Tot mai multe semne de întrebare apar cu privire la cine ar sări în ajutorul Madridului, dacă Marocul ar acționa împotriva enclavelor spaniole Ceuta și Melilla.
Mii de migranți au luat cu asalt enclava spaniolă Ceuta/FOTO:X
Valul de migranți care a pătruns săptămâna trecută în enclavele spaniole Ceuta și Melilla a pus Madridul în poziție defensivă în ceea ce privește statutul celor două orașe autonome din nordul Africii – și revendicarea veche a Marocului asupra lor.
Ușurința cu care zeci de mii de migranți au străpuns frontiera a amplificat sentimentul de vulnerabilitate în fața unui atac hibrid. Iar această alarmă a fost întărită de teama că aliații tradiționali ai NATO, din SUA și UE, nu mai sunt pe deplin de încredere, din cauza divergențelor politice cu premierul socialist Pedro Sánchez.
Încurajat de relația tot mai caldă cu președintele american Donald Trump, Rabatul profită de moment și își intensifică pretențiile asupra Celutei și Melillei – pe care le consideră teritoriu ocupat – în presa marocană apropiată de stat.
Dar, și mai îngrijorător pentru Madrid, acest argument nu mai vine exclusiv din partea Rabatului. Întrebări privind controlul spaniol de secole asupra celor două orașe fortăreață au apărut și într-un raport al Congresului SUA, precum și din partea ambasadorului Israelului la ONU.
Este un semn al nivelului de îngrijorare de la Madrid că guvernul este acum nevoit să facă declarații publice pe un punct de drept internațional care – în urmă cu doar o săptămână – considera că nu necesită explicații.
„Ceuta și Melilla sunt de neatins”, a declarat luni ministrul Apărării, Margarita Robles, într-o conferință de presă. „Toată lumea trebuie să aibă foarte clar că integritatea teritorială și suveranitatea Spaniei nu sunt supuse dezbaterii.”
Respingerea de către guvern a revendicărilor Marocului a făcut însă puțin pentru a reduce temerile din Spania cu privire la ceea ce s-ar întâmpla dacă Rabatul ar crește presiunea. În această săptămână, ziarele naționale au fost pline de articole care exprimă temeri legate de un „Marș Verde 2.0” – subliniind paralelele cu mobilizarea populară în masă folosită de Maroc în 1975 pentru preluarea provinciei Sahara Spaniolă.
José Manuel García-Margallo, ministru de externe al Spaniei între 2011 și 2014 și membru al Partidului Popular (centru-dreapta), a declarat că este vital ca Spania să arate că controlul său asupra orașelor este negociabil.
„Credeți că britanicii ar fi permis intrarea a 60.000 de spanioli în Gibraltar?” a întrebat el. „Aș încuraja acest guvern să fie puțin mai britanic.”
„Ar trebui să urmărim să fim prieteni cu Marocul”, a adăugat el. „Dar este important să ne asigurăm că și prietenii înțeleg că există linii roșii care pur și simplu nu pot fi trecute.”
Moșteniri imperiale
Ceuta și Melilla sunt printre ultimele vestigii ale vastului Imperiu Spaniol. Ele se află sub stăpânirea Madridului din 1668, respectiv 1497 și sunt părți integrate pe deplin ale Spaniei – și ale Uniunii Europene.
Dar, de la obținerea independenței față de Franța în 1956, Marocul a revendicat în mod constant suveranitatea asupra ambelor localități, pe care le caracterizează drept „colonii” ocupate de Spania. Iar aceste aspirații teritoriale au fost subliniate în presa marocană, în mare parte aliniată statului, după evenimentele săptămânii trecute.
„Problema centrală nu mai este dacă aceste orașe vor fi reintegrate în mediul lor natural, Marocul, ci cât timp va dura și câte tragedii umane vor mai avea loc între timp”, scria Le360, o publicație considerată apropiată de familia regală marocană.
Revendicările Marocului asupra Celutei și Melillei au fost întărite recent de aliații internaționali ai Rabatului – printre care un politician republican proeminent din SUA.
Într-un interviu acordat în aprilie ziarului spaniol El Español, congresmanul american Mario Díaz-Balart, membru al puternicului Comitet pentru Alocări Bugetare, a declarat că „Ceuta și Melilla se află pe teritoriul marocan” și s-a întrebat dacă orașele autonome „fac parte din Spania sau ar trebui să facă parte din Maroc”.
El a mai subliniat că, în timp ce premierul Sánchez „periclitează” alianța dintre SUA și Spania prin opoziția sa față de războiul din Iran, Rabatul a fost un aliat ferm al Washingtonului.
Câteva săptămâni mai târziu, în timp ce legislatorii americani pregăteau un proiect de lege privind alocările bugetare care includea o propunere de 40 de milioane de dolari pentru Maroc, în scopuri de apărare și securitate, Díaz-Balart a depus un raport congressional în care se arăta că „orașele Ceuta și Melilla, administrate de Spania, sunt situate pe teritoriul marocan și rămân obiectul revendicării de lungă durată a Marocului”.
Documentul mai exprima sprijin pentru „angajamentul diplomatic” privind „statutul viitor” al orașelor autonome.
Într-o declarație pentru POLITICO, Díaz-Balart a negat că raportul congressional ar fi avut intenția de a semnala o schimbare majoră în privința Celutei și Melillei.
„Este o problemă disputată de ceva timp. Marocul a fost un aliat puternic al Statelor Unite – a fost prima țară care a recunoscut Statele Unite. Și am avut relații bune cu Spania de-a lungul anilor. Tot ce am cerut a fost ca secretarul de stat Marco Rubio să urmărească această situație și să se asigure că ambele părți discută această problemă”, a spus el.
Este inclusă Ceuta spaniolă în Acordurile Abraham? Ce jocuri fac SUA și Marocul?
Dar disponibilitatea congresmanului de a da o platformă revendicărilor Rabatului asupra Celutei și Melillei reflectă cât de apropiate au devenit Marocul și Statele Unite din 2020. În acel an, Trump a făcut pasul istoric de a recunoaște pretenția Rabatului asupra teritoriului disputat Sahara Occidentală, în schimbul normalizării relațiilor dintre Maroc și Israel.
Săptămâna trecută, Trump a reafirmat această recunoaștere printr-o declarație a ambasadei SUA la Rabat, exact în momentul în care migranții pătrundeau în Ceuta. Rabatul și-a arătat satisfacția față de această decizie anunțând că a redenumit o autostradă importantă după președintele american.
Îngrijorările Spaniei cu privire la teritoriile sale din Africa de Nord s-au adâncit și după ce ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, a reacționat la imaginile cu valul de migranți de săptămâna trecută, ripostând la criticile Madridului la adresa războiului din Gaza și punând sub semnul întrebării prezența Spaniei în Ceuta și Melilla.
„Poate că, înainte de a continua să ne țină prelegeri, este timpul să explice lumii de ce încă menține enclave coloniale în Africa”, a scris el pe X.
Șefa misiunii Israelului la Madrid, Dana Erlich, a precizat ulterior că declarațiile lui Danon nu reprezintă o poziție oficială.
García-Margallo a spus că problemele cu Díaz-Balart și Danon sunt o consecință a politicii externe a lui Sánchez.
„Nu mă surprinde nici că aceste revendicări sunt amplificate în alte părți ale globului… Relațiile guvernului actual cu administrația Trump și cu guvernul Israelului s-au deteriorat enorm în ultima vreme”, a spus el. „Când faci din opoziția față de anumite țări un punct de onoare, consecințele sunt de așteptat.”
Spectrul „Marșului Verde”
Pentru spanioli, ideea că Marocul ar putea organiza o situație pentru a anexa un teritoriu este departe de a fi o speculație teoretică. Mulți își amintesc încă „Marșul Verde” din 1975, o operațiune care a forțat predarea Saharei Spaniole.
„Rabatul a trimis zeci de mii de civili pentru a copleși punctele de frontieră din Sahara Spaniolă în 1975, în timp ce dictatorul Francisco Franco era pe patul de moarte”, a declarat José Luis Rodríguez Jiménez, profesor de istorie la Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid și autor al unei cărți despre căderea Saharei Spaniole.
„La acea vreme, nu era clar cine conducea – sau va conduce – Spania, iar Marocul a profitat de slăbiciunea statului spaniol pentru a prelua provincia”, a spus el.
La jumătate de secol distanță, a spus el, regele Marocului, Mohammed al VI-lea, a detectat o slăbiciune similară la Sánchez, al cărui guvern minoritar nu poate adopta legi importante, iar cercul său apropiat este implicat într-o rețea de scandaluri de corupție jenante.
După cum a spus fostul ministru de externe García-Margallo: „Nu am nici cea mai mică îndoială că slăbiciunea guvernului actual a contribuit la această criză.”
Istoricul Rodríguez Jiménez a spus că Rabatul a testat sporadic disponibilitatea Madridului de a-și apăra teritoriile din nordul Africii.
În 2002, un pluton de pușcași marini marocani a lansat o „invazie” a insulei Perejil, o insulă spaniolă nelocuită de pe coasta Celutei, declanșând o criză de o săptămână care s-a încheiat doar după ce forțele speciale spaniole au fost trimise pentru a-i îndepărta.
Criza din Ceuta: un ONG marocan cere o anchetă independentă și acuză autoritățile
Iar într-un incident izbitor de similar cu masivul aflux de migranți din Ceuta de săptămâna trecută, în 2021, aproximativ 8.000 de persoane au pătruns în orașul autonom după ce Marocul și-a retras brusc jandarmii de la frontieră.
Rodríguez Jiménez a susținut că Sánchez a greșit atunci când a răspuns la acel incident prin inversarea sprijinului istoric al Spaniei pentru autodeterminarea Saharei Occidentale și acceptând revendicarea Marocului de a controla teritoriul disputat.
„Guvernul a optat să liniștească Rabatul, fără să înțeleagă că acest lucru a fost perceput ca un semn de slăbiciune în Maroc, o țară care nu ne este prietenă și care are tot interesul să exploateze vulnerabilitățile noastre”, a spus el.
„Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută a fost o repetiție generală pentru o eventuală invazie”, a adăugat el. „Iar Rabatul a luat act de incapacitatea totală a Madridului de a respinge acel atac.”
Această capacitate de a proiecta forță către Rabat devine din ce în ce mai importantă, pe măsură ce angajamentul NATO de a apăra Ceuta și Melilla pare mai puțin sigur decât odinioară. În 2022, secretarul general de atunci, Jens Stoltenberg, a enumerat în mod specific orașele nord-africane ca fiind sub egida alianței.
Dar lucrurile s-au schimbat de atunci. Trump a pus sub semnul întrebării angajamentul NATO față de apărarea comună, iar relația sa cu Spania – pe care a criticat-o în mod repetat pentru cheltuielile de apărare slabe și pentru lipsa de sprijin în războiul din Iran – este deosebit de tensionată.
Întrebat despre poziția actuală a NATO, un oficial a declarat: „Nu speculăm cu privire la scenarii ipotetice”, adăugând că alianța este „pregătită și bine poziționată pentru a proteja și apăra toți aliații”.
