Puține emoții stârnesc reacții atât de intense precum gelozia. Deși mulți o confundă cu o dovadă a iubirii, psihologii spun că ea vorbește, de fapt, despre vulnerabilitate, teamă de pierdere și felul în care ne raportăm la relațiile importante din viața noastră. Un studiu publicat în Cognition and Emotion arată că gelozia poate influența inclusiv modul în care interpretăm fidelitatea și comportamentul partenerului.
Gelozia nu înseamnă întotdeauna iubire Sursă foto: Shutterstock
„Cred că primul lucru pe care este important să îl înțelegem este că gelozia nu este un defect de caracter și nici dovada unei iubiri foarte mari. Este o emoție care ne vorbește despre o parte vulnerabilă din noi”, explică Olga Ghițac, psiholog, pentru „Adevărul”.
Potrivit acesteia, în spatele geloziei se află aproape întotdeauna frica de pierdere și de abandon. Tocmai de aceea emoția poate fi atât de intensă și poate activa una dintre cele mai profunde nevoi umane: aceea de a aparține și de a fi iubit.
„Nu cred că există emoții bune și emoții rele. Emoțiile sunt informații. Gelozia poate avea un rol adaptativ atunci când ne arată că relația este importantă pentru noi sau că există o rană care are nevoie să fie văzută. Problema apare atunci când încercăm să liniștim această parte prin controlul celuilalt, în loc să înțelegem ce încearcă ea să ne spună”, spune Olga Ghițac.
Gelozia nu apare doar din cauza partenerului
De multe ori, oamenii spun că partenerul este cel care îi face geloși. În realitate, explică psihologul, gelozia apare la întâlnirea dintre ceea ce se întâmplă în relație și experiențele pe care fiecare le poartă deja cu sine.
„Gelozia nu este opusul iubirii și nici dovada ei. Există încă ideea că „dacă nu este gelos, înseamnă că nu iubește”. În realitate, iubirea și gelozia sunt două experiențe diferite. Poți iubi profund fără să fii dominat de gelozie și poți simți gelozie intensă chiar și într-o relație în care apropierea emoțională este redusă”, declară, la rândul său, Denisa Zdrobiș, psihoterapeut sistemic, pentru „Adevărul”.
Felul în care am fost tratați în copilărie, relațiile anterioare, stima de sine și stilul de atașament influențează modul în care interpretăm comportamentul persoanei iubite. De aceea, aceeași situație poate fi percepută ca fiind lipsită de importanță de o persoană și ca o amenințare majoră de alta.
„Gelozia apare la întâlnirea dintre ceea ce se întâmplă în relație și ceea ce există deja în interiorul nostru”, crede Olga Ghițac.
Psihologul explică faptul că persoanele cu un atașament anxios tind să caute permanent confirmări că sunt iubite și pot interpreta mai ușor anumite situații ca fiind amenințătoare. În schimb, cele cu un atașament evitant aleg adesea să se retragă emoțional pentru a nu risca să fie rănite.
„În ambele situații nu vorbim despre oameni răi sau slabi, ci despre mecanisme prin care fiecare încearcă să se protejeze”, subliniază aceasta.
Gelozia și invidia nu sunt același lucru
Olga Ghițac spune că gelozia apare atunci când ne este teamă să pierdem ceva important pentru noi, în timp ce invidia apare atunci când vedem la altcineva o calitate sau un lucru pe care simțim că nu îl avem.
„Îmi place să spun că invidia și admirația pornesc din același loc. În ambele cazuri văd la celălalt o calitate, un succes sau o resursă pe care simt că nu o am. Din acel punct pot merge în două direcții. Pot spune: «ce frumos! Pot învăța și eu.» Sau pot spune: «de ce are el și eu nu?»”, explică psihologul.
Și Denisa Zdrobiș face aceeași distincție, arătând că invidia este legată de ceea ce are o altă persoană, în timp ce gelozia apare din teama de a pierde o relație sau locul ocupat în viața cuiva important. Tocmai de aceea gelozia poate apărea și între frați, colegi sau prieteni, nu doar în relațiile romantice.
Când gelozia se transformă în control
Specialiștii spun că emoția în sine nu este problema, ci comportamentele care apar în încercarea de a o liniști.
„Din punctul meu de vedere, controlul este una dintre cele mai clare dovezi ale lipsei de siguranță interioară. Omul care are încredere în el nu are nevoie să controleze. Omul care controlează încearcă, de fapt, să își liniștească propria frică. Problema este că niciun control nu vindecă această frică. Poți verifica telefonul, locația, mesajele sau programul partenerului și tot nu vei obține liniștea de care ai nevoie. Pentru că sursa neliniștii nu este telefonul, ci partea din tine care nu se simte suficient de valoroasă”, afirmă Olga Ghițac.
De ce mint oamenii în relații? Trei tipuri de mincinoși și ce ascunde, de fapt, o minciună
În momentul în care apar verificările constante, interogatoriile, limitarea libertății celuilalt, monitorizarea sau nevoia permanentă de confirmări, nu mai vorbim despre apropiere, ci despre încercarea de a gestiona propria anxietate prin controlul celuilalt, avertizează psihologul. Și, paradoxal, cu cât controlăm mai mult, cu atât relația devine mai nesigură.
Aceeași idee este susținută și de Denisa Zdrobiș, care atrage atenția că există o diferență între a spune „mă simt nesigur și aș vrea să vorbim despre asta” și a controla viața partenerului. Atunci când gelozia justifică verificarea telefoanelor, restricționarea contactelor sociale sau acuzațiile fără dovezi, nu mai este vorba doar despre o emoție dificilă, ci despre comportamente care pot deveni abuzive.
Ce poți face când simți că gelozia a preluat controlul
În momentul în care partea vulnerabilă se activează, corpul reacționează ca și cum ar exista un pericol real. „Inima bate mai repede, apare tensiunea, gândurile se accelerează și încep scenariile. Din acel moment nu mai vedem realitatea foarte clar, ci prin filtrul fricii. Primul lucru pe care îl recomand este să nu încercăm să ne convingem că nu ar trebui să fim geloși. Emoțiile nu dispar pentru că le criticăm.
Mai util este să ne întrebăm: „Ce parte din mine s-a speriat acum?” și „Ce crede această parte despre mine?” Foarte des răspunsurile sunt: „Nu sunt suficient de bun.” „O să fiu părăsit.” „Nu merit să fiu ales.” Abia după ce înțelegem această parte putem avea o discuție matură cu partenerul. Altfel, riscăm să reacționăm din frică și nu din realitate”, mai spune Olga Ghițac.
După infidelitate, suspiciunile sunt firești
Potrivit declarațiilor celor două specialiste, este normal ca după o infidelitate să apară neîncrederea. Totuși, reconstruirea relației nu poate însemna supravegherea permanentă a celui care a greșit.
„Este firesc ca suspiciunile să existe o perioadă. O infidelitate activează una dintre cele mai profunde răni pe care le poate trăi un om: frica de a nu fi suficient și frica de abandon Totuși, personal, cred mai puțin în ideea de iertare și mai mult în cea de vindecare interioară. Uneori spunem „te-am iertat”, dar o parte din noi se așază într-o poziție de superioritate. Dacă mă simt cel care iartă, iar celălalt rămâne cel care trebuie să își ispășească vina, relația nu se vindecă. Se schimbă doar raportul de putere”, mai spune Olga Ghițac.
Din perspectiva teoriei părților, adaugă ea, este mai important să înțelegem ce s-a activat în noi decât să încercăm să demonstrăm că sunt capabili să iertăm. „În același timp, cred că este important să putem vedea și vulnerabilitatea celui care a înșelat. De cele mai multe ori, infidelitatea nu apare din putere, ci dintr-o neputință. Din dificultatea de a gestiona anumite emoții, nevoi sau goluri interioare. A înțelege asta nu înseamnă să justificăm comportamentul, ci să îl privim dincolo de eticheta de „vinovat”. Dacă partenerul a ales să se întoarcă și își asumă sincer ceea ce s-a întâmplat, cred că este posibil să îl accept așa cum este, cu vulnerabilitățile lui, fără să simt că trebuie să îl controlez permanent. Asta este posibil atunci când și eu mă simt suficient de valoros și am construit un atașament sigur”, consideră ea.
Conform spuselor sale, multe cupluri rămân împreună după o infidelitate, dar transformă relația într-un purgatoriu: „Unul verifică, suspectează și acuză, iar celălalt încearcă permanent să demonstreze că merită din nou încredere. În realitate, niciunul nu mai trăiește prezentul. Amândoi trăiesc în rana care nu a fost vindecată. Cred că o relație poate redeveni sănătoasă atunci când fiecare își asumă propria vindecare. Nu mai încercăm să îl schimbăm pe celălalt și nici să găsim vinovați. Încercăm să înțelegem ce s-a întâmplat cu fiecare dintre noi, ce răni s-au activat și ce avem nevoie pentru a construi, din nou, un spațiu în care să existe siguranță, autenticitate și apropiere.”
În opinia Denisei Zdrobiș, reconstruirea încrederii presupune consecvență, transparență, asumarea responsabilității de către persoana care a fost infidelă și disponibilitatea ambilor parteneri de a înțelege ce s-a întâmplat în relație, fără a transforma infidelitatea într-o scuză sau într-o armă.
Din perspectiva sa, infidelitatea este rareori explicată printr-o singură cauză. Însă responsabilitatea pentru alegerea de a înșela aparține întotdeauna celui care a făcut această alegere.
„O relație poate deveni din nou sănătoasă dacă ambii parteneri își doresc acest lucru, dacă există asumare autentică și dacă încrederea este reconstruită prin fapte repetate în timp, nu prin promisiuni. Poate cea mai importantă întrebare nu este „cum scap de gelozie?”, ci „ce încearcă această emoție să îmi spună?”. Uneori vorbește despre o rană veche. Alteori despre o nevoie neîmplinită. Iar uneori semnalează că relația are nevoie de mai multă siguranță, sinceritate și conectare. Emoțiile nu sunt dușmanii noștri. Felul în care alegem să răspundem la ele poate apropia doi oameni sau îi poate îndepărta”, conchide Denisa Zdrobiș.
