12.2 C
Bucharest
Tuesday, May 19, 2026

Stay Connected

1,756FollowersFollow
11FollowersFollow
1SubscribersSubscribe
- Advertisement -

Latest Articles

Kaufland lansează Kari Era – un avatar AI pentru orientarea în carieră a tinerilor


Studiu: 63% dintre tineri indică lipsa experienței
ca principal obstacol, iar aproape o treime dintre cei de 18-19 ani nu știu de
unde să înceapă

Kaufland Lansare Kari (1) png

Kaufland România lansează Kari Era, un avatar AI de orientare profesională
dedicat celor aflați la început de drum, disponibil prin conversație directă pe
WhatsApp, dezvoltat în parteneriat cu Digital Nation,
într-un context în care începutul de carieră este marcat de incertitudine
pentru mulți tineri.

Kaufland Lansare Kari (1) jpeg

Evenimentul de lansare a avut pe 29 aprilie, la Halo Events Center din
București și a reunit studenți, media,
invitați speciali, precum și reprezentanți ai companiei, într-un format interactiv, construit în jurul
provocărilor reale ale tinerilor aflați la început de
carieră. Programul a inclus intervenții din partea echipei Kaufland România și a
partenerilor implicați în dezvoltarea proiectului, precum și momente
artistice și interactive, în cadrul cărora participanții au putut descoperi și testa direct modul în care funcționează avatarul Kari.

Kaufland Lansare Kari (2) jpeg

Proiectul pornește de la o realitate confirmată chiar de tineri, în urma
unui studiu dedicat: începutul de carieră este tot mai dificil într-o piață a
muncii aflată în continuă transformare. Mulți se confruntă cu un decalaj între
pregătirea academică și cerințele reale ale angajatorilor, cu procese de
recrutare în schimbare și cu dificultatea de a identifica oportunități care li
se potrivesc cu adevărat, atât din perspectiva intereselor, cât și a
competențelor. Ca răspuns la aceste
provocări, Kaufland România a dezvoltat Kari Era, un avatar AI care oferă
ghidaj concret pentru luarea unor decizii informate în carieră. Compania își
asumă, astfel, un rol activ, ca angajator și partener în procesul de orientare
profesională.

„Datele din studiul nostru arată că tinerii sunt pregătiți să
intre pe piața muncii, dar au nevoie de mai multă claritate pentru a face
alegeri informate încă de la început. Pentru noi, acest lucru a însemnat să
regândim modul în care oferim sprijin: atât prin roluri disponibile, cât și
printr-un instrument care poate răspunde concret întrebărilor pe care tinerii
le au în fiecare etapă, de la „ce mi se potrivește?” până la „care sunt pașii
următori?”. Prin Kari Era, ne-am propus să aducem mai aproape acest tip de
îndrumare, într-un format accesibil, adaptat modului în care tinerii
interacționează astăzi și care le oferă răspunsuri relevante, în timp real. Ne
dorim ca această inițiativă să contribuie la decizii mai bine informate și la
un început de carieră mai clar, bazat pe alegeri bine fundamentate.
”, declară Estera Anghelescu,
Director Recrutare și Employer Branding, Kaufland România.

Kaufland Lansare Kari (3) jpeg

Conform datelor, începutul de carieră rămâne un proces marcat de
incertitudine și lipsă de direcție pentru mulți tineri. Doar 37% declară că se
simt confortabil atunci când își caută un loc de muncă, în timp ce aproape 4
din 10 se simt nesiguri în acest proces. Principala barieră este lipsa
experienței, menționată de 63% dintre respondenți, urmată de percepția că
educația nu este suficient aliniată la cerințele actuale ale pieței muncii
(50%).

În același timp, dificultatea nu ține doar de oportunități, ci și de
claritate: aproape o treime dintre tinerii de 18-19 ani spun că nu știu de unde
să înceapă, iar mulți resimt lipsa informațiilor relevante și a unor pași
concreți de urmat. În acest context, tot mai mulți apelează la soluții
digitale: 21% folosesc deja instrumente bazate pe inteligență artificială
pentru orientare profesională, însă tinerii au nevoie în continuare de
răspunsuri relevante pentru situația lor și de îndrumări clare despre ce au de
făcut mai departe.

Pe de altă parte, studiul indică și o deschidere clară către soluții
inovatoare: 71% dintre respondenți consideră conceptul Kari Era inovator, iar 63% spun că ar folosi un
astfel de mentor în parcursul lor profesional, ceea ce confirmă nevoia reală
pentru instrumente digitale relevante și adaptate contextului actual al pieței
muncii.

Orientare profesională bazată pe dialog și
recomandări personalizate

Spre deosebire de instrumentele clasice de căutare a joburilor, Kari nu
funcționează ca o platformă de recrutare sau un instrument care oferă
răspunsuri standard, ci ca un mentor digital specializat în orientare
profesională pentru tineri. Kari pune întrebările potrivite pentru a înțelege
profilul, motivațiile și contextul fiecărui utilizator, iar abia apoi oferă
recomandări personalizate și ușor de pus în practică.

Prin conversații naturale și accesibile, Kari oferă sprijin în procesul
de luare a deciziilor profesionale:

●      
realizează un mini-diagnostic de
carieră

●      
oferă feedback detaliat pe CV

●      
propune roluri potrivite profilului
individual

●      
identifică skill gap-uri și
recomandă cursuri sau resurse relevante

●      
oferă perspective actualizate despre
piața muncii din România

●      
recomandă oportunități reale din cadrul
Kaufland

Conform studiului iZi Data, tinerii își
doresc de la un mentor AI informații despre salarii și piața muncii (92%),
recomandări de joburi potrivite (91%) și feedback personalizat pe CV (84%), dar
și un ton prietenos și empatic (82%). Kari răspunde acestor așteptări printr-o
abordare umană, adaptată fiecărei persoane.

Proiectul a fost dezvoltat în parteneriat cu
Digital Nation, organizație specializată în educație digitală și integrarea
tehnologiei în procese de învățare și dezvoltare profesională.

„Pentru noi, utilitatea reală a tehnologiei
înseamnă impact concret în viața oamenilor. Kari Era nu este un simplu
experiment de AI, ci un instrument construit pentru a-i ajuta pe tineri să își
găsească mai ușor direcția. Un exemplu concret este cel al unei studente de 22
de ani, care preda pian copiilor în mod voluntar, fără să considere că această
experiență contează profesional. În urma conversației cu Kari, a descoperit că
abilități precum răbdarea, structura unei lecții sau comunicarea unu-la-unu sunt
relevante pentru angajatori. După două săptămâni, ne-a spus: „Nu știam că ceea
ce am făcut poate conta atât de mult.”. Kari te ajută să vezi ce ai deja și să
îți construiești mai clar următorii pași. Iar Kaufland a avut curajul să
construiască un instrument care pune tânărul pe primul loc, nu recrutarea. Este
primul mare angajator din Europa care face acest pas.”
, declară Paul Apostol, fondator Digital
Nation.

Kaufland Lansare Kari (4) jpeg

Kari, disponibilă în universități și pe
WhatsApp

Kari este disponibilă prin WhatsApp, într-o
interacțiune simplă și directă. Pentru a aduce experiența mai aproape de
studenți, Kaufland a integrat avatarul și în cabine digitale amplasate în
universitățile din principalele centre universitare: București, Iași,
Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța, Sibiu, Alba Iulia și Craiova.

Studenții pot începe conversația în cadrul
cabinei și o pot continua ulterior pe propriul telefon, primind recomandări
concrete pentru următorii pași în carieră.

În prezent, majoritatea tinerilor se bazează
pe platforme de joburi (76%) pentru orientarea în carieră, în timp ce doar 21%
folosesc instrumente bazate pe AI, ceea ce evidențiază potențialul ridicat de
dezvoltare pentru soluții digitale precum Kari Era, capabile să ofere un
sprijin constant, adaptat fiecărei persoane, ușor de accesat și de utilizat în
orice moment.

Prin lansarea Kari Era, Kaufland România își consolidează
poziționarea ca angajator orientat spre inovație și educație profesională.
Inițiativa reflectă modul în care tehnologia poate fi utilizată responsabil,
pentru a reduce incertitudinea și pentru a transforma începutul de carieră
într-un proces mai clar și mai structurat.

Kari Era este disponibilă pentru oricine își
dorește mai multă claritate în parcursul profesional și în luarea deciziilor,
iar conversația poate fi începută oricând pe WhatsApp, prin linkul dedicat digitalnation.ro/chat-with-kari sau folosind numărul de telefon +1 555 838
6344.

Metodologie studiu iZi
Data:

Lansarea a fost susținută de un studiu realizat pe un eșantilon de 1967 de respondeți cu vârste cuprinse
între 18-27 ani împreună cu iZi Data, care arată că începutul de carieră rămâne
una dintre cele mai dificile etape din parcursul profesional. Perioada de colectare: 15
decembrie 2025 – 20 ianuarie 2026.





Source link

Related Articles