Carl Honoré, unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai mișcării „Slow Living” și autorul bestsellerului „Elogiu Lentorii”, avertizează că am ajuns să transformăm fiecare zi într-o cursă contra cronometru, în care încercăm permanent să facem mai mult, mai repede și mai eficient. Costul este, însă, unul ridicat: sănătatea, relațiile și capacitatea de a ne bucura de prezent.
Carl Honoré. Foto: Arhivă personală
Invitat la ediția aniversară a conferinței The Inner, care va avea loc între 5 și 7 iunie la Cluj-Napoca, Carl Honoré vorbește într-un interviu pentru „Adevărul” despre burnout, obsesia performanței, educația copiilor și despre motivul pentru care, uneori, trebuie să încetinim pentru a putea merge mai departe.
Astăzi, pare că suntem apreciați dacă suntem tot timpul ocupați și mereu disponibili. Cum am ajuns să asociem pauza cu vinovăția?
Carl Honoré: Cred că sunt două explicații importante. Prima ține de felul în care ne-am raportat, în timp, la ideea de timp. Din momentul în care am început să-l măsurăm, viața noastră a devenit tot mai organizată în jurul programelor, termenelor-limită și punctualității. Treptat, întârzierea n-a mai fost doar un inconvenient, ci a început să fie percepută ca o greșeală, uneori chiar ca un motiv de rușine. A doua explicație vine de la Revoluția Industrială, când timpul a început să fie echivalat cu productivitatea și cu banii. Cu cât produceai mai repede, cu atât câștigai mai mult. Problema e că această logică n-a rămas între zidurile fabricilor, ci s-a extins treptat în aproape toate aspectele vieții noastre. Astăzi simțim că ar trebui să folosim eficient fiecare minut, fie că muncim, fie că suntem acasă, fie că ne aflăm, teoretic, în timpul liber. Iar când nu facem ceva „util”, apare senzația că pierdem timpul. De aici vine și vinovăția.
În cărțile dumneavoastră contestați una dintre marile convingeri ale lumii moderne: ideea că mai repede înseamnă automat mai bine. De ce este acest mit atât de nociv?
Pentru că o viață trăită permanent pe repede-înainte are un cost uriaș. Corpul și mintea se uzează, nu mai reușești să fii cu adevărat prezent, iar relațiile au de suferit. La serviciu, graba te face să greșești mai des și îți afectează claritatea, creativitatea, capacitatea de a inova și de a lua decizii bune. Când totul se petrece într-un ritm amețitor, nici nu mai apuci să procesezi cu adevărat ce trăiești. Ajungi, de fapt, să treci în fugă prin viață. Iar o societate care funcționează permanent în grabă devine, în timp, și mai singură, și mai fragmentată, și mai rece.
De ce atâția oameni performanți realizează că sunt epuizați abia când ajung într-un punct critic (abia atunci când clachează)?
Frica joacă un rol major. Pentru că am ajuns să stigmatizăm pauza, simplul gând de a o lăsa mai moale ne provoacă vinovăție, rușine sau chiar teamă. Chiar dacă simțim nevoia să punem frână, n-o facem. Din contră, accelerăm tocmai ca să ignorăm semnalele corpului. În loc să ne ascultăm limitele, fugim de ele.
Când vorbim despre epuizare o facem strict în context profesionak sau a devenit un fel de „stare de spirit” a întregii societăți?
Astăzi, burnout-ul este peste tot. Am transformat fiecare oră din zi într-o cursă contracronometru. Asta explică de ce, dacă îi întrebi pe oameni cum le merge la job, acasă, în vacanțe sau în orice alt aspect al vieții, răspunsul este mereu același: „sunt epuizat”. Am ajuns să ne extenuăm chiar și din simpla încercare de a ține pasul cu serialele noi de pe platformele de streaming.
Suntem obișnuiți să asociem viteza cu eficiența și succesul. De ce spuneți că, uneori, tocmai această încetinire ne poate face mai performanți și mai creativi?
Când ești mereu pe fugă, vezi lucrurile doare de la suprafață. Să reduc ritmul mi-a schimbat complet viața – parcă aș fi trecut de la alb-negru la color. Am descoperit astfel ceea ce eu numesc paradoxul fascinant al ritmului lent: atunci când nu te mai grăbești, obții rezultate mult mai bune, dar adesea le obții și mai repede. Pe termen lung, e o abordare mult mai eficientă prin care chiar salvezi timp. Altfel spus, uneori e nevoie să pui frână tocmai pentru a putea avansa cu adevărat.
Există un moment în care dorința de a performa încetează să ne ajute și începe să ne facă rău. Cum recunoaștem această limită?
Ambiția sănătoasă îți dă energie, nu ți-o ia. Îți dă sentimentul că ești viu, că ceea ce faci are sens și că te implici cu entuziasm, nu din constrângere. Diferența se vede foarte clar în felul în care îți începi ziua: una este să te trezești cu sentimentul că te așteaptă ceva viu și important, și alta este să te ridici din pat deja obosit, cu senzația că mai ai doar ceva de îndurat.
Cum își poate da cineva seama dacă este cu adevărat productiv sau doar prins într-o stare continuă de agitație?
Există un exercițiu foarte simplu, pe care îl numesc verificarea ritmului. Din când în când, merită să te oprești pentru câteva clipe și să te întrebi sincer: „fac asta prea repede? Aș face-o mai bine și m-aș bucura mai mult de ea dacă aș încetini puțin?” Dacă răspunsul este nu, mergi mai departe. Dacă răspunsul este da, oprește-te câteva secunde, respiră adânc de trei ori și reia lucrul într-un ritm mai așezat. La final, privește în urmă și observă ce s-a schimbat: vei vedea mai ușor când graba te-a făcut să greșești, să asculți mai puțin sau să ratezi detalii importante.
Cum ne putem da seama că ritmul pe care-l avem nu ne face bine?
Fiecare om trebuie să-și găsească propriul ritm. Nu există o formulă universală. Îl descoperi încercând, ajustând și observând cum te simți. De obicei, semnele apar destul de clar: nu mai trăiești cu ochii pe ceas, faci mai puține greșeli, te bucuri mai mult de ceea ce faci și îți amintești mai bine experiențele prin care treci. În loc să te simți permanent epuizat, începi să ai mai multă energie. Acestea sunt semne că ai găsit un ritm care ți se potrivește.
Ce pierdem atunci când trăim permanent pe fugă?
Când trăiești permanent pe fugă, îți pierzi capacitatea de a fi cu adevărat prezent în propria viață. Mulți oameni cred că, dacă încetinesc, vor pierde oportunități sau vor rămâne în urmă. În realitate, se întâmplă exact contrariul. Viața nu este undeva în viitor, ci aici și acum. Dacă treci prin fiecare zi în grabă, ajungi să ratezi tocmai lucrurile care contează cel mai mult.
De ce se simt atât de mulți oameni inconfortabil atunci când au, în sfârșit, un moment de liniște?
Liniștea poate fi inconfortabilă pentru că ne obligă să ne întâlnim cu noi înșine. Cât timp suntem ocupați, putem ignora multe lucruri. Dar când ne oprim, apar întrebările pe care le-am tot amânat. De aceea, uneori, nu alergăm spre succes sau spre următorul obiectiv, ci pur și simplu fugim de ceea ce nu vrem să vedem la noi înșine.
Nu cumva, din dorința de a le oferi tot ce e mai bun, îi pregătim pe copii pentru succes, dar nu și pentru viața reală?
Cred că, în multe privințe, am ajuns să exagerăm cu protecția și controlul. Programăm fiecare oră din viața copiilor, le organizăm activitățile și încercăm să eliminăm orice risc sau eșec din drumul lor. Intențiile sunt bune, dar efectele nu sunt întotdeauna cele pe care ni le dorim.
Copiii au nevoie de spațiu pentru a explora, pentru a greși, pentru a-și asuma riscuri și chiar pentru a se plictisi. Tocmai din astfel de experiențe învață să gândească singuri, să fie creativi și să capete încredere în propriile forțe.
Atunci când fiecare moment din viața lor este planificat și supravegheat de adulți, le este mai greu să învețe cum să-și gestioneze timpul, frustrarea sau eșecul. Iar consecințele se văd mai târziu, inclusiv în creșterea problemelor de sănătate mintală în rândul tinerilor.
Joaca liberă, nestructurată, este una dintre cele mai importante forme de învățare. Prin ea, copiii învață să relaționeze, să își asume riscuri și să facă față provocărilor. Fără aceste experiențe, primul obstacol serios întâlnit la maturitate poate deveni mult mai greu de gestionat.
Care sunt primele semnale de alarmă care ne arată că ne-am depășit limita și că ar fi cazul să punem frână, chiar dacă din exterior dăm impresia că avem un succes răsunător?
De multe ori, corpul este primul care ne spune că am mers prea departe. Apar oboseala persistentă, problemele de sănătate sau senzația că nu mai ai resurse pentru a susține ritmul în care trăiești.
Un alt semn este faptul că începi să treci prin viață fără să mai reții mare lucru din ceea ce trăiești. Zilele se succed atât de repede încât totul devine neclar, ca și cum ai funcționa pe pilot automat. Când ajungi în punctul în care nu mai ești cu adevărat prezent în propria viață, este un semnal că trebuie să încetinești.
Ce poate face concret o persoană care simte că ritmul în care trăiește a devenit prea alert?
Un început bun este să petreci mai mult timp în preajma oamenilor care au învățat să trăiască într-un ritm mai echilibrat. Calmul este contagios.
Apoi, merită să faci mici experimente în viața de zi cu zi. Poate încerci să dezactivezi notificările telefonului pentru o perioadă și observi ce se schimbă. Poate îți faci timp să petreci câteva minute în natură în fiecare zi. Chiar și gesturile mici pot avea efecte surprinzătoare.
Un alt exercițiu util este să notezi momentele în care faptul că ai încetinit te-a ajutat să iei o decizie mai bună, să te simți mai bine sau să te bucuri mai mult de ceea ce făceai. Astfel începi să vezi, din propria experiență, că nu trebuie să alergi permanent pentru a trăi bine.
De ce spuneți că nu putem grăbi lucrurile care contează cel mai mult în viață? Și cum ne ajută, de fapt, „încetinirea”?
Relațiile nu pot fi grăbite. Nu poți construi iubire, prietenie sau încredere după logica vitezei cu care faci cumpărături online. Toate aceste lucruri au nevoie de timp pentru a crește și a se aprofunda.
Atunci când suntem permanent ocupați și distrași de alte lucruri, investim tot mai puțin timp și atenție în oamenii din jurul nostru, iar relațiile au de suferit. Ajungem să avem sute de contacte în telefon și pe rețelele sociale, dar foarte puțini oameni pe care să ne putem baza cu adevărat într-un moment dificil.
Încetinirea ne ajută și să luăm decizii mai bune. Mai ales într-o lume care se schimbă rapid, avem nevoie de timp pentru a reflecta, pentru a înțelege imaginea de ansamblu și pentru a face legături între lucruri care, la prima vedere, par separate.
În cele din urmă, încetinirea ne oferă spațiul necesar pentru întrebările importante: cine suntem, ce ne dorim cu adevărat și dacă trăim viața pe care ne-o alegem noi sau doar urmăm, fără să ne dăm seama, un pilot automat.
Cum arată, pentru dumneavoastră, o viață cu adevărat reușită?
Pentru mine, o viață reușită înseamnă pur și simplu capacitatea de a acorda fiecărui moment exact timpul și atenția pe care le merită din plin.
