Peste 200 de biserici fortificate săsești au fost ridicate în Transilvania începând din secolul al XII-lea. După risipirea comunităților săsești, unele au ajuns în patrimoniul UNESCO, altele în grija urmașilor sașilor, iar câteva au rămas abandonate, în ruină.
Biserica fortificată de la Hosman. Foto: Claudiu Nelega
Povestea sașilor din România a început în secolul al XII-lea, când regii Ungariei au favorizat colonizarea unor regiuni transilvane cu localnici aduși din regiunile germanice ale Rinului, Luxemburgului și Flandrei.
Povestea sașilor a început în Evul Mediu
Coloniștii au primit privilegii economice, administrative și religioase în schimbul apărării granițelor regatului.
„Data exactă a sosirii coloniştilor germani în Transilvania este necunoscută, dar se pare că au ajuns între 1141 şi 1161. Este aproape sigur că nu au venit cu toţii deodată. Cruciadele, care în acea epocă ocupau fiecare minte, ar fi putut cauza faptul că aceste imigraţii au trecut aproape neobservate. Numele de saşi (saxoni), aşa cum îşi spun ei, a fost folosit mult mai târziu ca denumire generală şi este mai mult decât probabil, din diferenţele de limbaj, obiceiuri şi comportament, că diferite colonii au ajuns aici din diferite părţi ale locurilor lor de baştină”, arăta scriitoarea britanică Emily Gerard (1849–1905), stabilită în Transilvania secolului al XIX-lea.
Sașii și-au înființat satele în unele dintre ținuturile cele mai fertile ale Transilvaniei, iar privilegiile acordate de monarhi, dar și disciplina și organizarea lor au făcut ca așezările lor să prospere de-a lungul timpului. Comunitățile se bucurau de autonomie administrativă și de dreptul de a-și alege preoții și juzii, lucru rar în acea vreme. Aveau dreptul de a stăpâni și folosi pământul și resursele naturale, erau scutite de unele taxe și puteau ține târguri fără să plătească vamă.
În astfel de condiții, orașele și satele sașilor s-au dezvoltat în perioada medievală, cele mai multe în jurul „scaunelor” săsești. Cel mai important dintre acestea a fost Sibiul (video), centrul administrativ care a inspirat numele Siebenbürgen (în latină Septem Castra), dat de germani Transilvaniei, amintind de cele șapte scaune săsești din secolul al XIII-lea: Sibiu, Orăștie, Sebeș, Miercurea Sibiului, Nocrich, Cincu și Rupea. În secolele următoare au devenit scaune săsești și orașele medievale Sighișoara, Mediaș, Șeica, Brașov și Bistrița, înconjurate de numeroase sate dominate atunci de urmașii primilor coloniști.
Sașii și-au transformat bisericile în fortărețe
În cele peste 200 de așezări în care au trăit sașii, aceștia au construit biserici, școli și fortificații, chiar și în locuri în care comunitățile erau mici.
„O importanță deosebită a fost acordată apărării noilor așezări, începând cel târziu de la invazia mongolă (1241–1242). Inițial, bisericile au fost construite pe terenuri înalte, iar mai târziu bisericile sătești au fost fortificate cu șanțuri și palisade. La începutul secolului al XV-lea, după primele invazii otomane, șanțurile și palisadele au fost înlocuite de ziduri inelare cu turnuri de apărare. În interiorul bisericilor fortificate au fost construite hambare și încăperi, folosite ca adăpost în vremuri de asediu”, arată Fundația Biserici Fortificate, înființată pentru a păstra peisajul bisericilor fortificate transilvănene și patrimoniul cultural al Bisericii Evanghelice.
Numeroase biserici au fost dotate cu elemente defensive: zone de apărare, turnuri, creneluri, portaluri zidite și intrări laterale. Cu timpul, bisericile fortificate și-au pierdut utilitatea defensivă, iar unele comunități au demolat zidurile de apărare pentru a folosi piatra la construcția unor școli, case parohiale și săli publice.
Până la sfârșitul secolului XX, multe comunități săsești s-au risipit. În unele așezări, declinul lor a început încă din perioada medievală. Invaziile turcilor și tătarilor, războaiele, epidemiile și schimbările demografice au făcut ca numărul românilor, maghiarilor, slavilor dunăreni și al altor populații să crească treptat în unele sate și orașe, în timp ce comunitățile săsești au devenit tot mai restrânse. Vechile lor biserici, folosite ca locuri de rugăciune, de studiu și cunoaștere, dar și de apărare, au rămas mărturii ale unei lumi dispărute în cele mai multe sate locuite odinioară de sași.
La opt secole de la așezarea coloniștilor sași în regiunea istorică a Transilvaniei, peste 150 de biserici ridicate de aceștia au rezistat trecerii timpului. Șapte biserici fortificate, monumente istorice, au ajuns în patrimoniul UNESCO, fiind recunoscute astfel pentru unicitatea lor: Biertan (județul Sibiu), Prejmer și Viscri (județul Brașov), Câlnic (județul Alba), Saschiz (județul Mureș), Dârjiu (județul Harghita) și Valea Viilor (județul Sibiu).
În alte localități din regiune, bisericile medievale au fost renovate și sunt folosite de micile comunități germane rămase în localități. Unele continuă să găzduiască evenimente religioase și au și rol de muzeu. Alte așezări fortificate au avut însă o soartă mai puțin fericită: au fost părăsite treptat, s-au degradat ori au ajuns simple ruine, care nu au fost ocolite de distrugeri.
Ultimii sași din Jidvei
Peste 5.000 de oameni locuiesc în comuna Jidvei (județul Alba), din podișul Târnavelor, renumită pentru podgoriile sale. Viticultura a fost o ocupație tradițională a localnicilor încă din perioada medievală, impulsionată de colonizarea sașilor începută aici în secolul al XIII-lea.
Trei biserici medievale săsești au rămas în satele comunei Jidvei, la Jidvei, Veseuș și Bălcaciu, însă comunitatea germană de aici s-a redus în ultimele decenii.
„Erau, în trecut, aproape 1.500 de sași în comuna Jidvei. Acum mai sunt vreo 20. Cei mai mulți au plecat imediat după 1990, în Germania, dar alții au migrat și înainte de Revoluție. Eu am rămas, pentru că m-am căsătorit aici, soțul meu fiind român. Nu regret că nu am plecat, dar îmi pare rău că dintre cei plecați foarte puțini mai revin aici, iar dintre sașii rămași, majoritatea sunt vârstnici”, povestește o localnică din Jidvei, care are în grijă biserica fortificată a satului.
Imaginea 1/40:
Biserica din Jidvei Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (4) jpg
Biserica medievală din Jidvei a rămas un reper al moștenirii culturale a sașilor care au trăit în podișul Târnavelor, deși slujbele au loc rar aici, iar turiștii îi trec pragul la fel de rar. Mulți dintre cei care ajung în zonă sunt atrași de Cetatea de Baltă, un castel din secolul al XVII-lea, restaurat în ultimii ani, aflat la marginea Jidveiului, și de podgoriile și cramele pentru care localitatea a devenit celebră. Alți călători ajunși în Jidvei își continuă drumul spre orașele apropiate Blaj și Mediaș, sau mai departe, spre Alba Iulia și Sibiu, mai ofertante în atracții turistice.
Biserica jefuită de la Veseuș
Din apropierea Cetății de Baltă, un drum secundar îi aduce pe oaspeții Jidveiului în satul Veseuș, al cunoscutei artiste Veta Biriș.
Așezarea izolată a păstrat mai multe case săsești, locuite de familii de romi după ce comunitatea săsească le-a părăsit, dar și o biserică evanghelică încă impunătoare. Biserica, ridicată în stil gotic în anul 1504, a fost abandonată de mai mulți ani, iar clopotele și lucrurile de valoare pe care le găzduia au fost duse la diferite muzee din București, pentru a nu fi furate.
„În curând, biserica se va prăbuși cu totul. Unii săteni au furat de aici instalațiile electrice și lemnăria, au distrus altarul și au luat cărămizi pentru a le folosi. Mă întristează soarta ei și a cimitirului sașilor”, spune o localnică.
Imaginea 1/6:
Biserica din Veseuș Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (1) JPG
În Veseuș, comunitatea săsească număra la începutul secolului trecut peste 400 de oameni, aproape jumătate din numărul de locuitori al satului, ultimii dintre ei părăsind așezarea în anii ’90, spun localnici.
Priveliștile stranii ale bisericilor uitate
Aflate în afara traseelor căutate de majoritatea turiștilor și departe de căile de comunicații principale din regiune, o mulțime de vechi biserici săsești au rămas embleme ale micilor lor așezări și îi încântă pe turiștii care le descoperă.
În satul Păuca din Sibiu, cu mai puțin de 500 de locuitori, două biserici medievale atrag privirile călătorilor. Cea mai veche dintre ele a fost ridicată de sași în secolul al XIII-lea și a rezistat trecerii timpului, chiar dacă turnurile sale s-au prăbușit în timpul unei furtuni din vara anului 1910.
Imaginea 1/3:
Biserica veche din Păuca Foto Claudiu Nelega jpg
În apropierea ei, o fostă mănăstire paulină, ridicată la începutul secolului al XIV-lea, și folosită mai târziu ca biserică reformată, a avut o soartă mai zbuciumată. Biserica ei a fost devastată în mai multe rânduri în timpul invaziilor turcești și lăsată în ruină din secolul XX. De câțiva ani, a fost protejată cu un acoperiș nou, menit să prevină distrugerea sa completă.
În satul Hosman, din Sibiu, o altă biserică medievală fortificată a rămas mărturie a trecutului regiunii. Veche din secolul al XIII-lea, biserica evanghelică este căutată de turiști pentru panorama pe care o oferă, la poalele Făgărașului.
Pe malul Mureșului, în satul Vurpăr din comuna Vințu de Jos (județul Alba), vechea biserică a sașilor oferă o priveliște stranie. A fost ridicată în secolul al XIII-lea, însă comunitatea germană din zonă s-a diminuat în secolele următoare, iar din secolul al XVI-lea edificiul a fost folosit ca biserică reformată.
În timpul Răscoalei iobagilor conduși de Horea, din toamna anului 1784, vechea biserică a fost mistuită de moți. Mai târziu, inundațiile de pe Valea Mureșului au dus la părăsirea și ruinarea ei.
„Biserica era mai înaltă cu vreun metru, dar partea de jos a zidurilor a rămas acoperită de mâlul ajuns aici în urma inundațiilor din anii ’70. Totuși, mulți turiști maghiari vin aici și se interesează de ea”, spune o localnică din Vurpăr.
Pe celălalt mal al Mureșului, în vecinătatea Castelului Martinuzzi, o altă biserică medievală ruinată de la începutul secolului XX, a fost restaurată în ultimii ani, rămânând însă închisă.
