut personajele, deși Anne Hathaway pare deja punct fix în distribuțiile acestui regizor și m-a impresionat profund povestea lui Argos – câinele lui Ulise – mai ales că nu a trecut mult timp de când mi-am pierdut propriul maidanez imperial. 😔
Dar să revenim la controversele filmului, pentru că despre asta este opinia mea de azi, una care presimt că va fi tare nepopulară printre mulți dintre cei care acuză orice chestie non-standard a fi woke (deși pariez că mulți nu știu de unde vine termenul și ce reprezintă). Primul, și cel mai dur reproș, este legat de actrița care o interpretează pe Elena din Troia (și pe sora acesteia, dar lumea s-a blocat la simbolul frumseți, motivul războilui de zece ani), Lupita Nyong’o, care este de culoare. Apoi ar mai fi lipsa grecilor din distribuție, mai ales că filmul este finanțat parțial de guvernul elen, apariția raperului Travis Scott – tot de culoare – ca bard, a actorului Elliot Page, transgender, a lui Zendaya ca Atena și lipsa de autenticitate a mai multor decoruri. În toată nebunia asta văd că multora le-a scăpat apariția lui Himesh Patel, indian, în rolul lui Eurylochus. 😀
Cu toate acestea, de departe cea mai mare controversă o reprezintă distribuirea unei actrițe de culoare în rolul Elenei, lucru pe care îl pot înțelege. În povestea lui Homer, personajul este întruchiparea frumuseții grecești, admirată până și de Afrodita, zeița frumuseții. Era de la sine înțeles că Elena nu putea fi decât albă, mai ales că era fiica lui Zeus cu o pământeancă. Cu toate acestea, nu ar fi prima dată când un personajul de genul suferă o astfel de schimbare. În 1994, Frank Darabont l-a distribuit pe Morgan Freeman în rolul lui Red din The Shawshank Redemption (Închisoarea Îngerilor). Este una dintre capodoperele cinematografiei moderne, unul dintre filmele mele preferate, este citat peste tot ca fiind o mare realizare și dat exemplu pozitiv. Unde mai pui că aș paria că sunt mulți dintre voi, cei care veți citi articolul de față, care l-ați văzut, apreciat și lăudat. Doar că, în nuvela originală a lui Stephen King, Red este un irlandez… alb. 🤦♂️ Schimbarea este recunoscută chiar în dialog printr-o glumă despre numele „Red”, când personajul lui Tim Robins întreabă despre originea porreclei, iar Freeman răspunde că o fi irlandez. După care ambii trec peste moment și își văd de prietenie.
Deși nu a câștigat la vreo categorie, filmul a fost nominalizat la șapte, a fost distribuit peste tot în lume, iar la noi a rulat de câteva zeci de ori prin cinematografe mai mici, chiar acum câțiva ani, dar și la TV de nenumărate ori. Cu toate acestea, nu am văzut vreun cinefil care să protesteze pe internet sau prin piața publică pentru că nația irlandeză nu este respectată.
Dacă e să analizăm și alte situații (oarecum) similare, avem World War Z (Apocalipsa), filmul cu Brad Pitt în distribuție, din 2013, se desparte și el de romanul lui Max Brooks. Cartea este construită ca o colecție de mărturii despre o criză globală; filmul devine un thriller de acțiune centrat pe un singur erou care salvează singur lumea. Tot în 1994, Forrest Gump îl portretiza pe personajul principal mult mai inocent și romantic, pe câmnd cartea îl descrie sarcastic, cu nuanțe sexuale și mult mai controversat. Apropo, acest film poate fi motivul pentru care Închisoare Îngerilor nu a avut succes la Oscaruri, pentru că a fost nominalizat la 13 categorii și a câștigat la jumătate din ele.
Dar Batman-ul din 1989, cel regizat de Tim Burton și cu Michael Keaton în rol principal, îl mai știți? În benzile desenate, Harvey Dent era prezentat tradițional ca un procuror alb. În filmul lui Tim Burton este interpretat de Billy Dee Williams, actor afro-american.
Nici franciza 007 nu a fost lipsită de controverse (și nu mă refer aici la numele personajelor feminine), înainte de a se discuta de Idris Elba ca James Bond. În Casino Royale din 2006, Felix Leiter este interpretat de Jeffrey Wright, devenind primul actor negru care joacă acest personaj în seria Eon.
Nici celebrul Wuthering Height (La răscruce de vânturi), filmul lui Andrea Arnold din 2011, nu a scăpat de controverse. Aici Heathcliff este interpretat de James Howson, actor de origine afro-caraibiană. Totuși, acesta nu este un caz clar de schimbare a unui personaj alb în unul negru. Romanul lui Emily Brontë îl descrie pe Heathcliff ca „dark-skinned”, „gypsy” și „lascar”, termeni care sugerează că nu era un englez alb obișnuit, deși originea lui exactă rămâne ambiguă.
Vi se pare că nu fac decât să certific mișcarea woke pe care o vedeți peste tot folosind filme de dată (relativ) recentă? Ei bine, să mergem mai departe. 20,000 Leagues Under the Sea (20.000 leghe sub mare), ecranizarea din 1954 a cărții lui Jules Verne se înscrie în același trend. Nemo este descris de scriitor ca prințul indian Dakkar, fiul unui rajah, care luptă împotriva dominației britanice. În filmul Disney, rolul este interpretat de James Mason, actor britanic alb, iar originea indiană a personajului este eliminată sau mult estompată.
În romanul lui Truman Capote, ecranizat în 1961 – Breakfast at Tiffany’s (Mic dejun la Tiffany) cu frumoasa Audrey Hepburn în rol principal are o controversă legată de whitewashing (fix inversul a ce reclamă puritanii acum): în carte, vecinul lui Holly Golightly este japonez. În schimb, în film, Mickey Rooney îl interpretează într-o caricatură rasistă, cu machiaj și accent exagerat. Nu este doar o schimbare de casting, ci o transformare a personajului într-un stereotip comic.
În comparație cu aceste exemple, Elena lui Nolan nu este un caz fără precedent. Diferența este că ea nu este doar un personaj de aventură, ci o figură legată direct de genealogia, mitologia și identitatea Greciei antice. De aceea, schimbarea ei vizuală are o încărcătură culturală mai mare decât schimbarea lui Red sau Harvey Dent. În plus, ea vine într-un moment în care teorii ale conspirației și oameni care văd extremism peste tot.
Dar știți ce mi se pare incredibil? Lumea s-a concentrat pe elementele vizuale, pentru că ele corespund trendului actual și sunt ușor de observat. Cu toate acestea, Odiseea lui Nolan are multe alte schimbări ale poveștii inițiale, care sunt trecute cu vederea de criticii respectivi. Bine, ca să le poată observa ar fi fost nevoie să fi citit cartea, lucru infinit mai greu de făcut decât să vezi că Elena e neagră. Iată mai jos despre ce e vorba:Sunt eliminate feacii, care în poem îl salvează pe Odiseu și îi ascultă povestea.
