- Advertisement -

Latest Articles

(foto) Dramatism arhitectural: Jaguar arată interiorul noului model Type 01


Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut EXCLUSIV!

Jaguar a oferit o primă privire asupra interiorului noului Type 01, un model proiectat pentru a transforma fiecare călătorie într-un eveniment special. Prototipul va debuta în America de Nord cu un camuflaj protector nou și distinctiv în cadrul Monterey Car Week, culminând cu expunerea la Pebble Beach Concours d’Elegance duminică, 16 august, unde constructorul va sărbători moștenirea sa istorică.

Marea lansare mondială a modelului de serie Jaguar Type 01 va avea loc la New York, fiind reprogramată dintr-o zi de septembrie pe data fixă de 6 octombrie 2026.

Arhitectură interioară: Coloana centrală și patru spații individuale

Elementul central al cabinei este o coloană vertebrală dramatică ce se extinde pe întreaga lungime a interiorului, accentuând designul longitudinal și împărțind spațiul în patru zone individuale peste care ”planează” un acoperiș panoramic.

Poziția de condus joasă de tip GT îmbracă șoferul și îi oferă încredere, creând o senzație de strângere în jurul acestuia. Elementele grafice liniare creează o trecere vizuală directă între capotă și planșa de bord subțire, eliminând granițele dintre exterior și interior.

Compoziția cromatică și materialele sunt inspirate din frumusețea pietrei de travertin și texturile bogate ale țesăturilor artizanale. Finisajul cu nuanțe de alamă de pe coloana centrală este replicat de-a lungul părții superioare a portierelor. Aceste piese decorative ce se întind pe toată lungimea cabinei poartă simbolul emblematic Jaguar Leaper.

De asemenea, interiorul include spații de depozitare ascunse, tehnologii invizibile până în momentul utilizării și accente cromatice neașteptate. Se mai confirmă încă o dată lipsa lunetei.

Tehnologie intuitivă

Interfața digitală este concepută sub filosofia accesului la cerere (technology on demand). De exemplu, netradițională este amplasarea ecranului ClearSight Rear View Display, care servește pe post de oglindă centrală retrovizoare. Acesta este amplasat central la baza parbrizului, la aceeași înălțime cu oglinzile retrovizoare laterale! Potrivit Jaguar, soluția este menită să-l ajute pe șofer să rămână concentrat la drum.

Printre altele mai observăm un mic ecran central vertical pentru comenzi rapide legate de sistemul de climatizare și cel audio. Monitorul pe post de panou de instrumente ar fi retractabil în bord și ar fi deliberat atât de lung pentru a include și interfața sistemului multimedia imediat lângă volan.

Conceptul modelului mai era dotat cu un ecran de mărimi similare, la fel retractabil în bord, de partea pasagerului. Deocamdată nu este clar dacă va exista și în serie unul.

Thomas Holden, designer-șef interior, a declarat:

„Filosofia noastră de design holistic traduce prezența exterioară a vehiculului într-o arhitectură interioară distinctivă. Spre deosebire de norma de design orizontal, noi accentuăm natura longitudinală prin coloana centrală — o declarație arhitecturală care creează patru spații individuale. Cu materiale autentice, tehnologie la cerere și suprafețe fluide reduse, Type 01 prezintă un dramatism și un teatru inconfundabile ce vor defini interiorul auto de lux modern al viitorului.”

La rândul său, directorul general Rawdon Glover a precizat:

„Jaguar Type 01 este prima mașină de serie care urmează noua noastră filosofie creativă. Inconfundabil din orice unghi, interiorul nu face excepție. Cu Type 01, am vrut ca fiecare călătorie să fie o ocazie specială, de la modul în care se conduce la cum arată și cum te face să te simți. Cu o poziție de condus GT care inspiră încredere, tehnologie curată și sofisticată și un stil dramatic, Type 01 are un interior ca niciun altul.”

Amintim că noul GT de lux cu patru uși este primul model creat pe platforma dedicată exclusiv vehiculelor electrice Jaguar Electric Architecture (JEA). Această arhitectură tailor-made le-a permis inginerilor și designerilor o abordare complet nouă în privința proporțiilor, dinamicii vehiculului și experienței ocupanților.


Articolul (foto) Dramatism arhitectural: Jaguar arată interiorul noului model Type 01 apare prima dată în Autoblog.md.



Source link

Related Articles