Intel a raportat rezultate financiare trimestriale peste așteptări, iar principalul motor al revenirii este cererea foarte mare venită din zona AI. Compania a obținut venituri de 16.1 miliarde de dolari în al doilea trimestru din 2026, în creștere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecutși cu EPS de 0.42 dolari. Intel spune că acesta este cel mai rapid ritm de creștere a veniturilor din ultimii 15 ani.
CEO-ul Lip-Bu Tan a declară că Intel se bucură de o cerere fără precedent pentru produsele compute, alimentată de AI. Astfel, compania își întărește poziția în zona de procesoare, ASIC-uri și producție. CFO-ul Dave Zinsner a arătat că Intel continuă să investească agresiv în echipamente, tocmai pentru a ține pasul cu această cerere.
Rezultatele pe segmente sunt la fel de clare. Data Center and AI a urcat la 6.3 miliarde de dolari, cu 59% mai mult decât anul trecut, Intel Foundry a ajuns la 5.8 miliarde de dolari, în creștere cu 31%, iar Client Computing and Physical AI Group a crescut cu 13%, până la 8.9 miliarde de dolari.
Pentru trimestrul următor, Intel estimează venituri între 15.8 și 16.8 miliarde de dolari și un EPS de 0.38 dolari. Compania mai spune că va continua să ridice nivelul investițiilor, iar cheltuielile de capital din 2026 ar putea depăși 20 de miliarde de dolari. Din păcate pentru investitori, bursa nu a reacționat pozitiv: în ciuda rezultatelor peste estimări, acțiunile Intel au închis ieri în scădere cu 8%, pe fondul îngrijorărilor legate de cheltuielile tot mai mari.
Via Hot Hardware

