(AD) Litoralul românesc are locuri superbe, mai puțin cunoscute, care reușesc să îmbine perfect farmecul mării cu liniștea, eleganța și confortul de care ai nevoie ca să te deconectezi cu adevărat și să simți că ești în vacanță. Dacă pașii te poartă, vara aceasta, la noi, la Marea Neagră, îți recomandăm trei locații speciale, cu aer grecesc, cu toate facilitățile, și nu ai cum să dai greș. Pont: în toate aceste locații, poți plăti cu cardul de vacanță Pluxee Turist. Îți spunem, mai jos, toate detaliile.

1.Euforia Resort & Spa – liniște și răsfăț, la malul Mării Negre
Unde? Strada Mării, nr. 66, Eforie Sud, județul Constanța.
Dacă îți dorești un loc liniștit pe litoralul Mării Negre, poți alege Euforia Resort & Spa, o locație superbă, situată chiar pe plajă între Eforie Nord și Eforie Sud. Sunt 20 de camere moderne, decorate cu mult bun gust, cu zone artistice, care îți vor oferi liniștea de care ai nevoie. Punctul forte al locației este spa-ul, cu piscină interioară, jacuzzi și zonă de saună.


Facilități: zonă de spa cu piscină interioară, jacuzzi, sala de kinetoterapie, saună uscată și umedă. Sunt disponibile la cerere, ședințe de masaj și terapii. Micul dejun este variat, pentru toate gusturile: de la mese proteice până la legume proaspete și produse de patiserie proaspete.

Restaurantul resortului completează experiența cu un meniu divers, bazat pe ingrediente proaspete, locale, dar și cu influențe internaționale. Fie că alegi pește proaspăt de la Marea Neagră sau un mic dejun gourmet cu vedere la piscină, fiecare masă devine un moment de răsfăț.

Este locul ideal pentru cupluri, familii sau chiar și când vrei să mergi singur, atunci când ai nevoie să ieși din ritmul cotidian și să te reconectezi cu marea. Poți plăti cu cardul de vacanță Pluxee Turist online, direct pe site sau la locație.



Super pont: La câțiva pași de Euforia, găsești o cazare superbă, situată tot la mal de mare, la preț bun, care primește și animale de companie fără taxă suplimentară: Rezident Villa. Sunt 6 camere superbe, amenajate cu mult bun gust, unde vei avea confort, dar și libertatea de a fi chiar pe plajă. Dacă te cazezi aici ai acces gratuit și șezlong la plaja din apropiere. Și în această locație, poți plăti online cu cardul de vacanță Pluxee Turist.


Care sunt pașii pentru a plăti cu cardul de vacanță Pluxee Turist
În toate aceste locații, dar și în multe alte unități de cazare din zonă, îți poți plăti sejurul cu cardul de vacanță Pluxee Turist. Este simplu. Ține minte pașii de mai jos. Ce trebuie să faci?

1.Descarcă aplicația Pluxee, gratuit, din AppStore sau Google Play, pe IOS sau pe Android, alege locația din secțiunea „Magazine”, selectând „Turist”.

Poți plăti cu cardul fizic la locație, iar atunci când este disponibil, online. În plus, dacă adaugi cardul în Apple Pay sau Google Pay, plata se poate face și direct cu telefonul mobil. De asemenea, poți accesa din secțiunea dedicată, ofertele disponibile la unitățile de cazare afiliate Pluxee Turist. Vezi aici detalii!

2.Descarcă aplicația Pluxee Cashback, să vezi ofertele disponibile pentru cashback la hoteluri, pensiuni și agenții partenere din țară. Vezi mai multe aici

Bine de știut: Dacă ești angajator, poți oferi cardul de vacanță Pluxee angajaților tăi ca beneficiu extrasalarial (poți acorda până la 6 salarii minime brute pe an) și faci economii de până la 29% la bugetul companiei prin scutirea de CAS și CAM.
Ca angajat, te poți bucura de ofertele disponibile și cashback la hoteluri, pensiuni și agenții partenere din toată țara. Tot ce trebuie să faci este să descarci, gratuit, aplicațiile Pluxee și Pluxee Cashback și să verifici secțiunea de oferte.

2. Pines Boutique Villa
Unde? Vama Veche, județul Constanța
Dacă nu ai ști că ești în Vama Veche, ai putea spune că te afli într-un colț de Grecie, atunci când pășești în curtea plină de verdeață de la ,,Pines Boutique Villa’’. Este un mic colț de rai care îți amintește de parfumul Eladei, cu un aer primitor, decorat superb, chiar la noi pe litoral. Este o vilă albă, cochetă, cu piscină, aflată într-o zonă mai retrasă a stațiunii, chiar pe strada principală, la doar șapte minute de mers pe jos distanță de mare.



Sunt 19 camere și două apartamente, cu un design mediteraneean, toate cu terase generoase, cu vedere spre mare sau spre lanurile de grâu și floarea soarelui. Dacă vrei să-ți încarci bateriile vara aceasta, atunci aici este locul potrivit pentru tine. Pont: micul dejun e tare bun și variat. Poți plăti cu cardul de vacanță Pluxee Turist online, direct pe site sau la locație.



3. Oasis Village Resort
Unde? Între Eforie Nord și Eforie Sud, județul Constanța.
Cazarea aceasta este relativ nouă, fiind deschisă, anul trecut și, sincer pe noi, ne-a uimit: Oasis Village Resort. Sentimentul de a vedea și de a auzi marea chiar din cameră este greu de descris în cuvinte, iar peisajul superb, cu turcoazul mării care parcă îți bate în geam, te va duce cu gândul, cu siguranță, la plajele eternei Grecii.


Sunt trei bungalouri construite în stil nordic, cu elemente de decor marine, cu terase amenajate superb, unde pășești direct pe nisip.

Locația este potrivită pentru cupluri și pentru cei care vor să trăiască o experiență liniștită, în tihnă, la mal de mare. Capacitatea maximă este de 4 persoane. În luna iulie, se vor deschide alte două unități de cazare în resort. Și aici poți plăti online cu cardul de vacanță Pluxee Turist.


***Material susținut de Pluxee România.
Călătorii inspirate vă dorim!
***Acesta este un review by calatorinbascheti.ro și reprezintă strict percepția noastră asupra locului, dar și gusturile și așteptările proprii. Responsabilitatea serviciilor și a gestionării pachetului de vacanță aparțin exclusiv proprietarilor pensiunii.
***Calatorinbascheti.ro este un proiect independent. Dacă ți-a plăcut acest articol, ne poți susține cu un SHARE prin butonul de share Facebook de mai jos.
Distribuie articolul prietenilor tai

