Deși modificările par absolut incrementale, dacă pui V5-ul de anul trecut lângă V6-le proaspăt lansat, totuși ce rezultă din adunarea tuturor într-un singur pachet este că avem în față un pliabil excelent, hai să vedem împreună de ce zic asta.
Design/Construcție
În mare parte Magic V6 arată ca V5-ul pe care-l înlocuiește, cel puțin la exterior. Bine, nici formatul acesta standard de Fold nu permite schimbări drastice.
Noul Honor Magic V6 rafinează și mai mult conceptul de telefon pliabil, reușind să ofere un profil subțire de doar 9.0 mm grosime când este pliat și 4.0 mm sau 4.1 mm când este deschis. Deși este cu o fracțiune de milimetru mai subțire când e deschis, comparativ cu Magic V5, care măsura 4.1 sau 4.2 mm, noul model menține o greutate extrem de competitivă, cuprinsă între 219 și 224 de grame, în funcție de finisajul ales (negru sau roșu)

În continuare, telefonul este destul de top-heavy, ca și V5-ul dinaintea lui, în mare parte pentru că acel camera bump acomodează ceva hardware care, în mod evident, cântărește niște grame. Și în continuare, pentru cei mai neîndemânatici dintre noi, Honor include în pachetul acestui pliabil de peste 2000 de euro o husă care să te salveze de la căderi accidentale. Husă care are acel inel foarte util pentru când vrei să folosești telefonul în poziții cât mai creative sau de care să te folosești ca extra ancoră în utilizarea one-handed. Știu că e de la sine înțeles, dar sunt încă producători care la un telefon atât de scump nu includ o husă în pachet.

E important de marcat că Magic V6 este primul pliabil care bifează standardele de rezistență la apă și praf IP68 și IP69. IP69 înseamnă că rezistă la jeturi puternice de apă, chiar și caldă dar și scufundări în apă îndelungate, dar pentru mine cel mai important este 6-le din această ecuație. Dacă nu știți, prima cifră a IP-ului ne indică rezistența la praf, iar nivelul 6 spune dust proof, ceva absolut fenomenal pentru un pliabil, praful fiind un călcâi a lui Ahile pentru toate balamalele telefoanelor îndoibile. Ce înseamnă asta? Că șansele ca balamaua ta să înceapă în timp să producă sunete ciudate, ca ușa aia bântuită de la casa bunicilor, sunt minime.

În materie de suport pe termen lung, trebuie să lăudăm Honor pentru că Magic V6 va primi 7 ani de update-uri Android și tot 7 ani de update-uri de securitate, deja la același nivel cu Samsung. Bravo.

Performanță
Experiența de utilizare se bazează pe ecranul interior pliabil LTPO AMOLED cu diagonala de 7.95 inch, care păstrează rezoluția generației anterioare, dar se menține la o luminozitate maximă excelentă de 5000 de niți. Adevărata schimbare se observă pe partea exterioară, unde Magic V6 plusează cu un ecran ușor mărit de 6.52 inch, reprezentând o evoluție clară față de panoul de 6.43 inch de pe V5. Acest nou ecran extern LTPO2 OLED atinge o luminozitate de vârf de 6000 de niți și este protejat de sticla Honor Anti-scratch NanoCrystal Shield. Ambele display-uri beneficiază de un strat anti-reflexiv și de suport dedicat pentru stylus, în timp ce confortul vizual pe timp de noapte sau în sesiuni lungi este asigurat de tehnologia PWM Dimming de 4320Hz și de noul sistem AI Defocus Eyecare 2.0.

Urmărirea știrilor, scrierea tuturor mailurilor dar și consumarea de conținut multimedia au fost reale plăceri, mai ales în avion, perfecte pentru câteva episoade din serialul vostru preferat. E întotdeauna dificil de redat pe filmare, dar ecranul este foarte competent, la nivel cu Samsung și asta spune multe.
Bine, ecranul interior se pretează mult mai bine la folosirea mai multor aplicații simultan, regim de multitasking, ceva ce utilizatorii de Fold se așteaptă de la pliabilul lor viitor, iar aici raportez că Honor are în ecosistemul MagicOS un portofoliu de funcții ajuns la maturitate, cel puțin în ceea ce privește utilitatea acestora în contextul unui ecran de foldable. Multitaskingul este ușor, la-ndemână și chiar rapid de deprins. Poți copia lejer textul dintr-o aplicația doar ca să-l tragi efectiv pe a doua sau a 3-a aplicație deschisă în lateral.

În plus, dacă nu reușești așa, ai întotdeauna Magic Portal, acest copy paste global implementat de HONOR, de care te poți folosi și care merge foarte bine. Sidebarul care apare când activezi Magic Portal are sugestii variabile, alese atent de un AI care interpretează contextual ce ai copiat ca să-ți dea cele mai bune sugestii de aplicații.
Apare și o funcție nouă în acest ecosistem, botezată Multi-Flex. Aceasta îți permite să pornești trei aplicații direct din Dock și apoi să navighezi fluid, prin scroll între ele. Apropo, acel Dock care apare în partea inferioară a ecranului este fix ce trebuie ca să navighezi mai ușor prin aplicațiile de care ai nevoie sau pe care vrei să le deschizi simultan.

Este o implementare foarte asemănătoare cu funcția Boundless View pe care am întâlnit-o deja pe Oppo Find N6. Mă bucură atenția acordată în MagicOS funcțiilor implementate exclusiv pe telefoane pliabile.
Da, ok, Magic OS cam seamănă cu iOS, au împrumutat și toată ideea cu transparența, dar încă de anul trecut de la Magic8 Pro au avut funcții mai avansate de customizare a efectului de transparență și colorare a icoanelor sau e diferitelor ferestre ale sistemului.

La capitolul putere de procesare, Honor Magic V6 face trecerea la platforma superioară Snapdragon 8 Elite Gen 5 pe tehnologie de 3 nanometri. Acest procesor octa-core modern, răcit relativ eficient printr-o soluție internă cu cameră de vapori, aduce un spor de performanță vizibil în comparație cu chipset-ul Snapdragon 8 Elite folosit pe modelul V5.

Ce am vrut să zic prin relativ? Stați să vă explic. Recunosc că în regim de temperatură normal pentru început de vară, deci un 24-25 de grade la interior, Magic V6 a cam dat fail în testarea de anduranță a sistemului de răcire. Obișnuiesc în general să testez în 3DMark Wild Life Extreme Stress Test pentru a vedea acel procent de stabilitate ca să am o imagine asupra cum se comportă telefonul în sesiuni intense de utilizare la maxim. Doar că, cu telefonul deschis ca să pun minim de presiune termică pe ecranul interior, că na, se încinge telefonul de obicei și nu e neapărat bine, Magic V6 nu ducea la cap testul. De ce? Overheating. Ce se întâmpla de fapt este că acel Vapor Chamber preia căldura generată de procesor și o disipă către marginile telefonului, în cazul de față către balama, iar fiindcă telefonul este deschis, balamaua e ascunsă în interior, iar toată căldura este prinsă acolo și se adună.
Astfel telefonul s-a supraîncins și a abandonat testarea singur, ca să se protejeze. Inițial nu am înțeles de ce se întâmplă asta, dar când am pus mâna pe el pliat am realizat. Culmea este că același test rulează fără probleme cu telefonul închis. Deci dacă vrei gaming intens, fă-l pe telefonul pliat, ai șanse mai mari să storci maximul de performanță din procesor.

Rezultatele obținute, să le dăm și pe ele zic, sunt de 68% stabilitate termică cu un maxim de 5300 de puncte în stress test. Dacă rulezi un singur run de Wild Life Extreme și procesorul nu apucă să rupă temperatura, atunci poți scoate și 5800 de puncte din el, deci performanța punctuală este acolo, doar că ea scade când trebuie susținută pe perioade îndelungate de timp.
Bine, acum nimeni nu va folosi telefonul în regim de stress test Wild Life Extreme, dar dacă-i pui în brațe o randare de juma de oră ești destul de aproape.
Am vorbit mult de stabilitate și 3Dmark, dar știu că vreți și un Geekbench 6, așa că ne-am conformat și rezultatele sunt – 9948 puncte în Multi Core și 3582 pe Single Core.

Atenție însă, Magic V6 vine pus în modul de performanță Balanced, unde vezi cam juma din capabilitățile sale, ca să atingi scorurile și valorile spuse adineauri trebuie să treci în Performance Mode.

Telefonul vine echipat cu 16GB de memorie RAM și opțiuni de stocare rapidă UFS 4.1 de până la 1TB, din care momentan găsim local doar varianta de 512GB.
Integrarea cu ecosistemul Apple
Honor Connect este aplicația de care vei avea nevoie ca să poți debloca un nou nivel de interconectivitate între dispozitivele tale Apple și noul Magic V6. De ce este asta atât de interesant? Pentru că, chiar dacă ai nevoie de aplicații extra și sunt vreo 2-3 pași inițiali prin care treci, telefonul tău pliabil poate fi integrat cu restul dispozitivelor Apple, în cazul în care ești deja în ecosistem. Poate workflow-ul tău, ca și în cazul meu, depinde de un Mac sau poate ai și un iPhone și le vrei legate ca să ai aceleași notificări pe amândouă telefoanele sau să trimiți instant pozele făcute cu Magic V6 pentru review. Ei bine, acum totul este mai seamless, dacă ai Honor Connect, desigur. Și vă aud, știu ce ziceți. Păi ai deja un iPhone, de ce mai ai nevoie și de un V6? Poate ai nevoie de 2 telefoane din varii motive, sau poate te ajută ecranul interior mult mai mare în productivitate? Că vine și iPhone Fold, desigur, dar poate tu preferi formatul pătrat pentru extra suprafață de lucru. De ce să nu ai extra opțiuni? Bine, sincer sunt surprins că Apple nu vine și blochează o astfel de interconectivitate, fie ea și cu ajutorul unei aplicații, dar vedem cum se dezvoltă în timp.

Pentru MacOS însă, aplicația se numește Honor Workstation, dar permite folosirea telefonului ca ecran exterior și, bineînțeles, transfer instant de fișiere între dispozitive sau ce alte nevoi mai ai.
Această abordare interconectată propusă de Honor merge dincolo de telefoane și laptopuri, ajungând până la nivelul accesoriilor wearable inteligente. Mai exact, Magic V6 oferă suport pentru partajarea notificărilor, acest Notification Sharing, nu numai cu iPhone, iPad dar și cu Apple Watch. Astfel, dacă ai Apple Watch nu trebuie să renunți la funcționalitatea acestuia dacă alegi Magic V6. Poți să rămâi la curent cu alertele tale direct de la încheietura mâinii, într-o colaborare cross-platform interesantă.
Camera
Știm deja că telefoanele pliabile nu integrează, de regulă, senzori foto uriași, de ultimă generație, în mare parte pentru că grosimea unei jumătăți, chiar și cu un camera bump considerabil tot nu se apropie de volumul disponibil într-un barphone tradițional. Drept urmare formatul optic de 1/1.6 inch al camerei principale este exact la ce ne-am aștepta. Nici senzorul de 64MP (1/2.0 inch) de pe modulul telephoto nu se numără printre acei „monștri” de 200MP pe care i-ai găsi pe un flagship Ultra de la Oppo, vivo, Xiaomi sau chiar pe propriul Honor Magic8 Pro.

Cu toate acestea, este un senzor mai mare și cu o rezoluție superioară versus ce are în dotare competiția pe zoom sub capota lui Oppo Find N6. Cât despre camera ultrawide de 50 de megapixeli cu un unghi de vizualizare de 122 de grade, senzorul acesteia se menține în limitele standardelor cu care suntem deja obișnuiți.

O mențiune foarte importantă de făcut este că atât camera principală dar și cea de zoom sunt stabilizate optic, ceva ce te va ajuta mult în pozatul nocturn sau mai ales dacă tremuri suficiente poze.
În mare sistemul de camere este moștenit de la V5, un telefon care avea oricum un sistem de camere foarte potent. Așa că ne așteptam la o experiență foto/video cel puțin similară, iar Magic V6 nu ne-a dezamăgit.

Pozatul pe camera principală este în mare parte excelent, cu multe detalii surprinse, cu dynamic range foarte bun și fără culori explodate. Există mici excepții când trebuie să fii vigilent, mă refer aici la zilele însorite în care mi-a ars câteva cadre, dar dacă ești atent scazi rapid luminozitatea și nu ai nici o problemă.
Este partenerul perfect pentru o escapadă prin Brasov unde nu vrei să iei după tine gear foto specializat, gear pe care l-ai fi înjurat la ce căldură a fost în respectiva zi. Așa ai un telefon care pliat se apropie de dimensiunile normale ale unui telefon și pe care-l scoți rapid din buzunar, faci poza și mergi mai departe.

Avantajul unui Fold este că te poți poza în regim selfie cu camera principală, deci vei surprinde MULT mai multe detalii și vei avea poze mult mai bune versus orice poți obține pe o cameră selfie standard, fie ele și de 20MP. Nici nu mai zic de stabilizarea optică care te poate salva pentru că e ceva mai greu de făcut poze selfie cu el deschis, dar măcar ai ecranul exterior care poate fi folosit drept preview/viewfinder.
Nivelul de detalii surprins noaptea pe 1x dar și pe 3x este bun, culorile sunt reprezentate în general bine, dar trebuie să fii atent cu iluminatul stradal sau diferite alte surse puternice de lumină. Acestea vor crea un efect de halou pe care AI-ul încearcă să-l compenseze pe loc și în post-procesare, dar nu reușește în totalitate. Nu recomand Night Shots pe ultrawide decât dacă e absolut necesar.

3x-ul este la fel de capabil precum ne așteptam. Pozele ies bine, sunt pline de detalii și cu culori bune. Dynamic Range-ul este peste medie și stabilizarea bifează standardul CIPA 6.5, deci este excelentă, mai ales pe un zoom. Exact ce vrei când pozezi noaptea și nu ai la-ndemână un trepied.

Portretele, fie ele normale sau Harcourt, ies foarte bine mai ales pe 3X, dar știați deja că vă zic de fiecare dată că-mi place mai mult separarea subiectului de fundal și efectul de bokeh generat pe focala 3X la telefoanele Honor. Bine, în general mă duc către zona asta de zoom la orice telefon testez, mai ales că în ultimii ani producătorii au crescut mult capabilitățile camerelor de zoom.

Pentru selfie-uri și apeluri video, dispozitivul integrează două camere de 20 de megapixeli amplasate pe ambele ecrane.
Filmarea se face la 4K la 60 de cadre pe secundă și plusează cu algoritmi de procesare a imaginii prin AI, integrând un modul AI Editor, Harcourt Portrait și funcția AI Motion Sensing.

Funcții precum AI Color Engine, Magic Color 2.0, Magic Video Color îi ajută pe utilizatori să obțină fotografii și videoclipuri cu un aspect natural, totul cumva from the background, pentru că de multe ori nici nu observi când intervine AI-ul să-ți proceseze imaginea după ce ai făcut-o.
AI
Funcțiile AI din portofoliul HONOR le știm prea bine deja, nu o să le mai enumăr pe toate pentru că lungim review-ul aiurea și vă plictisesc. În continuare cea mai folosită dintre toate este de departe Circle to Search cu tot cu variația Honor Knuckle Circle prin care salvezi informația și o poți prelua în alte aplicații, nu doar în preview-ul standard Circle to Search care traduce sau caută informații pe net.

A doua cea mai folosită trebuie să fie partea de editare foto, numită Magic Retouch, unde scoți oameni sau obiecte cu ajutorul Eraserului, poți decupa alte obiecte/oameni pentru a le folosi în moduri cât mai creative, poți încerca să faci upscale cu rezultate variabile și poți extinde poza ta cu ajutorul AI Outpainting lărgind considerabil cadrul.
Acum, dacă poza este destul de simplă precum un tufiș cu flori sau plante, atunci AI-ul va produce ceva similar în jurul acestuia, rezultatul și cât de credibil pare depinde mult de punctul de la care pleacă.

Ce e nou însă este AI Style, unde-ți poți transforma imaginea aleasă într-un desen cu aquarele sau stil schiță alb negru, Cartoon sau animație. Mă aștept ca lista să mai crească pe măsură ce MagicOS primește update-uri, chiar dacă multă lume cred că va considera asta un gimmick și doar atât.
AI Color preia stilul de culoare de la alte poze din galerie sau luate de pe net și-l supraimpune peste poza aleasă. Util pentru când ai o colorizare standard pe care vrei sa o aplici în masă. Bineînțeles că există și câteva preseturi la care poți apela cu încredere.

Toate aceste funcții pot fi apelate mai ușor prin AI Photos Agent direct din aplicația Honor AI. Ce face deosebit acest AI Photos Agent mai mult decât să-ți aducă funcțiile de editare foto mai la-ndemână? Well, poate cea mai interesantă opțiune este că îi poți spune AI -ului în limbaj natural ce să facă. De la scoate-mi obiectul x din poză până la extinde poza, mută tufișul și ce-ți mai vine ca idee. Acum dacă va înțelege sau nu din prima ce vrei de la el asta e altă discuție. Se vede că încă se rafinează această interacțiune și trebuie să te înveți cu ea, puțintică răbdare și poate fi o unealtă foarte utilă.

Tot în același meniu de AI HONOR regăsim și AI Settings Agent, pentru că acum poți să te conversezi cu AI-ul în legătură cu setările tale, totul în limbaj natural. Ce e mișto însă, este că rezultatele primite în urma întrebărilor sau instrucțiunilor date de tine, cuprind adesea și butoane care activează sau dezactivează respectivele setări sau chiar slidere pentru volum, luminozitate sau ce i-ai cerut. Util, rapid, la-ndemână. Deși dacă ai nevoie să te conversezi cu AI-ul ca să scazi luminozitatea ecranului deja consumi curent degeaba prin data centere. Părerea mea. Și mă refer aici la utilizatori obișnuiți, nu cazuri speciale.

AI Image-to-video transformă imaginile statice în clipuri generate cu ajutorul inteligenței artificiale. Dacă vrei ceva rapid, poate fi un tool la care să apelezi pentru realizarea rapidă a unui conținut gata de distribuit pe social media, ca story sau cine știe ce altceva.
Experiența este completată de integrarea cu Google Gemini care-ți oferă asistență prin text, voce și imagini pentru diverse activități. Prin Gemini Live, vă puteți folosi de cameră sau de conținutul de pe ecranul pentru a primi explicații și informații în timp real despre documente, grafice sau altele.
Bateria
HONOR Magic V6 integrează o baterie HONOR siliciu-carbon de 6.660 mAh, cea mai mare baterie disponibilă până în prezent pe un smartphone pliabil. Deci sincer, m-a ținut o zi lejer, iar asta în contextul în care am apelat la ecranul interior mai des decât de obicei. Această baterie este exact ce trebuie pe un pliabil, e suficientă cât să te țină o zi de utilizare intensă, ba chiar mai mult dacă stai în principal pe ecranul exterior, dar nu prea mare încât să fie nevoie să îngroși telefonul la loc ca să o acomodezi.

Sistemul de încărcare a primit și el un spor de viteză, suportând acum o încărcare pe fir de 80W și încărcare wireless la 66W, asta versus Magic V5 care era „limitat” doar la 66W pe fir și 50W pe wireless. Pentru eficiență maximă, consumul și transferul sunt optimizate de cipul dedicat de power management Honor E2.
Concluzii
Magic V6 se conturează ca un telefon pliabil de excepție, reușind să ofere un echilibru admirabil între design, calitatea display-urilor, autonomia bateriei și performanța camerelor foto.
Da, testarea lui Find N6 m-a răsfățat cu cel mai fără crease ecran posibil și speram la ceva similar de la Magic V6, dar am văzut încă de la MWC că, deși este mai fin crease-ul decât la V5, tot nu se apropie de ingineria nebună a celor de la OPPO.
Cu toate acestea, managementul termic al procesoarelor de top rămâne călcâiul lui Ahile atunci când vorbim despre smartphone-uri ultra-subțiri, o limitare fizică pe care nici Honor nu a putut să o fenteze complet.

Acum rămâne de văzut cum va aborda competiția această provocare a disipării căldurii, mai ales că așteptăm ca atât Samsung, cât și Apple să își anunțe noile modele pliabile până la finalul verii.
HONOR Magic V6 este disponibil în România în variantele de culoare Black și Red, în configurația 16 GB + 512 GB, la prețul recomandat de 11.499 lei.
În perioada de lansare, utilizatorii beneficiază de o reducere de până la 300 EUR prin partenerii oficiali HONOR, precum și de HONOR Care+ Screen Protection, care include, timp de 12 luni, o reparație gratuită a ecranului interior și o reparație gratuită a ecranului exterior în cazul deteriorărilor accidentale.
În plus, utilizatorii eligibili beneficiază de trei luni de acces gratuit la Google AI Pro, care include Gemini Advanced și 5 TB spațiu de stocare în cloud.
Mai multe informații despre HONOR Magic V6 sunt disponibile pe pagina oficială a produsului.

