După aproape două luni în Caraibe, pot să trag linie și să spun: insula Guadeloupe a fost o surpriză pentru mine. Mai puțin cunoscută în afara Franței, insula fluture e un departament francez de peste ocean, celebru printre altele ca locul în care se filmează serialul Death in Paradise.
Despre insula Guadeloupe
Numele insulei Guadeloupe vine dintr-o decizie de moment a lui Cristofor Columb. La a doua expediție din 1493, Columb a botezat-o după un sanctuar din Extremadura, Spania, dedicat Fecioarei Maria de Guadalupe. Așa se explică de ce o insulă din inima Antilelor poartă numele unui loc religios din interiorul Spaniei aride.
Dacă te uiți la hartă, Caraibele sunt un fel de atlas al Europei mutat în tropice: nume spaniole, franceze, engleze, olandeze, peste nume indigene mult mai vechi. Guadeloupe are formă de fluture, e formată din două insule lipite printr-o limbă subțire de pământ și un canal îngust, numit Rivière Salée: insula Basse-Terre e partea muntoasă și verde, cu vulcanul La Soufrière în mijloc, și insula Grande-Terre e partea plată cu plaje aurii pe coasta de sud.
Francezii au colonizat Guadeloupe în 1635, iar de atunci insula a trecut de mai multe ori în mâinile britanicilor și înapoi, până când Tratatul de la Paris din 1814 a fixat-o definitiv ca posesiune franceză. Astăzi e un departament francez de peste mări, ceea ce înseamnă euro la preț, drumuri europene și roaming UE pe telefon, dar pe fundal o istorie colonială grea, cu plantații de zahăr, sclavie, revolte și abolire.
Capitala administrativă e Basse-Terre, oraș destul de mic. Capitala economică și demografică e Pointe-à-Pitre, care e centrul de transport, cu port și aeroport.
Locuri de vizitat în Guadeloupe
Arhipelagul Les Saintes
Dacă ajungi în Guadeloupe, Les Saintes e principalul loc pe care nu trebuie să îl ratezi. E un mic arhipelag la sud de Basse-Terre, format din nouă insulițe, dintre care doar două sunt locuite: Terre-de-Haut și Terre-de-Bas. Restul sunt stânci, recifuri și mici insule pustii care formează una dintre cele mai frumoase rade naturale din Caraibe, comparată uneori cu Golful Rio de Janeiro pentru forma ei închisă.
Les Saintes se poate vizita într-o excursie de o zi sau poți dormi pe insule, dacă vrei. Sunt feriboturi spre ambele insule locuite. Terre-de-Haut e cea mai turistică și cea mai frumoasă, pe care am vizitat-o și eu. Terre-de-Bas e mai rustică și mai autentică.
Les Saintes e picture-perfect! Insula Terre-de-Haut e mai frumoasă decât Bequia, din Saint Vincent and the Grenadines, deși și aceea e frumoasă rău. Și am văzut destule insule în drumul meu prin Caraibe, am cu ce compara.
Terre-de-Haut a fost colonizată în secolul XVII de bretoni și normanzi. Spre deosebire de restul Guadeloupei, solul stâncos și seceta naturală au făcut imposibilă cultivarea trestiei de zahăr, deci nu a existat economie de plantație și, prin urmare, nici sclavie pe scară largă.
Asta a făcut ca populația insulei să rămână până azi în mare parte de origine europeană, ceea ce se vede în tipologia feței localnicilor, în numele de familie franceze ca Bonbon sau Cassin, în casele albe cu obloane colorate. E un amestec ciudat și frumos între o Franță rurală și Caraibe de la tropice.
Terre-de-Haut
Feribotul te lasă chiar în golful din Bourg des Saintes, satul principal. E o plajă micuță și cochetă chiar acolo sau poți începe cu o vizită prin orășelul fondat de bretoni, care arată mai degrabă ca un sat de pescari mediteranean decât ca o așezare caraibiană.
Fort Napoléon des Saintes
Din golf, o străduță urcă timp de circa 30 de minute până la Fort Napoléon, care are cea mai bună priveliște din toată insula.
Fortul a fost construit între 1844 și 1867 pe locul unei fortificații anterioare, Fort Louis, distrusă de britanici în Bătălia de la Saintes din 1782. Numele Napoléon vine de la perioada în care s-a construit, sub Napoleon III, nu de la primul Napoleon. Niciodată nu a fost folosit în vreun conflict armat, ceea ce explică starea lui foarte bună de conservare.
Astăzi e muzeu dedicat istoriei navale a regiunii, cu accent pe Bătălia de la Saintes, și o grădină botanică cu cactuși și plante de zonă aridă, surprinzător de bogată pentru o insulă atât de mică.
De sus vezi insula în toate direcțiile și se zărește și Basse-Terre în depărtare. Superbisim.
Lucruri utile
Biletul de intrare la Fort Napoléon costă 7 euro, poți plăti cu cardul. Fortul e deschis dimineața, de la 9 la 12.30, așa că e bine să mergi acolo imediat după sosirea cu feribotul.
Plage de Pompierre
Sunt mai multe plaje frumoase pe Terre-de-Haut, iar dacă închiriezi un cart de golf probabil poți vizita mai multe într-o singură zi. Altfel, doar mergând pe jos, ca mine, poți acoperi suficiente locuri.
De la Fort Napoléon am mers pe jos până la Plage de Pompierre, distanța nu e mare, insula e micuță și plimbările pitorești. M-am dus acolo crezând că voi găsi o plajă aglomerată și am avut surpriza unui loc relaxant, cu apă bună de înotat și colțuri de explorat. E o plajă semicirculară, cu apă liniștită pentru că e protejată de un mic recif și de două insulițe pustii care închid intrarea în golf.
Restul satului
Finalul de zi a fost cu o plimbare prin satul cu același nume, Terre-de-Haut. E un punct de belvedere cu un altar al Fecioarei Maria alături și mici plaje cu apă liniștită, locuri unde ies localnicii la pescuit la sfârșit de zi.
Cum vizitezi Les Saintes
Din Guadeloupe ajungi în Les Saintes cu feribotul care pleacă din Trois-Rivières, pe coasta de sud a insulei Basse-Terre spre Terre-de-Haut.
Traversarea durează circa 20-25 de minute și e foarte agitată. La dus am stat pe ferry pe scaunele de pe platforma de sus și la câteva minute după plecare toți am fost făcuți ciuculete de valurile foarte mari, multe dintre ele lovindu-ne în plin. Trebuie să te ții bine, feribotul se clătina ca o nucă pe o mare foarte agitată, asta într-o zi senină, fără nimic deosebit. La întoarcere m-am învățat minte și am stat în interior, unde e mult mai bine, dar nu ai aceeași priveliște.
E bine să rezervi biletul din timp, e un feribot mic și locurile dispar repede. Biletul dus-întors cu CTM Deher a costat 23 de euro, cumpărat online.
L’Express des Îles are legături internaționale între Guadeloupe, Dominica, Martinica și Saint Lucia, cu plecare din Pointe-à-Pitre, și are și curse spre Les Saintes. Trois-Rivières, însă, e locul clasic de plecare, cu cele mai frecvente curse.
Lângă portul de ferry nu am văzut niciun taxi, iar în weekend și seara după ora 18 transportul public e cvasi-inexistent în Guadeloupe. Pe mine m-a dus în port gazda mea de la Airbnb, am avut cazare în Trois-Rivières.
La întoarcere am avut o tentativă să merg pe jos, dar era târziu, niciun taxi în zare și a venit iar să mă ia cu mașina. Dacă nu aveți un mijloc propriu de transport, zona aceea e mai dificilă, mai ales dacă planificați o vizită în weekend.
Zona Deshaies
Jardin Botanique de Deshaies
Am avut doar cinci zile pe insulă și mi-am luat o scurtă vacanță ca să pot vizita mai multe. Luni am luat-o pe urmele serialului Death in Paradise și totul s-a transformat într-o aventură.
A trebuit să schimb patru autobuze și drumul a durat câteva ore doar ca să ajung din Trois-Rivières, în sudul insulei, până în nord-vestul Basse-Terre. Din toate insulele vizitate în Caraibe, Guadeloupe a fost cea mai consumatoare de timp pentru mine: cele două insule care formează fluturele sunt mari, transportul rar, drumurile lungi și ocolite. Nu mi-a venit să cred cât de mult mi-a luat să ajung la Jardin Botanique!
Grădina botanică din Deshaies a fost cumpărată în 1991 de actorul Coluche, marele comediant francez, care a vrut să facă din ea o casă de vacanță. După moartea lui, locul a fost transformat în grădină botanică deschisă publicului în 2001.
Nu e foarte mare, dar e frumușică, mulți arbori spectaculoși, un țarc cu flamingo care pozează de parcă ar fi statui și papagali Rainbow Lorikeets (Trichoglossus moluccanus), extrem de sociabili cu oamenii. Îi poți hrăni cu nectar și polen, au ciocul altfel construit decât la papagalii clasici, mai subțire, și au vârful limbii ca o pensulă ca să extragă nectarul din flori.
Deshaies
Deshaies e decorul principal al serialului Death in Paradise. Strada principală din sat, barul de pe malul apei, secția de poliție, grădina botanică, plaja, toate apar în film. Francezii și britanicii vin în pelerinaj să recunoască locurile, transformând satul de pescari într-o destinație turistică.
Pentru că transportul până acolo a durat îngrozitor de mult, n-am mai avut timp să îl vizitez în detaliu, deși e micuț. M-am oprit la un supermarket pentru mâncare și apoi am tulit-o spre una dintre plajele cele mai frumoase de acolo.
Plage de Grande Anse
Nisip auriu, apă curată, valuri mici. Plage de Grande Anse e o plajă perfectă. Erau oameni, dar nu era aglomerația aia neplăcută de prosop lângă prosop. Am găsit chiar loc la umbră, sub un copac.
Plaja apare în serialul Death in Paradise, dar casa detectivului nu e acolo, e într-un loc secret. Plaja nu are șezlonguri și construcții direct pe plajă, doar nisip fin pe vreo 1,5 kilometri. Merveilleux.
Cum ajungi în Deshaies din Trois-Rivières
Ca să ajung din Trois-Rivières în Deshaies, întâi am mers în orașul Basse-Terre, care are o autogară din care citisem că pleacă un autobuz spre Jardin Botanique de Deshaies. Prin Trois-Rivières și cam peste tot pe insulă circulă microbuze nemarcate care înconjoară insula. E transport pentru localnici, nu pentru turiști, așa că te descurci cu ele în zilele lucrătoare.
În Basse-Terre, în autogară, am găsit autobuzul căutat. Șoferul mi-a explicat că e o complicație cu grădina botanică, dar să urc și îmi zice unde să cobor. Credeam că merge până acolo, dar nu, m-a lăsat undeva pe drum de unde mi-a spus ce autobuz să iau.
După vreo 15 minute, a sosit alt microbuz care m-a dus doar o bucată de drum, șoferul l-a sunat pe următorul șofer să anunțe că are o turistă și să aștepte ca să prind autobuzul numărul patru.
Acest al patrulea microbuz m-a dus până la grădina botanică. De acolo am mers pe jos până în Deshaies, iar din oraș tot pe jos până pe plajă.
La întoarcere a fost ceva similar: e o stație de autobuz chiar lângă plajă cu ore anunțate, m-am asigurat că prind mașina aceea. Primul microbuz m-a dus puțin dincolo de Deshaies, toate mașinile astea acoperă un segment de drum și se întâlnesc în anumite parcări.
Și acest șofer a sunat pe alt șofer ca să îmi spună în cât timp ajunge altă mașină acolo. Oamenii din Guadeloupe sunt foarte amabili, asta e clar. De acolo am luat microbuzul până în Basse-Terre, apoi alt microbuz până în Trois-Rivières.
Un singur drum per sens a durat vreo trei ore. În afară de autogara din Basse-Terre, habar n-am prin ce stații am trecut, dar atâta vreme cât îi poți întreba pe șoferi în franceză, vor face tot posibilul să te ajute.
Prețuri orientative microbuze:
Trois-Rivières spre Basse-Terre: 2,50 euro. Basse-Terre spre Jardin Botanique (cu transbordări): 1,40 + 2,20 + 3 euro.
Întoarcerea: Bus 1 plajă: 1,40 euro + Bus 2: 1,40 euro + Bus 3: 3 euro + Bus Basse-Terre–Trois-Rivières: 3 euro.
Cascade La Coulisse
Ziua următoare îmi propusesem să ajung în Sainte-Anne și la Plage La Caravelle, care sunt pe Grande-Terre. De parcă nu mă învățasem minte din ziua anterioară că transportul public ia înfiorător de mult timp!
Am luat primul microbuz din Trois-Rivières și surpriză! În loc să mă lase la șosea, să iau unul dintre autobuzele principale, m-a lăsat într-o benzinărie. Deja devenise clar că urma o zi lungă și am început să mă uit pe hartă pentru o alternativă mai aproape de mine, ideal la distanță de mers pe jos. Așa am găsit Cascade La Coulisse, care s-a dovedit a fi o experiență grozavă.
Cascade La Coulisse e unul dintre locurile alea de care știu mai mult localnicii și francezii informați. Nu apare în liste de locuri faimoase din Guadeloupe, deși nu e un singur loc, vine la pachet cu mai multe.
Ai acolo: o cascadă de opt metri, niște locuri istorice, inclusiv niște petroglife, un traseu de drumeție pe malul mării și priveliști superbe. Vizitatorii sunt puțini, suficienți cât să te facă să te simți în siguranță, doar oameni care fac hiking, aproape toți francezi.
Piscina naturală de la Cascade La Coulisse
Imediat după ce cobori de la drumul secundar pentru mașini, e o cascadă mică cu un bazin natural în care poți înota.
Locul e izolat de cărarea principală, a trebuit să trec peste un trunchi de copac ca să ajung acolo, dar în general ceilalți vizitatori se uitau la cascadă și plecau mai departe pe traseu. Recomand să faceți o oprire acolo, e paradiziac.
Am stat aproape o oră: înotat, relaxat, înotat din nou. E genul ăla de loc pe care îl mai vezi în filme ca Lost, nu e spectaculos cât să atragă mii de turiști, dar frumos în puritatea lui. Iar apa nu e adâncă, sunt doar frunze și pietre pe fund cu apa e răcoroasă și calmă.
Petroglifele
De la cascadă începe cărarea de drumeție pe malul mării. Ca să fie totul perfect, din loc în loc sunt alte mici atracții. Tot așa, nimic uriaș care să atragă mulți vizitatori, dar tocmai de asta locul mi s-a părut special.
Prima oprire a fost la niște petroglife. Guadeloupe e considerată capitala artei precolumbiene din Antile, datorită densității mari de roci gravate lăsate de populațiile amerindiene, în special cele cunoscute azi sub numele de Saladoid și Troumassoid, strămoșii direcți ai Arawakilor istorici.
Rocile de la Coulisse sunt parte din Parcul Arheologic des Roches Gravées din Trois-Rivières, exact în sudul Basse-Terre, cu fața spre Les Saintes. Nu e un muzeu cu vitrine și aer condiționat, ci literalmente o pădure tropicală în care mergi pe un traseu de șase kilometri și dai peste andezit gravat acum 1.400 până la 1.700 de ani.
Gravurile sunt în principal fețe, busturi, figuri antropomorfe în picioare. Unele reprezintă, după interpretarea cercetătorilor, o femeie în travaliu, ceea ce sugerează că locul nu era ales la întâmplare, ci lângă râu, cu intenție rituală clară.
O piatră mai mare e marcată și protejată pe traseu, dar nu e nimic închis sau cu bilet de acces. Pur și simplu faci o drumeție prin pădurea tropicală și îți ies în cale niște petroglife de la o populație care nu mai există demult.
Moulin de la Coulisse
Moara e o roată cu cupe (roue à augets) aproape perfect conservată, parte dintr-o moară hidraulică care măcina trestie de zahăr. E una dintre cele zece care funcționau odinioară doar în Trois-Rivières, acolo fiind pe vremuri o plantație, Habitation La Coulisse, absorbită ulterior în Grand Pointe, una dintre marile proprietăți agricole ale epocii.
Toată insula Basse-Terre de sud era, în secolele XVII-XIX, o mașinărie de produs zahăr. Francezii au colonizat Guadeloupe în 1635 și în câteva decenii au transformat insula într-un motor economic colonial funcțional pe munca sclavilor africani.
Moara hidraulică era mai eficientă decât cea cu boi, deci mai profitabilă, deci mai multă producție, deci mai multă nevoie de forță de muncă, deci mai mulți oameni aduși cu forța din Africa. Mecanica și cruzimea mergeau mână în mână.
Abolirea sclaviei a venit în 1848, prin Victor Schoelcher, iar după ea plantațiile au adus muncitori contractuali din India, ceea ce explică de ce Guadeloupe are azi o comunitate hindusă vizibilă, cu temple și sărbători proprii.
Moara de la Coulisse e acum o ruină fotogenică lângă o cascadă de opt metri, dar îți reamintește cum s-a format lumea caraibiană de azi.
Batterie de la Grande Pointe
După moară traseul continuă prin pădurea tropicală și ajungi la următoarea oprire, câteva tunuri poziționate pe malul mării.
Bateria e în formă de potcoavă, poziționată să controleze Canalul Saintes, strâmtoarea dintre Basse-Terre, Les Saintes și Dominica. Nu e o alegere întâmplătoare. Acolo a avut loc în aprilie 1782 Bătălia de la Saintes, una dintre cele mai importante bătălii navale din istoria Caraibei: flota britanică a amiralului Rodney a învins flota franceză comandată de de Grasse, schimbând echilibrul de putere în întreaga regiune. Bateria de la Grande Pointe era ochiul care supraveghea apele atunci.
Guadeloupe a trecut de mai multe ori din mână în mână. Bateria a fost cucerită, distrusă, renovată, recucerită. Cele două tunuri restaurate care încă privesc spre mare sunt ultimele rămășițe ale unei logici militare care a durat două secole.
E și o moară de vânt acolo, diferită de moara hidraulică de la Coulisse și mai rară: una dintre puținele de pe Basse-Terre, pentru că partea aceea a insulei e muntoasă și umedă, cu păduri, nu cu câmpuri deschise unde bate vântul. Morile de vânt erau tipice pentru Grande-Terre, insula plată de pe partea cealaltă. Ca una să existe tocmai acolo înseamnă că plantația Grande Pointe era suficient de mare și de prosperă încât să justifice infrastructura.
Lipită de baterie e o pulbărie de piatră, camera în care țineau praful de pușcă, construită să reziste unei eventuale explozii.
De lângă tunuri poți zări Les Saintes, Dominica și, în zilele clare, chiar și Marie-Galante, o altă insulă din Guadeloupe. E același orizont pe care îl vedeau soldații în 1782.
Traseul Coulisse Trois-Rivières
După tunuri, traseul continuă pe teren deschis, pe malul mării, pe lângă palmieri și roci vulcanice negre. E frumos de tot pe acolo, cu floră tropicală, plus rămășițele istoriei, puse în straturi:
- Saladoizii și descendenții lor au gravat piatra cu peste 1.500 de ani în urmă.
- Plantația de zahăr și moara au venit cu colonizarea franceză din secolul XVII.
- Bateria a apărut în secolul XVIII ca răspuns la un conflict care nu era al insulei, ci al coroanelor europene.
În total, traseul are șase kilometri care se fac ușor și cu maximă încântare – dacă vă luați și mâncare pentru un picnic, locul e perfect pentru așa ceva. La un moment părea că pot merge și mai departe până la o ieșire la șosea, dar la un punct traseul a devenit prea bolovănos și accidentat și am renunțat. O altă femeie care făcea același traseu a încercat și ea să meargă pe acolo, apoi s-a întors. Deci traseul ăsta e mai degrabă dus-întors, nu one-way.
Lucruri utile
Traseul Coulisse–Trois-Rivières are șase kilometri, nu se plătește intrare și sunt puțini turiști pe care îi vei întâlni acolo. Locurile principale sunt marcate cu plăcuțe explicative.
Cu transportul public, microbuzul te lasă undeva la drumul principal, apoi trebuie să cobori pe un drum asfaltat, după care urmează partea de hiking, cobori pe malul mării pe niște bolovani. În rest, cărarea nu are urcușuri și coborâșuri serioase, e traseu ușor.
După Coulisse, am continuat pe drumul asfaltat pe jos până am ajuns iar în Trois-Rivières, apoi am luat un microbuz până aproape de Airbnb.
Fort Delgrès, Basse-Terre
În ultima zi pe insula Basse-Terre, m-am dus în orașul Basse-Terre (da, au avut multă imaginație francezii). Acesta e orașul prin care trecusem cu două zile înainte, când m-am dus în Deshaies, dar atunci nu am avut timp să vizitez nimic.
Basse-Terre are un fort, Fort Delgrès, care e interesant și bine întreținut.
Fort Delgrès a fost construit de francezi începând cu secolul XVII, pe un promontoriu deasupra orașului, și inițial s-a numit Fort Saint-Charles. În sine, e o construcție militară clasică a epocii coloniale: bastioane, ziduri de cortină, pulbărie, poziție defensivă bună.
Numele actual vine de la Louis Delgrès, și cu omul acesta începe cu adevărat povestea.
Delgrès s-a născut în 1766 în Saint-Pierre, Martinica, într-o familie de oameni liberi de culoare. Ofițer în armata franceză, ajunge comandant la Fort Saint-Charles în Guadeloupe într-un moment de răscruce: Revoluția Franceză abolise sclavia în 1794, iar oamenii eliberați din insulele franceze trăiau liberi de aproape un deceniu.
În 1802, Napoleon îl trimite pe generalul Richepance să restabilească ordinea colonială, adică să reintroducă sclavia. Legea care o reintroducea oficial avea să fie promulgată pe 20 mai 1802.
Dar Delgrès refuză să predea fortul. Pe 10 mai 1802, înainte să înceapă asediul, emite o proclamație adresată întregului univers, un text care începe cu cuvintele: „À l’univers entier, le dernier cri de l’innocence et du désespoir” (Întregului univers, ultimul strigăt al nevinovăției și al disperării).
Avea curaj Delgrès, mai ales pentru timpurile pe care le-a trăit. Manifestul lui e unul dintre cele mai puternice documente din istoria Caraibei și din istoria drepturilor omului în general, scris de un ofițer francez, în franceză, împotriva propriului său guvern.
După câteva săptămâni de asediu, Delgrès și câteva sute de luptători se retrag la Habitation Danglemont, la Matouba, în munții Basse-Terre. Pe 28 mai 1802, înconjurați fără ieșire, aleg să facă explozie cu pulbăria. Mor aproximativ 300 de oameni. Delgrès printre ei.
Sclavia a fost reintrodusă în Guadeloupe. A durat încă 46 de ani, până la abolirea definitivă din 1848.
Fortul e acum muzeu și monument național, redenumit oficial Fort Delgrès în 1989. 28 mai e zi de comemorare în Guadeloupe. Delgrès apare pe străzi, pe școli, pe monumente. Nu e un erou comod, pentru că povestea lui nu se termină bine, nu e o victorie, e o sinucidere colectivă ca act de demnitate. Dar tocmai de aceea e memorabilă.
În fort sunt sculpturi cu Delgrès, înconjurat de oamenii lui. Insulele din Caraibe sunt în general privite ca un paradis, dar toate au o istorie dureroasă în spate.
Lucruri utile
Fortul Delgrès se vizitează gratuit. În Basse-Terre ajungi din Trois-Rivières cu un microbuz direct, care te lasă în autogara orașului, Basse-Terre fiind un nod de transport în partea aceea a insulei.
Plage de Grande Anse, Trois-Rivières
Cea mai apropiată plajă de cazarea mea a fost Plage de Grande Anse din Trois-Rivières (atenție, e diferită de cea cu același nume din Deshaies), pe care am lăsat-o la final ca să descopăr de abia atunci că e o plajă superbă, cu nisip negru și palmieri înalți.
Pentru mine Guadeloupe a fost o lecție tocmai pentru asta: insulă subestimată care s-a dovedit superbă, locuri pe care le ignoram pentru că erau aproape de mine și tocmai acelea, precum cascada Coulisse, mi-au rămas mai vii în memorie.
Grande Anse pare un nume extrem de comun pe multe insule. În Guadeloupe ai cel puțin trei: cea aurie de lângă Deshaies, cea cu nisip negru din Trois-Rivières și încă una pe Marie-Galante.
Drumul trece chiar pe lângă plajă și microbuzele care asigură transport în zonă opresc acolo, așa că m-am putut întoarce ușor la cazare.
Alte locuri din Guadeloupe
Vulcanul La Soufrière, supranumit La vieille dame de către localnici, e cel mai înalt punct din Antilele Mici, la 1.467 de metri. E un vulcan activ, cu ultima erupție majoră în 1976-1977, care a dus la evacuarea a peste 70.000 de oameni din partea de sud a insulei, deși erupția s-a dovedit până la urmă freatică, nu eruptivă. Acum e monitorizat permanent.
Hike-ul clasic pleacă din parcarea Savane à Mulets, la 1.142 de metri altitudine, și urcă timp de 1,5-2 ore până în vârf. Drumul nu e tehnic, dar poate fi alunecos pe ploaie, iar partea de sus e aproape mereu acoperită de nori. Mirosul de sulf e puternic în zona vârfului, fumarolele sunt active.
Nu l-am urcat, ai nevoie de transport privat până în locul din care începe traseul. E în topul lucrurilor de făcut în Guadeloupe pentru cei care au câteva zile în plus.
Alte plaje care merită puse pe listă: Plage de Malendure Guadeloupe, o plajă faimoasă lângă Bouillante, bună pentru scufundări, dacă vă interesează divingul.
Informații practice
Cum ajungi în Guadeloupe
Nu există zbor direct din România spre Guadeloupe. Conexiunea standard e prin Paris, de unde pleacă toate zborurile spre Pointe-à-Pitre (aeroportul se numește Guadeloupe Pôle Caraïbes, cod PTP). Air France operează zborul de bază Paris–Pointe-à-Pitre, cu plecări zilnice. Mai sunt și Air Caraïbes și Corsair pe aceeași rută. Din București spre Paris ai TAROM, Air France sau orice low-cost spre CDG sau Orly.
Cu feribotul poți ajunge în Guadeloupe de pe insulele din jur. L’Express des Îles conectează:
- Martinica (Fort-de-France) cu Guadeloupe: circa 3h30-4h
- Dominica (Roseau) cu Guadeloupe: circa 1h30-2h
- Saint Lucia (Castries) cu Guadeloupe: circa 6h, cu oprire în Martinica
Eu am ajuns în Guadeloupe cu avionul, pe o rută aiurea: Dominica – Trinidad și Tobago – escală în Saint Lucia, apoi Guadeloupe. Nu mă întrebați de ce nu am verificat feriboturile atunci.
Transfer de la aeroport
La sosire, pentru că aveam cazare foarte departe de aeroport, am fost foarte stresată să nu pierd ultimul autobuz. Până la urmă l-am prins, deci se poate și cu autobuzul, atâta timp cât ajungi pe insulă într-o zi lucrătoare, ziua.
De la aeroport la Pointe-à-Pitre (Gara Bergevin) circulă autobuzele Karu’lis: liniile AE1, AE3 sau AE5 fac legătura între aeroport și centrul orașului. Autobuzul e parcat lângă terminal și trebuie să ai grijă să nu ratezi unul dintre ele, circulă cam unul pe oră.
Cred că am luat AE5 și m-a lăsat în Gare de Bergevin (autogara principală pentru rutele interurbane din Pointe-à-Pitre). Acolo am mai așteptat peste o oră ca să iau următorul autobuz spre Trois-Rivières – era vineri și ultima cursă pleca pe la 18. Liniile 105 și 106 circulă pe ruta: Pointe-à-Pitre, Baie-Mahault, Petit-Bourg, Goyave, Capesterre, Trois-Rivières, Basse-Terre.
Chiar și așa, autobuzul ăsta m-a lăsat departe de cazarea pe care o aveam la un Airbnb la un localnic. Am avut o super gazdă, un localnic de culoare care a venit cu mașina să mă ia din stația de autobuz, era deja întuneric. Ziua aș fi avut microbuze care să mă lase mai aproape de casa lui, dar seara nicio șansă.
La plecare aveam avion după-masă, dar știind că am drum lung de făcut m-am așezat să aștept primul microbuz de dimineață. Am mai zis că localnicii din Guadeloupe sunt foarte amabili? Un alt localnic m-a văzut așteptând autobuzul și s-a oferit să mă ducă până la șosea, de unde trebuia să iau autobuzul lung care să mă ducă în Pointe-à-Pitre.
Pe drum s-a hotărât să mă ducă până la aeroport, a mai luat o doamnă în vârstă de pe drum și a dus-o și pe ea o bucată. Nu mi-a venit să cred că mă duce până la aeroport și și-a schimbat traseul pentru asta. Vorbim de 50 de kilometri din Trois-Rivières până la aeroport, m-a lăsat în fața terminalului. Un taxi pe distanța asta te duce la peste 100 de euro.
Transport local
Guadeloupe e o insulă proiectată în jurul mașinii. Infrastructura de transport în comun există, dar e limitată și incompletă. Ești în Franța, dar nu pe continent, așa că ultima cursă e pe la 18, iar în weekend totul moare încet. Dacă conduceți, cea mai comodă variantă e să închiriezi o mașină, rent a car în Guadeloupe se poate face direct la aeroport.
Ce funcționează: taxiurile colective (minibusuri shared) care pleacă din stația centrală din Pointe-à-Pitre (zona La Darse / Bergevin) spre diverse orașe. Ce nu funcționează bine: frecvența, orele de seară (după ora 18-19 practic nu mai circulă) și legătura directă aeroport-centru (trebuie să schimbi).
Sunt două tipuri de autobuze: cele clasice, mari, care fac trasee mai lungi, ca de exemplu acel 105 sau 106 care ajunge din Pointe-à-Pitre în Trois-Rivières. A doua categorie sunt microbuzele shared care asigură transportul local pe distanțe mai scurte.
În timpul zilei sigur găsești ceva pe străzile principale, chiar dacă pentru străini e un mister ce mașină merge unde (hint: trebuie să întrebi). Problema e seara și duminica (sâmbăta încă mai mișcă ceva).
Cum plătești biletul: direct la șofer în momentul urcării în autobuz, e bine să ai bani mărunți la tine.
Cazare
Am stat la un Airbnb în Trois-Rivières, cazarea a costat 147 USD pentru cinci nopți. Michel, gazda, e un tip super, m-a dus cu mașina de trei ori, eu depinzând de transportul public și călătorind cu buget redus acolo.
Camera mea a fost un fel de alcov, adică tot patul ocupa cămăruța, dar super confortabil. La parterul casei mai erau două camere și o bucătărie, camerele se închiriau turiștilor, dar gazda locuia alături.
Pentru cei care preferă altceva, Guadeloupe are un mix de hoteluri, eco-lodges și formula all inclusive. Zonele cu cea mai multă cazare turistică sunt Sainte-Anne, Saint-François, Le Gosier (toate pe Grande-Terre, mai aproape de plajele aurii) și zona Deshaies pe Basse-Terre, dacă te interesează partea verde.
Trois-Rivières, unde am stat eu, e partea mai sălbatică și mai frumoasă.
Bani și costuri
Caraibe nu e cea mai ieftină destinație, dar se poate vizita mai budget friendly. Pentru că am avut acces la o bucătărie, am cumpărat doar de la supermarket. În plus, am pierdut atâta timp cu transportul în unele zile, încât n-am mai avut chef de răsfățuri la restaurant.
Prețurile sunt în euro peste tot și similare cu ce ai găsi în Franța metropolitană. Pentru produse mai specifice probabil trebuie să mergi într-un supermarket mai mare, la cele mici de cartier găseam strictul necesar.
Mâncare
Bucătăria din Guadeloupe e creolă, un amestec de bucătărie franceză, africană și indiană. Câteva lucruri pe care merită să le încerci dacă ajungi acolo, dincolo de supermarket:
- Bokit, sandvișul tradițional cu pâine prăjită, umplut cu pește, pui sau legume. Se găsește la rulote pe stradă.
- Accras de morue, gogoșele de cod sărat, aperitiv standard în orice restaurant.
- Colombo, un curry adus de muncitorii indieni după abolirea sclaviei, făcut de obicei cu pui sau capră.
- Boudin créole, cârnați picanți specifici insulei.
- Ti’punch, cocktailul național: rom alb agricole, lime, zahăr brun. Rhum agricole din Guadeloupe (Damoiseau, Père Labat, Bologne) e printre cele mai bune din lume.
Piețele bune: Marché Saint-Antoine și Marché de la Darse, ambele în Pointe-à-Pitre, sau Marché de Sainte-Anne pentru fructe și mirodenii.
Vize
Guadeloupe e un departament al Franței, așa că ești în Uniunea Europeană și ai chiar și roaming la tarif de UE acolo. Cetățenii UE pot intra cu pașaportul sau cu cartea de identitate.
SIM card și internet
Orange merge bine și ai tariful din Europa. La fel Bouygues și SFR, dacă ai abonament european compatibil. WiFi în cazare e standard.
Siguranță
Siguranța e ok indiferent cum călătorești, iar localnicii mi-au sărit în ajutor de mai multe ori.
O notă despre autogara mare din Pointe-à-Pitre: e singurul loc în care erau niște pierde-vară față de care am ținut distanța. Nu neapărat agresivi, dar era unul care tot vocifera și e posibil să fi fost un pic băut. Erau oameni în jur și a fost ok, dar pentru o primă impresie nu a fost una foarte bună. Ulterior, n-am mai văzut personaje din astea pe insulă.
Vremea
Guadeloupe are climă tropicală, cu temperaturi între 24 și 30 de grade tot anul. Diferența între sezoane se face la ploi și umiditate, nu la temperatură.
Sezonul uscat (le carême), decembrie până în mai. E sezonul preferat pentru călătorii. Vânt alizeu constant care răcorește, mai ales pe coasta de est, ploi scurte și treceri rapide. Aprilie e ultima lună a sezonului uscat și încă e plăcut, deși umiditatea începe să crească. Decembrie și ianuarie sunt cele mai răcoroase luni, cu medii de 24-27 grade ziua.
Sezonul ploios (l’hivernage), iunie până în noiembrie. Mai cald și mai umed, 27-32 grade. Atenție la sezonul de uragane, august și septembrie sunt lunile de vârf. Nu înseamnă că plouă tot timpul, dar averse tropicale puternice apar zilnic.
Cel mai bun moment pentru a vizita Guadeloupe e între ianuarie și aprilie: temperaturi confortabile, ploi rare, marea calmă. Eu am fost la început de martie, a fost perfect.
Concluzie
Guadeloupe vs Martinica e o întrebare clasică pentru călătorul care planifică o singură vacanță în Antilele Franceze. Răspunsul scurt: Martinica e mai turistică, mai organizată, cu transport mai bun și mai mulți francezi de pe continent în vacanță. Guadeloupe e mai sălbatică, mai diversă geografic, cu un fluture care îți dă două insule la preț de una. Pentru cineva care vrea să vadă mai multe peisaje, mai multă istorie și mai puțină stațiune, Guadeloupe e o alegere mai bună.
Pentru mine, o ședere de cinci zile a fost prea scurtă. Aș vrea să revin în Guadeloupe și să stau mai mult, în loc de island hopping cu avionul, să fac și un island hopping cu feribotul, că tot nu am fost în Martinique încă.
