Un bărbier dintr-o familie modestă a ajuns un adevărat părinte al chirurgiei. Se numea Amboise Pare, și din mahalale a ajuns, datorită unui talent greu explicabil, să opereze marii aristocrați ai vremii și chiar regii Franței. A fost considerat un adevărat „doctor al diavolului” datorită priceperii.
Amboise Pare, faimosul chirurg francez FOTO wikipedia
De-a lungul istoriei au existat oameni care au fost înaintea timpului lor. Adevărate genii în diferite domenii de activitate, care au pus bazele științelor de astăzi. Printre aceștia se numără și Ambroise Paré, un bărbier care a revoluționat chirurgia și tot ce se știa despre tratarea rănilor și traumatologie, în general. De fapt, în istoria medicinei europene, puțini oameni au avut o influență atât de profundă ca Ambroise Paré.
Considerat de numeroși istorici drept „părintele chirurgiei moderne”, Paré a transformat această ramură a medicinei dintr-o experiență brutală și empirică într-o disciplină fundamentată pe observație, experiență și umanism. Într-o epocă în care medicii se bazau încă pe teoriile antice ale lui Galen și pe superstiții medicale, el a introdus metode mai blânde, mai eficiente și mai raționale de tratare a rănilor și traumelor. Pe scurt, a transformat medicina într-o știință. Ambroise Paré a fost totuși un exemplu fericit de om de știință genial, care a fost recunoscut în timpul vieții pentru priceperea sa. De la scos măsele și ras bărbi în mahalale, Paré a devenit medic regal, reușind să-și practice meseria în cele mai nobile condiții, fiind și autorul unor lucrări fundamentale. Este renumit în istorie pentru câteva intervenții absolut fenomenale, ajungând să fie cunoscut ca „doctorul diavolului” sau „medicul imposibilului”.
Fiul unui bărbier din mahala și un stagiu dur la Hotel Dieu
Ambroise Paré s-a născut în jurul anului 1510, în Bourg-Hersent, lângă Laval, în Franța, unul dintre cele mai puternice regate medievale ale Europei. Provenea dintr-o familie modestă. Tatăl său provenea dintr-o breaslă de bărbieri-chirurgi, o categorie profesională care echivala cu felcerii de mai târziu, aflată mult sub cea a medicilor vremii. De altfel, în secolul al XVI-lea exista o separare rigidă între bresle și profesii. Medicii medievali sau ai Renașterii (precum cei din secolul al XVI-lea), formați în universități, care studiau textele latine și prescriau tratamente, erau considerați adevărați specialiști.
Bărbierii-chirurgi, ca tatăl lui Ambroise, erau considerați mai degrabă meșteșugari decât oameni de știință. În general, făceau munca asistenților de astăzi, suturând răni, scoțând măsele sau oprind sângerări. Și veniturile erau diferite. Medicii vremii câștigau mult, erau angajați de obicei de aristocrați sau activau în orașe bogate, în timp ce felcerii sau bărbierii-chirurgi operau mai ales prin mahalale și sate, pentru oamenii de rând. Ambroise îndrăgise de mic meșteșugul tatălui său. Avea un talent aparte și își dorea mai mult. Adică mai mult de o măsea scoasă și de câteva lipitori plasate pe un pacient. Studia cu nesaț anatomia omului, mai ales prin observații practice. La 17 ani, era deja un copil minune. A fost admis la Hôtel Dieu din Paris, un spital pentru oamenii de rând, fondat în secolul al VII-lea. Timp de trei ani, Ambroise „și-a făcut mâna” în iadul de la Hôtel Dieu.
Și asta în condițiile în care era efectiv o luptă pentru supraviețuire a celor bolnavi. Nu existau condiții și norme de igienă, iar pacienții, indiferent de vârstă și de sex, erau înghesuiți în câteva încăperi. Operațiile se făceau pe loc, fără prea multe ustensile și mai ales fără măsuri elementare de igienă. Efectiv, Ambroise a învățat chirurgie în cel mai aglomerat și dur loc pentru un bărbier-chirurg. Avea însă un talent remarcabil. Pacienții pe care-i trata supraviețuiau miraculos, chiar și în acele condiții. Așa a ajuns să fie primit la Universitatea din Paris, ceea ce i-a permis să participe la cursuri de anatomie și chirurgie la Facultatea de Medicină. A devenit chirurg-bărbier cu acte în regulă după ce a susținut examenele necesare.
Chirurgie învățată în tranșee și devenirea unui geniu medical
După examen, Ambroise a fost trimis imediat pe front. Era mare nevoie de felceri. Medicii de la universități aveau de tratat aristocrați, regi și oameni bogați. Pentru soldații de rând și chiar pentru ofițeri, felcerii erau numai buni. A fost trimis în campaniile din Italia, inițiate de regele Francisc I. Contactul direct cu războaiele Italiei și cu rănile provocate de armele de foc avea să-i schimbe definitiv perspectiva asupra chirurgiei. În epoca sa, se credea că rănile produse de gloanțe erau „otrăvite” de praful de pușcă și trebuiau tratate prin cauterizare cu ulei încins.
Procedura provoca suferințe cumplite și adesea agrava starea pacientului. Paré era din alt aluat. A învățat și el metoda, dar căuta să o îmbunătățească. S-a ivit și ocazia. În timpul unei bătălii, Paré a rămas fără ulei și a improvizat un amestec din gălbenuș de ou, ulei de trandafir și terebentină. Spre surprinderea lui, soldații tratați astfel s-au recuperat mai bine decât cei arși cu ulei fierbinte. Această metodă a devenit una dintre marile revoluții ale chirurgiei europene. Pentru prima dată, un chirurg renunța la o metodă tradițională doar pe baza observației directe. Paré a demonstrat astfel că experiența practică poate corecta teoriile vechi, anticipând principiile medicinei moderne bazate pe dovezi. Mai mult, el a introdus o dimensiune umanitară rar întâlnită în medicina medievală: pacientul nu trebuia torturat inutil în numele tratamentului. Din contră, tratamentul trebuia să-i ușureze suferința.
Polonia acordă un milion de euro pentru modernizarea Institutului Mamei şi Copilului din Chişinău
Tot în campaniile militare, Ambroise a învățat alte și alte tehnici. Era cu mult peste ceea ce știau și puteau medicii vremii. Era efectiv un geniu. Paré i-a lăsat efectiv cu gura căscată pe medicii vremii atunci când a introdus ligatura arterelor în timpul amputărilor. Până atunci, hemoragiile erau oprite prin cauterizare cu fier încins, metodă extrem de dureroasă și adesea fatală. Paré a folosit fire pentru a lega vasele de sânge, reducând mortalitatea și suferința bolnavilor. Și asta în condițiile în care rănile provocate de archebuză sau tunuri necesitau de multe ori amputații. Ei bine, această tehnică a lui Ambroise stă la baza chirurgiei vasculare moderne și reprezintă una dintre cele mai importante inovații medicale ale Renașterii.
„Eu l-am pansat, Dumnezeu l-a vindecat”
Chirurgia militară și, de fapt, isprăvile sale, care șocau efectiv lumea științifică a vremii, l-au propulsat pe Ambroise Paré în elita societății. Paré nu cunoștea latina și nu avea educația clasică a savanților vremii, fapt care i-a atras adesea disprețul elitelor medicale. Cu toate acestea, experiența practică acumulată în spitale și pe câmpurile de luptă l-a făcut unul dintre cei mai inovatori oameni ai epocii sale. Un incident l-a făcut însă cel mai faimos medic al vremurilor sale. Mai precis, i-a salvat viața unuia dintre cei mai importanți oameni din Franța și din Europa acelor vremuri. Pe scurt, Ambroise Paré l-a tratat pe François de Lorraine, Ducele de Guise, care suferise o rană facială catastrofală în timpul asediului orașului Boulogne, în 1544. Vârful unei sulițe i-a străpuns obrazul ducelui și s-a blocat în spatele gâtului. Medicii ducelui, printre cei mai buni din Franța, nici nu îndrăzneau să se apropie de rană.
Era o chestiune foarte delicată. Orice mișcare greșită l-ar fi ucis pe duce. Ambroise s-a apropiat încrezător, mai văzuse așa ceva la viața lui, și în câteva secunde, doar cu ajutorul degetelor, i-a extras vârful de lance din obraz. Mai mult decât atât, a oprit rapid sângerarea și l-a suturat perfect. Succesul său l-a transformat în chirurg regal. A servit patru regi ai Franței: Henric al II-lea, Francisc al II-lea, Carol al IX-lea și Henric al III-lea. Faima sa a crescut enorm după încercarea de a-l salva pe Henric al II-lea, rănit mortal într-un turnir în 1559. Chiar dacă regele a murit, faptul că Paré l-a ținut în viață aproape 48 de ore, cât să poată transmite descendența, la o rană incompatibilă cu viața, i-a consolidat reputația drept cel mai mare chirurg al Franței. Ambroise era și extrem de modest. Vorbele sale au devenit aproape un simbol al eticii medicale. „Eu l-am pansat, Dumnezeu l-a vindecat”, preciza genialul medic francez.
Un simbol al eticii medicale
Activitatea sa nu s-a limitat la chirurgia militară sau doar la cazuistica specifică nobililor săi pacienți. Paré a inventat și perfecționat numeroase instrumente chirurgicale, a studiat fracturile, traumatismele craniene și anatomia corpului uman. De asemenea, a realizat proteze mecanice pentru membre amputate și ochi artificiali, manifestând un interes remarcabil pentru recuperarea funcțională a pacienților. Într-o vreme în care invaliditatea era adesea considerată o condamnare socială, el încerca să redea oamenilor capacitatea de a trăi cât mai normal. Ambroise Paré a schimbat mentalități. În principal, a renunțat la elitismul specific științelor medicale ale vremii. Din contră, s-a dedicat introducerii medicinei și în lumea oamenilor de rând.
A vrut ca toți să aibă acces la cunoaștere și tratament adecvat. Mai precis, a elaborat tratate medicale în limba franceză, nu în latină, pentru ca experiența sa să poată fi înțeleasă de toți cei care practicau medicina la firul ierbii, adică precum el și tatăl său, acești bărbieri-chirurgi. Lucrările sale au circulat în întreaga Europă și au influențat generații întregi de chirurgi. Totodată, într-o epocă marcată de prejudecăți și de diferențe profunde de clasă socială, Ambroise a introdus ideea de medic fără frontieră și fără religie. Adică trata orice pacient, indiferent de tabăra în care se afla, de rang sau credință. „Nu vă întreb dacă sunteți catolic sau protestant, bogat sau sărac. Vă întreb care este boala dumneavoastră”, preciza Ambroise Paré. Moștenirea sa continuă până astăzi. Principiile antisepsiei, controlului hemoragiei, chirurgiei reconstructive și medicinei de război moderne își găsesc rădăcinile în inovațiile sale.
