România traversează din nou o perioadă în care energia este în centrul tuturor discuțiilor, mai ales în contextul valului agresiv de căldură.
Facturile rămân o preocupare pentru populație, prețurile sunt influențate de volatilitatea pieței europene, iar autoritățile caută soluții pentru protejarea consumatorilor și pentru menținerea stabilității sistemului energetic.
În tot acest timp, dezbaterea publică se concentrează aproape exclusiv pe producția de energie. Construim parcuri fotovoltaice, instalăm panouri pe case și anunțăm noi investiții în regenerabile. Problema este că producem tot mai multă energie atunci când soarele strălucește, dar încă nu știm suficient de bine ce să facem cu surplusul. Mai pe românește, producem în mijlocul zilei MWh inutili pe care îi vindem bulgarilor la preț de dumping, pentru a importa seara, tot de la ei, energia trimisă de noi, la prețuri care sunt și de zece ori mai mari!!! 😧
Aici apare opinia mea, probabil nepopulară. Actuala criză energetică ne arată că România ar trebui să trateze sistemele de stocare drept o prioritate cel puțin la fel de importantă precum noile capacități de producție. Și nu doar în cele masive, industriale, care sunt esențiale, dar care au nevoie de timp îndelungat pentru aprobări, pregătire și instalare, ci pentru cele adresate celor care au deja sistemele fotovoltaice montate pe casă – prosumatorii mici. Știu, veți zice că soliciti avantaje pentru cei deja avantajați, printre care mă număr și eu, dar de aceea opinia e nepopulară.
În ultimii ani, statul a încurajat instalarea de panouri fotovoltaice prin programe precum Casa Verde. Rezultatul este vizibil. Numărul prosumatorilor a crescut spectaculos și sute de megawați ajung în rețea în zilele însorite. Totuși, fără baterii, mare parte din energia produsă în timpul zilei este injectată în sistem exact atunci când și alți prosumatori fac același lucru. Seara, când consumul crește și panourile nu mai produc, rețeaua trebuie să găsească alte surse. Și asta a mers o vreme, până când valul de secetă ne-a afectat și pe noi și pe cei de la care importam de obicei!
Din punctul meu de vedere, acesta este motivul pentru care următoarea etapă logică nu este doar instalarea a și mai multor panouri, ci stimularea masivă a stocării.
Un primul pas ar fi eliminarea completă și fără echivoc a oricărei forme de taxare repetată a energiei care este stocată și apoi reintrodusă în rețea. România a făcut deja pași pentru eliminarea dublei taxări a energiei stocate, o problemă care descuraja investițiile în baterii și afecta rentabilitatea proiectelor de stocare. În vechiul model, energia care trecea prin sistemele de stocare putea acumula costuri și tarife suplimentare atât la încărcare, cât și la reintegrarea în sistem, situație care nu avea logică economică într-o perioadă în care statul susținea public dezvoltarea stocării.
A doua măsură ar trebui să fie introducerea unor facilități fiscale reale pentru baterii. Dacă statul consideră că stocarea este esențială, atunci o taxă pe valoarea adăugată redusă pentru baterii și invertoare hibride ar fi un început excelent. La fel de utile ar fi creditele garantate de stat, deducerile fiscale sau programele de rambursare parțială a investiției. Apropo, acestea pot fi acordate și de administrațiile locale, sub forma unor deduceri de la taxele pe care le colectează ei. Bine, asta presupune nu doar voință politică, ci și viziune, iar astea două cam lipsesc la nivelul acesta!
În mai multe state europene au fost folosite diferite combinații de granturi, subvenții și facilități fiscale pentru accelerarea adopției bateriilor rezidențiale, iar rezultatele se văd deja în ritmul de instalare.
La fel de importantă este simplificarea birocratică. În România, aproape orice investiție în domeniul energetic presupune documente, avize, verificări și termene care transformă procesul într-un maraton administrativ. Pentru instalațiile de baterii de mici dimensiuni, procedurile ar trebui simplificate radical. Cererea ar trebui depusă online, răspunsurile să vină automat, iar aprobările să fie acordate într-un termen clar și predictibil. Dacă vrem adopție rapidă, trebuie să eliminăm barierele inutile.
Cred că și programul Casa Verde are nevoie de o schimbare majoră. În loc să fie orientat aproape exclusiv către panouri fotovoltaice, ar trebui să existe o componentă dedicată exclusiv bateriilor. Mulți proprietari au deja panouri instalate și nu au nevoie de încă unele. În schimb, au nevoie de capacitatea de a păstra energia produsă ziua pentru a o consuma seara. O ediție Casa Verde Baterii ar avea probabil un impact mai mare asupra echilibrului rețelei decât încă o rundă dedicată exclusiv panourilor.
În plus, nu ar mai trebui să existe bariere legate de limitarea accesului la program dacă ai mai beneficiat de el anterior. Logica ar trebui să fie următoarea – îți permiți banii pentru contribuția proprie pentru baterii, atunci te autorizăm să beneficiezi și anul acesta, dar îți alocăm jumate din buget sau te obligăm să montezi dublul capacității subvenționate!
În același timp, Guvernul ar trebui să înceapă negocieri cu Comisia Europeană pentru obținerea unor fonduri suplimentare dedicate stocării energiei. Uniunea Europeană a demonstrat prin programele lansate după criza energetică că este dispusă să finanțeze măsuri care cresc independența energetică și reziliența sistemelor naționale. REPowerEU și mecanismele asociate au urmărit accelerarea investițiilor în energie curată, infrastructură și securitate energetică. România ar trebui să folosească acest context pentru a cere programe dedicate bateriilor rezidențiale și comunitare.
O altă problemă ignorată aproape complet este faptul că toate programele importante sunt construite în jurul proprietarilor de case. În realitate, majoritatea românilor locuiesc la bloc. De ce nu avem programe dedicate asociațiilor de proprietari?
Un bloc ar putea instala panouri fotovoltaice și baterii pentru alimentarea lifturilor, iluminatului comun, sistemelor de acces, spațiilor tehnice sau stațiilor de încărcare pentru mașini electrice. Mai multe blocuri din același cartier ar putea forma comunități energetice și ar putea împărți investițiile și beneficiile. În loc ca finanțările să ajungă la câteva zeci de mii de case, acestea ar putea ajunge indirect la milioane de locatari.
Unde mai pui că pot fi montate panouri și pe balcoane, mai ales că le găsești prin ofertele Lidl chiar!
Mai departe, autoritățile ar trebui să încurajeze dezvoltarea centralelor virtuale. Conceptul este simplu și există deja prin alte părți sub forma comunităților energetice. Mii de baterii instalate în locuințe și blocuri sunt conectate digital și funcționează coordonat. În perioadele dificile, operatorii pot utiliza o parte din energia disponibilă pentru stabilizarea rețelei, iar proprietarii sunt recompensați financiar. Este o soluție care începe să fie folosită în tot mai multe piețe dezvoltate.
Desigur, bateriile pentru prosumatori nu sunt singura soluție. De fapt, sistemele mari de stocare conectate direct la rețeaua națională pot avea un impact chiar mai mare. Aceste instalații pot absorbi surplusurile de energie regenerabilă și le pot livra atunci când consumul crește. Problema este că astfel de proiecte necesită autorizații complexe, terenuri, conexiuni speciale la rețea și investiții de sute de milioane de euro. Sunt absolut necesare, dar nu pot fi implementate la fel de rapid precum sute de mii de sisteme distribuite instalate în locuințe și blocuri.
Australia oferă un exemplu interesant. Autoritățile au introdus programe prin care costul bateriilor pentru locuințe și afaceri este redus semnificativ prin sprijin guvernamental, tocmai pentru că bateriile sunt considerate o metodă eficientă de reducere a presiunii asupra rețelei și a costurilor pentru consumatori.
Poate că nu este cea mai populară opinie într-o perioadă în care toată lumea vorbește despre noi centrale și noi capacități de producție. Totuși, dacă actuala criză energetică ne-a învățat ceva, este faptul că energia ieftină nu este suficientă dacă nu o poți păstra pentru momentul în care ai nevoie de ea. România are nevoie de mai multă producție, dar are nevoie în egală măsură și de stocare.
Iar dacă ar exista o singură măsură care să poată fi implementată rapid, cu efecte vizibile în doar câțiva ani, aceea ar fi transformarea bateriilor pentru prosumatori și pentru comunitățile de locatari într-o prioritate națională.
PS: Mi se pare amuzant, dar trist, că în 2026 avem persoane care refuză să înțeleagă că nu ne-a furat nimeni apa de pe Dunăre (apropo, fluviul acela nu e al nostru, dar na, unii au mers la biliard în orele de geografie și acum merg prin târguri cu o caricatură de Mesia local), nu ne-a furat nimeni energia și care urlă în gura mare pe social media că vor pune în proză toate aparatura lor de când vine seara și până dimineața (pe ăștia i-aș pune s ne arate factura la nergie ulterior!).
