Având în vedere criza componentelor și prețurile ridicate, unii probabil nici nu l-ar numi retro.
Nostalgia mă testează de ceva vreme. Mai ales pe partea de gaming, care a jucat un rol important în dezvoltarea mea ca adult și în conexiunile pe care le-am legat. Am jucat atât jocuri bune, cât și jocuri proaste în copilărie. În timp ce pe unele le-am jucat singur și mi-au rămas în memorie pentru perioada în care le-am jucat, starea pe care o aveam atunci, perioada pe care o traversam prin adolescență sau pur și simplu pentru că erau bune, altele au dus la formarea de prietenii și discuții interminabile cu amicii. Au fost practic „motorul” care a adus copii/adolescenți împreună și care a generat nostalgie în prezent.
Însă aș putea zice că trișez puțin. Toate amintirile astea nostalgice vin în mare parte de acum vreo 20 de ani, dar PC-ul pe care l-am construit acum e cu hardware de acum 10 ani. Motivul e simplu: am deja un PC cu Windows XP pe care să rulez jocuri din perioada respectivă, iar cel pe care l-am făcut acum va rula și Windows 7, Windows 10 și mă gândesc să pun și Linux cu Proton.
Care e scopul meu cu aceste PC-uri? Să am sisteme pe care să am disponibile jocurile care m-au marcat și să fie la un dublu click distanță de a fi pornite. În timp ce GOG depune un efort enorm pentru ca jocurile să nu fie pierdute, Sony, Microsoft și alții depun eforturi incredibile ca să fim la cheremul lor și să ne usuce de bani. Niște exemple care îmi vin rapid prin minte: The Chronicles of Riddick, Star Wars: Republic Commando, Blur, Hummer 4×4, 4×4 Evolution, Need for Speed Most Wanted, Need for Speed Carbon. Niciunul dintre acestea nu îl mai poți cumpăra nici măcar digital. Sunt abandonware. Iar aici m-am pișcat foarte tare singur și aș vrea să pot da timpul înapoi.
În 2009 terminasem liceul și urma să mă mut la Timișoara la facultate. Aveam o colecție de peste 1000 de CD-uri și DVD-uri cu jocuri și programe. Preponderent jocuri, marea majoritate piratate, câteva originale de la Level și câteva primite de la un prieten din Germania. Majoritatea discurilor aveau o poveste: pe unele copii piratate dădusem bani și aveau carcase alb-negru printate după modelul original, alte CD-uri făcuseră înconjurul cartierului ca jocul să ajungă la toți prietenii, altele erau „arse” de mine. Max Payne 1 a fost unul dintre primele jocuri pe care le-am pus singur pe CD. Îmi aduc aminte că jocul instalat avea peste 700 MB, așa că l-am lăsat vreo 3 „ceasuri” la arhivat cu WinRAR ca să-l pot pune pe un singur CD. În fine, ați prins ideea.
Știți ce am făcut când m-am mutat la Timișoara în anul respectiv, 2009? Am zis că la ce folos atâtea CD-uri și DVD-uri. Este totul pe internet. Internetul e lung și infinit. O să găsesc mereu tot ce am nevoie când am nevoie. Așa că mintea necoaptă de 18-19 ani le-a aruncat pe aproape toate. Au rămas cele originale. Încă mă enervez când mă gândesc la episodul ăsta. Îmi aduc și acum aminte cât de bine arăta C&C Renegade-ul ăla replică pirat. Iar acum trebuie să-l caut prin arhive pe net ca să-l găsesc, că Electronic Arts nu binevoiește să-l relisteze. La momentul respectiv n-am realizat importanța acestora pentru mine și cumva e normal — la 18 ani nu poți vorbi de nostalgie.
Revenind la partea hardware, PC-ul cu Windows XP nu a trebuit să-l construiesc, l-am „ciordit” de la tata de la firmă:
- CPU: Intel Core 2 Duo E7400 @ 2.29 Ghz
- Placa de baza: Gigabyte EG41MF-US2H
- Memorie RAM: 4GB RAM dual channel DDR2
- GPU: Intel G41
- Stocare: 232 GB Maxtor HDD SATA, 223GB Kingston SSD SATA
Ce aș vrea să-i mai adaug acestuia este o placă video dedicată — voi căuta un GeForce GTX 750 Ti fără alimentare extra. Din câte m-am documentat, are drivere bune pentru Windows XP și este cea mai puternică placă pe care o pot pune la acest sistem de operare.
Continuând cu al doilea PC retro, pe acesta voiam să-l fac cu un hardware legendar. Astfel, am căutat un Intel i7-4790K, care avea numele de cod Devil’s Canyon. În trecut avusesem unul în familie, în PC-ul fratelui meu, dar când a făcut upgrade a renunțat complet la el. Inițial voiam să le iau pe componente, dar mi-am dat seama că nu le voi putea testa decât în momentul în care le voi avea pe toate. Așa că am preferat să iau o unitate întreagă de pe OLX. A costat 800 RON și avea următoarea configurație:
L-am comandat cu emoții prin livrare OLX, transportul fiind efectuat de FAN Courier. Coletul a ajuns cu bine, băiatul de la care l-am luat chiar și-a dat silința și l-a ambalat foarte bine (îi trimisesem 50 RON extra pentru împachetare). L-am pornit — totul a fost conform descrierii și PC-ul a prins viață.
Primul joc pe care aveam să-l încerc pe el a fost Just Cause 2, urmat de Resident Evil Revelations 2. Ambele încercasem să le rulez pe PC-ul modern cu Windows 11, dar fără succes. Am încercat și Reddit, și Google, și Gemini, însă nu am găsit o soluție pentru Windows 11. Hardware-ul retro a fost aproape overkill pentru acestea, chiar și în rezoluția 3440×1440. Însă în ambele jocuri, după nici 30 de minute de joacă, procesorul a ajuns la 100 de grade: nu se numește Devil’s Canyon degeaba. Mă așteptam la asta deoarece coolerul existent ( Cooler Master Hyper T4) nu părea foarte competent pentru procesorul ăsta, așa că am căutat la eMAG la resigilate o soluție, care a și apărut: un ID-Cooling FROZN A620 PRO SE. Pe lângă acest aspect, carcasa arăta rău: avea lovituri și era murdară tare. Gabi mi-a făcut un cadou și mi-a trimis o carcasă nouă-nouță. O Endorfy Regnum 400 Air simplă, neagră si sexi numai bună pentru un PC retro. Iar trecerea de la o carcasa mai veche de 10 ani la una modernă arată cât de mult au evoluat acestea și probabil cât de puțin respect le acordăm per total. Este o adevărată evoluție. Era o vorbă: „din spate de liceu, din față de muzeu”, cam așa și cu PC-ul ăsta după ce i-am schimbat carcasa.
Până acum a primit haine noi, o răcire mult mai bună ajutată și de un airflow modern de la carcasa Endorfy. A mai rămas o treabă: placa video legendară. Radeon RX 470 de la MSI are suficientă putere pentru toate titlurile pe care urmează să le pun la păstrare. Însă în urmă cu 10 ani, de Black Friday, îmi cumpărasem un GTX 1070. Am cumpărat cea mai ieftină implementare pe care am găsit-o. A fost o placă video care m-a lăsat cu gura căscată și pe care am păstrat-o tacticos în cutia originală. Ea înlocuise un Sapphire R9 280. Deși GTX 1070 nu e la fel de legendară ca un GTX 1080 Ti, întreaga generație GTX 10×0 a rămas un punct important în istoria plăcilor video, iar pentru mine și GTX 1070 este o legendă. Cu Radeonul nu m-am decis dacă îl păstrez sau îl pun pe OLX la vânzare.
Spre disperarea nevestei mele, acum sub birou șed cele două PC-uri retro, pe care adaug jocuri pe măsură ce mi le aduc aminte, și chiar mă gândesc să-mi iau o unitate DVD-RW externă să reclădesc măcar o parte din colecție în format fizic.
Nu am respectat toate regulile unui build „retro”, însă pentru ce îmi doresc eu este ideal. Vreau să am PC-uri pe care să pot stoca și rula titluri vechi fără probleme de compatibilitate și în condiții optime. Mă bate gândul să adaug și un PC cu procesor Intel Pentium 4/ AMD Athlon X64, cu ATI Radeon 9600/9800 și 1GB DDR RAM. Însă din ce văd pe OLX, prețurile sunt piperate la componentele astea și momentan pun pauză. Nu mai am nici loc sub birou. Poate după ce ne mutăm.
Dacă vreți un canal 100% retro, vi-l recomand pe cel al lui brudder DOSboi Aidan. Este un blast from the past extraordinar și un fost redactor Level care menține spiritul la cote înalte.
