Mircea Tudor, antreprenorul român care a inventat scannerul pentru avioane, și-a testat primele idei de inginerie pe macarale defecte, pentru ca ani mai târziu să revoluționeze securitatea globală și să aducă în România două Grand Prix-uri de la Geneva. Invitat în podcastul lui Andi Moisescu el a vorbit despre culisele unei afaceri de tehnologie pură, ridicată în condiții de instabilitate economică și dispute comerciale majore. O discuție esențială despre cum se poate face inovație de top la nivel mondial atunci când singurele resurse inițiale sunt intuiția, capacitatea de a risca și refuzul de a accepta cuvântul „imposibil”.
Mircea Tudor, antreprenorul român care a inventat scanerul pentru avioane. Foto arhivă
Într-un
spațiu economic în care supraviețuirea tehnologică depinde adesea
de resurse, lobby și acces la piețe, povestea lui Mircea Tudor se
conturează ca o excepție incomodă.
Fondatorul unei companii
românești active în domeniul sistemelor de scanare și securizare
industrială, care a construit Roboscan – scannerul de securitate pentru camioane, care poate detecta arme, droguri sau alte materiale periculoase în câteva secunde – descrie un traseu profesional format în zone unde
teoria nu era suficientă, iar soluțiile trebuiau inventate direct
din teren.
Mircea Tudor este dublu deținător al Grand Prix-ului oferit de Salonului de Invenții de la Geneva, în 2009 și 2013, compania Mircea Tudor Scan Tech fiind singura din lume care a obținut această distincție.
În
dialogul cu Andi Moisescu, el revine constant la aceeași idee:
școala reală nu a fost universitatea, ci intervențiile în
situații critice, de la macarale defecte în șantiere industriale
până la echipamente aduse la viață fără manuale tehnice și
fără suport extern. Această etapă timpurie, spune el, a devenit
fundamentul unei cariere în care ingineria, antreprenoriatul și
negocierea internațională s-au suprapus permanent.
Ulterior, tranziția spre mediul de afaceri nu a fost nici liniară, nici lipsită de costuri. Contracte anulate, dispute prelungite și pierderi financiare au definit anii de început, într-un context economic românesc instabil, în care regulile pieței se schimbau frecvent și fără predictibilitate. Din aceste experiențe s-a conturat însă o direcție clară: dezvoltarea de tehnologii complexe, cu aplicabilitate globală, într-un domeniu dominat de câțiva jucători internaționali de dimensiuni mult mai mari.
Astăzi,
compania sa operează pe piețe din zeci de țări și concurează
direct cu mari producători globali, într-un sector în care, după
cum subliniază chiar el, diferența nu este doar de tehnologie, ci
și de influență. În acest context, discuția cu Andi Moisescu
devine mai mult decât o retrospectivă profesională: este o
radiografie a modului în care se construiește inovația într-un
sistem în care succesul depinde simultan de inginerie, reziliență
și capacitatea de a susține idei considerate inițial imposibile.
De
la un sac de porumb vândut în Obor la tehnologii unice în lume
Povestea
lui Mircea Tudor, inventator și antreprenor român specializat în
securitate transfrontalieră, începe într-un mod surprinzător de
simplu: cu un sac de porumb vândut în Piața Obor.
Născut
într-o familie modestă din Afumați, la doar câțiva kilometri de
București, Tudor spune că una dintre cele mai importante lecții de
business a primit-o de la tatăl său, cu mult înainte să afle ce
înseamnă marketingul.
„M-am
dus cu tata în piață la Obor să vindem porumb. A scos porumbul
din același sac și l-a împărțit în două grămezi. Pe una a
scris «porumb pentru mămăligă», pe cealaltă «porumb pentru
păsări». Era exact același porumb, dar cel pentru mămăligă se
vindea mai repede și mai scump. Atunci am înțeles ce înseamnă
poziționarea și marketingul”, povestește Mircea Tudor.
Ani
mai târziu, aceeași capacitate de a vedea oportunități acolo unde
alții vedeau limite avea să-l transforme într-unul dintre cei mai
premiați inventatori români.
Primul
contact cu tehnologia: un osciloscop construit acasă
Pasiunea
pentru electronică a apărut încă din copilărie. Fascinat de
revistele „Știință și Tehnică” și de aparatele electronice,
Tudor repara televizoare încă din perioada liceului.
Pentru
că nu își permitea echipamente profesionale, și-a construit
singur un osciloscop, instrument esențial pentru orice electronist.
„Neavând
un osciloscop, l-am construit singur. Am improvizat carcasa, am făcut
șasiul și am învățat practic din mers. Eram pasionat de
electronică și voiam să înțeleg cum funcționează lucrurile”,
își amintește antreprenorul.
Pariul
care a schimbat totul
Momentul
decisiv a venit în 2008, când a apărut o licitație pentru
instalarea unor sisteme de scanare a camioanelor în punctele de
frontieră din România.
Problema
era că firma sa nu dezvoltase niciodată un asemenea produs.
„Toată
lumea spunea că nu se poate. Noi nu aveam un astfel de sistem, nu
exista nici măcar un prototip. Dar am spus că îl putem face”,
afirmă Tudor.
Compania
a participat la licitație cu un proiect care exista doar pe hârtie.
În mod surprinzător, oferta a câștigat competiția internațională
organizată cu participarea experților Băncii Mondiale.
„Am
câștigat licitația cu un produs 100% virtual. Nu construisem
niciodată un astfel de scanner, dar l-am proiectat atât de bine
încât a fost considerat credibil și fezabil”, spune
inventatorul.
Proiectul
a fost finalizat la timp și a funcționat peste așteptări,
deschizând drumul către piața internațională.
Victoria
istorică de la Geneva
Un
an mai târziu, în 2009, Mircea Tudor a decis să prezinte invenția
la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva, unul dintre cele
mai prestigioase evenimente de profil din lume.
Pentru
a ajunge acolo, scannerul robotizat destinat controlului
containerelor și camioanelor a fost transportat pe roți până în
Elveția.
„L-am
condus personal, împreună cu un coleg, prin toată Europa. Am ajuns
seara, înainte de deschiderea salonului, și ne-am apucat să
curățăm camionul de noroi”, povestește el.
În
timp ce lucra la stand, un bărbat l-a întrebat cine este.
„I-am
răspuns: «Deși par șoferul camionului care a adus acest
echipament aici, sunt inventatorul lui»”, își amintește Tudor.
Rezultatul
participării a fost spectaculos. Pentru prima dată în istoria
salonului, Marele Premiu a fost câștigat de o invenție provenită
din Europa de Est.
„Nu
aveau nici măcar pregătit steagul României pentru ceremonia de
premiere. Nimeni nu se aștepta ca o invenție românească să
câștige Grand Prix-ul”, spune antreprenorul.
Singurii
din lume care pot scana un avion Airbus A380
După
succesul de la Geneva, compania românească și-a continuat
dezvoltarea și a intrat într-un domeniu extrem de specializat:
scanarea obiectelor de mari dimensiuni pentru securitate.
Astăzi,
tehnologia dezvoltată de echipa lui Mircea Tudor poate verifica atât
persoane, cât și cele mai mari aeronave de pasageri din lume.
„Cel
mai mic obiect pe care îl scanăm este omul, iar cel mai mare este
un Airbus A380. Suntem singurii din lume care putem face acest
lucru”, afirmă inventatorul.
Compania
românească concurează direct cu cinci mari grupuri multinaționale
și are operațiuni în mai multe țări, inclusiv în Elveția și
Italia, în timp ce negociază extinderi în Canada, India și Mexic.
Aproape
1.500 de premii și 19 brevete internaționale
Rezultatele
obținute în ultimele două decenii sunt impresionante.
„Mă
limitez doar la premii și brevete. Avem aproape 1.500 de premii
internaționale și 19 brevete internaționale”, spune Tudor.
În
ciuda recunoașterii globale, antreprenorul consideră că succesul
său este dovada că România poate genera tehnologie de vârf la
nivel mondial.
„Am
plecat din Afumați fără resurse materiale și am ajuns să
coordonez un grup internațional de companii. Este dovada că poți
construi ceva extraordinar și din România dacă ai perseverență,
curaj și capacitatea de a vedea oportunități acolo unde alții văd
obstacole”, conchide Mircea Tudor.
Școala
adevărată: practica și autodisciplina
Pasiunea
lui Mircea Tudor pentru electronică a început într-o perioadă în
care accesul la tehnologie era extrem de limitat. Componentele
electronice se găseau greu, iar fiecare proiect presupunea multă
improvizație.
„Încercam
să cumpărăm componente de la magazinul Dioda. Era unul dintre
puținele locuri de unde puteai procura piese electronice. Restul se
făcea din ingeniozitate și din ce reușeam să găsim”, își
amintește el.
Primele
montaje erau realizate aproape artizanal, iar fiecare progres tehnic
era obținut prin experiment și perseverență. După absolvirea
Facultății de Electronică din cadrul Politehnicii, adevărata sa
formare profesională avea însă să înceapă în industrie.
„Mai
mult decât facultatea m-au ajutat experimentele și proiectele pe
care le făceam acasă. Adevărata școală a fost practica”, a explicat antreprenorul.
Angajat
la Centrala Construcții Căi Ferate, Mircea Tudor a ajuns să
lucreze cu utilaje complexe importate din Austria, Anglia și Statele
Unite. Într-o economie închisă, accesul la piese de schimb
originale era aproape imposibil. Aducerea unei componente din
Occident presupunea aprobări birocratice, alocări de valută și
luni întregi de așteptare.
În
aceste condiții, soluția era una singură: reproiectarea.
„Când
se defecta ceva, reproiectam subansamble întregi folosind componente
pe care le găseam în România, Polonia sau alte țări din blocul
estic”, spune el.
Experiența
l-a obligat să depășească limitele specializării sale inițiale.
Nu era suficient să cunoască electronica. Pentru a repara și
moderniza utilaje complexe, a fost nevoit să studieze mecanică,
hidraulică, pneumatică și sisteme de control.
„Am
învățat autodidact zile și nopți. Trebuia să înțeleg complet
cum funcționează un utilaj, altfel nu puteam găsi soluția”,
spune el, adăugând că acea perioadă a fost fundamentul întregii
sale cariere: „După facultate începe adevăratul proces de
învățare. Și nu se termină niciodată.”
Lecțiile
de pe șantierele României
Una
dintre experiențele care l-au marcat profund s-a petrecut pe
șantierul Canalului Dunăre–Marea Neagră.
O
macara englezească esențială pentru lucrări se defectase în
plină iarnă. Presiunea era uriașă, iar timpul extrem de limitat.
„Am
ajuns acolo fără documentație tehnică. Trei zile și trei nopți
am lucrat continuu pentru a reconstrui schema utilajului direct din
realitate”, povestește antreprenorul.
Problema
era cu atât mai dificilă cu cât sistemul era bazat pe calculatoare
analogice, mult mai greu de analizat decât cele digitale.
„La
sistemele analogice, o eroare mică se poate amplifica enorm. Trebuia
să înțelegi perfect fiecare etapă a funcționării”, spune
Tudor.
După
zile întregi de analiză, a reușit să identifice defectul și să
readucă utilajul în funcțiune.
„Aceea
a fost școala adevărată”, conchide el.
O
incursiune în politică
După
Revoluție, Mircea Tudor a explorat mai multe domenii înainte de a
deveni antreprenor. A activat în televiziune, jurnalism și
politică.
A
intrat în Partidul Democrat Agrar și a ocupat funcții de conducere
în organizația de tineret, fiind implicat inclusiv în campania
electorală din 1992.
Motivația
sa era una profund personală.
„Familia
mea, ca multe altele, suferise din cauza colectivizării. Comuniștii
luaseră pământurile oamenilor și le transferaseră către
CAP-uri. Am simțit că trebuie să contribui la repararea acestei
nedreptăți”, explică Tudor în podcastul lui Andi Moisescu.
A
participat inclusiv la redactarea primelor variante ale Legii
fondului funciar. Cu timpul însă, a realizat că politica presupune
compromisuri pe care nu era dispus să le accepte.
„Fiind
idealist, am înțeles că nu este locul meu”, spune antreprenorul.
Decizia
de a părăsi politica avea să îi schimbe definitiv destinul.
Nașterea
antreprenorului
Privind
în urmă, Mircea Tudor consideră că decizia de a-și înființa
prima companie, pe care a luat-o în 1992, a fost una dintre cele mai
importante decizii din viața sa.
„Din
mediul de afaceri am putut contribui mai mult decât aș fi reușit
în politică”, spune el.
Drumul
de la inventator la antreprenor s-a dovedit a fi însă mult mai
dificil decât pare la prima vedere: „Mai întâi ai ideea. Apoi
construiești prototipul. După aceea trebuie să dezvolți
tehnologia de fabricație, să organizezi producția, să faci
marketing, vânzări și servicii post-vânzare”.
La
început a făcut aproape totul singur. Ulterior a construit echipe
și a format specialiști într-un domeniu care practic nu exista în
România.
Astăzi
consideră că aceasta este cea mai mare realizare a sa.
„Cea
mai mare realizare nu sunt invențiile, ci oamenii și echipele pe
care am reușit să le construiesc”, spune Tudor.
Un
exemplu reprezentativ este cel al lui Mihai Receanu, care a venit în
companie încă din perioada liceului.
Tânărul
își dorea să construiască o proteză pentru genunchiul bunicului
său și a primit acces la infrastructura firmei.
După
câteva luni a realizat un prototip funcțional și a fost angajat,
cu o condiție fermă.
„I-am
spus foarte clar că școala trebuie să rămână prioritatea
absolută”, explică antreprenorul.
Anii
au trecut, iar rezultatul a depășit orice așteptări: „Nu a mai
plecat de la noi. Astăzi este directorul tehnic al grupului de
firme. Are 32 de ani și conduce partea tehnică a companiei”.
Pentru
Mircea Tudor, povestea lui Mihai Receanu reprezintă dovada că
investiția în oameni poate avea efecte spectaculoase.
„Poți
construi tehnologii extraordinare, dar adevărata valoare este să
construiești oameni care vor duce mai departe ceea ce ai început”,
a explicat el.
Decizia
lui Theodor Stolojan și impactul asupra firmelor
Mircea
Tudor își amintește un episod din anii ’90 care a afectat
puternic mediul de afaceri aflat la început în România, când o
decizie guvernamentală a schimbat brusc regulile privind valuta
companiilor.
„În
anii ’90, domnul Stolojan a luat decizia să se confiște valuta
companiilor. Îmi amintesc perfect momentul”, povestește Tudor.
Măsura
a avut efect imediat asupra firmelor care lucrau cu importuri și
contracte externe. În cazul său, consecințele au fost dramatice.
„Importam
sisteme de securitate din Coreea și aveam pregătiți 180.000 de
dolari pentru plata unei facturi. Peste noapte, banii au dispărut
din conturile valutare și au fost transformați în lei la un curs
stabilit administrativ”.
Diferența
de curs a făcut imposibilă onorarea contractului, iar compania s-a
trezit într-o situație financiară critică.
„Cu
leii pe care îi aveam în contul firmei, după ce dolarii fuseseră
convertiți la un curs valutar pe care nu îl știa nimeni, n-am mai
putut să plătesc nici măcar jumătate din factură”, spune
Tudor, adăugând că pentru firma sa, efectul a fost aproape
devastator.
„Am
fost în pragul falimentului și ani de zile am tras să evit
colapsul”.
Pentru
antreprenor, episodul a rămas un exemplu al fragilității mediului
economic din acea perioadă și al riscului imposibil de anticipat în
fața deciziilor politice bruște.
Un
contract industrial și începutul unui conflict de durată
În
primii ani ai dezvoltării sale antreprenoriale, Mircea Tudor a
intrat într-un proiect industrial de amploare, care avea să se
transforme într-o lecție dură despre fragilitatea contractelor și
a pieței locale.
„Trebuia
să organizez producția, dar nu aveam capacitatea, prin firma mea,
să fac 35.000 de bucăți. Contractul era cu IPRS Băneasa, o
întreprindere care încă funcționa și avea experiență
industrială. Întrebarea era: gestiunea proiectului se face la tine
sau la mine? Cumpărare de piese, microprocesoare, aprovizionare…”,
povestește el.
Proiectul
viza livrarea unui sistem de aprindere pentru industria auto, într-un
context în care producția trebuia coordonată între mai mulți
actori industriali locali. Însă echilibrul fragil al colaborării
avea să fie perturbat de deciziile beneficiarului final.
„Vine
vara, se închide uzina, toată conducerea Dacia pleacă în Germania
în perioada de revizie, iar la întoarcere, toamna, decid să
cumpere sistemul de aprindere de trei ori mai scump decât ceea ce
făceam noi, fără acele inovații adaptate unei mașini românești
care trebuia să funcționeze în România. Și atunci contractul se
anulează”, a povestit el.
Decizia
a generat un efect în lanț asupra companiei aflate la început de
drum.
„Și
eu am rămas cu o pagubă. După aceea am mai tras câțiva ani ca să
evit falimentul. Îți imaginezi, a urmat o judecată cu Dacia care a
durat ani de zile, fără să ne asumăm complet situația
contractuală. Am trecut prin foarte multe încercări”, a afirmat
antreprenorul.
Lecția
unei industrii fără predictibilitate
Experiența
acelui eșec nu a rămas un episod izolat, ci a devenit un reper în
modul în care Mircea Tudor a privit ulterior industria și
parteneriatele internaționale. În anii următori, el avea să
revină în zona proiectelor tehnologice complexe, însă într-un
context global mult mai dur.
„În
2005, când am reluat discuțiile cu Dacia, deja făcusem primele
scheme de parteneriat cu o firmă din America și cu Banca Mondială.
Dar acolo am întâlnit o altă problemă: sistemele clasice de
utilizare aveau o slăbiciune”, povestește el.
Una
dintre problemele fundamentale identificate ținea de siguranța
operatorilor în industria de scanare și inspecție industrială.
„În
primul rând, operatorii erau expuși profesional la radiații. Erau
în proximitatea unei surse capabile să penetreze chiar și 2,5
metri de oțel într-un camion. Deci expunerea era reală. Chiar dacă
pui pereți de protecție și măsuri de siguranță, nu poți
elimina complet riscul. Se acceptă doar un compromis, așa-numita
doză profesională de radiație”.
Momentul
ruperii de parteneriatul american
Încercarea
de a valida internațional o soluție complet automatizată a dus la
o confruntare directă cu scepticismul pieței americane.
„Când
am mers în America să prezentăm ideea de scanner robotizat, fără
șofer și fără operator, după două zile de analiză verdictul a
fost foarte clar: proiectul vostru este utopic. Nu investim niciun
dolar în asta”, a afirmat Tudor.
Decizia
a dus la o ruptură de parteneriat și la o schimbare de strategie.
„Și
atunci ne-am separat. Ne-am întors în România și am decis să
continuăm oricum. Am spus echipei: dacă nu credeți în proiect,
puteți pleca. Intrăm într-o perioadă de câțiva ani în care nu
știm exact unde ajungem și nici dacă ajungem. Nimeni nu a plecat.
În
2005 am început. În 2007 aveam proof of concept. În 2008 aveam
prototip funcțional. În 2009 eram la Geneva”, a adăugat Tudor.
Între
risc tehnologic și risc juridic
Dezvoltarea
tehnologică venea la pachet cu un alt tip de vulnerabilitate:
protecția proprietății intelectuale.
„Nu
ai nicio certitudine că nu apare altcineva cu o zi înainte și își
depune brevetul. Și atunci pierzi tot, financiar și intelectual”,
spune antreprenorul.
În
acest context, Mircea Tudor descrie un echilibru dificil între
ambiția inovării și realismul industrial: „Este esențial să ai
realismul de a porni pe idei care par imposibile, dar și disciplina
de a intra în proiecte cu un rezultat măcar parțial predictibil”.
El
subliniază și diferența dintre teorie și aplicabilitate
industrială, folosind exemplul sistemelor de scanare bazate pe surse
punctiforme de radiație și detectoare circulare.
„În
teorie funcționează. Dar în practică apar probleme majore: cum
deplasezi sursa, cum interpretezi imaginea, cum obții claritate.
Imaginea rezultată este greu de interpretat, aproape neintuitivă”,
explică antreprenorul.
Bornele
unei cariere validate internațional
Privind
în urmă, Mircea Tudor identifică momentele definitorii ale
carierei sale ca fiind legate de validarea internațională.
„Competiția
de la București, când am câștigat etapa națională, și
experiența de a reprezenta România la Monte Carlo rămân momente
importante”.
La
acestea se adaugă trei repere majore: „Primul Grand Prix de la
Geneva 2009, al doilea Grand Prix de la Geneva 2013 și premiul
‘Entrepreneur of the Year’ în România 2014, cu participarea la
nivel european în 2015”.
Aceste
recunoașteri au avut, în viziunea sa, un rol esențial în
confirmarea poziției companiei pe piața globală.
„Altfel,
oricine poate spune că este cel mai bun. Dar fără validare
externă, rămâne zero”, punctează el.
De
la o companie de nișă la competiția globală
Astăzi,
compania fondată de Mircea Tudor operează într-un sector dominat
de giganți internaționali.
„Suntem
singurul IMM din lume în industria noastră. Concurăm cu cinci mari
producători multinaționali, cu resurse incomparabil mai mari, cu
mii de angajați și infrastructuri globale. Piața noastră este, în
primul rând, o piață de lobby”, a spus el, adăugând că un
exemplu relevant vine dintr-o licitație internațională.
„În
2017 am câștigat o licitație în Egipt pentru 16 sisteme. Am
semnat contractul oficial. Apoi nu s-a mai întâmplat nimic. Noi am
început producția, am finanțat proiectul, dar nu au mai venit
plățile”, a afirmat Tudor.
Ulterior,
compania a aflat că situația fusese influențată de o decizie
geopolitică: „Guvernul american a oferit gratuit Egiptului 16
sisteme similare”.
În
ciuda acestor obstacole, compania a rămas competitivă prin
diversificare și integrare tehnologică.
„Dacă
un stat are nevoie de securizare completă, de la containere la
avioane, există foarte puțini furnizori globali. Noi suntem unul
dintre ei”.
Structura
rămâne una atipică pentru industrie.
„Suntem
un IMM de aproximativ 230 de angajați. Am rămas sub radar mult
timp, ceea ce ne-a ajutat să creștem eficient”.
„Am o părere foarte bună despre valul
nou de antreprenori ”
Întrebat
despre noua generație de antreprenori, Mircea Tudor vorbește cu
apreciere, dar și cu o doză de realism legat de contextul în care
aceștia se formează.
El
consideră că mediul actual este dificil, marcat de instabilitate
fiscală și administrativă, însă antreprenorii tineri reușesc
tot mai des să se adapteze și să performeze.
„Am
o părere foarte bună. Se activează într-o piață destul de
dezorganizată, afectată de instabilitate administrativă și
fiscală, și fac față greu tuturor acestor provocări”,
spune el.
În
opinia sa, diferența față de generațiile anterioare ține de
punctul de pornire: dacă înainte învățarea era predominant
empirică, uneori cu riscul eșecului, astăzi tinerii au acces la o
bază teoretică mult mai solidă.
„Calitatea
antreprenorială a crescut foarte mult. Noi învățam din mers,
uneori cu riscul de a da faliment din greșeli. Ei pornesc de la o
bază teoretică destul de solidă”.
Totuși,
el observă că spiritul de creativitate și inovare rămâne o
constantă a mediului românesc de business, chiar dacă nu este
întotdeauna rezultatul sistemului educațional.
„Nu
e neapărat o creativitate generată de școală. E ceva nativ”.
Creativitatea
nativă și presiunea contextului
Mircea
Tudor leagă această capacitate de adaptare și inventivitate de
contextul istoric al României, în care lipsurile și constrângerile
au forțat dezvoltarea unor soluții alternative.
„Contextul
dinainte de 1989 avea limitările lui, dar ne obliga să fim
creativi, să găsim soluții”,
spune el, amintind inclusiv de perioada în care munca se desfășura
peste program, într-un regim în care resursele erau limitate, dar
rezolvarea problemelor devenea o rutină.
„Noaptea
era servici. Și atunci făceai lucrurile pentru că trebuia să
găsești soluția.”
Această
mentalitate, spune el, se regăsește și astăzi la mulți dintre
cei care intră în companiile sale: perseverența de a nu abandona o
problemă până la rezolvare.
Inteligența
artificială și riscul pierderii creativității
Discuția
dintre Andi Moisescu și Mircea Tudor s-a mutat apoi spre impactul
inteligenței artificiale asupra creativității umane. Tudor
recunoaște potențialul tehnologiei, dar și riscurile asociate
dependenței de sisteme automate.
„Nu
am încredere totală că oamenii știu să se protejeze de riscurile
generate de aceste tehnologii”,
spune Tudor avertizând că AI-ul poate deveni nu doar un instrument,
ci și o sursă de vulnerabilitate, inclusiv prin generarea de noi
tipuri de probleme sau dezechilibre.
Din
perspectivă de business, compania sa a mizat pe un model hibrid, în
care software-ul este susținut de hardware, tocmai pentru a evita
volatilitatea exclusiv digitală.
„Am
mizat întotdeauna pe mixul dintre hardware și software. Software-ul
singur este foarte volatil, poate să crească spectaculos sau să se
prăbușească rapid”,
explică Tudor, precizând că această combinație oferă
stabilitate pe termen lung și protecție în fața unei piețe
dominate de jucători globali mult mai mari.
La
nivel social, el observă deja efectele tehnologiei asupra noilor
generații, în special asupra capacității de concentrare și a
relației cu realitatea fizică.
„Copiii
sunt obișnuiți să stea cu ochii în ecran și ajung să nu mai
perceapă corect ce se întâmplă în jurul lor”,
spune antreprenorul.
Deși
consideră că aceste schimbări pot avea impact pe termen lung,
Tudor rămâne moderat optimist, mizând pe reziliența umană și pe
ceea ce numește „resursa genetică” a populației.
Credință,
familie și formarea valorilor
Într-o
notă personală, antreprenorul vorbește despre influența familiei
și despre modul în care și-a format sistemul de valori.
El
evocă în mod special rolul mamei sale, pe care o descrie ca pe o
figură esențială în transmiterea valorilor fundamentale.
„Mama
avea patru clase, dar avea o inteligență nativă și ne-a transmis
tuturor un set de valori umane foarte solide”,
a spus el.
De
aici, spune el, a apărut și raportarea sa la credință, pe care o
consideră o componentă importantă a echilibrului personal și
profesional.
„Nu
ar fi fost nimic posibil din ceea ce am făcut, fără acest ajutor”.
Pentru
el, credința și rațiunea nu sunt în contradicție, ci coexistențe
firești într-un parcurs profesional construit pe disciplină, dar
și pe convingeri personale profunde.
