Tinerii fără loc de muncă vor putea primi un bonus lunar de până la 1.250 de lei, pe lângă salariu, dacă se angajează cu normă întreagă și pe perioadă nedeterminată. Guvernul a aprobat joi normele de aplicare ale programului, care stabilesc condițiile în care va fi acordat sprijinul financiar.

Programul fusese anunțat de Guvern încă din luna februarie. FOTO: Freepik.com
Măsura se adresează tinerilor cu vârste între 16 și 30 de ani care nu au un loc de muncă, nu urmează studii și nici cursuri de formare profesională, categorie cunoscută la nivel european drept NEET (Not in Education, Employment or Training).
Potrivit noilor reguli, beneficiarii vor primi o primă de stabilitate neimpozabilă de 1.000 de lei pe lună în primul an de angajare, iar în al doilea an suma va crește la 1.250 de lei pe lună, cu condiția să își păstreze locul de muncă.
Guvernul speră astfel să reducă numărul tinerilor inactivi, în condițiile în care România înregistrează cea mai ridicată rată a tinerilor NEET din Uniunea Europeană.
Datele Eurostat arată că 19% dintre românii cu vârste între 15 și 29 de ani nu lucrează și nici nu sunt înscriși într-o formă de învățământ sau pregătire profesională, aproape dublu față de media europeană.
Noile norme extind măsurile de sprijin și pentru șomerii cu vârste de până la 50 de ani, iar procedurile de acordare a stimulentelor vor fi digitalizate. Astfel, cererile și documentele necesare vor putea fi depuse online prin intermediul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă.
Programul fusese anunțat de Guvern încă din luna februarie, însă aprobarea normelor de aplicare permite acum punerea sa în practică. Autoritățile estimează că măsura va încuraja integrarea pe piața muncii și va contribui la reducerea deficitului de forță de muncă.

